Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u.. Hotărâre din 09-12-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 7271/176/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
ORDONANȚA Nr. 1816/C./2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. Ș. – Vicepreședinte Tribunalul A.
Grefier: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe creditoarea S.C. D. SI P. LOCALE A. SA și pe debitorul C. L. AL COMUNEI NOȘLAC, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă se prezintă dna avocat Labău E. pentru creditoare și dl avocat S. C. pentru debitor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța pune în vedere părților prezente prin avocați să estimeze durata necesară cercetării procesului.
Avocatul creditoarei și avocatul debitorului estimează durata ca fiind astăzi.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
Instanța pune în discuția părților prezente prin avocați dacă mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat.
Avocatul creditoarei și avocatul debitorului declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, în baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească, iar în baza disp. art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocatul creditoarei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost ea formulată, să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să oblige pârâtul să plătească suma de 60.483,43 lei rămasă neachitată din contravaloarea totală a lucrărilor de modernizare infrastructură rutieră în . 55.879,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 29.10.2012 – 31.08.2014 precum și continuare până la data plății efective a debitului. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4200 lei, sens în care depune la dosar factura fiscală în cuantum de 4000 lei și ordinul de plată a acesteia.
Creanța creditoarei derivă dintr-un contract de prestări servicii în sensul că creditoarea s-a obligat să realizeze o lucrare de modernizare a infrastructurii rutiere în . preț determinat. Avocatul creditoarei declară că lucrările s-au efectuat în perioada 2009 - 2012 iar la 14.11.2012 s-a încheiat procesul verbal de terminare a lucrărilor. La 03.07.2014 s-a efectuat și recepția finală a lucrărilor, sens în care s-a încheiat un proces verbal în care s-a menționat valoarea totală a lucrărilor, necontestată de debitor ca fiind_,97 lei. Pe parcursul derulării lucrărilor au fost emise mai multe facturi care au fost achitate de către debitor, însă a rămas o sumă neachitată de 60.483,43 lei evidențiată în fișa analitică a contului Primăriei Noșlac.
Avocatul creditoarei susține că anterior introducerii prezentei acțiuni, a somat debitorul, iar acesta a răspuns la această somației, formulând anumite apărări cu privire la caracterul cert, exigibil și lichid al creanței. La răspunsul primit de la debitorul, avocatul creditoarei susține că a emis o nouă somație la care a anexat toate dovezile la care debitorul s-a referit în apărarea pe care și-a formulat.
Învederează că, dintr-o eroare de tehnoredactare, în cea de-a doua somație s-a menționat în antet data primei somații, iar din conținutul somației rezultă clar că aceasta era ulterioară.
Cu privire la apărările formulate de către debitor, avocatul creditoarei susține că rezultă din toată documentația depusă la dosar că această creanță are caracterul cert, este lichidă și exigibilă, detaliind aceleași motive pe care le-a invocat și în cuprinsul acțiunii introductive.
Avocatul creditoarei susține că penalitățile de întârziere se regăsesc în cele două tabele depuse la dosarul cauzei, astfel că primul tabel a fost emis odată cu cea de-a doua somație, respectiv 29.07.2014 și atunci penalitățile erau de_ lei, iar în cel de-al doilea tabel s-a continuat calculul penalităților până la data introducerii prezentei cereri.
Prin urmare, nu există nici un motiv pentru care să se considere că nu este certă această creanță izvorâtă din plata penalităților de întârziere. Avocatul creditoarei declară că aceste penalități de întârziere au fost determinate, procentual prin contract, iar modul de calcul este clar arătat în tabelul privind penalitățile. Susține că debitorul nu s-a apărat în sensul că nu ar fi fost corect calculul, spunând doar că există semne de întrebare.
În consecință, avocatul creditoarei consideră că obiecțiunile debitorului sunt pur formale și solicită instanței ca, în baza disp. art. 1020 C.pr.civ. să examineze aspectele contestate și apărările formulate, urmând să admită cererea astfel cum a fost ea formulată.
Avocatul debitorului solicită respingerea cererii pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării.
Contractul de execuție de lucrări de care se prevalează creditoarea, execuția acestuia și plata contravalorii lucrărilor efectuate a avut o . disfuncționalități având în vedere faptul că acest obiectiv de execuție, respectiv această modernizare de drum județean a format obiectul unor investiții cuprinse în Hotărârea de Guvern 577/1977. Astfel, aceste finanțări pentru lucrările respective erau solicitate de C. L. Noșlac la nivelul Consiliului Județean A. care, la rândul său, efectua propuneri de finanțare la Ministerul Dezvoltării, sens în care acele facturi restante nu au putut fi onorate la plată.
