Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 299/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 1443/298/2014
-Acesta este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 299/A/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B. B.
Judecător C. F.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva Sentinței civile nr.960/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ în contradictoriu cu petentul-intimat P. T. O., având ca obiect: anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție verificarea competenței.
Intimatul apreciază că prezenta instanță este competentă să soluționeze apelul.Instanța, în baza disp. art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, în baza disp. art. 238 alin.1 din Codul de procedură civilă, pune în discuție durata estimativă necesară pentru cercetarea procesului.
Intimatul precizează că cercetarea judecătorească se poate încheia la termenul de astăzi.
Instanța, față de poziția părții, estimează durata necesară cercetării judecătorești ca fiind la termenul de astăzi.
Intimatul declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în baza disp. art. 482 coroborat cu art. 244 din Codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.
Instanța, în baza disp. art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul solicită respingerea apelului cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală. În continuare descrie contextul în care a fost surprins de echipajul de poliție în municipiul S. în timp ce încerca să remedieze defecțiunile mașinii, în sensul că: a fost nevoit să oprească într-o parcare neamenajată pentru a remedia perna de aer spartă întrucât pierdea aer și risca să rămână blocat pe carosabil, sens în care s-a asigurat și a traversat carosabilul în partea stângă unde era o stație de taxi, moment în care a fost surprins de agentul de circulație care l-a sancționat pentru încălcarea marcajului continuu deși a arătat motivul pentru care a fost nevoit să recurgă la această manevră, pentru a nu perturba circulația traficului.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub dosar nr._ petentul P. T. O. CNP_, domiciliat în orașul Ocna M., ., jud.A., s-a plâns împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 26.07.2014, de către reprezentanții intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., cu sediul în municipiul A. I., ., nr. 1, C.U.I. -_, solicitând anularea procesului verbal de contravenție mai sus menționat, ca fiind nelegal.
În motivare se arată că la data de 26.07.2014 în jurul orelor 12,00 circula cu autotractorul marca IVECO cu nr._, ce tracta semiremorca cu nr._ pe . municipiul S.. Susține că la un moment datorită unor probleme tehnice a oprit întrucât i s-a spart o pernă de aer și pierdea aer, riscând să rămână blocat pe carosabil: Nefiind nicio parcare amenajată, a traversat carosabilul în partea stângă unde era o stație de taxi, pentru a remedia defecțiunea.
De asemenea, arată că în timp ce era lângă camion, a venit un echipaj de poliție care l-a sancționat întrucât a încălcat marcajul continuu și a oprit neregulamentar. Deși a explicat agentului de poliție ce i s-a întâmplat, de ce a făcut această manevră nu a fost crezut, deși mai era cu încă o persoană în mașină, care putea confirma cele spuse de el.
După ce i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție, arată că a refuzat să-l semneze din motivele mai sus arătate.
Petentul mai arată că în procesul verbal de contravenție contestat, nu este menționat un martor asistent care să certifice legalitatea procesului verbal .
Cererea a fost legal timbrată.
În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001.
În probațiune a depus procesul verbal de contravenție, dovada achitării taxei de timbru și a solicitat audierea martorului C. V..
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar (f.11) intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., la plângerea îndreptată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 26.07.2014, de către agent constatator Ș. M., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean A. - Poliția Municipiului S., solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 540 lei pentru încălcarea (prevederilor art. 77, alin.2 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care stabilește anumite interdicții pentru conducătorii auto, respectiv: " Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea cestuia." fapta fiind sancționată de art. 101, alin. 1, pct. 6 din O.U.G. 195/2002.
De asemenea, petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 180 lei pentru încălcarea „ Art. 142. - Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: a) în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisa", fapta fiind sancționată de art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 8 din O.U.G. 195/2002.
În fapt, petentul a condus autoutilitara marca IVECO cu nr._, pe . de mers S.-A. I., după care a efectuat manevra la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu, oprind în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația OPRIREA INTERZISĂ.
Se susține faptul că starea de fapt este cea cuprinsă în procesul-verbal și că abaterea săvârșită de către petent a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI_.
Analizând procesul verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Apreciază că sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din O.G. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.
Având în vedere cele expuse mai sus, solicită respingerea acțiunii formulată de către petent și menținerea procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
În probațiune, solicită încuviințarea probei cu următoarele înscrisuri pe care să o considerați utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei:copie după procesul-verbal de contravenție,raportul agentului constatator,înregistrarea video cu abaterea săvârșită,atestatul operatorului radar,extras din registrul radar..
