Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1181/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1181/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 4368/107/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINTA Nr. 1181/C./2014
Ședința publică de la 11 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele:
La data de 11.07.2014 reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.
La data de 11.07.2014 pârâta a depus la dosar note de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.07.2014, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ reclamanta . contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. a solicitat instantei sa se dispună:
1. anularea obligației reclamantei la plata sumei de 168.767 lei reprezentând accize pentru alcool etilic din totalul sumei de 184.263 lei stabilita prin raportul de inspecție fiscala nr. 66/20.07.2009 și decizia de impunere nr. 10/20.07.2009 la pct. 1 și menținută prin decizia nr. 17/19.02.2013;
2. anularea obligației reclamantei la plata sumei de 140.196 lei reprezentând majorări de întârziere din totalul de 140.203 lei stabilite stabilita prin raportul de inspecție fiscala nr. 66/20.07.2009 și decizia de impunere nr. 10/20.07.2009 la pct.2 și menținută prin decizia nr. 17/19.02.2013;
3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în fapt că prin decizia de impunere nr. 10/20.07.2009 emisa de Direcția Județeană pentru Accize si Operațiuni Vamale A. - Activitatea de Inspecție Fiscala comunicata in data de 27.07.2009 și care apoi au fost menținute prin decizia nr. 17/19.02.2013, s-a dispus ca reclamanta sa achite suma de 184.263 lei cu titlu de accize pentru alcool etilic si a sumei de 140.203 lei reprezentând majorări de întârziere; consideră ca obligațiile fiscale stabilite sunt in parte nelegale si netemeinice, constatările organelor de inspecție fiscala fiind consemnate in raportul de inspecție fiscala încheiat in 20.07.2009 si înregistrat la agentul constatator sub nr. 3615/20.07.2009.
Organele de control ale Serviciului de Inspecție Fiscala au verificat actele contabile ale . 01.01._09, urmărind modul de respectare a legislației fiscale in domeniul accizelor de către antrepozitul fiscal pentru producție băuturi spirtoase, a modului de calcul, declararea si plata accizelor datorate, constatându-se ca reclamanta înregistrează obligații fiscale de plata in valoare de 184.263 lei cu titlu de accize pentru alcool etilic si accesorii aferente in suma de 140.203 lei cu titlu de majorări de întârziere.
Reclamanta a considerat că datorează doar in parte obligații fiscale de plata si accesoriile aferente, respectiv suma de 15.496 lei ( compusa din 9.963 lei si 5.533 lei precizate in sinteza constatărilor de la fila 27 a raportului de inspecție fiscala) cu titlu de accize pentru alcool etilic si suma de 7 lei ( aferenta lunii octombrie 2006 conform anexelor 5, 7 si 8 ale raportului de inspecție fiscala) cu titlu de majorări de întârziere, întrucât organele de inspecție fiscala au făcut o greșita interpretare a dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de calcul a accizelor pentru alcool etilic.
Astfel, reclamanta a apreciat că organele de inspecție fiscala au calculat accize suplimentare pentru calcul eronat al accizei aferente cantității de băuturi spirtoase eliberate in consum si ca urmare a deducerii accizei aferente retururilor de produse accizabile in valoare de 57.363 lei (fila 27 a raportului de inspecție fiscala) motivând ca reclamanta:
a) a efectuat un calcul eronat al accizei pentru eliberarea in consum fie prin utilizarea unui curs eronat fie prin transformarea cantității lor eliberate in hl alcool pur (fila 23 din raportul de inspecție fiscala) insa nu precizează suma acestora si nici momentul producerii sau natura acestor erori;
b) agentul economic nu a solicitat organelor fiscale competente restituirea accizelor aferente produselor accizabile returnate in antrepozit ( filele 4,5, 23) prin depunerea unei cereri in acest sens la organul fiscal competent încadrând aceste retururi la articolul 192 ind. 1 din Legea 571/2003 privind codul fiscal.
Așa cum a consemnat in obiecțiuni (anexa nr. 16 la raportul de inspecție fiscala) reclamanta a avut cazuri când băuturile spirtoase au fost returnate in antrepozitul fiscal fie deoarece nu s-au vândut . de timp sau pe un anumit segment de piața, fie datorita faptului ca nu au fost onorate la plata la termenele stabilite.
