Anulare act administrativ. Sentința nr. 450/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 450/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 1055/107/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINTA Nr. 450/C./2015
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. C. P. - Președinte Secție
Grefier - D. S.
Pe rol se află judecarea cauzei în C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. G. PFA - dom ales av. G. L. N. și pe pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ- CENTRUL JEDEȚEAN A., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat G. L. N. pentru reclamant și c.j. D. C. pentru pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că este competentă material, teritorial și general să soluționeze prezenta cerere, termenul estimativ fiind astăzi.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Avocatul reclamantului depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv tabelele cu vaccinările care au stat la baza emiterii acelei adeverințe, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta pârâtei.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv contractul subsecvent de servicii încheiat cu DSVSA A..
Instanța supune dezbaterii încuviințarea înscrisurilor depuse la termenul de astăzi.
Reprezentanții părților nu se opun încuviințării înscrisurilor, precizând că nu solicită termen pentru studiul acestora.
Instanța încuviințează și proba cu înscrisurile depuse la termenul de astăzi.
Avocatul reclamantului solicită încuviințarea probei privind audierea ca martor a medicului veterinar M. I. deoarece acesta poate explica modalitatea de emitere a adeverințelor, dacă acestea au fost întocmite în mod legal și dacă acestea aveau o bază legală, respectiv dacă într-adevăr cele consemnate corespundeau adevărului, tratamente, vaccinuri.
Reprezentanta pârâtei nu se opune încuviințării acestei probe.
Instanța, respinge proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere obiectul litigiului de față, audierii fostului medic veterinar cât și a actualului medic și având în vedere și atribuțiile acestora cu privire la acordarea subvențiilor persoanelor, nu este utilă soluționării cauzei, împrejurare față de care acordă cuvântul pe fond.
Avocatul reclamantului solicită admitere cererii așa cum a fost precizată, arătând că, în mod legal si in termen reclamantul a depus actele in conformitate cu dispozițiile legale, aceste documente au fost însoțite de avizele tuturor instituțiilor abilitate, astfel încât s-a constatat eligibilitatea cererii. Comunicarea respectivei înștiințării de respingere a cererii pe motivul ca intre timp s-a constatat încetat contractul de închiriere a medicului veterinar, apare ca o sancțiune ce nu are legătura cu condițiile de legalitate pe care subsemnatul a trebuit sa le îndeplinesc la momentul când reclamantul a depus cererea de sprijin specific si tranzitoriu in domeniul zootehnic. Solicită instanței să aibă în vedere faptul ca parata nu a procedat in mod corect atunci când a emis înștiințarea de respingere întrucât nu a analizat daca la momentul când s-a formulat cererea beneficiarul era sau nu in cunoștința de cauza cu privire la modificările apărute in contractele de concesiune. Prin răspunsul la contestație se poate observa faptul că, pârâta a avut cunoștința de modificările apărute abia în luna septembrie si octombrie 2014, cu mult ulterior datelor cat au fost depuse dosarele pentru subvenții, fapt pentru care apreciază că nu se poate invoca culpa beneficiarului in ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor cerute de lege . Consideră că documentele au fost întocmite în mod legal astfel încât nu se justifica măsura luată, ba mai mult așa cum s-a precizat aceste schimbări nu au fost aduse la cunoștința beneficiarului în timp util, mai bine spus chiar deloc pentru a putea complini eventuale lipsuri. F. de aceste aspecte solicită admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulata în sensul anularii în tot a înștiințării de respingere, cu obligarea pârâtei să procedeze la emiterea dispozițiilor de plata față de reclamant. Acea adeverință – stil electronic care a avut la bază tratamentele efectuate de medic, adeverință pe care reclamantul nu a văzut-o niciodată, pârâta APIA a trimis adresă la Primărie ca în termen de 5 zile reclamantul să se prezinte cu niște acte, nu știa de unde să le ceară pentru a le prezenta pentru ca să schimbe acea adeverință, acesta fiind crescător de animale în vârful muntelui M.. Cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în ceea ce privește documentul prevăzut de art. 11 alin 2 lit c) din OMADR 573/2014, reclamantul a depus la dosarul cererii adeverința nr. 132/13.05.2014, emisă de medicul veterinar M. I. pe care o consideră nulă, iar la data de 23.09.2014 a fost înregistrată la APIA Centrul Județean A., cu nr._/23.09.2014 adresa Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor A. prin care ni s-a adus la cunoștință că prin decizia nr. 6609/16.06.2014 a încetat cu data de 30.04.2014 acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 și contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013 față de promitentul prestator ., reprezentată de dr M. I. pentru CSVA M. .Au fost verificate toate dosarele fermierilor și s-au identificat adresele/adeverințele după data de 13.05.2014 emise de către medicul veterinar M. I. . Nu poate face o dovadă fizică a identificării fiecărui solicitant în parte și nu a primit Notele telefonice . Reclamantul nu a mai venit cu o adeverință emisă de medicul veterinar, exista un medic veterinar cu care s-a încheiat un contract cu DSVSA A., adeverința era valabilă pentru desfășurarea activității veterinare în zonă, iar interesul dânsului era de a reglementa această situație, mai mult reclamantul trebuia să colaboreze cu medicul veterinar. De reținut este faptul că APIA a făcut toate eforturile pentru rezolvarea acestor situații, ajutarea fermierilor pentru a-și pregăti documentațiile cu privire la activitatea medicului veterinar care a avut competența până la data de 30.04.2014, activitate preluată de către celălalt medic veterinar. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._ partea reclamantă B. G. PFA în contradictoriu cu parata AGENȚIA DE PLAȚI SI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURA - CENTRUL JUDEȚEAN A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
1. Sa dispună anularea în tot a instintarii de respingere a solicitării subsemnatului de a beneficia de ajutoare naționale tranzitorii respectiv de ajutoare specifice pentru producătorii de lapte si carne de vita pentru anul 2014 - zona defavorizata - având in vedere nelegalitatea si netemeinicia măsurii luate.
