Pretentii. Sentința nr. 1776/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1776/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 3868/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ NR.1776/C./2014

Ședința publică din 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier sef E. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL B., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat B. A. pentru reclamant,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Avocata reclamantului solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În baza disp. art. 244 din NCPC, declară încheiată cercetarea judecătorească.

Instanța, în baza disp. art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocata reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.

Instanța, în baza disp. art. 394 NCPC, declară închise dezbaterile.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._ reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - PRIN SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL B. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat obligarea pârâților sa restituie reclamantului, dobânda legală aferentă sumei de 2.640 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și pentru perioada cuprinsă între data plății taxei 11.07.2008 și data formulării cererii de restituire a sumei data de 14.09.2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că i-a fost admisă cererea de restituire a taxei de poluare, însă dobânda i-a fost acordată de la data cererii de restituire și nu de la data plății taxei a cărei restituire a solicitat-o.

În drept au fost invocate Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013,art.148 alin.2 din Constituția României; art.110 din TFUE, art.453 Cod Civil.

În probațiune au fost depuse in copie înscrisuri, reprezentând: cererea pentru restituirea diferenței de dobândă adresată pârâtului SFM B., chitanța privind achitarea taxei, sentința prin care s-a dispus restituirea taxei și soluția pronunțată în recurs.

Cererea a fost legal timbrată (fila 19).

Pârâta AJFP A., în numele și pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că potrivit art.124 Cod pr. Fiscală pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget dobânzile curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute .

Deși legal citată, pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința administrativă nr. 2180/C./2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului DGFP A., a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant pentru restituirea taxă de poluare în cuantum de 2.640 lei și au fost obligate pârâtele AFP B. și AFM să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de restituire și până la restituirea efectivă.

Ulterior pronunțării hotărârii atacate, la data de 18.04.2013, în Cauza C-565/11 (M. I. împotriva AFP Sibiu, AFM), CJUE a soluționat cererea de pronunțare a unei decizii preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu, care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.

Cu această ocazie, s-a reținut că „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”

Curtea a arătat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. „Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii „.

Astfel, Curtea a reținut că, în speță, un regim precum cel prevăzut de art.124 Cod pr. fiscală, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință deoarece „ (..) această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Având în vedere cele de mai sus, „(..) dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”

Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe care sunt sesizate cu o problemă similară.

În consecință, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că va fi admisă, iar în baza art. 453 NCPC vor fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant în sumă de 738,8 lei (taxă judiciară de timbru și onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul B. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. A. I., din A. I., .. 61, județul A.,, în contradictoriu cu pârâții SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL B., cu sediul în B., .. 2, jud. A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, Sector 6, București si, in consecință:

Obligă pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând dobânda legală conform Codului de procedură fiscală, aferentă sumei de 2.640 lei, începând cu data de 11.07.2008 și până la data de 14.09.2011.

Obligă pârâții la plata sumei de 738,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică azi, 03 Decembrie 2014

Președinte,

C. C.

Grefier sef,

E. B.

Red. CC/Tehnoredactat EB/5 ex/29 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1776/2014. Tribunalul ALBA