Tocmai de aceea în Actele adiționale nr. 1/10.12.2009 și 3/02.10.2012 s-a menționat faptul că atât creditoarea cât și debitorul au fost de acord ca restul lucrările rămase de executat și plata acestora să se facă în funcție de alocările bugetare.
În privința cuantumului penalităților de întârziere, avocatul debitorului consideră că acestea sunt exorbitante, aproape la nivelul contravalorii restului de plată, sens în care apreciază că aceste creanțe nu sunt certe, lichide și exigibile.
Avocatul debitorului declară că are, în principal, concluzii de respingere a cererii, iar în subsidiar solicită admiterea doar a primului petit, fără a se acorda și penalitățile de întârziere. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza disp. art. 394 NCPC, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ creditoarea S.C. D. SI P. LOCALE A. SA a solicitat în contradictoriu cu debitorul C. L. AL COMUNEI NOȘLAC emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorul să fie obligat să-i plătească:
- suma de_,43 lei rămasă neachitată din contravaloarea totală a lucrărilor de Modernizare infrastructură rutieră 1+233 km, .,
- suma de_,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 29.10._14 precum și în continuare până la data plății efective a debitului;
- suma de 4200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului.
În motivarea cererii se arată următoarele:
Prin contractul de execuție de lucrări nr. 2298/15.10.2009 (4979/16.10.2009) completat prin acte adiționale, încheiate între creditoare, în calitate de executant și C. local al comunei Noșlac, reprezentat de Primar, în calitate de achizitor-beneficiar, s-a obligat să efectueze lucrări de Modernizare infrastructură rutieră 1+233 km., corn. Noșlac, jud. A., contra unui preț determinat.
Lucrările s-au efectuat în perioada 2009-2012, iar la 14.11.2012 s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4002.
La data de 03.07.2014 s-a efectuat și recepția finală a lucrărilor, sens în care s-a încheiat procesul verbal nr. 2858, și anexa nr. l la acesta în care s-a evidențiat valoarea totală a lucrărilor în sumă de_,97 lei.
Pe parcursul executării lucrărilor au fost emise facturile nr. 103/30.11.2009; nr.206/30.04.2010, nr. 555/14.04.2011, nr. 1085/19.10.2012 și nr. 1110/15.11.2012 pentru încasarea contravalorii acestora, pe care urma ca pârâta să o achite în termen de 10 zile conform pct.10.1 din contract.
Din totalul valorii facturate, de_,97 lei, pârâta a achitat o parte, rămânând un debit actual în sumă de_,43 lei, evidențiat în fișa analitică a contului 4111.02. 61 Primăria Noșlac.
Acest debit rezultă și din extrasul de cont pe care l-a comunicat debitorului prin adresa nr. 179/16.01.2014, confirmat de aceasta la aceeași dată.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată asumată prin contract, în conformitate cu dispozițiile art.1014 c.pr. civ., la data de 24.06.2014, creditoarea i-a comunicat o somație prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, la care aceasta a răspuns prin adresa nr. 2867 din 04.07.2014.
Prin răspunsul la somație pârâta a contestat caracterul creanței de a fi certă lichidă și exigibilă; a susținut că pe parcursul derulării contractului nu au fost respectate termenele și că nu există documente justificative privind creanța solicitată.
Cu referire la Răspunsul comunicat creditoarei la data de 09.07.2014, urmare Somației din 23.06.2014, arată că a comunicat pârâtei o nouă somație la data de 30.07.2014 prin care a răspuns obiecțiunilor formulate, după cum urmează:
1. Nerespectarea duratei de executare a lucrărilor, stabilită în contract la 12 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor conform art. 3.1 (și nu de 3 luni așa cum susține aceasta fără temei), nu îi este imputabilă.
Pentru anumite perioade de timp lucrările au fost suspendate conform ordinelor de sistare emise de pârâtă datorită temeraturilor scăzute. De asemenea s-au purtat negocieri privind actualizarea prețurilor materialelor, sens în care s-au încheiat actele adiționale pe care pârâta le-a semnat însușindu-și modificările contractuale.
2. Sunt îndeplinite cerințele art. 1013 alin.l coroborat cu art.662 c.pr.civ.
In acest sens creanța creditoarei rezultă din contractul de executare a lucrărilor și actele adiționale, toate însușite de debitor prin semnătură.
