Pretentii. Sentința nr. 1709/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1709/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 3900/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, F. ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 1709/C./2014

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul A. M. și pe pârâtele S. F. MUNICIPAL AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza că:

La data de 16.09.2014 reclamanta a depus la dosar o adresă prin care arată că depune timbrajul și actele solicitate de instanță prin adresa emisă. La adresă a anexat taxa de timbru în sumă de 76,50 lei, un set de înscrisuri privind autoturismul în cauză și împuternicire avocațială.

La data de 30.09.2014 DGRFP B. reprezentant în teritoriu de AJFP A. în numele și pentru S. F. Aiud a depus întâmpinare.

La data de 31.10.2014 reclamantul a depus la dosar o adresă prin care arată că și-a îndeplinit obligațiile solicitate de instanță, în sensul că a depus la dosar timbrajul și actele solicitate, astfel că solicită judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind invocate excepții referitoare la competență,

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța constată că din eroare a fost citat reclamantul pentru termenul de astăzi, cu mențiunea dispusă în rezoluția de regularizare a cererii de chemare în judecată emisă la 24.08.2014.

Instanța constată că s-a atașat dosarul solicitat cu nr._ al Tribunalului A..

Instanța având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe excepția lipsei calitatii procesuale pasive a organelor fiscale și pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de fata:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar cu număr de mai sus, partea reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâții DGRFP BRASOV- reprezentat in teritoriu de AJFP A. in numele si pentru S. F. AIUD (actualmente, potrivit art.13 alin.3 din HG 520/2013 structura in cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Brasov) si ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat:

Obligarea paratelor sa restituie partii reclamante, dobanda fiscala aferenta sumei de 3752 lei, achitata cu titlul de taxa de poluare, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data platii taxei – 28.10.2010 si pana la data cererii de restituire a acesteia-15.03.2012

Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, legal timbrate, partea reclamanta arată in esenta că prin hotărâre judecătorească, ramasa definitiva si irevocabila, s-a dispus admiterea cererii ei de restituire a taxei achitate in vederea primei inmatriculari a autovehiculului, actualizata cu dobanda fiscala incepand cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.

Avand in vedere considerentele hotararii Curții de Justitie a Uniunii Europene, din data de 18.04.2013 pronuntata in cauza I. M., partea reclamanta consideră că se impune calcularea, conform Codului de Procedura Fiscala si achitarea dobânzilor aferente taxei a carei restituire a obtinut-o, si pentru perioada anterioara, respectiv incepand cu data achitarii taxei si pana la data formulării cererii de restituire a acesteia, înregistrata initial.

In drept: Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013; art 148 alin 2 Constitutie, art 110 TFUE.

În dovedirea acțiunii s-au depus inscrisuri, reprezentand: chitanța privind achitarea taxei, sentința prin care s-a dispus restituirea acesteia, cu mentiunea definitiva si irevocabila, alte acte privind autovehiculul si demersuri efectuate in procedura prealabila, inscrisuri pe care, instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, le-a avut in vedere la solutionarea cauzei.

Parata ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, nu a depus intampinare .

In cauza, prin intampinarea depusa, a fost invocata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a organelor fiscale teritoriale motivandu-se ca, raportat la Oug Nr. 50/2008 cu modificarile si completarile ulterioare si la Legea 9/2012, in cauzele avand obiect taxa de poluare, calitate procesuala pasiva o are doar Administratia F. pentru Mediu, de vreme ce taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de Adminstratia F. pentru Mediu, astfel ca organele fiscale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, indiferent ca este vorba de taxa de poluare sau de dobanda aferenta ei. A mai fost invocat si principiul specializarii bugetare.

Prin intampinarea formulata, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov, a solicitat si respingerea actiunii in fond, ca lipsita de temei, invederandu-se în esență faptul că, în condițiile art. 124 din OG.92/2003, sumele de restituit sau de rambursat de la buget sunt purtatoare de dobânzi incepand cu data implinirii termenului de soluționare a cererii de restituire sau de rambursare. Avand in vedere faptul ca in baza hotararii judecătorești irevocabile s-a dispus restituirea taxei auto si a dobânzii aferente acesteia de la data cererii, organele fiscale au procedat la punerea in executare a acesteia.

Examinând prioritar excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale teritoriale instanta constată că este neîntemeiată, urmand a o respinge întrucât raportat la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 si Administrația F. pentru Mediu, are calitate procesuala pasiva in cauzele având obiect taxa de poluare, de vreme ce taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu- rationamentul fiind aplicabil pentru identitate de ratiune si in cazul dobanzii legale aferente acestei taxe.

