Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul ALBA

57.3. contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere ». sancțiunea fiind prevăzută de art 7 alin 1 din același act normativ :” ontravențiile prevăzute la art. 4 pct. 1-12, 14, 19-22, 25-61 și 77 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz ”

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată ( cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

De vreme ce fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului a fost constatată în mod direct de agenții de poliție, instanța urmează a acorda acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 200 2, paragr. 113).

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanța a reținut că persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001 și a celor expuse anterior, în cadrul căruia să utilizeze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.

În prezenta cauză s-a constatat că petenta a contestat starea de fapt reținută de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție susținând că la momentul controlului în trafic, conducătorului auto i s-au cerut documentele acestuia apoi și cele ale operatorului de transport, afirmând petenta că documentul de închiriere a semiremorcii cu nr_ nu a fost validat de către inspectorul ISCTR deoarece era contract de comodat și nu contract de închiriere sau leasing.

Instanța a reținut că prin Ordinul Ministrului lucrărilor publice, transportului și locuinței nr 1843/2001 p entru aprobarea Normelor privind condițiile de utilizare a vehiculelor deținute temporar în scopul efectuării operațiunilor de transport rutier s-a prevăzut la art 2 că „ (1) Transmiterea dreptului de folosinta temporară a vehiculelor, cu titlu oneros, de către persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul în România ori în străinătate, numite locatori, unor operatori de transport cu sediul în România, numiți locatari, se face pe baza unui contract de închiriere”.

Totodată, art 4 al aceluiași act normativ stabilește modalitatea prin care se face dovada respectării dispoziției legale antemenționată, și anume: „ existenta calității de vehicul închiriat se probează cu următoarele d ocumente, care trebuie sa se afle la bordul vehiculului:

a) contractul de închiriere sau un extras legalizat al acestuia, care conține numele locatorului, numele locatarului, data și durata contractului, numărul de înmatriculare al vehiculului;

b) legitimatia de serviciu a conducatorului auto sau o adeverinta din care sa reiasă ca este angajat al operatorului de transport locatar, numele angajatului și numele angajatorului, precum și durata contractului de munca »

De asemenea instanța a avut în vedere și dispozițiile art 5 din același act normativ care instituie o limitare în sensul că « Persoanele fizice sau juridice care dețin în proprietate vehicule pot transmite dreptul de utilizare asupra acestora operatorilor de transport rutier, prin contr act de închiriere, pe o perioada de maximum 3 ani ».

Analizând aceste prevederi legale instanța a reținut că legea stabilește în mod clar și neechivoc în sarcina operatorului de transport rutier obligația ca, în situația în care utilizează în scopul realizării obiectului de activitate, autovehicule închiriate de la persoane fizice sau juridice transmiterea acestui drept de folosință să se realizeze prin intermediul încheierii unui contract de închiriere / de leasing, contracte juridice cu titlu oneros, nefiind permisă transmiterea acestui drept de folosință prin intermediul unui contract de comodat, contract cu titlu gratuit și cu un regim juridic distinct de cel al contractului de închiriere.

Simplele afirmații ale reprezentantului societății petente formulate prin plângerea introductivă de instanță cu privire la netemeinicia stării de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este de natură să conducă la anularea acestuia sub acest aspect, în lipsa unor dovezi care să susțină aceste afirmații. De altfel instanța a reținut că societatea petentă nu a atașat cererii și nici nu a depus la dosar ulterior contractul de comodat despre care afirmă că nu ar fi fost luat în considerare de către inspectorul ISCTR la momentul controlului, limitându-se la a afirma doar existența acestuia.

Totodată nu pot fi avute în vedere nici susținerile petentei prin care invocă lipsa întrunirii tuturor elementelor constitutive ale contravenției, în speță lipsa vinovăției, susținând că fapta ar fi fost comisă din culpă iar nu cu intenție, atât timp cât actul normativ ce o incriminează nu face distincție în această privință, fapta săvârșită atrăgând răspunderea contravențională indiferent de forma de vinovație cu care a fost comisă.