Creanța este certă și lichidă fiind determinată prin deducerea sumelor achitate din prețul lucrărilor stabilit atât în Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4002 din 14.11.2012 cât și în Procesul verbal de recepție finală a lucrărilor nr. 2858 din 03.07.2014, ambele semnate de debitor. Suma rămasă neachitată, respectiv creanța pretinsă prin prezenta cu titlul de preț a fost recunoscută de debitor prin confirmarea extrasului de cont nr. 179/16.01.2014.
Creanța este exigibilă, obligația de plată fiind ajunsă la scadență conform prevederilor art. 10.1 din contract.
Creanța constând în penalități de întârziere este de asemenea certă, lichidă și exigibilă. Astfel, clauza penalizatoare a fost stabilită în contract, procentul penalităților de asemenea, iar determinarea cuantumului acestora a fost stabilit pe baza facturilor și a ordinelor de plată.
Creditoarea susține că la ambele somații a anexat toate documentele justificative, inclusiv modul de calcul al penalităților de întârziere.
Consideră că obiecțiunile debitorului sunt pur formale, urmărindu-se exclusiv tergiversarea plății creanței în condițiile în care utilizează efectiv lucrările executate în baza contractului.
Întrucât debitorul nu a înțeles să achite creanța în termenul stabilit, creditoarea solicită instanței emiterea ordonanței de plată pentru recuperarea creanței, a penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, sume determinate în petitul prezentei cereri.
În drept a invocat disp. art.1270 c.civ., art. 1851 c.civ., art. 1013, art.1014, art. 1017 c.pr.civ.
În probațiune au fost anexate următoarele înscrisuri: contractul de executare lucrări, actele adiționale la contract, ordinele de începere și de sistare a lucrărilor emise de pârâtă, adresele nr. 1833/07.05.2012, nr. 1973/11.05.2012 emise de subscrisa și adresa pârâtei nr.1815/28.09.2012 privind actualizarea prețului lucrărilor, procesele verbale de terminarea lucrărilor și de recepție finală a acestora, desfășurător privind derularea contractului, facturile fiscale, fișa analitică a contului, extrasul de cont prin care se confirmă debitul, fișa privind calculul penalităților de întârziere, dovezile privind comunicarea somațiilor, ordinul de paltă privind achitarea onoratiului de avocat.
Debitorul, legal citat, a depus la data de 24.09.2014 întâmpinare – fila 49 a dosarului Judecătoriei Alba Iulia - prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În motivarea întâmpinării se arată:
În primul rând, față de cerințele art. 1015 din NCPC, întrucât creditoarea se prevalează de prevederile contractului de execuție de lucrări nr. 2298/15.10.2009, contract de achiziție publică, guvernat de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, în vigoare la data încheierii contractului -15.10.2009, apreciază debitorul că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este de competența instanței de contencios administrativ, așa cum dispune art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 cu raportare la art. 1015 din NCPC,
Sens în care, potrivit art. 129, alin. 2, pct. 2 și urmat, din NCPC a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei A. - I. în favoarea Tribunalului A. - Secția de C. Administrativ.
Pe fondul cauzei, debitorul a învederat următoarele:
Obiectivul de investiții Modernizare Infrastructură Rutieră 1+233KM . contractul de execuție de lucrări nr. 2298/15.10.2009, încheiat între C. L. Noșlac și creditoarea . LOCALE A. S.A., a fost finanțat în condițiile stabilite de H.G.R. nr. 577/1997, pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes județean și de interes local, așa cum stabilește art. 1 ind. 3 din hotărârea menționată.
Corespunzător art. 2 - art. 2 ind. 2 din H.G.R. nr. 577/1997, finanțarea acestui obiectiv de investiții, urma să se deruleze prin asigurarea finanțării de la bugetul de stat, Ministerul Dezvoltării urmând să vireze către C. Județean A. sumele pentru realizarea lucrărilor, urmând ca acesta să transfere lunar către C. L. Noșlac, sumele primite de la nivel central pentru obiectivul de investiții în discuție.
În acest sens prin actul adițional nr. 1 la contract, încheiat la data de 10.12.2009, la art. 2 s-a prevăzut că execuția și decontarea lucrărilor se va face în limita fondurilor primite de beneficiar - Primăria Noșlac, de la forurile superioare.
Din același act adițional rezultă că în perioada decembrie 2009 - aprilie 2010 lucrările de execuție la obiectivul în discuție au fost sistate.
