Obligaţia de a face. Sentința nr. 576/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 576/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 7625/107/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 576/C./2014

Ședința publică de la 25 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ș. F. – Vicepreședinte Tribunalul A.

Grefier: A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. O. V. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. A. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE A., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Având în vedere că judecata a fost suspendată din vina reclamantului mai mult de un an de zile instanța invocă excepția de perimare și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 28.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 C.pr.civ.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ, urmează a admite sesizarea și a constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. O. V. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. A. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. O. V., cu domiciliul în A. I., ., . și domiciliul procesual ales la cabinet avocat G. L., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. A. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE A..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2014.

Președinte,

F. Ș.

- Vicepreședinte Tribunalul A. -

Grefier,

B. A.

Red F.Ș.

Tehnored B.A.

Ex. 4 / 26.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 576/2014. Tribunalul ALBA