I nstanța a reținut așadar că cele arătate de către petentă prin plângerea contravențională nu sunt susținute de mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, s-a constatat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Actul de sancționare a fost încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale unui agent învestit cu prerogative de putere publică, astfel că acest act administrativ beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție este însă relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient.

Insă, prin probele administrate nu s-a dovedit o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.

Afirmațiile făcute de către societatea petentă în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la dosar ( f 40) și prin care a susținut că la momentul controlului conducătorul auto deținea asupra lui copie după contractul de închiriere dar nu într-o formă legalizată ( mențiune contradictorie cu cea făcută în chiar cuprinsul plângerii introductive unde societatea petentă prin reprezentant a afirmat că la bordul autovehiculului nu exista la momentul controlului decât un contract de comodat) nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă astfel încât nu pot fi reținute de către instanță. De altfel deținerea unei simple copii a contractului de închiriere nu ar fi de natură să exonereze societatea de răspunderea contravențională câtă vreme legea impune ca această copie să fie una legalizată.

Ca atare, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție .> ISCTR nr. _ încheiat la data de 10.07.2014 este susținut probator, în timp ce cererea de anulare a petentei este nedovedită cu toate că a contestat prin prezenta plângere temeinicia procesului verbal de contravenție, nu a administrat probe in acest sens, care sa răstoarne prezumția de legalitate si veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea această obligație.

Consecința acestui fapt reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea paragraf 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petenta, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.

Prin urmare, fapta petentei, astfel cum a fost reținută în procesul verbal contestat și confirmată prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct 57.3 din HG nr 69/2012 și sancționată potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ.

3. Asupra individualizării sancțiunii aplicate:

Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța a apreciat ca agentul constatator a procedat in mod corect la individualizarea sancțiunilor, ținând cont de împrejurările concrete ale faptei și persoana contravenientului.

Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

În acest sens, s-a reținut că fapta săvârșită de petentă este sancționată de art. 7 alin 1 din HG nr 69/2012 cu amenda prevăzută de la 4.000 la 6.000 lei.

Având în vedere faptul că agentul constatator a aplicat amenda la limita minimă prevăzută de lege, instanța a constatat legalitatea sancțiunii aplicată petentei.

Instanța a reținut că fapta petentei nu este lipsită de gravitate, iar modul limitativ de redactare a prevederilor legale în discuție care circumscriu elementele constitutive ale contravenției ( simpla nedeținere la bordul vehiculului a contractului de închiriere ori a celui de leasing în original ori în copie conformă cu originalul întrunind elementul material al acesteia) conduc la concluzia că o sancționare cu avertisment s-ar impune doar în situația în care petenta ar fi făcut dovada unor circumstanțe deosebite de natură a reduce gradul de pericol social al faptei. Instanța a reținut însă că societatea petentă nu a administrat probe în vederea dovedirii unor atari împrejurări.

Față de cele ce preced, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, iar starea de fapt consemnată în cuprinsul său corespunde adevărului, instanța de fona a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de contravenție .> ISCTR nr. _ încheiat la data de 10.07.2014, în contradictoriu cu I. DE DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER și, din oficiu, față de dispozițiile art. 447 C .pr.civ. și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel petenta, solicitând admiterea apelului ca fiind fondat si intemeiat, schimbarea in tot a hotărârii atacate si rejudecand cauza, anularea în tot a procesului verbal de aplicare a contravențiilor . Nr._ incheiat la data de 10.07.2014 de către reprezentanții legali din cadrul INSPECTORATULUI DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER -I.S.C.T.R;

În fapt, apelanta susține că, la data de 10.07.2014, prin procesul verbal de sancționare a contravenientului ., Nr_, I. DE S. PENTRU CONTROL IN TRANSPORT RUTIER ISCTR a sancționat contravențional S.C. I. T. SRL cu amenda in cuantum de 4000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4, pct.57.3 din HG Nr. 09/2012, abuziv si fara temei. In aceasta stare de fapt, societatea prin reprezentant legal, a formulat si solicitat admiterea plângerii contravenționale si pe cale de consecința anularea procesului verbal de constatare a contraventiilor cu . numărul de identificare de mai sus, iar in subsidiar aplicarea unei sancțiuni cu avertismentul.