Totodată raportat la art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, coroborat cu art. 3 din Normele Metodologice nr. 686/2008, administrațiile finanțelor publice teritoriale sunt organele fiscale abilitate să calculeze si să încaseze taxa de poluare, acestea putând sta în judecată, întrucât au organe proprii de conducere. Competentele organelor fiscale teritoriale in ceea ce priveste calculul si incasarea taxei de prima inmatriculare/taxei de poluare/emisii poluante respectiv a timbrului de mediu pentru autovehicule, au fost mentinute si prin modificarile si completarile Oug 50/2008, ca de altfel si de Legea 9/2012, respectiv OUG 9/2013 care, pe de alta parte, nu au modificat nici competentele Administrației F. pentru Mediu, de a gestiona si utiliza taxele si timbrul de mediu antementionate.

In fine, potrivit art. 23 alin.4-6 din HG 520/24.07.2013, privind organizarea si functionarea ANAF, activitatea si competentele tuturor directiilor generale ale finantelor publice absorbite din aria de competenta, precum si a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora, sunt preluate de catre directiile generale regionale ale finantelor publice, infiintate potrivit prevederilor prezentei hotarari.

Ca atare, retinand ca organele fiscale teritoriale sunt abilitate să calculeze si să încaseze taxa de prima inmatriculare/taxa de poluare/emisii poluante/timbrul de mediu, iar Administrația F. pentru Mediu gestionează taxa de poluare/emisii poluante/timbrul de mediu dupa incasarea lor, rationamentul fiind aplicabil pentru identitate de ratiune si in cazul dobanzii legale aferente acestor taxe, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a organelor fiscale invocata.

In plus, pe de o parte, din chitanța depusă la dosar reiese că taxa a fost achitată la antecesorul organul fiscal teritorial chemat in judecata, iar pe de altă parte, există o hotărâre judecătorească prin care acelasi antecesor a fost obligat la restituirea taxei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința nr.5351/C./2012 a Tribunalului A., irevocabilă, s-a dispus restituirea către partea reclamanta, a sumei achitată cu titlul taxă de poluare, precum și plata de către pârâte a dobânzii fiscale aferente acesteia, incepand cu data formulării cererii de restituire a taxei si pana la data plații efective.

Deși potrivit înscrisurilor, depuse în copie la dosarului cauzei, partea reclamanta s-a adresat paratelor, solicitându-le restituirea dobânzii începând cu data achitării taxei si pana la data procedurii prealabile, acestea nu au dat curs solicitărilor sale.

Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui dobânda în discuție.

Este incontestabil că în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor.

Cu toate acestea, partea reclamanta are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, se impune inlaturarea aplicarii dispozitiilor art. 124 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste termenul de la care se calculeaza dobanda fiscala, în condițiile în care, orientarea practicii CJUE – CAUZA C-565/11 (M. I., impotriva AFP Sibiu, AFM) este in sensul ca statul este obligat sa plateasca dobanzile aferente taxelor incompatibile cu dreptul Uniunii, incepand cu data platii respectivelor taxe de catre contribuabil,

Pentru cele ce preced, avand in vedere solicitarea partii reclamante, instanta, retinand ca este intemeiata, va admite actiunea dedusa judecatii si va acorda dobanda fiscala incepand cu data platii taxei- 28.10.2010 si pana la data cererii de restituire a acesteia-15.03.2012.

In temeiul art. 452 si art. 453 din Noul Cod de Procedura Civila, raportat la solutia dispusa, va obliga paratele sa plateasca partii reclamante, cu titlul de cheltuieli de judecata, suma de 75,6 lei, reprezentand taxe judiciare .

In temeiul art. 38 din Codul de Procedura Civila, raportat la prevederile art.13 alin.3 si art. 23 din HG 520/2013, hotararea va fi pronuntata in contradictoriu cu noile structuri din cadrul ANAF, avandu-se in vedere si faptul ca, potrivit art. 23 alin.4 din HG 520/2013, activitatea si competentele tuturor directiilor generale ale finantelor publice absorbite din aria de competenta, precum si a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora, sunt preluate de catre Directiile Generale Regionale ale Finantelor Publice, infiintate potrivit prevederilor prezentei hotarari.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia privind lipsa calitatii procesuale pasive a organelor fiscale invocata.

Admite actiunea in contencios administrativ exercitata de partea reclamanta A. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. M. în Aiud, ., jud. A. CNP (_), in contradictoriu cu paratele: DGRFP BRASOV- reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A. in numele si pentru S. F. MUNICIPAL AIUD si ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București Splaiul Independenței Nr. 294 Corp A, sector 6 si, in consecinta:

Obliga paratele, sa restituie partii reclamante, dobanda fiscala aferenta sumei de 3752 lei, achitata cu titlul de taxa de poluare, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data platii taxei – 28.10.2010 si pana la data cererii de restituire a acesteia-15.03.2012.

Obliga paratele sa plateasca partii reclamante, suma de 75, 6 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Recursul si motivele de recurs se redacteaza prin avocat sau consilier juridic si se depun la Tribunalul A., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica azi 19.11.2014

Președinte,

B. A. A.

Grefier,

R. C.

Red.ABA/Tehnoredact.RC

5 ex./16.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1709/2014. Tribunalul ALBA