2. Sa dispună obligarea pâratei sa procedeze la plata către reclamant a sumelor de bani cuvenite conform cererii depuse si aprobate de către parata ca urmare a constatării nelegalitatii măsurii luate fata de reclamanta.
3. Cu cheltuieli de judecata în ceea ce privește cuantumul taxei de timbru.
În primul rand, solicită instanței de judecata sa constate nelegalitatea măsurii luate de către parata având in vedere necomunicarea către subsemnat a neconformitatilor susținute de către parata atat prin instintarea de respingere cat si prin răspunsul la contestația formulata . In aceste sens putem chiar sa invocă excepția tardivității măsurii luate având in vedere prevederile OMA 573/2014 care la art 27 alin 1 si 2 prevede termenele pana la care se vor transmite situațiile centralizate a cererilor pentru fiecare schema de plata. De asemenea solicită instanței de judecata sa constate neîndeplinirea de către parata a obligațiilor prevăzute de art 26 alin 2 respectiv aceea de a aduce la cunoștința beneficiarului tipului de subvenție in timp util toate neconformitatiile apărute pana la momentul centralizării tuturor cererilor . In acest sens apare ca o măsura abuziva din partea instituției administrative faptul de a comunica doar o înstintare de respingere a unei cereri pe un motiv anume fara ca anterior beneficiarul sa fie înstintat ca cererea sa nu mai îndeplineste condițiile legale, in ciuda faptului ca la momentul depunerii tuturor actelor acestea îndeplinea toate condițiile obligatorii si specifice prevăzute de art 11 si 12 din OMA 573/2014.
Solicită admiterea acțiunii si fata de lipsa vreunei culpe a subsemnatului si a neimplicării directe a subsemnatului in actele comunicate intre instituții. Aceasta solicitare o facem având la baza un aspect necunoscut de către subsemnatul si neacceptat, respectiv aceea ca pe parcursul unui an au apărut schimbări in ceea ce privește calitatea de medic veterinar concesionar pe raza comunei unde subsemnatul își are domiciliul, acest lucru atrăgând nulitatea tuturor actelor emise de un anumit medic, aspect dedus din răspunsul la contestație formulat de către parata .
In acest sens consideră ca exista o nelegalitate a deciziilor emise de către parata, întrucat in mod nejustificat si lipsit de orice culpa a subsemnatului, s-a dispus excluderea subsemnatului de la plata subvențiilor specifice domeniului zootehnic având ca justificare faptul ca de la o anumita data ar fi încetat contractul dintre DSVSA A. si medicul concesionar din zona unde subsemnatul dețin animalele, iar toate actele emise de către respectiva persoana nu ar mai fi fost valabile .
Consideră ca cu o astfel de motivare a deciziei cu buna știința se încearca excluderea subsemnatului de a beneficia de un sprijin legal, întrucat in primul rand subsemnatului nu mi s-a adus la cunoștința aceste aspecte la momentul cand s-a depus cererile de sprijin, de asemenea nu mi s-a adus la cunoștința de autoritatiile in măsura ca actele (adeverințele) emise nu ar mai fi fost valabile, ca medicul veterinar din zona nu ar mai fi in măsura sa emită adeverințe si alte aspecte legate de procedura de informare .
Precizeaă faptul ca reclamantul în mod legal si in termen a depus actele in conformitate cu dispozițiile legale, aceste documente au fost însotite de avizele tuturor instituțiilor abilitate, astfel încat s-a constatat eligibilitatea cererii. Comunicarea respectivei înstintari de respingere a cererii pe motivul ca intre timp s-a constatat încetat contractul de închiriere a medicului veterinar, apare ca o sancțiune ce nu are legătura cu condițiile de legalitate pe care subsemnatul a trebuit sa le îndeplinesc la momentul cand am depus cererea de sprijin specific si tranzitoriu in domeniul zootehnic.