Susține că, pe calea plângerii contravenționale, a intampinarii si a răspunsului la întâmpinare, petenta a invocat toate motivele de fapt si de drept in sensul nevinovăției societății, admițând si o minima culpa, sub pericolul social al contravenției ce i-a fost aplicata de reprezentanți ai I.S.C.T.R.

Cu toate acestea instanța de fond printr-o analiza incompleta dar si prin interpretarea greșita a normelor de drept si a motivelor invocate de societate a dispus prin hotărârea pronunțata si atacata pe calea apelului respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata.

Susține că, în esența, contravenția ce abuziv si nejustificata i-a fost aplicata in sarcina de reprezentantul intimatei I.S.C.T.R., ar consta in faptul ca șoferul, angajat al societății, nu a deținut la bordul autovehiculului, având numărul de înmatriculare_ si nu a pus la dispoziția reprezentantului intimatei contractul de închiriere in original sau in copie conforma cu originalul pentru semiremorca_, proprietatea domnului C. A., insa a pus la dispoziția organelor de control contractul de comodat in original, care se afla la bordul autovehiculului_ . Inspectorul I.S.C.T.R, abuziv a refuzat sa constate ca contractul de comodat in original pentru semiremorca, este valabil si legal.

Același punct de vedere l-a impartasit si instanța de fond, fiind . si dand o interpretare greșita a valorii juridice a contractului de comodat.

Arată că instanța de fond a fost . se explica si prin faptul ca la fila nr. 7, finalul alin .4, se face confuzie intre contractul de comodat deținut de noi si copia contractului de închiriere. Atat contractul de închiriere, cat si contractul de comodat, reprezintă închiriere de bunuri.

Deosebirile dintre cele doua tipuri de contracte raportat la prezenta speța nu sunt esențiale. Minima vinovăție a societății prezintă un pericol social mult redus, fata de valorile pe care le apară textul de lege ce reglementează contravenția reținuta in sarcina S.C I. T. SRL. Susținerile sale constante in fata instanței de fond in sensul celor de mai sus, se explica prin faptul ca societatea la controlul efectuat de Inspectorul I.S.C.T.R a prezentatat toate documentele solicitate facand dovada ca transportul s-a efectuat in condiții de deplina legalitate .

Faptul ca autotirul era deținut prin contract de comodat si nu prin contract de închiriere, nu înseamnă ca periclita siguranța transportului, a mărfurilor, a altor participant la trafic etc.

Apelanta susține că hotărârea apelata este netemeinica si nelegala întrucât contractual de comodat deținut de societatea petentă este perfect valabila, chiar daca organul constatator l-a apreciat ca nefiind suficient pentru semiremorca autovehiculului, proprietatea societății.

- contractul de închiriere sau leasing este obligatoriu pentru vehiculul trăgător, care este licențiat a efectua transportul.

- instanța de fond, deși i-a pus la dispoziție copia contractului de comodat, o data cu întâmpinarea, pe care șoferul angajat al societății l-a deținut cu ocazia controlului, aceasta in conținutul hotărârii susține ca acesta nu exista.

Pentru aceste considerente, solicită onoratei admiterea apelului, ca fiind fondat si întemeiat, a se modifica in tot hotărârea primei instanțe si, rejudecand, a se admite plângerea contravenționala formulata de societatea petentă si pe cale de consecința a se dispune in principal anularea in tot a procesului verbal de contravenție si exonerarea de la plata sumei de 4000 lei iar, in subsidiar, aplicarea avertismentului.

In drept, prevederile art. 466 pct. 1, 468 pct. 1 si 480 pct. 2 toate din NCPC.

La data de 04.03.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită a fi respins apelul ca netemeinic și nelegal, a se menține sentința civilă atacata ca temeinică și legală și, în temeiul art. 411 alin. (1) teza finală c.pr.civ., soluționarea cauzei și în lipsă.

În motivare, intimatul susține că sentința civilă nr.2789/27.11.2014 pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, motivația sa fiind clara. Astfel, instanța a motivat sentința pentru fiecare motiv în parte invocat de apelanta în plângere și a apreciat în mod corect faptul ca procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001.