Aceste produse au fost revândute altor clienți după ce in prealabil au fost efectuate operațiile economico financiare legale (s-a întocmit factura de retur in roșu, s-a efectuat încărcarea gestiunii de produse finite cu produsele returnate iar la revânzare s-a întocmit factura fiscala de vânzare către un alt client), cu precizarea expresa ca acestor produse nu li s-au adus nici un fel de modificări tehnologice sau de alta natura, ele fiind revandute in starea in care au fost returnate, întocmindu-se documentele contabile necesare.
Cu toate acestea organele de control au accizat de două ori produsele returnate pe motiv ca "nu s-a întocmit cerere de restituire a accizelor"", deși conform art. 192 ind. 1 alin. 2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal coroborat cu prevederile pct. 18 ind. 1 din H.G. 44/2004 (normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003) cererea de restituire se depune organului fiscal competent pentru produsele retrase de pe piața ca fiind improprii consumului sau pentru cele returnate in vederea reciclării, recondiționării sau distrugerii.
Produsele practic nu au fost retrase de pe piața, ci s-au întors de la clientul inițial la producător, după care au fost livrate altui client. Produsele au fost revândute (in starea lor inițiala) si nu distruse in urma retragerii de pe piața ca fiind improprii consumului, datorita stării sau vechimii lor. Nu există nici o lege care limitează sau interzice revânzarea produselor accizabile si ca urmare reclamanta a considerat dubla impunere a retururilor ca fiind contrara legii. Articolele de lege susmenționate nu privesc cazul reclamantei, retururile efectuate in scopul revanzarii nu fac obiectul acestor prevederi legale.
2. Organele de control au calculat accize in valoare de 8.532 lei ca urmare a neînregistrării producției in evidenta financiar contabila (fila 27 pct.3 din raportul de inspecție fiscala) invocând in anexa nr. 6 la Raportul de inspecție fiscala art. 192 alin. (3) din Legea 571/2003 care prevede: „in cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibila da data când se constata o pierdere sau o lipsa a produsului accizabil."
Conform art. 165 din Legea 571/2003 acciza devine exigibila in momentul eliberării pentru consum sau când se constata pierderi sau lipsuri de produse accizabile. Ca urmare, acciza se calculează si datorează la eliberarea in consum a produselor (vânzare) si nu la producție, de la aprovizionarea cu alcool si pana la vânzare produsului finit (băuturi alcoolice) acciza se afla in regim suspensiv. Diferența intre raportul de producție întocmit manual si înregistrarea in fisele de magazie din evidenta financiar contabila sunt generate de greșeli de calcul ale raportului de producție întocmit manual sau stornări de înregistrări anterioare, dar exista raport de producție in format electronic care sta la baza înregistrărilor din fisele de magazine listate tot in format electronic adică din evidenta financiar contabile.
Din alt punct de vedere prin compararea a doua documente scriptice (unul din evidenta operativa iar celalalt din evidenta financiar contabila) nu este posibila stabilirea unei lipse care conform art. 192 alin. 3 din Legea 571/2003 este accizabila.
Neconcordanta dintre doua documente scriptice nu poate genera o lipsa. Lipsa este diferența dintre un stoc faptic si unul scriptic, ori la data de 05.05.2009 s-a întocmit lista de inventariere in prezenta organelor de inspecție fiscala, așa cum reiese din anexa nr. 18 la Raportul de inspecție fiscala, stocurile au fost zero si nu au fost constatate lipsuri in gestiunea de alcool sau băuturi alcoolice. Lipsa se determina prin inventariere si nu prin diferența dintre doua documente scriptice si in plus legislația nu prevede obligativitatea întocmirii de documente primare manual atâta timp cat exista aceste documente in format electronic, daca s-a întocmit un raport de producție manual in mod eronat si nu a fost înregistrat in contabilitate așa, asta nu înseamnă ca s-a produs o lipsa, cu atât mai mult cu cat in fiecare luna exista raport de producție in format electronic care sta la baza fiselor de magazie din evidenta financiar contabila.
Pe considerentele prezentate reclamanta a considerat nelegala stabilirea de obligații fiscale suplimentare (accize si majorări aferente) pentru o lipsa inexistenta.
