Obligaţia de a face. Sentința nr. 1241/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1241/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 1687/107/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 1241/C./2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta K. M. și pe pârâții M. JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și T. A., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în baza art. 254 și art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că această cerere este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
În baza disp. art. 244 din Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească.
Instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile.
INSTANȚA
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2014, sub dosar nr._, reclamanta K. M., judecător în cadrul Curții de A. A. lulia, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. A. I. și T. A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- Obligarea pârâtei C. de A. A. I. la efectuarea operațiunii administrative de preluare a plății drepturilor salariale restante cuvenite reclamantei în baza hotărârilor judecătorești, de la T. A..
- Obligarea pârâților la efectuarea tuturor operațiunilor legale de executarea bugetului propriu pentru îndeplinirea obligației precedente.
În fapt, reclamanta susține că este, în prezent, judecător al Curții de A. A. I., de unde lunar încasează venituri cu titlu de salariu. Anterior promovării sale, a funcționat ca judecător la T. A., unde, în urma demersurilor judiciare colective a obținut titluri executorii pentru plata unor drepturi salariale restante. Aceste drepturi salariale au fost eșalonate la plata prin OUG nr. 79/2009, astfel că trimestrial primește 1/4 din tranșa anuală plătibilă în temeiul acestui act normativ, aceste tranșe fiind plătite de T. A. .
Art. 7 alin. 1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2273/C/2012, emis în temeiul ari, 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, prevede în mod clar și neechivoc că „Plata sumelor reprezentând drepturi salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează de instituțiile care asigură plata drepturilor bănești personalului prevăzut la art. 1, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor/indemnizațiilor." Instituțiile la care se face trimitere sunt cele „pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite”, categorie în care intră C. de A. A. I., cât și T. A..
Susține că, având în vedere că plata drepturilor salariate este efectuată lunar de C. de A. A. I., această instituție este obligată a-i face și plata drepturilor salariate restante. Chiar dacă plata drepturilor salariate restante a început a fi făcută de T. A., unde funcționa anterior, avansarea la C. de A. A. I., instituție care a preluat în mod corespunzător sarcina plății drepturilor salariate lunare, în lipsa altor dispoziții legale contrare, se impunea în virtutea normei mai sus menționate, a prelua și plata drepturilor restante obținute în temeiul unor riduri executorii, precizând că altă conduită, cum este cea pe care o contestă, este fără suport legal.
Menționează că, C. de A. A. I. are calitatea de debitor al său, în temeiul ridurilor executorii pe care le deține, alături de T. A. și M. Justiției, scopul demersului procesual inițial fiind, tocmai în scopul evitării în procedura de executare ulterioară, declinarea competențelor între diferiții ordonatori de credite din ierarhia bugetară a sistemului judiciar.
Susține că, tocmai de aceea, nu se poate reține că obligația de plată a sumelor rezultate din titluri revine, în mod exclusiv, doar Tribunalului A., din moment ce, în cazul unei executări silite, oricare dintre cei trei debitori poate fi constrâns să plătească întregul debit, ceea ce exclude teoria schimbării debitorului prin novație.
Arată faptul că, pentru realizarea acestui drept, s-a adresat Curții de A. A. I. și Tribunalului A. cu o cerere în acest sens, care însă a fost întâmpinată de un refuz nejustificat în opinia sa, decurgând din normele sus-arătate. Refuzul în fapt aparține Ministerului Justiției, către care a fost îndreptată cererea noastră și care a fost însușit de conducerea Curții de A. A. I..
Reclamanta susține că interesul în promovarea prezentei acțiuni, din care decurge în mod logic și vătămarea pe care o reclamă prin această conduită a pârâților, rezultă din următoarele:
- La momentul plății tranșelor salariale, a constatat că salariul, cât și veniturile restante, în mod cumulat, sunt considerate baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale individuale obligatorii. Altfel spus, cotele de contribuții prevăzute de art. 296 ind.18 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt aplicabile integral, atât asupra veniturilor din salariu, cât și asupra drepturilor salariate restante.