Solicită instanței de judecata sa aibe in vedere faptul ca parata nu a procedat in mod corect atunci cand a emis înstintarea de respingere întrucat nu a analizat daca la momentul cand s-a formulat cererea beneficiarul era sau nu in cunoștința de cauza cu privire la modificările apărute in contractele de concesiune. Prin raspunsul la contestație se observa ca parata a avut cunoștința de modificările apărute abia in luna septembrie si octombrie 2014, cu mult ulterior datelor cat au fost depuse dosarele pentru subvenții, fapt pentru care apreciem ca nu se poate invoca culpa beneficiarului in ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor cerute de lege . Aceste documente au fost întocmite in mod legal astfel incat nu se justifica măsura luata, ba mai mult asa cum am precizat aceste schimbări nu au fost aduse la cunoștința beneficiarului in timp util, mai bine spus chiar deloc pentru a putea complini eventuale lipsuri.
Pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
In fapt, în data de 19.06.2014 reclamantul a depus la APIA centrul județean A. cererea unică de plată pentru sectorul zootehnic - anul 2014, înregistrată cu nr.AB009479/19.06.2014.
Prin această cerere reclamantul a solicitat plăți în cadrul schemelor ANTB (ajutoare naționale transzitorii-bovine) pentru 27 animale ZDVL (ajutor specific zona defavorizată –vacă de lapte) pentru 6 animale, înregistrate în exploatația înregistrată la ANSVSA cu codul R_.
Conform Ordinului 573/2014 pentru aprobarea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, în anul 2014, s-au acordat prime producătorilor agricoli definiți la art. 9 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006.
Art. 2 - în anul 2014, beneficiarii prevăzuți la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 298/2014 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte și de carne de vită și producătorilor de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate beneficiază de ajutor specific în funcție de efectivul de animale deținut/beneficiar/categorie din următoarele categorii:
a) vaci de lapte;
b) bivolițe de lapte;
c) taurine din rase de came șl metișii acestora: tauri din rase de carne, vaci din rase de carne, vaci metise cu rase de carne, tineret mascul șl/sau femei din rase de carne șl/sau metiși cu rase de carne;
d) femele ovine/caprine.
Art. 7 - (1) Beneficiarii prevăzuți la, art. 2 care solicită ajutor specific pentru animalele din categoria prevăzută la art. 2 Ut. a) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie înregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte cu cotă de lapte pentru livrări și/sau vânzări directe;
b) să solicite ajutor specific pentru un număr cuprins între două și 15 capete de vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar, la termenul-limită de depunere a cererilor; efectivul minim pentru care solicită ajutor trebuie să fie de două capete de vaci de lapte pe exploatația cu cod primit de la ANSVSA;
c) vacile de lapte din exploatație pentru care beneficiarul solicită ajutor specific trebuie să fie identificate și înregistrate în RNE;
d) să dețină registrul individual al exploatației actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000 al Consiliului și al Parlamentului European din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului;
e) vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menținute, pe o perioadă de reținere de 6 luni de la data-limită de depunere a cererii de plată, la adresa exploatației și/sau locației menționate în cerere, exploatația și locația de control fiind situate în zonele defavorizate din România prevăzute în anexa nr. 4 A la. Programul național de dezvoltare rurală 2007 - 2013.
(2) Beneficiarii prevăzuți la art. 2 care dețin mai multe exploatații cu cod primit de la ANSVSA și solicită ajutor specific pentru animalele din categoria prevăzută la art. 2 Ut. a) pentru un efectiv mai mare de 15 capete de vaci de lapte beneficiază de ajutorul specific calculat la nivelul a maximum 15 capete de vaci de lapte pe beneficiar.
Art. 9 - (1) Beneficiarii prevăzuți la ort. 2 care solicită ajutor specific pentru animalele din categoria prevăzută la art. 2 Ut. c) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să solicite ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maximum 90 de capete pe beneficiar, constituit, după caz, din:
(1) vaci din rase de carne și/sau vaci metise cu rase de carne, pentru care nu s-a beneficiat de ajutor specific pentru categoria prevăzută la art. 2 Ut. a); și/sau
(ii) tineret mascul și/sau femei din rase de carne și/sau metiși cu rase de carne; și/sau
(iii) tauri din rase de carne.
b) efectivul de animale pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE;
c) să dețină registrul individual al exploatației actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000;
d) să dețină documente oficiale care atestă rasa de carne/metișii din rasele de carne;
e) să dețină documente care atestă ieșirile din efectiv, după caz;
f) animalele pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie deținute de beneficiar cel puțin o perioadă de 8 luni de la data intrării în exploatație a acestora și până în momentul ieșirii/până la data depunerii cererii, după caz, cu excepția vacilor din rase de carne care trebuie menținute, pe o perioadă de reținere de 6 luni de la data-limită de depunere a cererii de plată, la adresa exploatației și/sau locației menționată în cerere, exploatația și locația de control fiind situate în zonele defavorizate din România prevăzute în anexa nr. 4 A la Programul național de dezvoltare rurală 2007 - 2013.