Lucrările respective au mai fost sistate și în perioada 27.11._12, așa cum rezultă din Ordinul de reîncepere a lucrărilor nr. 1492/02.05.2012 emis de Primăria Noșlac.
În același sens, la art. 2 din Actul adițional nr. 3 întocmit la data de 02.10.2012, la contractul inițial, s-a prevăzut că lucrările rest de executat vot fi îndeplinite în limita fondurilor alocate lucrărilor, adică în funcție de asigurarea liniei de finanțare de la bugetul de stat, prin alocare către C. Județean A., care ulterior urma să transfere sumele necesare plății lucrărilor către C. L. Noșlac.
Cum asigurarea finanțării față de contractul de lucrări în discuție excede atribuțiilor și competențelor Consiliului L. Noșlac, responsabilități în acest sens existând și la nivelul Consiliului Județean A. și la nivel central în cadrul Min. Dezvoltării, lucrările prestate și efectuate de către creditoare nu au fost onorate prin plată la scadență.
Față de cerințele art. 1013 alin. 1 coroborat cu art. 662 din NCPC, apreciază debitorul că creanța urmărită de creditoare nu este certă, lichidă și exigibilă.
Creanța urmărită de creditoare nu este certă și lichidă, câtă vreme aș cum a arătat mai sus prin actele adiționale nr. 1 și 3 la contractul inițial de lucrări, ambele părți au fost de acord și au stabilit ca restul de lucrări să fie executate și plătite în limita fondurilor acordate de la bugetul de stat prin transferul efectuat de C. Județean către debitor în cadrul Programului ce face obiectul H.G.R. nr. 577/1977.
Întinderea și caracterul cert al penalităților ridică mari semne de întrebare în condițiile în care se anexează două tabele de calcul, unul pentru perioada 30.11._14 cu o valoare a penalităților de 53.943,71 lei și altul pentru perioada 29.10._14 cu o valoare a penalităților de 55.879,18 lei
În derularea contractului de execuție de lucrări nr. 2298/15.10.2009, debitorul susține că a constatat disfuncționalități majore, care au plecat chiar de la nerespectarea duratei contractului stabilită inițial la 3 luni prin procesul verbal de deschidere a ofertelor, după cum justificarea și fundamentarea modificării prețului contractului prin actul adițional nr. 2/3566/30.11.2010, nu se regăsește pe nici un document.
Pentru considerentele menționate mai sus solicită onoratei instanțe respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . LOCALE A. S.A. ca fiind neântemeiată.
În drept a invocat disp. art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 1013 și urmat din NCPC, art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, prevederile contractului de execuție de lucrări nr. 2298/15.10.2009, modificat prin actele adiționale ulterioare.
Prin Sentința Civilă nr. 1960/2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Alba Iulia invocată de către debitor prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului A..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
ÎN FAPT:
Între părți a intervenit, la data de 15.10.2009, contractul de execuție lucrări nr. 2298/2009 (4979/16.10.2009) prin care creditoarea s-a obligat să execute în favoarea debitorului C. L. al comunei Noșlac, să efectueze lucrări de modernizare infrastructură rutieră 1+233 km. ., în schimbul unui preț de_,23 lei la care se adaugă TVA în valoare de_,64 lei – fila 8 a dosarului.
În baza acestei convenții intervenită între părți, s-a realizat și graficul de eșalonare a lucrărilor de construcții stabilite de comun acord. – fila 10 a dosarului.
La data de 15.10.2009 debitorul a emis Ordinul de începere a lucrărilor nr. 2298/2009 prin care s-a stabilit ca data începerii lucrărilor să fie la 16.10.2009, iar data terminării lucrărilor să fie la 16.10.2010. – fila 11 a dosarului.
La data de 10.12.2009 părțile au convenit instrumentarea actului adițional nr. 1 la contract prin care s-a stabilit de ambele părți suspendarea continuării lucrărilor până la data de 15.04.2010 având în vedere temperaturile scăzute, iar începerea lucrărilor să fie făcută la primirea ordinului de reîncepere emis de debitor.
În art. 2 din acest act adițional s-a stipulat ca execuția și decontarea lucrărilor să se facă în limita fondurilor primite de beneficiar de la forurile superioare – fila 12 a dosarului.
La data de 16.04.2010 debitorul a transmis creditoarei ordinul de reîncepere a lucrărilor înregistrat sub nr. 1454/16.04.2010 – fila 13 a dosarului.