Nu contestă că și aceste din urmă drepturi restante trebuie să facă parte din baza de impozitare pentru contribuțiile sociale individuale obligatorii, această obligație fiind prevăzută expres de art. 296 ind.18 alin. 51 din Legea nr. 571/2003. Insă, nu trebuie să se omită natura acestora, de drepturi salariale în sensul art. 2963 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003, iar în cazul în care rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 2964 alin. (3), cota contribuției individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului, conform regulii prevăzute de art. 29618 alin. 6 din Legea nr. 571/2003.
In lunile în care se plătesc drepturile salariale restante, fiecare dintre plătitori, C. de A. A. I. pentru salariu și T. A., pentru drepturile salariale restante, efectuează reținerile privind cota de contribuții sociale obligatorii, considerând eronat că sunt doi angajatori diferiți, astfel că sumele pe care le primește în luna respectivă sunt impozitate excesiv, baza de calcul a contribuției pe care eu o plătește fiind formată din cumularea salariului lunar și a drepturilor restante plătibile în luna respectivă, cu încălcarea dispozițiilor art. 29618 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, expusă mai sus.
Câștigul salarial mediu brut este de 2.223 lei, conform legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014. In acest context, baza maximă de impozitare pentru contribuțiile sociale asigurătorii conform normei de mai sus este de 5 ori câștigul salarial brut, respectiv suma de 11.115 lei, astfel că câștigurile realizate peste aceste sume de la același angajator nu pot fi impozitate. Pentru lunile în care se plătesc drepturile restante, sumele primite de reclamantă sunt în mod constant peste această limită maximă și cu toate aceste sunt impozitate, diminuându-i considerabil și fără temei legal veniturile.
Chiar dacă salariul și drepturile salariale restante sunt plătite de C. de A. A. I. și T. A., susține că are un singur loc de realizare a venitului în sensul normei expuse în precedent. Prin loc de realizare a venitului conform pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se înțelege „persoana fizică sau juridică care are calitatea de angajator sau entitatea asimilată angajatorului".
Precizează că angajatorul este Statul Român. Redă în extras parte din motivarea Deciziei nr. 14 din 18 februarie 2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, care explică natura juridică a raportului de serviciu al magistratului: „Cu alte cuvinte, magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui genens, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă ele.
Susține că persoanele juridice ante-menționate exercită atributele angajatorului numai cu privire la organizarea concretă a muncii (program de lucru, stabilirea și programarea completelor de judecată ș.a.), plata indemnizațiilor, planificarea concediilor de odihnă, cu excluderea oricărei ingerințe în activitatea de conținut specifică fiecărui magistrat. Anumite atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către alte entități/organe/autorități decât persoanele juridice părți în raporturile de muncă ale magistraților.
Precizează că nu se poate susține că drepturile salariale de care beneficiază nu ar fi dintr-un singur loc de realizare a venitului, chiar dacă plata efectivă a acestora este realizată de două entități distincte. Această operațiune nu implică reevaluarea creanțelor pe care le are, ci numai plata lor de un singur ordonator de credite, în întinderea lor, așa cum este determinată în prezent de fiecare instanță debitoare. Ca atare, rațiunile de efort bugetar suplimentar nu constituie argumente pertinente contra valorizării demersului legal.
Reclamanta susține că tratamentul discriminatoriu care îi este aplicat se constituie într-o veritabilă și nejustificată ingerință din partea statului, prin intermediul celor trei debitori, asupra dreptului de proprietate al subsemnatului în componenta referitoare la respectarea bunurilor, garantat de primul articol din Protocolul adițional la CEDO, de art.17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 44 din Constituția României și consacrat în repetate rânduri în jurisprudența Curții de la Strassbourg și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. In plus, acest tratament este contrar principiului constituțional al egalității în drepturi și în fața legii al persoanelor instituit de art.16 din Constituție și de art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
In drept, invocă art. 8 alin. 1 teza ultimă din Legea nr. 554/2004 și art. 7 alin. 1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2273/C/2012 și 411 NCPC .
In probațiune: Răspunsul Curții de A. A. I. la cererea adresată însoțit de punctul de vedere al Ministerului Justiției în problematica dedusă judecății.