(2) Pentru animalele din categoria prevăzută la art. 2 Ut. c), ajutorul specific se acordă:
a) o singură dată pentru categoria de vârstă a animalului, respectiv:
- pentru tineretul mascul care are vârsta de maximum 25 de luni la data ieșirii din exploatație cuprinsă în perioada 16 iulie 2013 - 20 iunie 2014;
- pentru tineretul femei până la prima fatare, dar nu mai târziu de vârsta de 32 de luni la data ieșirii din exploatație cuprinsă în perioada 16 iulie 2013 - 20 iunie 2014;
- pentru tineretul mascul existent în exploatație care are vârsta de maximum 25 de luni la data depunerii cererii;
- pentru tineretul femei existent în exploatație, până la prima fătare, dar nu mai târziu de vârsta de maximum 32 de luni la data depunerii cererii;
b) anual, pentru vaci din rase de carne și pentru vaci metise cu rase de carne;
c) o singură dată în viață, pentru taurii din rase de carne din specia taurine.
Art. 11 - (1)*) Pentru a beneficia de ajutoarele prevăzute la art. 1 și 2, solicitanții trebuie să depună cererea unică de plată pentru fiecare beneficiar pentru toate exploatațiile deținute cu cod atribuit de la ANSVSA, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta anexă, în perioada 18 aprilie - 30 mai a anului pentru care se face solicitarea, la centrul județean/local al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pe a cărui rază teritorială se află exploatația înregistrată sau exploatația cu cel mai mare număr de animale, însoțită de documente generale și documente specifice fiecărei categorii de animale în funcție de schema aplicată.
(2) Documentele generale obligatorii:
a) copie de pe cartea de identitate/buletinul de identitate/pașaport/certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului/certificatului de înregistrare fiscală, după caz, precum și copie de pe datele de identificare ale reprezentantului, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/pașaport; t
b) copie de pe dovada de înregistrare a solicitantului în Registrul unic de identificare - RUI al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, numai pentru exploatații noi;
c) adeverință emisă, prin proceduri SNIL4, de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că toate bovinele, ovinele și caprinele din exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există bovine/ovine/caprine în exploatație;
d) copie de pe prima și ultima pagină ale registrului individual al exploatației completat în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1.760/2000 în cazul exploatațiilor de bovine sau ale Regulamentului nr. 21/2004 în cazul exploatațiilor de ovine/caprine;
e) document coordonate bancare.
(3) Pe lângă condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 7, 8, 9 și 10, beneficiarii prevăzuți la art. 2 trebuie să respecte și standardele de ecocondiționalitate aplicabile terenurilor agricole aparținând fermei și activităților agricole desfășurate la nivelul fermei, după caz, reglementate de Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 187/2._ pentru aprobarea cerințelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul și identificarea și înregistrarea animalelor în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru agricultori în România, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a beneficia de acordarea primelor solicitanții au trebuit să depună cererea unică de plată în perioada 18 aprilie - 30 mai. Prin Ordinul nr. 844/2014 termenul de depunere a fost prorogat până la data de 20 iunie 2014.
Conform art. 11 alin 2, lit c) din OMADR 573/2014 unul dintre documentele obligatorii a fi depuse de către solicitanții ajutoarelor este "adeverința eliberată prin proceduri SNIIA de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că animalele pentru care se solicită ajutor au fost identificate în exploatația proprie/altă exploatație, că sunt înregistrate în RNE și sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi".
În ceea ce privește documentul prevăzut de art. 11 alin 2 lit c) din OMADR 573/2014, reclamantul a depus la dosarul cererii adeverința nr. 132/13.05.2014, emisă de medicul veterinar Munthiiî I..
În data de 23.09.2014 a fost înregistrată la APIA Centrul Județean A., cu nr._/23.09.2014 adresa Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor A. prin care ni s-a adus la cunoștință că prin decizia nr. 6609/16.06.2014 a încetat cu data de 30.04.2014 acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 și contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013 față de promitentul prestator ., reprezentată de dr M. I. pentru CSVA M. .