În drept s-au invocat dispozițiile O.G.2/2001, O.U.G. 195/2002 republicată.
În conformitate cu prevederile art. 411, alin.l, pct.2, teza finală din C.p.c. solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.
Prin Sentința civilă nr. 960/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria S. a fost admisă plângerea formulată de petentul P. T.-O. împotriva Procesului -verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 26.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., a fost anulat procesul-verbal menționat și exonerat petentul de plata amenzii contravenționale aplicate.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:
Prin Procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 26.07.2014 de intimat, petentul a fost sancționat cu 720 lei amendă, potrivit art.101/1/6 și 99/2 din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că a condus autoutilitara marca IVECO cu nr._, pe . S. sensul de mers S.-A. I., după care a efectuat manevra la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu, oprind în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația OPRIREA INTERZISĂ, abaterea săvârșită de către petent fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI_.
Contravenientul a refuzat să semneze și a avut mențiuni că „ am fost rămas defect”
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional .
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat cercetarea judecătorească în vederea aflării adevărului, asigurând contestatorului dreptul la un proces echitabil.
Instanța a constatat că starea de fapt apare descrisă la fel, atât de petentul contravenient cât și de agentul constatator, diferența fiind de motivația, respectiv cauza efectuării manevrei sancționate, și anume că autovehiculul ar fi avut o defecțiune, cu care nu putea să-și continue drumul.
Sub acest aspect s-a audiat martorul V. C., care confirmă împrejurarea reclamată de petent. Martorul descrie că petentul a oprit tirul și accelera motorul, pe loc, în timp ce agentul de poliție a ajuns și i-a verificat actele. Instanța constată că agentul intimatului este vehement față de situația tirurilor care opresc în stația de taxi din acea zonă și invocă defecțiuni, însă în concret, în speță, se constată incidența dispozițiilor art.11 din OG nr.2/2001, caracterul contravențional al faptei fiind înlăturat în acest caz.
Împotriva sentinței 960/2014 pronunțată de Judecătoria S., în dosarul civil nr._, a declarat apel în termenul legal intimatul Inspectoratul de Poliție Județean A., solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție contestat ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivarea apelului a arătat că consideră nelegală și neîntemeiată hotărârea instanței de fond din următoarele considerente:
În fapt:
La Judecătoria S. a fost înregistrată sub număr de dosarul civil nr._, plângerea contravențională formulată de petentul P. T. O. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 26.07.2014, de către agent constatator Ș. M., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean A. - Poliția Municipiului S..
Petentul a fost sancționat pentru faptul că a condus autoutilitara marca IVECO cu nr._, pe . de mers S.-A. I., după care a efectuat manevra la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu, oprind în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația OPRIREA INTERZISĂ.
Plângerea contravențională a fost admisă, iar procesul-verbal de contravenție a fost anulat pe motiv că din probatoriul administrat în cauză, instanței i s-au creat dubii cu privire la temeinicia celor consemnate în procesul-verbal de contravenție.
Faptele reținute în sarcina intimatului-petent sunt prevăzute de art. 77, alin.2 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care stabilește anumite interdicții pentru conducătorii auto, respectiv: " Marcajul longitudinal format dintr-o linie continua simpla sau dubla interzice încălcarea acestuia." și de art. 142 din același act normativ conform căruia Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: a) în zona de acțiune a indicatorului „ Oprirea interzisa", faptele fiind sancționate de aii. 101. alin. I. pct. 6. respectiv an. 108, alin. 1, lit. a. pot. 8 din O.U.G.
Consideră că în mod eronat prima instanță a anulat procesul-verbal de contravenție din următoarele motive:
-starea de fapt este cea cuprinsă în procesul-verbal. întrucât abaterea săvârșită de către pefent a fost înregistrată eu aparatul radar montat pe autospeciala eu număr de înmatriculare MAI_.
-prima instanță a apreciat că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile art. 11 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor fără a indica în mod expres care anume cauză exoneratoare de răspundere contravențională a fost dovedită de către intimatul-petent.
-nu exclud posibilitatea ca intimatul să fi avut unele defecțiuni la autotractorul condus, însă, în această situație apreciem că manevra firească ar fi fost să oprească pe partea dreaptă a sensului său de mers, iar nu să efectueze manevra la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu și prin aceasta să pună în pericol integritatea conducătorilor care se deplasau pe celălalt sens de mers.
-apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a reține incidența vreunei cauze exoneratoare de răspundere contravențională prevăzute de art. 11 din O.G. 2/2001, întrucât printre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru existența stării de necesitate se află aceea ca acțiunea făptuitorului să fie proporțională cu pericolul, ori în speța de față disproporția vădită este evidentă, fapt ce reiese din circulația pe sensul opus de mers prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și punerea în primejdie a celorlalți participanți la trafic.
Consideră că nu se poate vorbi de existența cazului fortuit drept cauză de neimputabilitate întrucât în situația în care se reține existența unei culpe a făptuitorului condiția existenței unei împrejurări exterioare imprevizibile nu mai este îndeplinită.
În drept: dispozițiile art. 476 - 479 din Codul de procedură civilă.
Intimatul-petent, deși legal citat nu a depus întâmpinare.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, instanța constată următoarele:
Prin Procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 26.07.2014 de intimat, petentul a fost sancționat cu 720 lei amendă, potrivit art.101/1/6 și 99/2 din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că a condus autoutilitara marca IVECO cu nr._, pe . S. sensul de mers S.-A. I., după care a efectuat manevra la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu, oprind în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația OPRIREA INTERZISĂ, abaterea săvârșită de către petent fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI_.
Contravenientul a refuzat să semneze și a avut mențiuni că „ am fost rămas defect”
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de apel reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de apel reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța de fond a constatat că starea de fapt apare descrisă la fel, atât de petentul contravenient cât și de agentul constatator, diferența fiind de motivația, respectiv cauza efectuării manevrei sancționate, și anume că autovehiculul ar fi avut o defecțiune, cu care nu putea să-și continue drumul.
Sub acest aspect s-a audiat martorul V. C., care confirmă împrejurarea reclamată de petent.
Martorul descrie că petentul a oprit tirul și accelera motorul, pe loc, în timp ce agentul de poliție a ajuns și i-a verificat actele.
Instanța de fond constată incidența dispozițiilor art.11 din OG nr.2/2001, caracterul contravențional al faptei fiind înlăturat în acest caz.
Instanța de apel reține că sentința atacată nu cuprinde motivele și nici cazul pentru care s- a constatat înlăturarea caracterului contravențional al faptei.
De altfel din probatoriul administrat, instanța de apel reține că nu se poate reține în cauză vreunul din cazurile de înlăturare a caracterului contravențional al faptei.
În acest sens, raportat la cele susținute de martor – defecțiunea intervenită la tirul petentului în trafic – poate reprezenta cel mult o cauză atenuantă a răspunderii contravenționale și nicidecum o cauză de înlăturare a caracterului contravențional.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că prin declarația martorului și din înregistrarea aparatului radar rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa.
In baza art.34 alin.1 din O.G.2/2001, instanța de apel poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate.
Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale.
Pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
După cum prevede art. 7 din O.G.2/2001, avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
In cauza de față, instanța, în ceea ce privește sancționarea contravențională a petentului, având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele – urmare a unei defecțiuni intervenite în trafic la mijlocul de transport -, apreciază necesară reindividualizarea sancțiunii contravenționale.
În acest sens, instanța va înlocui sancțiunile contravenționale constând în amendă contravențională ( 540 lei și 180 lei ) cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste motive instanța de apel va admite apelul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva Sentinței civile nr.960/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Va schimba în parte sentința civilă nr.960/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Va admite în parte plângerea formulată de petentul P. T. L. împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 26.07.2014 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..
Va înlocui sancțiunile contravenționale constând în amendă contravențională (540 lei și 180) lei cu sancțiunea avertismentului.
Va menține sancțiunea privind punctele de penalizare aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva Sentinței civile nr.960/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Schimbă în parte sentința civilă nr.960/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. T. L. împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 26.07.2014 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..
Înlocuiește sancțiunile contravenționale constând în amendă contravențională (540 lei și 180) lei cu sancțiunea avertismentului.
Menține sancțiunea privind punctele de penalizare aplicate.
Definitivă.
Executorie.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16.04.2015.
Președinte, M. B. B. | Judecător, C. F. | |
Grefier, M. U. |
Red.BMB
Tehnored.UM
4 ex./ 10.06.2015
Judecător de primă instanță L. R.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 550/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 534/2015.... → |
|---|