Solicită a se constata că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor dedus judecății cuprinde toate elementele prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001 fiind întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de acest act normativ în concluzie instanța de fond în mod temeinic a reținut că procesul verbal este legal întocmit.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 27/2011, „ transportul rutier contra cost de mărfuri si persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier în Baza licenței comunitare numai cu autovehicule la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenței comunitare, documentul de transport, precum și celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare. "

Iar art. 25 prevede " (l)Transportul rutier național contra cost se poate efectua numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe.

2) Transportul rutier internațional contra cost se poate efectua numai cu autovehicule rutiere înmatriculate în (România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe. "

Conform art. 26 alin. (1) din OMTI nr. 980/2012 " Copia conformă a licenței comunitare se eliberează pentru un autovehicul sau ansamblu de vehicule în funcție de tipul de transport rutier efectuat, respectiv transport rutier de mărfuri ori transport rutier de persoane ."

Art. 39 din același ordin prevede " (1) Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să dețină la bordul autovehiculului copia conformă a licenței comunitare valabila pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, precum și toate celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie și/sau tip de transport rutier.

(2) In sensul alin. (1), prin document de transport se înțelege scrisoarea de transport tip CMR, prevăzută de Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (Convenția CMR) la care România a aderat prin Decretul nr. 429/1972, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice.

(3) Suplimentar față de documentul de transport, în cazul transportului rutier contra cost de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle:

a) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto;

b) certificatul de competență profesionala al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat;

c) contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz;

d) atestatul de conducător auto prevăzut la ort. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz;"

În conformitate cu dispozițiile art. 134 lit. t). punctul (iii) din OMTI nr. 980/2011 „ Operatorii de transport care efectuează operațiuni de transport rutier contra cost au următoarele obligații: t) să asigure existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a următoarelor documente, după caz: (...) iii) contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original sau copia conformă cu originalul în cazul în care vehiculul este deținut cu contract de leasing sau de închiriere ."

Concluzionează că, din dispozițiile mai sus citate, rezultă fără urmă de tăgadă că operatorii de transport pot efectua transport de marfă doar cu vehicule care au fost declarate în baza de date a ARR ca fiind utilizate de acestea și că în timpul efectuării transportului la bordul vehiculului trebuie să se afle contractul de închiriere sau de leasing al vehiculelor care nu sunt proprietatea operatorilor de transport care le utilizează.

Susține că, în speță, copia conformă a fost personalizată pe numărul de înmatriculare al trăgătorului iar pentru a dovedi legalitatea transportului pentru semiremorcă petenta trebuia să pună la dispoziția prepusului său, în vederea prezentării la control, o copie după contractul de închiriere.

Învederează că actul normativ care guvernează închirierile vehiculelor în materia transporturilor rutiere efectuate de profesioniști, în sensul codului civil, este OMLPTL nr. 1843/2001 iar dispozițiile acestui act normativ nu pot fi înlăturate de la soluționarea prezentei cauze, doar pentru că apelanta apreciază că se poate transfera folosința bunului și printr-un un contract de comodat, chiar dacă acesta nu este prevăzut de legislația specială.

Mai mult, art. 3 pct. 10 din OG nr. 27/2012 definesc contractul de închiriere astfel " contract încheiat informă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar ".

Precizează că în materia transporturilor rutiere, transportul nu se poate face decât în condițiile OG nr. 27/2011 respectiv, cu vehicule deținute și utilizate de operatorul de transport care efectuează transportul în condițiile acestui act normativ, în speță, vehiculul putea fi utilizat doar în baza unui contract de închiriere, contract care nu a fost prezentat la control așa cum de altfel în mod judicios a reținut și instanța de fond. Mai mult aceasta a reținut că nu a fost prezentat la control nici contractul de comodat despre care petenta face vorbire, astfel că aceasta nu a făcut proba contrară celor reținute în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției.