Prin adresa noastră nr._/26.09.2014 ne-am adresat DSVSA A. îndeverând că ne aflăm în situația de avea sute de adeverințe eliberate de . după data de 30.04.2014 depuse de fermieri atât la dosare de subvenții în sector zootehnic cât și la dosare de subvenții pe suprafață. Față de această situație am rugat DSVSA să ne comunice:
"1. Toate localitățile care aparțin de CSVA M. pentru a putea identifica toți fermierii care au depus adeverințe eliberate de .. 2. Dacă poate fi acoperită nulitatea acestor adeverințe prin confirmarea lor de către actualul medic concesionar sau de către instituția dumneavoastră și care este procedura de urmat în acest scop, astfel încât fermierii să nu fie prejudiciați."
La această adresă ni s-a răspuns prin adresa nr._/02.10.2014, înregistrată la Centrul Județean cu nr._/02.10.2014, ne-au fost comunicate localitățile de pe raza CSVA M. și ni s-a confirmat că " pentru perioada mai-iunie 2014 ( și până la sfârșitul anului 2014) animalele din raza CSVA M. au fost cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor"
Adresa DSVSA A. atestă un singur aspect din cele trei prevăzute de actul normativ:
- animalele pentru care se solicită ajutor au fost identificate în exploatația proprie/altă exploatație,
- animalele sunt înregistrate în RNE
- animalele pentru care se solicită ajutor sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi,
și anume:
animalele pentru care se solicită ajutor sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor.
în noiembrie 2014 a fost adoptat OMADR nr. 1.825 din 24 noiembrie 2014, prin care care a fost modificat art. 11 alin 2 lit c din OMADR 573/2014 astfel: " c) adeverință emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că toate bovinele, ovinele și caprinele din exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există bovine/ovine/caprine în exploatație;".
Prin același OMADR 1825/2014, după articolul 16 a fost introdus un nou articol, articolul 161, cu următorul cuprins: "Art 161 - Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (1), documentele prevăzute la art. 11 alin. (2) Ut. c), art. 12 Ut. b) și d) și la art. 14 Ut. a) se pot depune la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, după caz, până la data efectuării controlului administrativ, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2014."
Aceasta înseamnă că tehnic, de la . OMADR 1825/2014 (publicat în Monitorul Oficial Nr. 861 din 26 noiembrie 2014) și până cel mai târziu la data de 19.12.2014 au mai putut fi emise adeverințe prin proceduri SNIIA, care să fie valabile pentru procesarea cererilor unice de plată pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic.
Au fost identificați toți fermierii din raza CSVA M. cu adeverințe generate de . după data încetării contractului cu DSVSA A.. A rezultat un număr de 169 de solicitanți.
Prin adresa nr._/15.12.2014 am comunicat medicului veterinar cu competențe în acest sens, dl. P. M. fișierul cu cei 169 de fermierii care aveau adeverințe eliberate de medicul veterinar M. I. după data de 30.04.2014 și pentru care se impunea eliberarea unei adeverințe de către medicul veterinar competent pentru a acoperi nulitatea celei emise de medicul M. I.. Adresa nr._/15.12.2014 a fost comunicată și Primăriei M..
Reclamantul a depus la dosarul cererii o altă adeverință, eliberată de medicul veterinar competent. Din acest motiv cererea reclamantului a fost respinsă.
Nu pot fi acceptate susținerile reclamantului privind tardivitatea măsurii luate. Așa cum am arătat și rezultă din înscrisurile depuse în probațiune termenul de depunere a adeverințelor a fost prelungit prin OMADR 1825/2014 și instituția noastră a transmis pe mai multe căi fermierilor cu adeverințe emise de medicul M. I. după data de 30.04.2014, să depună noi adeverințe eliberate de medicul veterinar competent până la termenul limită de 19.12.2014. Reclamantul nu a depus o adeverință eliberată de medicul veterinar competent. Aceasta a fost alegerea reclamantului nu culpa noastră.
APIA Centrul județan A., din momentul în care a luat cunoștință de faptul că la dosarele fermierilor din . depuse adeverințe eliberate de ., nule ca urmare a încetării acordului cadru și acordului subsecvent de servicii cu DSVSA A., a făcut tot ce era legal posibil pentru a fi acoperită nulitatea respectivelor adeverințe astfel încât solicitanții plăților să nu fie respinși de la plată.
În drept: art. 205-208 NCPC, OUG nr. 125/2006, OMADR 573/2014.
Analizand actele si lucrarile cauzei, instanta a retinut ca actiunea părții reclamante este intemeiata, urmand a fi admisa pentru urmatoarele considerente:
Referitor la exceptia tardivitatii masurii luate de parata, in ceea ce priveste inlaturarea neconformitatilor cererii unice de plata, prin instituirea obligatiei de depunere de catre partea reclamanta, a adeverintei emise in procedura SNIIA de catre dr. P. M., instanta retine ca aceasta este o veritabila aparare de fond, tot astfel fiind si solicitarea partii reclamante, adresata instantei in sensul de a constata neindeplinirea de catre parata a obligatiilor prevazute de art.26 alin.2, constand in incunostiintarea in timp util a beneficiarului tipului de subventie asupra neconformitatilor aparute pana la momentul centralizarii tuturor cererilor.