3. Organele de control au calculat accize suplimentare in valoare de 102.872 lei aferente cantității de alcool etilic care nu se încadrează in pierderea tehnologica ( fila 27 pct. 4 a Raportului de inspecție fiscala).
Art. 192 din Codul fiscal stabilește în mod foarte clar momentul exigibilității accizelor:
(1) Pentru orice produs accizabil acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România.
(2) Un produs accizabil este eliberat pentru consum în România în condițiile prevăzute la art. 166.
(3) In cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.
(4) Prevederea alin. (3) nu se aplică și plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine in perioada în care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv și sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiții:
a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, inundațiilor sau altor cazuri de forță majoră, dar numai în situația în care autorității fiscale competente i se prezintă dovezi satisfăcătoare cu privire la evenimentul respectiv, împreună cu informația privind cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România;
b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deținerii sau deplasării produsului, dar numai în situația în care cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România nu depășește limitele prevăzute în norme.
În Normele metodologice cu privire la art. 192 al. 2 se precizează:
16. In cazul pierderilor sau lipsurilor de produse accizabile, acestea se admit ca neimpozabile atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor;
b) se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor;
c) sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate.
Reclamanta a îndeplini toate aceste condiții cerute de legiuitor pentru ca pierderea produsului accizabil să nu devină exigibilă.
În primul rând reclamanta a îndeplinit toate condițiile cerute de punctul 16 din Norme. A întocmit procese verbale în data de 15.06.2006 pentru o pierdere de 940 litri alcool de 96,5%, procesul verbal din data de 19.12.2006 pentru o pierdere de 500 litri alcool de 96,5% și procesul verbal din data de 17.04.2007 pentru pierderea unei cantități de 1.500 litri alcool de 96,5%. Din aceste procese verbale rezultă că fară o culpă a reclamantei, în urma unor defecțiuni survenite la utilajele de producție s-a cauzat o pierdere de produse accizabile.
Că această pierdere nu este imputabilă reclamantei rezultă și din faptul că a depus toată diligenta de menținere în stare de funcționare optimă a utilajelor prin verificări și reparații periodice. In acest sens reclamanta a depus planurile de întreținere și reparații pentru anii 2006 și 2007. Din aceste planuri rezultă toate operațiunile privind efectuarea verificărilor, schimburilor de piese și reparațiilor efectuate la utilaje. Este evident că pierderile de produse în procesul de producție nu se datorează culpei reclamantei, ci se înscrie în pierderile admise de legiuitor în art. 192 pct.4 din codul fiscal.
În mod practic prin procesul verbal din data de 25.04.2006 comisia numită a procedat la calcularea coeficientului de transformare a materiei prime în produs finit, cu alte cuvinte a stabilit norma de consum.
Bineînțeles că aceste pierderi sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate. Pe aceste considerente reclamanta consideră eronata aplicarea pierderilor . (în cazul ei 01.01._09) la rulajul lunar al perioadei, pierderile se aplica la rulajul cumulat al perioadei respectiv la inventarierea efectuata in prezenta organelor de control la 05.05.2009 sau anual dar nicidecum lunar.
In orice proces de producție situația dintr-o luna nu este identica cu cea din alta luna, fenomenele ce se produc pe fluxul tehnologic, diversele defecțiuni ce pot sa apară in producție, generează efecte diferite de la o luna la alta, ca urmare randamentul . este diferit de la o luna la alta.
În al doilea rând, întreaga pierdere se încadrează în pierderile tehnologice stabilite și aprobate de către adunarea generală a acționarilor la data de 27.04.2006 prin proces verbal, prin care se stabilesc pierderile tehnologice la 6,8%.
Organul de control, cu toate că a acceptat procentul privind pierderea tehnologică stabilită de 6,8 %, a făcut o aplicare incorectă a acesteia, folosind ca unitate de timp o lună de zile. Ori conform uzanțelor, cât și a legislației asimilate privind perisabilitățile, acestea se aplică pentru o unitate de timp cuprinsă între două inventare, în acest sens art. 7 din Hotărârea nr. 831 din 27 mai 2004 stabilind: „Limitele maxime de perisabilitate admise la depozitare și desfacere se stabilesc la nivelul întregii activități a persoanei juridice plătitoare de impozit pe profit, prin aplicarea coeficientului stabilit pentru grupa de mărfuri la prețul de înregistrare al mărfurilor intrate sau la prețul de livrare pentru mărfurile vândute în perioada cuprinsă între două inventare."