La data de 26.11.2010 creditoarea a solicitat debitorului ca în perioada rece să dispună sistarea lucrărilor la obiectivul stabilit ,datorită temperaturilor scăzute precum și având în vedere prevederile STAS 174/1-2002 și STAT 174/2-1997 care reglementează execuția îmbrăcăminților bituminoase – fila 14 a dosarului.
Debitorul a fost de acord cu solicitarea creditoarei considerent pentru care, la data de 26.11.2010, a emis ordinul de sistare a lucrărilor începând cu data de 27.11.2010 – fila 15 a dosarului –
Prin actul adițional nr. 2 înregistrat sub nr. 3566/30.11.2010 – fila 16 a dosarului – părțile, de comun acord, au modificat contractul de execuție a lucrărilor sub aspectul prețului convenit astfel încât s-a stabilit ca prețul final al lucrării să fie de_,11 lei la care se adaugă TVA 19% și respectiv 24%, rezultând o valoare totală a, lucrării de_,30 lei – fila 16 a dosarului.
Modul de determinare a acestui preț însușit de ambele părți este detaliat în anexa nr. 1 la contract – fila 17 a dosarului.
Prin ordinul nr. 1492/02.05.2012, debitorul a dispus reînceperea lucrărilor convenite în baza contractului începând cu data de 07.05.2012.
Urmare a evoluției prețului materialelor de bază, în perioada 2009 - 2012, creditoarea a solicitat debitorului să-și exprime poziția față de devizul actualizat pentru restul lucrărilor rămase de executat – fila 20 a dosarului.
Prin adresa nr. 185/28.09.2012 emisă de către debitor, acesta comunică creditoarei că este de acord cu actualizarea situației de lucrări în raport de rata inflației ce i-a fost comunicată – fila 21 a dosarului.
La data de 02.10.2012 părțile au convenit instrumentarea actului adițional nr 3 la contract prin care au înțeles să completeze prevederile contractului nr. 2298/15.10.2009 în sensul actualizării diferenței de preț rămasă neachitată prin aplicarea la valoarea coeficientului de actualizare. – fila 22 a dosarului.
Raportat la aceste înțelegeri intervenite de comun acord între părți, contractul de execuție a lucrărilor s-a finalizat în termenii conveniți la data de 14.11.2012, sens în care a fost realizată și recepția de finalizare a lucrărilor atestată prin procesul verbal de recepție nr. 4002/14.11.2013 - fila 23 a dosarului.
Recepția finală a lucrărilor integrale s-a realizat la 03.07.2014, sens în care a fost încheiat procesul verbal de recepție finală nr. 2858/2014 – fila 24 a dosarului – în care la punctul 5 se stipulează următoarele: „Lucrările executate au fost de bună calitate și corespund prevederilor legale în vigoare”.
Semnatari ai procesului verbal de recepția au fost atât reprezentanții creditoarei cât și reprezentanții debitorului asistați fiind și de specialiști avizați în domeniul construcțiilor.
Întrucât creditoarea și-a îndeplinit obligația contractuală de executare conformă a lucrării convenite, a solicitat debitoarei achitarea diferenței de preț rămasă neplătită, sens în care au fost emise facturi fiscale aferente debitului restant rămas neachitat.
În concret, din totalul valorii facturate în sumă de 656.585,97 lei, debitorul a achitat parte din debit, rămânând o diferență de plată de 60.483,43 lei, așa cum atestă și fișa analitică a contului debitorului 4111.0261.
Același cuantum confirmat de către debitoare i-a fost transmis prin adresa nr. 179/16.01.2014. – fila 38 a dosarului.
Debitorul nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată considerent pentru care, creditoarea a emis o somație prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 23.06.2014 – filele 41 și 43 ale dosarului.
Întrucât nici ca urmare a somației emise, debitorul nu și-a respectat obligația contractuală, creditoarea a inițiat procedura de față.
ÎN D.:
Potrivit art 1013 alin 1 NCPC, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil inclusiv între cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui status, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Potrivit art 662 alin 2 din NCPC creanța este certă când existența ei nu e îndoielnică, rezultă din însuși din titlul executoriu.
A.. 3 al art 662 NCPC prevede: creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.
