Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 606/191/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE NR. 81/A/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P. - președinte secție
Judecător D. C.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de petentul M. V. împotriva sentinței civile nr. 760/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței avocat B. N. pentru petentul M. V. cu împuternicire avocațială la dosar și consilier juridic C. G. A. cu delegație la dosar pentru intimat .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu art. 131 C. instanța își verifică, din oficiu, competenta și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în baza dispozițiilor art. 32 alin 2 din OG 2/2001 raportat la dispozițiile art. 95 alin 1 pct 2 din C..
În temeiul art. 482 raportat la art. 238 N.C.P.C. termenul estimativ pentru soluționarea cauzei este astăzi.
Reprezentanta intimatului depune la dosar un exemplar din procesul verbal lizibil astfel cum instanța i-a dispus conform notei telefonice .
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul petentei solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât s-a încălcat dreptul la apărare .
Susține că Mun. B. este un oraș mic și foarte aglomerat. Petentul a fost oprit de agentul de poliție care a aplicat prevederile art. 21 din OG 2/2001. Susține că pentru pericolul social al faptei era suficient dacă agentul îi aplica petentului un avertisment. Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului .
Petentul arată că Statul Român este un stat de drept și susține că nu a oprit în acel loc.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat . Susține că nu i-a fost încălcat petentului dreptul la apărare . Nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul întrucât petentul a mai fost avertizat de organele de poliție .
În replică, petentul solicită a se face dovada că i-a mai fost aplicată măsura avertismentului.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub dosar nr._, petentul M. V. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 09.05.2013.
În motivele plângerii, petentul a arată că a fost oprit abuziv și a fost amendat cu suma de 150 lei, că cele menționate în procesul verbal sunt neadevărate, întrucât nu a oprit și nu a staționat în stația de autobuz.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii contravenționale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu martori și proba cu înscrisuri depunând, la dosar, în acest sens, procesul verbal de contravenție încheiat de intimatul IPJ A. – Poliția mun. B., în copie (fila 3).
Legal citat, intimatul a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție atacat, ca fiind întocmit cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OUG nr.195/2002 și ale OG nr. 2/2001.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar raportul agentului constatator din data de 07.06.2013.
Prin sentința civilă nr. 760/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată de contravenientul M. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 09.05.2013, încheiat de intimatul IPJ A., pentru următoarele motive:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data 09.05.2013 de intimat s-a reținut că petentul ar fi săvârșit contravenția prevăzută de art.142 lit. g din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.99 alin.2 și art.108 alin.1 lit. a pct.8 din OUG nr. 195/2002, în sensul că ar fi oprit autoturismul marca MERCEDES BENZ cu nr. de înmatriculare_ în stația mijloacelor de transport public de persoane semnalizată cu indicator și marcaj, periclitând circulația autobuzelor și microbuzelor care se aflau și care trebuiau să oprească în stație.
Fiind investita, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța retine următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001: Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act ( Decizia nr. XXII /2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite ).
În procesul-verbal contestat s-a menționat numele si prenumele agentului, calitatea si instituția din care face parte, numele si prenumele contravenientului precum si descrierea faptei
Instanța mai retine, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corecta încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.
Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că in jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Frantei, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat cercetarea judecătorească în vederea aflării adevărului, asigurând contestatoarei dreptul la un proces echitabil.
Instanța constată că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost constatată de agentul constatator care se afla la fața locului, în calitate de agent de poliție rutieră. Acesta mai arată în raportul din data de 07.06.2013 (fila6) că petentul a fost avertizat verbal în numeroase rânduri să nu mai oprească în stația mijloacelor de transport pentru a lua persoane la ocazie.
Deși petentul a solicitat încuviințarea probei cu martori nu a indicat domiciliul acestora și nici nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea acestei probe.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că s-a făcut cu respectarea prevederilor legale incidente.
Instanța constată că s-a aplicat petentului o amenda în cuantumul prevăzut de lege pentru contravențiile săvârșite, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acestora.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul M. V. care a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele motive:
Consideră sentința drept netemeinică și nelegală deoarece instanța s-a pronunțat numai pe susținerile agentului constatator, iar petentul nu a avut posibilitatea să-și pregătesc apărarea deoarece am fost plecat în Germania. D. fiind faptul că la termenul de judecată din 15.10.2013 instanța s-a pronunțat în lipsa părților, consideră că soluția era suspendarea cauzei pe art.411 N.C.P.C urmând ca eu să depun adresa martorilor pentru a fi audiați.
Consideră că a fost încălcat art.6 din C.E.D.O, respectiv în dreptul la un proces echitabil, precum și art.31-36 din OG2/2001, drept pentru care vă solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept invocă Art.466-468, 480 N.C.P.C.
Intimatul IPJ A., legal citat, nu a depus întâmpinare.
Examinând apelul formulat de petentul M. V. împotriva sentinței civile nr. 760/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Astfel cum reține și instanța de fond, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data 09.05.2013 de intimat s-a reținut că petentul ar fi săvârșit contravenția prevăzută de art.142 lit. g din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.99 alin.2 și art.108 alin.1 lit. a pct.8 din OUG nr. 195/2002, în sensul că ar fi oprit autoturismul marca MERCEDES BENZ cu nr. de înmatriculare_ în stația mijloacelor de transport public de persoane semnalizată cu indicator și marcaj, periclitând circulația autobuzelor și microbuzelor care se aflau și care trebuiau să oprească în stație.
Potrivit art. 142 lit. g din HG nr.1391/2006 se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: g) in statiile mijloacelor de transport public de persoane, precum si la mai putin de 25 m inainte si dupa acestea. Faptei comise i s-a dat o corecta încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.
Cel în cauză a semnat procesul verbal, iar la rubrica obiecțiuni a menționat: „recunosc fapta comisă”.
Ulterior, prin plângerea adresată instanței de fond petentul apelant a revenit asupra recunoașterii inițiale arătând că de fapt nu a oprit în stația de autobuz, dar fără a explica în nici un fel de ce și-a schimbat poziția din fața agentului constatator.
Prin plângere petentul a arătat că martori la cele petrecute au fost numiții B. M. și B. G.. Însă, deși instanța a acordat două termene de judecată ()05.09.2013, 15.10.2013 cel în cauză nu s-a prezentat în fața instanței, nu a propus acești martori în probațiune și nu a indicat adresele acestora pentru a fi citați de către instanță.
Afirmația martorului în sensul că ar fi fost plecat în Germania la momentul soluționării cauzei nu este confirmată de nici o probă de la dosarul cauzei.
Nici în apel petentul nu a propus audierea acestor martori și nici nu a indicat adresele acestora, solicitând doar casarea cu rejudecare, deși proba testimonială poate fi administrată și de către instanța de apel.
Petentul apelant nu a fost în situația de a-i fi încălcat dreptul la apărare ci, pur și simplu, nu a înțeles să-și probeze afirmațiile în condițiile art. 10 NCPC.
Astfel, în cauză ne aflăm în situația în care constatarea personală a agentului constatator, astfel cum este expusă și în raportul depus la fil. 13 din dosarul de fond, se coroborează cu recunoașterea petentului apelant și consemnată în procesul verbal atacat, semnat și de contravenient.
Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât, în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul formulat de petentul M. V. împotriva sentinței civile nr. 760/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de petentul M. V. împotriva sentinței civile nr. 760/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2014.
Președinte, A. C. P. - președinte secție | Judecător, D. C. | |
Grefier, M. P. |
Red./Tehnored. PAC / 4 ex
12.03.2014
Jud. fond: B. Brădosu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