Diferența între perisabilități și pierderi tehnologice constă în aceea că perisabilitățile se referă la pierderile în procesul de comercializare în rețeaua de distribuție, iar pierderile tehnologice rezultă din procesul de producție.
Așadar organul de control avea la dispoziție două metode de apreciere a pierderilor. Fie conform art. 192 pct.4 și avea toate dovezile satisfăcătoare, fie prin aplicarea pierderilor tehnologice. Dacă oricare dintre aceste două metode ar fi fost aplicate în mod legal, nu ar fi rezultat accize suplimentare in valoare de 102.872 lei aferente cantității de alcool etilic care nu se încadrează in pierderea tehnologica.
Pe aceste considerente si având in vedere OMFP 1753/2004 si normele privind organizarea si efectuarea inventarierii, unde se precizează ca normele privind limitele admisibile de perisabilități sau pierderi din procesul de producție, se aplica la rulajul anual dintre doua inventare, aceste norme neaplicându-se automat, reclamanta a considerat incorecta calcularea lunara a pierderilor, rezultând astfel pierderi peste norma in anumite luni si respectiv economii in altele.
Pierderile peste norma astfel determinate de organele de control au fost accizate generând obligații de plata pentru fenomene inerente desfășurării oricărui proces de producție. Pierderile tehnologice depind de tehnologia si tehnica de lucru aplicata de gradul de uzură si performantele tehnice ale utilajelor de fabricație existente.
In drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 166. 167, 192 cod fiscal, HG 44/2004, HG 183/2004.
În probatiune au fost depuse la dosar înscrisuri.
La data de 30.09.2013, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B., reprezentata in teritoriu de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
La termenul din 22.10.2014, s-a constatat că, fată de reorganizarea ANAF, în cauză, calitatea de pârâtă o are Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.. Totodată, instanta a făcut aplicarea art.208 Cod pr.civilă, fată de împrejurarea că pârâta a depus întâmpinarea după expirarea termenului legal de 25 zile acordat în acest sens.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri (depuse de reclamantă – f.9-12, 149-151 vol.1si de pârâtă, acestea făcând obiectul vol.2-5, conform dispozitiilor de la termenul din 22.10.2013) si proba cu expertiza contabilă, la care au fost încuviintate obiectiunile formulate de pârâtă (f.174, f.196 vol.1).
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Conform certificatului de înregistrare depus la fila 9 vol.1, reclamanta . obiect de activitate – Fabricarea băuturilor alcoolice distilate.
În urma inspectiei fiscale desfăsurate în perioada 05.05._09, pentru perioada supusă verificării – 01.01._09, a fost întocmit raportul de inspectie fiscală nr.66/20.07.2009 (f.49), în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere 10/20.07.2009(f.44), prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei, obligatii fiscale suplimentare în sumă totală de 324.466 lei (accize si majorări de întârziere).
Contestatia administrativă formulată de reclamantă împotriva celor două acte a fost respinsă prin decizia nr.17/19.02.2013 (f.14).
Trebuie mentionat că prin actiunea formulată, reclamanta nu contestă toate obligatiile stabilite în sarcina sa de către organele de control, ci doar suma de 308.963 lei, din care 168.767 lei reprezintă accize pentru alcool etilic suplimentare (57.363 lei - acciză constatată ca urmare a calculului eronat în ceea ce priveste eliberarea pentru consum si deducerea accizei aferente retururilor de produse accizabile în antrepozit fără a îndeplini respectările legale, 8.532 lei - acciză calculată ca urmare a neînregistrării producției în evidența financiar-contabilă si 102.872 lei - acciză aferentă cantităților de alcool etilic care nu se încadrează în pierderea tehnologică), iar suma de 140.196 lei reprezintă majorări de întârziere aferente accizelor stabilite suplimentar.
Desi în cauză a fost încuviintată o expertiză contabilă, probă cu privire la care pârâta nu s-a opus, retinând că, în fapt, concluziile raportului de expertiză la obiectivele 1 si 2 reprezintă opinia personală a expertului cu privire la incidenta si interpretarea unor texte de lege, aceste concluzii nu pot fi avute în vedere, fiind evident că asupra chestiunilor de drept se poate pronunta doar instanta de judecată.