La data de 02.04.2014, pârâtul T. A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii civile promovată de reclamanta K. M., pentru următoarele motive:
- în dispozitivul sentințelor prin care doamna judecător a obținut drepturile salariale, a fost obligat la plată T. A., pe perioada cât aceasta a desfășurat activitate la T. A. și la instanțele arondate acestuia. Aceste drepturi se plătesc eșalonat așa cum a fost stabilit prin OUG 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, până în anul 2016.
- în ce privește modalitatea de calcul a impozitului pe salarii și a impozitului pe diferențele de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești, aceasta este stabilită la art. 57 din Legea 571/2003 privind codul fiscal. Astfel:
„(1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.
(2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:
a) la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, și următoarele:
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
- cotizația sindicală plătită în luna respectivă;
- contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 400 euro;
b) pentru veniturile obținute în celelalte cazuri (în afara funcției de bază - nn) prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;
(2˛.2) În cazul veniturilor reprezentând salarii, diferențe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății pentru veniturile realizate în afara funcției de bază, și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite.”
Normele de aplicare a codului fiscal, stabilite prin HG 44_, prevăd la pct. 111A3 că „veniturile reprezentând salarii, diferențe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, sunt considerate venituri realizate în afara funcției de bază, iar impozitul se calculează, se reține la data efectuării plății și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății".
Pârâtul T. A. susține că, totodată, ținând cont și de prevederile OMJ 2273/2012, pentru stabilirea procedurii de efectuare a plății unor titluri executorii prevăzute de Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, unde la art.7 este prevăzut că: „(1)Plata sumelor reprezentând drepturi salariale prevăzute în titluri executorii se efectuează de instituțiile care asigură plata drepturilor bănești personalului prevăzut la art. 1, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor/indemnizațiilor.”
Precizează că, drept urmare, atât timp cât a fost obligat la plata drepturilor salariale, T. A. rămâne debitor chiar dacă judecătorul a fost promovat/transferat la altă instanță, iar drepturile salariale restante rămân supuse regimului juridic inițial.
Susține că aceeași opinie este exprimată și în adresa MJ nr._/31.01.2014, care a fost anexată la fila 18.
La data de 04.04.2014, pârâta C. de A. A. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În motivare, pârâta C. de A. A. I. arată că, în conformitate cu prevederile art. 14 din HG 652/2009, cele ale art. 16, pct. 1 lit.d) si cele ale art.20 alin.4 din Legea nr.500/2002, cele ale art. 35 alin. l si 36 alin. l din Legea nr.304/2004 C. de A. A. I. este instituție publica cu personalitate juridica si are calitatea de ordonator secundar de credite, cu buget propriu aprobat de ordonatorul principal de credite - M. Justiției, iar tribunalul - in speța T. A. - este instituție publică cu personalitate juridică și în calitate de ordonator terțiar de credite are buget propriu aprobat de ordonatorul secundar de credite.
În calitate de ordonatori secundari si respectiv terțiari de credite, C. de A. A. I. si tribunalele din circumscripție respectă prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice referitor la Rolul și responsabilitățile ordonatorilor de credite stabilite la art. 21 alin.3 si 4, iar conform art. 22 alin. l si 2 din Legea nr.500/2002, precum si a art.2 din Ordinul nr. 2273/C/2012 procedura de efectuare a plații drepturilor de natura salariala devenite executorii pana la 31.12.2011 se desfășoară cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor bugetare.
C. de A. A. si tribunalele din circumscripție, calculează și plătesc salariile și alte drepturi salariale ale personalului din statul de funcții aprobat pe fiecare ordonator in parte, inclusiv drepturile acordate prin sentințe judecătorești, inclusiv pentru magistrați, in conformitate cu prev. art. 6, pct. VII din HG nr.652/2009 si în baza ordinelor primite de la Ministerului Justiției, conform prevederilor art.74 alin. 1 din HG nr.387/2005.
