Obligaţia de a face. Sentința nr. 999/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 999/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 135/107/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 999/C./2014
Ședința publică de la 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P.- Președinte Secție
Grefier R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant G. I. și pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI A. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A AUTOVEHICULELOR A., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
Având în vedere că judecata a fost suspendată din vina părților mai mult de un an de zile instanța invocă excepția de perimare lasă cauza în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Asupra excepției de perimare de față
Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2013 pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ reclamantul G. I. a chemat-o în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI A. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A AUTOVEHICULELOR A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtului la înmatricularea autoturismului marca OPEL ASTRA cu nr. de identificare WOLOAHL_, fără plata taxei de poluare .
În motivarea acțiunii partea reclamanta a susținut in esenta că în mod nejustificat i-a fost refuzată înmatricularea autoturismului pe motiv că nu a fost achitată taxa de poluare, întrucât această taxă este nelegală în raport cu disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului intern potrivit principiului supremației dreptului comunitar, astfel că prin aceasta se introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România această taxă nu se mai percepe.
În drept au fost invocate in esenta disp. art. 90 paragraf 1 și art. 110 din Tratatul CEE.
La termenul de judecată din data de 06.06.2014 instanța a invocat din oficiu excepția de perimare.
Examinând excepția invocată instanța constată că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 22.02.2013 s-a dispus suspendarea judecății în baza disp. art. 1551 din codul de procedură civilă, reținându-se că reclamantul, deși a fost legal citat cu mențiunea să depună la dosar acul de achiziție al autoturismului de la numitul L. A. și procedura prealabilă, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
De la acea dată nici una din părți nu a formulat cerere de repunere pe rol și nu a îndeplinit vreun act în vederea continuării judecății, dosarul fiind repus pe rol din oficiu la data de 06.06.2014 pentru a se verifica dacă mai subzistă motivul suspendării judecății.
Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă: orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire (…) se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 (un) an .
Având în vedere că judecata a fost suspendată din vina părților în perioada 22.02.2013 – 06.06.2014, cauza rămânând astfel în nelucrare, din vina reclamantului mai mult de 1 an de zile, instanța va admite excepția de perimare și în consecință va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de acesta.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării și, în consecință,
Constată perimată cererea formulată de reclamantul G. I. cu domiciliul ales în A. I. ., . . în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI A. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A AUTOVEHICULELOR A. cu sediul în A. I., . nr., jud. A..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de le pronunțare
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2014.
Președinte, A. C. P. Președinte Secție | ||
Grefier, R. C. |
Red. Tehnoredact. PAC./ 2 ex/10.06.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 588/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 233/2014.... → |
|---|