1.Referitor la suma de 57.363 lei, în RIF, organele de control au retinut că în perioada ianuarie 2006-mai 2008, în anumite luni, reclamanta a emis și înregistrat în contabilitate facturi de stornare produse accizabile, iar pe baza acestor facturi a procedat la deducerea din acciza datorată aferentă lunilor respective, a accizei aferente retururilor de băuturi alcoolice distilate, fără a solicita organelor fiscale competente restituirea accizelor aferente produselor accizabile returnate. În acest sens, s-a considerat că reclamanta a încălcat prevederile art.192 ind.1 Cod fiscal.
Potrivit 192 ind.1 alin.2 Cod fiscal, pentru băuturile alcoolice și produsele din tutun retrase de pe piață, dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului, accizele plătite pot fi restituite în condițiile prevăzute în norme. Într-adevăr, prin HG nr.44/2004 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, s-a stabilit la pct.18 ind.1 alin.1 că pentru produsele supuse accizelor armonizate, returnate în antrepozitele fiscale de producție în vederea reciclării, recondiționară sau distrugerii, accizele plătite ca urmare a eliberării în consum a acestor produse pot fi restituite la cererea antrepozitarului autorizat care a eliberat pentru consum produsele respective.
Interpretarea acestor texte de lege impune concluzia că legiuitorul a avut în vedere restituirea accizelor în situatia în care produsul care a fost accizat a fost retras de pe piată întrucât a devenit impropriu consumului, iar urmare a retragerii, acest produs este reciclat, recondiționat sau distrus.
În primul rând, se impune a se retine că pârâta nu contestă faptul că produsele care au fost returnate au fost mai apoi revândute, în aceeasi stare către alti agenti economici, asa cum rezultă expres din întâmpinare si din notele de sedintă depuse în termenul de pronuntare. Asadar, atât timp cât produsele au fost comercializate ulterior în aceeasi stare, fapt care impune concluzia că acestea nu erau improprii consumului, este evident că în cauză nu pot fi aplicabile aceste dispozitii legale.
În al doilea rând, se remarcă faptul că pârâta nu a făcut apărări în sensul că la revânzarea acestor produse, nu s-ar fi achitat de către reclamantă accizele datorate conform reglementărilor în vigoare; astfel, în mod evident, prin impunerea în sarcina reclamantei a obligatiei de plată a accizei pe care aceasta a dedus-o la momentul returului, reclamanta se află în situatia de a suporta o dublă impunere, ceea ce este inadmisibil.
Desi pârâta a sustinut că returnarea de produse accizabile în antrepozitul fiscal nu este permisă, întrucât nu este prevăzută de legislația în domeniu aferentă anului 2006 si că începând cu data de 1 ianuarie 2007 este permisă doar la returnarea băuturilor alcoolice care sunt improprii consumului uman, în vederea reciclării, recondiționării sau distrugerii, aceste apărări nu pot fi primite.
Fiind vorba de o pretinsă interdictie, în mod evident, aceasta trebuia să fie prevăzută în mod expres de legiuitor ca atare, neputând fi acceptată teza că dacă la nivelul anului 2006 legislatia nu face vorbire despre returnarea de produse accizabile în antrepozitul fiscal, concluzia ar fi aceea că această operatiune este interzisă. D., în lipsa unei prevederi speciale cu privire la acest gen de produse, este evident că returul este permis, asa cum de altfel este acceptat pentru orice produs care se comercializează în mod legal.
Apoi, referitor la dispozitiile art.192 ind.1 alin.2 Cod fiscal în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, este fără putere de tăgadă că acest text de lege are în vedere o cu toată altă situatie si anume, aceea în care se returnează produse accizabile improprii consumului, situatie în care accizele plătite în momentul eliberării pentru consum pot fi restituite la solicitarea celui care le-a plătit.
Or, în cauză, atâta timp cât produsele accizabile au fost returnate si apoi revândute, deci supuse din nou accizării, reclamanta nu avea niciun motiv de a solicita restituirea accizei achitate la prima vânzare, procedând în mod corect la deducerea acesteia, tocmai pentru a evita dubla impunere.