Pârâta susține că hotărârile judecătorești prin care reclamanta a obținut in instanța drepturi salariale restante se refera atât la perioada cat a funcționat in cadrul instanței de unde a promovat cat si la cea in care a funcționat in cadrul Curții de A. A. I.. Fiecare dintre aceste doua instituții au plătit venituri din salarii proporțional cu perioada lucrata in locurile respective, reținând in același timp si virând către bugetele corespunzătoare contribuțiile sociale obligatorii prevăzute in Legea 571/2003 privind Codul fiscal. Veniturile obținute in baza hotărârilor judecătorești fac parte, potrivit art. 55 alin. j1 din Legea 571/2003, din categoria veniturilor din salarii care constituie baza de calcul in vederea stabilirii contribuțiilor la bugetul de stat.
Având in vedere si răspunsul formulat de către M. Justiției nr._/31.01.2004, ordonatorul principal de credite, in care se stipulează ca „ in lipsa unui temei legal care sa permită întrunirea condițiilor art.296 ind.4 alin.2 din Legea nr.571/2003 fiecare debitor urmează a-si plați propriile datorii curente sau restante la termenele scadente, prin reținerea si virarea cotei contribuției individuale de asigurări sociale neplafonate", apreciază că in situația de fata prevederile legale ale art. 296 ind.4 alin.2 din Legea nr.571/2003 nu sunt incidente, luând in considerare faptul ca reclamanta a realizat venitul in doua locuri diferite, care conform prevederilor legale, a fost si continua sa fie - din punctul de vedere al drepturilor salariale câștigate, prevăzute in titluri executorii - plătit de doua instituții diferite, cu personalitate juridica diferita.
Susține că, prin urmare, instanța de unde a promovat reclamanta si, in același mod C. de A. A. I., a calculat retroactiv drepturile salariale restante câștigate de aceasta in instanța si a virat contribuțiile sociale individuale obligatorii proporțional cu perioada lucrata in fiecare din cele doua locuri. Astfel, cuantumul viramentelor, si implicit al plafoanelor, a fost stabilit distinct pe fiecare instituție in parte, înțelegând prin loc de realizare a veniturilor, cum este prevăzut de Hotărârea nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, instituția unde a funcționat in perioada la care se refera sentința.
În drept, prevederile Legii 571/2003, ale HG nr.387/2005, ale Ordinului nr. 2273/C/2012, ale Legii nr.500/2002, ale Legii nr.304/2004, ale Legii 554/2004 si ale NCPC.
La data de 10.04.2014, pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare, în temeiul art. 201, art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
În motivare, pârâtul M. Justiției susține că, prin procedura stabilită de art. 7 alin. 1 din OMJ nr. 2273/C/2012 de efectuare a plății unor titluri executorii prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a statuat regula că instituțiile angajatoare devenite debitoare la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești de acordare a drepturilor salariale au calitatea de plătitor a creanțelor propriilor salariați. Așa cum este cunoscut, OUG nr. 71/2009 este un act normativ cu prevederi speciale de imediată aplicare și are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești.
Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pârâtul susține că, în cazul reclamantei, așa cum însăși a afirmat, la momentul obținerii titlurilor executorii privind drepturile salariale restante obținute prin hotărâri judecătorești, funcționa la T. A. ca magistrat. Astfel, câtă vreme T. A. a avut calitatea de debitor al obligației de plată a drepturilor salariale restante rezultate din hotărâri judecătorești, schimbarea ulterioară a debitorului prin novație nu se poate realiza pe cale convențională. În atare condiții, depozițiile art.296 ind.4 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal conform cărora „în situația în care totalul veniturilor prevăzute la alin. (1) este mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, contribuția individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului." nu sunt incidente decât în situația în care atât veniturile din salariile curente cât și veniturile din drepturile salariale restante stabilite pe cale judecătorească se cumulează la același angajator și depășesc plafonul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut.
Arată că, chiar dacă ar exista temei legal pentru transformarea obligației de plată, sub aspect bugetar consecința ar fi majorarea sumelor nete de încasat ceea ce ar presupune reevaluarea tuturor creanțelor datorate și implicit un efort bugetar considerabil care nu a fost prevăzut cu ocazia fundamentării legii bugetare pe anul 2014.