În speță, caracterul cert al creanței creditoarei rezultă din: contractul nr. 2298/2009 (4979/16.10.2009). care stipulează obligația de plată a prețului lucrării de modernizare infrastructură în sumă de_,23 lei la care se adaugă TVA în valoare de_,64 lei, respectiv la punctul 2 „Obiectul și prețul contractului” precum și din actul adițional nr. 2 înregistrat sub nr. 3566/30.11.2010 – fila 16 a dosarului – prin care se modifică prețul contractului astfel încât s-a stabilit ca prețul final al lucrării să fie de_,11 lei la care se adaugă TVA 19% și respectiv 24%, rezultând o valoare totală a, lucrării de_,30 lei – fila 16 a dosarului și actul adițional nr. 3 cu privire la actualizarea diferenței de preț rămasă neachitată prin aplicarea la valoarea coeficientului de actualizare. – fila 22 a dosarului.
Suma totală facturată se dovedește a fi în cuantum de_,97 lei atestată și procesul verbal de recepție finală a lucrărilor – fila 24 a dosarului – și prin Anexa nr. 1 la procesul verbal – fila 25 a dosarului.
Caracterul lichid al creanței este atestat de fișa analitică a contului 4111.0261 înscris emis tocmai de debitorul Primăria Noșlac depus la fila 39 a dosarului și care confirmă o diferență de debit principal rămasă neachitată în sumă de_,43 lei.
Debitul rămas neachitat este atestat și de către confirmarea extrasului de cont nr. 179/16.01.2014 recunoscut de debitor – fila 38 a dosarului.
Potrivit alin 4 al art 662 NCPC creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Raportat la disp. art. 10 pct 1 din contractul de execuție a lucrărilor încheiat de părți la data de 15.10.2009 rezultă că obligația de plată trebuie executată în termen de 10 zile de la emiterea facturii.
Cum facturile de plată au fost emise la data de 30.11.2009 – fila 27 a dosarului, 30.04.2010 - fila 29 a dosarului, 14.04.2011 – fila 31 a dosarului, 17.10.2012 - fila 33, 15.11.2012 – fila 35, se constată exigibilitatea creanței solicitate .
Referitor la penalitățile de întârziere solicitate de către creditoare, se constată că acestea sunt întemeiate raportat la clauzele contractuale intervenite între părți, respectiv potrivit art 11 pct 4 din contractul nr. 2298/2009, în cazul în care plata facturilor nu este onorată în termenul prevăzut la pct 10.1 din contract, se plătesc penalități de întârziere în cotă de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din plata neefectuată.
Cuantumul acestor penalități este atestat de situația analitică privind modul de calcul a penalităților de întârziere aferente perioadei 29.10.2012 – 31.08.2014 depus la fila 40 a dosarului, înscris împotriva căruia debitorul nu justifică probator un alt cuantum al penalitatilor.
Pe cale de consecință, se constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile emiterii unei ordonanțe de plată considerent pentru care, în conf. cu art 1021 NCPC, instanța urmează a admite cererea formulată de către creditoarea . LOCALE A. SA, și a emite o ordonanță de plată pentru sumele de - 60.483,43 lei debit principal reprezentând diferența rămasa neachitata din contravaloarea lucrărilor de modernizare - infrastructura rutiera 1+233 KM, .>_,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 29.10._14 precum și în continuare, până la data achitării debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către creditoare, respectiv 4000 lei onorariu de avocat și 200 lei taxă judiciară de timbru, instanța urmează a admite obligarea debitoarei la plata sumei de 2000 lei cu titlu de onorar de avocat, redus de la 4000 lei întrucât, în raport de complexitatea cauzei, relativ redusă, precum și la faptul că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată, fără a se administra alte probe decât înscrisuri. De asemenea, va fi obligat, cu titlu de cheltuieli de judecată, debitorul la plata sumei de 200 lei reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Admite cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea . LOCALE A. SA, cu sediul în A. I., . A. împotriva debitorului C. L. AL COMUNEI NOSLAC cu sediul in ., județul A..
Somează debitorul ca, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, să plătească creditoarei sumele de:
- 60.483,43 lei debit principal reprezentând diferența rămasa neachitata din contravaloarea lucrărilor de modernizare - infrastructura rutiera 1+233 KM, .> - _,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 29.10._14 precum și în continuare, până la data achitării debitului.
Obligă debitorul la plata sumei de 2000 lei, parte din onorariul de avocat și 200 lei, taxă judiciară și timbru, cheltuieli de judecată în favoarea creditoarei.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A..
Pronunțată în ședință publică, azi .09.12.2014.
Președinte, F. Ș. - Vicepreședinte Tribunalul A. - | Grefier, B. A. | ||
Redactat F.Ș.
Tehnoredactat B.A.
11.12.2014 / 4 exemplare
| ← Alte cereri. Sentința nr. 1189/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