Potrivit art.163 lit.c din Codul fiscal, antrepozitul fiscal reprezintă "locul aflat sub controlul autorității fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exercițiul activității, în anumite condiții prevăzute de prezentul titlu și de norme." Lit.f a aceluiasi text de lege prevede că regimul suspensiv este regimul fiscal conform căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii, transformării, deținerii și deplasării produselor.
În perioada verificată, accizele deveneau exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, astfel cum era stabilit prin art.165 Cod fiscal, aplicabil la momentul respectiv; iar eliberarea pentru consum este definită de art.166 alin.1 lit.a, ca fiind ieșirea produselor accizabile dintr-un regim suspensiv de accize. A..
Interpretând coroborat aceste texte de lege, instanta retine că atâta timp cât regimul fiscal suspensiv este aplicabil pe perioada deținerii produsului, iar detinerea acestuia poate interveni si ca urmare a returului, deci a retragerii lui din consum în scopul revânzării, nu există niciun motiv pentru a se mentine obligatia de plată a accizei pentru prima eliberare pentru consum, care în fapt a fost finalizată prin întoarcerea produsului în antrepozitul fiscal si prin urmare în regim suspensiv până la momentul revânzării.
Prin prisma acestor aspecte, în cauză nu pot fi incidente prevederile pct.1 alin.4 din Normele pentru aplicarea Titlului VII din Codul fiscal, invocate de pârâtă, în conditiile în care dacă s-ar permite doar deducerile prevăzute de acest text de lege, s-ar încălca principiul unicitătii impunerii.
Referitor la a împrejurarea că reclamanta ar fi efectuat un calcul eronat al accizei pentru eliberarea in consum fie prin utilizarea unui curs eronat fie prin utilizarea unei cantităti gresite de alcool etilic exprimat în hl alcool pur (f.71 vol.1), se retine că organul de control nu indică modalitatea proprie de calcul, ci face trimitere la anexa 3, care, în fapt, are în vedere calculul pentru deducerile efectuate de agentul economic în cazul retururilor analizate în cele ce preced.
Atâta timp cât pentru pretinsul calcul eronat al accizei invocat de pârâtă nu este indicat distinct cuantumul considerat corect de către aceasta si prin urmare nici modalitatea concretă de calcul, reclamanta este în situatia de a nu putea face apărări, iar instanta se află în imposibilitatea de verifica legalitatea obligatiilor impuse reclamantei, iar raportat la aceste aspecte, solutia legală este aceea de anulare a obligatiei respective.
În acest context, se constată că în mod gresit pârâta i-a impus reclamantei plata sumei de 57.363 lei reprezentând accize pentru alcool etilic returnat în antrepozitul fiscal în perioada ianuarie 2006-mai 2008 si apoi revândut/accize derivând din calcul eronat; cum accesorium sequitur principale, reclamanta nu datorează nici majorările de întârziere aferente obligatiei principale.
2.În ce priveste suma de 8.532 lei - acciză calculată ca urmare a neînregistrării producției în evidența financiar-contabilă, se retine că în RIF, organele de control au constatat că în anumite luni din perioada verificată, diferite cantităti de băuturi spirtoase înscrise în raportul de productie aferent lunilor în discutie, nu au fost înscrise în fisele de magazie pentru produsele finite. Constatând lipsa de produs accizabil, organul de control a făcut aplicarea art.192 alin.3 si 4 Cod fiscal, în sensul că a considerat acciza aferentă lipsurilor ca fiind exigibilă.
Sustinerile reclamantei în sensul că în realitate, pe lângă raportul de producție manual există si un raport de producție in format electronic care sta la baza înregistrărilor din fisele de magazine listate tot in format electronic adică din evidenta financiar contabilă si că doar acest din urmă raport trebuie avut în vedere nu pot fi primite.
Astfel, nu poate fi ignorat faptul că angajatii reclamantei au întocmit initial un raport de producție manual, iar reclamanta acceptă faptul că între acesta si înregistrările din fisele de magazie există diferente, care ar fi fost generate de greșeli de calcul ale raportului de producție întocmit manual sau stornări de înregistrări anterioare.