Prin urmare, apararile de fond antementionate, urmeaza a fi analizate ca atare, in cadrul considerentelor pentru care, instanta a retinut ca actiunea dedusa judecatii este intemeiata.
La data de 19.06.2014 partea reclamantă a depus la APIA centrul județean A. cererea unică de plată pentru sectorul zootehnic - anul 2014, înregistrată cu nr.AB009479/19.06.2014.(fila 27)
Prin Instiintarea nr. 3447/06.02.2015, parata a respins solicitarea partii reclamante, de a beneficia de ajutoare naționale tranzitorii respectiv de ajutoare specifice pentru producătorii de lapte si carne de vita pentru anul 2014 - zona defavorizata, retinand printre altele ca, cererea de plata nu este insotita de adeverinta emisa prin proceduri SNIIA, de catre medicul veterinar de libera practica imputernicit, potrivit art.11 alin.1 lit.c.(fl.54)
Împotriva acestei masuri, a formulat contestație partea reclamanta, solicitându-i paratei sa revină asupra măsurii de respingere, raportat la împrejurarea ca documentele solicitate au fost depuse in termen si nu s-a constatat nicio nelegalitate, iar partea reclamantă nu a fost încunostiintata asupra faptului ca adeverința eliberata de medicul concesionar la data când aceasta a solicitat-o, nu mai corespunde cerințelor APIA.(fl.6)
Prin adresa nr. 5707/05.03.2015, parata răspunde reclamantei, in sensul ca nu se poate reveni asupra măsurii de respingere a cererii, din următoarele considerente:
-motivul respingerii cererii de acordare a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine este nulitatea adeverinței emise de .;
-paratei i s-a comunicat de către DSVSA A., prin adresele nr._/23.09.2014 și_/02.10.2014, că a încetat contractul cadru cu . începand cu data de 30.04.2014 și că începând cu aceeași dată dl. M. I. nu mai este abilitat să emită adeverințe;
-în această situație, tocmai pentru ca solicitanții ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, care au depus anexat cererii adeverințe eliberate de . după data de 30.04.2014 să nu fie prejudiciați, parata a comunicat atât Primăriei M. cât și d-lui medic concesionar P. M., lista fermierilor aflați în situația descrisă mai sus.
-prin aceeași adresă a solicitat eliberarea adeverințelor de către medicul veterinar concesionar competent;
-nu cunoaște parata, motivația pentru care din lista transmisa cu cei 169 de fermieri din . a solicitat sau nu i s-a eliberat o nouă adeverință de către d-nul medic concesionar P. M.;
- față de împrejurarea că reclamanta nu a depus o adeverință valabilă, eliberată de medicul veterinar concesionar competent, cererea acesteia nu respectă condiția prevăzută de art. 11 alin(l) lit c din OMADR 573/2014 cu modificările si completările ulterioare, care prevede la documente generale obligatorii "adeverință emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competente în acest sens,care atestă că toate bovinele, ovinele și caprinele din exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există bovine/ovine/caprine în exploatație " (fila 75)
Din cele ce preced, rezulta ca, în final, motivul pentru care cererea de plata a parții reclamante a fost respinsa, este lipsa adeverinței prevăzute de art.11 alin.1 lit.c din OMADR 573/2014, emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competente în acest sens.
In speta este necontestat ca, cererii unice de plata, pentru sectorul zootehnic – anul 2014, inregistrata la parata sub nr. AB009479/19.06.2014, i-a fost atasata de partea reclamanta Adeverinta nr.42/12.05.2014, prin care, medicul veterinar de libera practica M. I., atesta faptul ca bovinele, ovinele si caprinele, din exploatatia, avand ca proprietar pe partea reclamantă, sunt cuprinse in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, iar actiunile prevazute sunt efectuate la zi.