Solicită a se observa că agentul constatator a dispus sancționarea apelantei cu o amendă îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ, tocmai pentru a avut în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta reținută în cadrul procesului verbal dedus judecății, în speță fiind respectat principiul proporționalității prin aceea că s-a aplicat petentei minimul legal al amenzii cu posibilitatea achitării a jumătate din minim, în timp de 48 de ore de la comunicare.

Având în vedere cele de mai sus, solicită a se respinge apelul ca netemeinic și nefondat și a se menține sentința civila nr. 2789 pronunțată de prima instanță în data de 27.11.2014 ca temeinica și legala iar pe fond a se respinge plângerea ca nelegală și nefondata și a se menține procesul verbal ISCTR_/10.07.2014 ca temeinic și legal întocmit, dispunând executarea întregului cuantum al amenzii așa cum aceasta a fost stabilita în actul de control.

In drept: HG 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 26/2011, HG nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OMT nr. 1058/2007, OG nr. 37/2007 cu modificările si completările ulterioare, Regulamentul (CE) nr. 561/2006, Regulamentul (CEE) nr. 3821/85, Decizia (CE) nr. 230/2007, OG nr. 2/2001, art. 205 si 411 alin. (1) teza finală C. pr. civ., art. 205, art. 411, art. 471 și urm. C.pr.civ.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport de criticile invocate și de prevederile l egale incidente, se constată că:

Prin procesul-verbal de contravenție . .nr_ petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.4 pct.57.3 din HG 69/2012.

Procesul verbal mai sus menționat a fost încheiat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, așa cum corect a reținut și prima instanță. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiunile referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele petentei, descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator.

Cu excepția elementelor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, a căror lipsa atrage nulitatea absolută a actului de sancționare, se reține că orice altă încălcare a prevederilor legale privind încheierea proceselor-verbale de contravenție ar putea să determine doar o nulitate relativă a acestora. Pentru a se reține însă incidența acestei sancțiuni este necesar să se invoce și să se probeze existența unei vătămări care să decurgă din viciul de formă constatat și care să nu poată fi înlăturată altfel dec â t prin anularea procesului-verbal de contravenție.

Sub aspectul temeiniciei, OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului a fost constatată în mod direct de agenții de poliție, instanța urmează a acorda acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din OG nr. 2/2001 și a celor expuse anterior, în cadrul căruia să utilizeze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.

S-a invocat de3 apelantă că instanța de fond a făcut o analiză incompletă și a interpretat greșit normele de drept și motivele invocate de petentă.

Aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât în fața instanței de fond petenta apelantă nu a adus nicio probă pentru răsturnarea prezumției de adevăr a procesului verbal atacat.

Astfel, se susține că la bordul autovehiculului se afla un contract de comodat, însă aceasta nu l-a depus în copie pentru a dovedi acest aspect.

Potrivit art. 39 din OMTI nr. 980/2012, pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să dețină la bord copie conformă a licenței comunitare valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport precum și toate celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare pentru fiecare tip de transport rutier.

Potrivit art. 134 lit. t pct. iii din OMTI nr. 980/2011, operatorii de transport care efectuează operațiuni de transport rutier contra cost, au obligația de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contractul de leasing sau închiriere în original sau în copie conformă cu originalul.

Petenta nu a depus nici la fond, nici în apel, vreun înscris de acest fel, doar a susținut că deține un contract de leasing pentru autovehiculul rutier și nici nu a făcut dovada prin proba testimonială că la momentul controlului a prezentat agentului constatator vreun contract de comodat.

Prin urmare, se constată că petenta apelantă, deși avea dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din OG nr. 2/2001 și a jurisprudenței CEDO, nu a uzat de niciun mijloc de probă și nici nu a adus argumente pentru a răsturna situația de fapt cuprinsă în procesul verbal.

Simplele afirmații ale sale nu pot anula procesul verbal, în lipsa unei dovezi care să susțină aceste afirmații.

Prin urmare, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge prezentul apel ca neîntemeiat.

În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 453 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr 2789/2014 pronunțată de Judecătoria A. I.

în dosar nr_ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 07.05.2015.

Red. FC

Tehnored. MR

4 ex. / 26.05.2015

Jud. fond: G. M.