Pentru a se tine cont doar de raportul de producție in format electronic, în măsura în care acesta indică o cantitate mai mică decât cel întocmit manual tot de către reclamantă, sunt necesare explicatii plauzibile, care să fie reflectate în contabilitatea entitătii verificate (în conditiile pct.16 (Titlul VII) din Normele aprobate prin H.G. 44/2004), simplele alegatiuni formulate de aceasta la momentul controlului si apoi în cadrul demersului judiciar fiind lipsite de orice suport.
Dacă, într-adevăr, nu era obligatorie întocmirea de documente primare manual, se pune întrebarea de ce acestea au redactate de reclamantă, iar pe de altă parte, în măsura în care acestea există, în mod evident, ele nu pot fi înlăturate, cu atât mai mult reflectă o cantitate mai mare a productiei decât cea reflectată în fisele de magazie.
Este adevărat că RIF nu a relevat lipsuri in gestiunea de alcool sau băuturi alcoolice, însă acest aspect este lipsit de relevantă, atâta timp cât, chiar reclamanta a afirmat că evidenta contabilă a fost tinută pe baza raportului de producție in format electronic care a stat la baza înregistrărilor din fisele de magazie, fiind evident că prin raportare la aceste documente nu pot exista lipsuri de produse accizabile.
Neexistând niciun motiv pentru a nu se tine cont de documentele primare care emană de la reclamantă si în conditiile în care o parte din cantitatea de băuturi spirtoase indicată în aceste documente nu se regăseste si în fisele de magazie, în mod corect, organele de control au retinut că în realitate există o lipsă de produs accizabil. Or, această lipsă atrage incidenta prevederilor art.192 alin.3 Cod fiscal, în conformitate cu care, în cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.
Este adevărat că potrivit pct.16 (Titlul VII) din Normele aprobate prin H.G. 44/2004, se admit ca neimpozabile pierderile sau lipsurile de produse accizabile, însă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor;
b) se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor și/sau în actele normative în vigoare;
c) sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate.
Or, asa cum s-a retinut anterior, pentru aceste lipsuri nu s-au întocmit procese verbale si nici nu au fost evidențiate în contabilitate, iar pe de altă parte, reclamanta nu s-a prevalat de faptul că s-ar încadra în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor.
3.Cu privire la suma de 102.872 lei, organele de control au stabilit că aceasta reprezintă acciză aferentă cantităților de alcool etilic care depăsesc pierderile tehnologice aferente fluxului tehnologic, pierderi stabilite de către antrepozitar conform proceselor verbale din data de 03.01.1999, respectiv 25.04.2006.
Potrivit art.192 Cod fiscal:
(1) Pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România.
(2) Un produs accizabil este eliberat pentru consum în România, în condițiile prevăzute la art. 166.
(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.
(4) Prevederea alin. (3) nu se aplică și plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv și sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiții:
a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, inundațiilor sau altor cazuri de forță majoră, dar numai în situația în care autorității fiscale competente i se prezintă dovezi satisfăcătoare cu privire la evenimentul respectiv, împreună cu informația privind cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România;
b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deținerii sau deplasării produsului, dar numai în situația în care cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România nu depășește limitele prevăzute în norme.
(5) În cazul unui produs accizabil, care are dreptul de a fi scutit de accize, acciza devine exigibilă la data la care produsul este utilizat în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea.
(6) În cazul unui produs energetic, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, acciza devine exigibilă la data la care produsul energetic este oferit spre vânzare ori la care este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.
(7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă ori se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data comunicării revocării sau anulării autorizației pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.
(8) Accizele se calculează în cota și rata de schimb în vigoare, la momentul în care acciza devine exigibilă.
Este incontestabil că din cauza unor defecțiuni survenite la utilajele de producție ale reclamantei, defectiuni despre care pârâta nu a afirmat că s-ar datora culpei celei dintâi, s-a cauzat o pierdere de produse accizabile, asa cum rezultă din procesul verbal din data de 15.06.2006 (pierdere de 940 litri alcool de 96,5%), procesul verbal din data de 19.12.2006 (pierdere de 500 litri alcool de 96,5%) și procesul verbal din data de 17.04.2007 (pierdere de 1.500 litri alcool de 96,5%) – f.125-127 vol.1.