Potrivit mentiunii expres inserate in partea finala a adeverintei, aceasta este un document autentic si a fost emis prin proceduri SNIIAde pe statia de lucru nr. 39 la ora 20:44:40.(fl.30)
Prin Decizia nr. 6609/16.04.2014, a incetat, incepand cu data de 30.04.2014, acordul cadru nr.7939/05.05.2011 si contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr.M. I., pentru CSVA M.. (fil. 62)
Urmare acestui fapt, DSVSA A. a incheiat contractul subsecvent de servicii incepand cu luna mai 2014, cu un alt operator economic, (dr.P. M.), astfel ca, pentru perioada mai –iunie 2014, si pana la sfarsitul anului 2014, animalele din raza CSVA M., au fost cuprinse în Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor si ecvideelor.(fl.61)
Astfel, prin adresa nr._/15.12.2014, parata a solicitat doctorului P. M., eliberarea pana cel târziu la data de 19.12.2014, a adeverințelor emise prin proceduri SNIIA, fermierilor din . aceștia sa poata indeplini condiția de eligibilitate in vederea autorizării la plata. (fl.64)
Este adevarat ca, Adeverinta nr.132/13.05.2014, prin care, medicul veterinar de libera practica M. I., atesta faptul ca bovinele, ovinele si caprinele, din exploatatia, avand ca proprietar pe partea reclamantă, sunt cuprinse in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, iar actiunile prevazute sunt efectuate la zi, a fost emisa dupa Decizia nr. 6609/16.04.2014, prin care, a incetat, incepand cu data de 30.04.2014, acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 si contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I., pentru CSVA M..
Insa, in conditiile in care, pana la data de 15.12.2014, nu s-a reusit gestionarea nici macar de catre parata APIA –Centrul Judetean A. si DSVSA A., a consecintelor cauzate de Decizia nr. 6609/16.04.2014, termenul limita de 19.12.2014, pana la care se mai puteau elibera adeverintele emise prin proceduri SNIIA, fermierilor din . acestia sa poata indeplini conditia de eligibilitate in vederea autorizarii la plata, fiind unul extrem de scurt, (cinci zile), instanta retine ca, este o sarcina disproportionata, a pretinde fermierilor, sa realizeze ceea ce nu au realizat din 16.04.2014 si pana in 15.12.2014, parata si DSVSA A.-anume, crearea premiselor efective, pentru eliberarea adeverințelor emise prin proceduri SNIIA, de catre noul operator economic-dr.P. M., desemnat urmare încetării acordului cadru nr. 7939/05.05.2011 si contractului subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I..
Astfel cum s-a retinut in cele ce preced, prin adeverinta nr.132/13.05.2014, atasata de partea reclamantă, cererii unice de plata a sumelor de bani cuvenite acesteia, pentru sectorul zootehnic – anul 2014, medicul veterinar de libera practica M. I., atesta faptul ca bovinele, ovinele si caprinele, din exploatatia, avand ca proprietar pe partea reclamantă, sunt cuprinse in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, iar actiunile prevazute sunt efectuate la zi.
In plus, potrivit mentiunii expres inserate in partea finala a adeverintei, aceasta este un si a fost emis prin proceduri SNIIAde pe statia de lucru nr.39 la ora 20:44:40.(fl.30)
Ca atare, nu rezulta de niciunde ca, in fapt, actiunile prevazute in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire(…), au fost efectuate de dr. M. I., dupa incetarea incepand cu data de 30.04.2014, a acordului cadru nr. 7939/05.05.2011 si contractului subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I..
Adeverinta antementionata, atesta o stare de fapt si este emisa de o persoana in legatura cu care, nu s-a sustinut si cu atat mai putin nu s-a facut dovada ca, i s-ar fi interzis dreptul de a-si exercita profesia.
Mai mult, cata vreme, pana la momentul emiterii Deciziei nr. 6609/16.04.2014, dr. M. I., a fost cel care s-a ocupat de realizarea actiunilor cuprinse in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, este normal ca, tot acesta sa-si ateste propria activitate si sa raspunda pentru ceea ce a facut sau nu a facut, in exercitarea drepturilor si obligatiilor corelative, derivand din acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 si contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I..
Nu rezulta de niciunde ca, realizarea de catre dr.M. I. a activitatilor cuprinse în Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, s-a efectuat ulterior datei de 30.04.2014.
Dimpotriva, prezumtia rezonabila este ca, aceste actiuni au avut loc anterior datei de 30.04.2014, iar dovada contrara nu s-a facut.
In plus, este cel putin discutabil ca un alt medic, sa ateste prin adeverinte cu valoare de document autentic, ceea ce a facut sau nu a facut, predecesorul sau, in speta dr. P. M., sa ateste activitatea doctorului M. I., in cadrul in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor.
Mai mult, si daca s-ar accepta aceasta, este indiscutabil ca, atestarea de catre dr.P. M. a activitatii dr. M. I., prin emiterea de catre dr.P. M., a adeverintelor prin proceduri SNIIA, fermierilor din . acestia sa poata indeplini conditia de eligibilitate in vederea autorizarii la plata, s-ar fi facut in baza evidentelor tinute de dr. M. I., in ceea ce priveste activitatea desfasurata de acesta.
Aceasta intrucat, chiar si din punct de vedere semantic, adeverinta, ca derivat al verbului a adeveri,înseamna în esenta, atestarea unei stari de fapt preexistente.