Concluzionează că, prin efectul dispozițiilor legale menționate, T. A. este singura instituție care, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor și indemnizațiilor a fost abilitat să procedeze la efectuarea plății drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești către reclamantul cauzei și alții în situații similare.
Precizează că, în cauză nu se poate vorbi de vreo discriminare, atâta vreme cât toți creditorii în situația reclamantei sunt plătiți numai de tribunal.
Promovarea la C. de A. A. I. a reclamantei, ulterior emiterii OMJ nr. 2273/C/2012, nu implică și nu obligă potrivit dispozițiilor legale menționate, plata de către această instanță a drepturilor salariale restante obținute anterior promovării.
Pentru aceste considerente, pârâtul M. Justiției solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta are, în prezent, calitatea de judecător la C. de A. A. I.. Plata drepturilor salariale restante a început să fie făcută de T. A., instanță la care reclamanta a funcționat anterior, C. de A. A. I. preluând sarcina plății drepturilor salariale lunare ale reclamantei, în urma promovării la această instanță.
Drepturile salariale restante – obținute la momentul la care reclamanta funcționa la T. A. au fost eșalonate, potrivit OUG nr. 71/2009, tranșele fiind plătite de T. A..
Art. 7 alin. 1 din Ordinului MJ nr. 2273/C/2012 emis în baza art. 2 din OUG nr. 71/2009 prevede că plata sumelor reprezentând drepturi salariale provenind din titlurile executorii se efectuează de instituțiile care asigură plata drepturilor bănești pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor.
Este clar din această prevedere legală că instituția care face plata drepturilor salariale face și plata acestor sume provenite din titluri executorii, însă pe state diferite.
Mai mult, aceste drepturi au natura unor drepturi salariale, supuse impozitării, potrivit art. 29618 alin. 5 ind. 1 din Legea nr. 571/2003.
Așadar, în speța de față, atât C. de A. A. I., cât și T. A. efectuează rețineri privind cote de contribuții sociale obligatorii, considerând în mod greșit că aceștia sunt doi angajatori diferiți, astfel că drepturile bănești ale reclamantei sunt impozitate excesiv.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanta are un singur loc de muncă – C. de A. A. I., care a preluat odată cu promovarea și raportul de muncă cu reclamanta, respectiv calitatea de angajator al acesteia.
Mai mult, procedând în acest fel, pârâții T. A. și C. de A. A. I. aduc atingere dreptului de proprietate al reclamantei, în componenta referitoare la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de primul Protocol adițional la CEDO, art. 17 din Cartea Drepturilor Fundamentale a UE și art. 44 din Constituția României.
De asemenea, tratamentul discriminatoriu este contrar și principiului egalității în drepturi și în fața legii, instituit de art. 16 din Constituția României și art. 20 din Cartea Drepturilor fundamentale a UE.
Pentru aceste considerente, se constată că procedeul efectuat de pârâți este nelegal și, în consecință, instanța urmează să admită cererea reclamantei K. M., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. A. I. și T. A., astfel că va obliga pârâta C. de A. A. I. la efectuarea operațiunii administrative de preluare a plății drepturilor salariale restante cuvenite reclamantei în baza hotărârilor judecătorești, de la pârâtul T. A. și va obliga pârâții să efectueze toate operațiunile legale de executarea bugetului propriu pentru îndeplinirea obligației precedente.
În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 453 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta K. M., domiciliată în Aiud, .. 11, județ A. și cu domiciliul procesual ales la sediul Curții de A. A. I., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, sector 5, ., C. de A. A. I., cu sediul în A. I., ., nr. 1, județ A. și T. A., cu sediul în A. I., P-ța I. M., nr. 24, județ A..
Obligă pârâta C. de A. A. I. la efectuarea operațiunii administrative de preluare a plății drepturilor salariale restante cuvenite reclamantei în baza hotărârilor judecătorești, de la pârâtul T. A..
Obligă pârâții să efectueze toate operațiunile legale de executarea bugetului propriu pentru îndeplinirea obligației precedente.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de recurs se vor depune la T. A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Președinte, C. F. | ||
Grefier, M. R. |
Red. FC
Tehnored. MR / 6 ex. / 08.10.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 205/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 913/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