Potrivit pct.16 (Titlul VII) din Normele aprobate prin H.G.44/2004:
In cazul pierderilor sau lipsurilor de produse accizabile, acestea se admit ca neimpozabile atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor;
b) se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor și/sau în actele normative în vigoare;
c) sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate.
Asa cum s-a arătat anterior, organele de control i-au impus reclamantei obligatia de plată a sumei 102.872 lei, acciză aferentă cantităților de alcool etilic care nu se încadrează în pierderea tehnologică, însă pentru a se stabili dacă pierderile relevate de cele trei procese verbale se încadrează sau nu în această pierdere, în primul rând trebuie stabilit dacă documentele respective pot fi luate în calcul ca atare, în sensul dacă îndeplinesc exigentele prevăzute de legislatia în vigoare.
În aceste sens, se retine că potrivit art.183 alin.1 lit.h Cod fiscal, orice antrepozitar autorizat are obligația de a cerceta și raporta către autoritățile fiscale competente orice pierdere, lipsă sau neregularitate cu privire la produsele accizabile.
Cu alte cuvinte, incidenta prevederilor art.192 alin.4 lit.a Cod fiscal, corob.cu pct.16 (Titlul VII) din Normele aprobate prin H.G.44/2004 (de care se prevalează reclamanta), poate interveni, doar dacă dovezile satisfăcătoare cu privire la evenimentul care a determinat pierderea/procesele-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor au fost prezentate autorității fiscale competente. Or, câtă vreme, procesele verbale din data de 15.06.2006, 19.12.2006 și din data de 17.04.2007 nu au fost raportate în conditiile art.183 alin.1 lit.h Cod fiscal, anterior controlului, acestea nu pot îndeplini conditia de dovadă satisfăcătoare în acceptiunea art.192 alin.4 lit.a.
Aceasta întrucât, reclamanta nu trebuia să astepte efectuarea unui control fiscal, pentru a prezenta acele documente, atâta timp cât art.192 alin.4 lit.a. Cod fiscal, face vorbire despre obligatia de prezenta dovezile autoritătii fiscale competente si nu organului de control. De altfel, tocmai în acest sens sunt prevederile art. 183 alin.1 lit.h anterior mentionate, fiind fără putere de tăgadă că raportarea pierderilor trebuie să fie contemporană cu evenimentul care le-a generat si nu ulterioară, doar la momentul desfăsurării inspectiei periodice.
Fată de cele ce preced, se constată că în mod corect, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligatia de plată a sumei de 102.872 lei cu accesoriile aferente, în ce o priveste pe cea din urmă, fiind incidente, dispozitiile art.192 alin.3 Cod fiscal, în conformitate cu care, în cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.
Având în vedere aceste considerente, instanta apreciază că actiunea reclamantei este partial întemeiată si pe cale de consecintă urmează a fi admisă în limitele mai sus arătate.
Astfel, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, va dispune anularea obligației reclamantei la plată a sumei de 57.363 lei reprezentând accize pentru alcool etilic, precum și a majorărilor de întârziere aferente stabilite prin raportul de inspecție fiscala nr.66/20.07.2009 și decizia de impunere nr.10/20.07.2009 la pct. 1 și menținute prin decizia nr.17/19.02.2013, emise de pârâtă.
Va respinge în rest acțiunea.
În temeiul art.453 Cod pr.civilă, va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4300 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, onorariu expert si onorariu avocat justificate cu chitantă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. SA, cu sediul în Cîmpeni, ., jud.A., CUI_ în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. cu sediul în A. I., ., jud.A. și în consecință:
Dispune anularea obligației reclamantei la plată a sumei de 57.363 lei reprezentând accize pentru alcool etilic, precum și a majorărilor de întârziere aferente stabilite prin raportul de inspecție fiscala nr.66/20.07.2009 și decizia de impunere nr.10/20.07.2009 la pct. 1 și menținute prin decizia nr.17/19.02.2013, emise de pârâtă.
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4300 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Recursul si motivele de recurs se depun prin avocat sau consilier juridic la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.07.2014.
Președinte, M. P. - C.O. semn.președintele tribunalului | ||
Grefier, I. C. |
Red.M.P.
Tehnored.I.B.
4 ex./28.07.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul ALBA | Pretentii. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