Altfel spus, in speta, nu s-a pus problema ca dr. P. M. sa (re)faca, ceea ce a facut dr. M. I., intrucat in caz contrar, s-ar ajunge ca un animal sa fie vaccinat de doua ori, etc. … - ceea ce contravine firescului, dupa cum, in egala masura, contravine firescului a pretinde prestarea efectiva, . timp de 5 zile, a activitatilor cuprinse in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, pentru 169 de fermieri, in vederea emiterii tot in acelasi interval de 5 zile, a adeverintelor coresupunzatoare prin proceduri SNIIA.
Tocmai de aceea, potrivit mentiunii expres inserate in partea finala a adeverinței emisa prin proceduri SNIIA, depusa la dosarul cauzei, aceasta este un document autentic.
Ca atare - exceptand constatarile ex propriis sensibus - ea face dovada deplina, pana la proba contrara, a faptului ca, bovinele, ovinele si caprinele, din exploatatia aprținând partea vătămată, sunt cuprinse in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, respectiv a faptului ca, acțiunile prevazute sunt efectuate la zi.
In acest context, este evident ca o asemenea adeverinta, nu poate fi emisa, decat de catre cel care a si realizat acțiunile prevazute de Program…, in speta, de dr. M. I., care, raspunde pentru ceea ce declara si a evidentiat a facut.
Asadar, emiterea unor noi adeverinte, de catre dr. P. M., apare ca o pura formalitate, de loc de natura a invalida adeverintele emise de dr. M. I.. Formalismul emiterii adeverintelor de catre dr. P. M., rezida si in intervalul de timp excesiv de scurt in care acesta a fost notificat sa le emita - prin adresa nr. 15.12.2014, i se solicita emiterea lor, pana la data de 19.12.2014.
Astfel, se pune legitim problema, daca prin ipoteza, Decizia nr.6609/16.04.2014, prin care, a incetat, incepand cu data de 30.04.2014, acordul cadru nr.7939/05.05.2011 si contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I., pentru CSVA M., ar fi anulata, atunci, care dintre adeverinte ar mai produce efecte, cele emise de dr.M. I, in legatura cu activitatea sa, sau cele emise de dr., P. M., dar tot in legatura cu activitatea dr. M.. I.
Totodată, extrapoland, daca, prin ipoteza, acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 si contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I., ar fi incetat din initiativa acestuia din urma, se pune problema daca nu era normal ca, dr. M. I., sa fie cel care, emite adeverintele prin care atesta (spre a putea fi avuta in vedere de noul prestator de servicii), efectuarea la zi - de catre dr.M. I, a actiunilor prevazute de Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor.
In fine, in contextul celor ce preced, instanta retine/reaminteste ca, parata nu a facut dovada ca, faptele atestate de adeverinta în cauză, ar fi fost realizate de dr. M. I., dupa data de 30.04.2014, data incepand cu care, a incetat, acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 si contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013, incheiat de DSVSA A., cu . de dr. M. I., pentru CSVA M., astfel ca, se poate sustine ca, medicul veterinar de libera practica imputernicit, despre care se face vorbire in instiintarea 4341/17.02.2015, este cel imputernicit la momentul efectuarii lor, cu realizarea actiunilor prevazute de Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, adica dr. M. I..
Pentru toate cele ce preced, retinand ca, in contextul celor mai sus expuse, partea reclamantă nu poate fi privată de ajutoarele naționale tranzitorii, respectiv de ajutoarele specifice pentru producătorii de lapte si carne de vita pentru anul 2014 - zona defavorizata, va admite actiunea in contencios administrativ, exercitata de partea reclamantă așa cum a fost formulată.
În temeiul art. 453 NCPC va obliga pârâta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. G. PFA CUI_, cu domiciliul în localitatea Bârlești, nr. 193, . și cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat G. L. N. din Aiud, .. 14, ., jud. A. în contradictoriu cu parata AGENȚIA DE PLAȚI SI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURA - CENTRUL JUDEȚEAN A. - cu sediul în A. I., ., jud. A. si, in consecinta:
Anuleaza Înștiintarea nr. 3447/06.02.2015, de respingere de către pârâtă a solicitării părții reclamante, de a beneficia de ajutoare naționale tranzitorii respectiv de ajutoare specifice pentru producătorii de lapte si carne de vita pentru anul 2014 - zona defavorizata.
Obliga pârâta sa procedeze la plata către reclamant, a sumelor de bani cuvenite acestuia, conform Cererii unice de plata pentru sectorul zootehnic – anul 2014, înregistrată la pârâtă sub nr. AB009479/19.06.2014.
Obligă pârâta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul A..
Pronunțată in ședința publica din 05.06.2015.
Președinte, A. C. P. | ||
Grefier, D. S. |
Red./Tehnored. P.A.C. la data de 30.06.2015
ex.4.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 536/2015. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 544/2015.... → |
|---|








