Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 576/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 576/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 1800/107/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV,
FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 576/C./2015
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. E. M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele:
La data de 07.09.2015 pârâta a depus la dosar note scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01.09.2015, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2015 sub dosar nr._ reclamanta C. E. M., in contradictoriu cu parata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B., a solicitat instanței să dispună anularea in tot a deciziei nr. 4673 din data de 16.01.2015, având in vedere nelegalitatea si netemeinicia celor dispuse prin actul a cărui anulare o solicită, cu consecința exonerării reclamantei de la plata in solidar a creanței menționate, fără cheltuieli de judecata.
In primul rând reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului reținut prin decizia menționata, având in vedere depășirea termenului general de 5 ani, calculat de la data când s-a născut creanța menționata. Reclamanta a considerat ca in momentul de fata, raportat la actele pe care le-a depus in susținerea cererii, nu se mai justifica emiterea unei astfel de decizii de atragere a răspunderii personale a sa. In acest sens reclamanta a arătat ca procesul verbal de stabilire a stării de insolvabilitate a fost încheiat la data de 09.10.2009 iar decizia a fost emisa abia la data de 16.01.2015, fiind astfel îndeplinite condițiile cerute de art. 91 din codul de procedura fiscala. În toata aceasta perioada, de când s-a emis procesul verbal amintit si pana la comunicarea deciziei, nu a existat nici un motiv de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție prevăzut de legislația in vigoare. Stabilirea prin decizia atacata a unei obligații de plata in solidar cu societatea pe care reclamanta a administrat-o, fata de care s-a îndeplinit termenul de prescripție, reprezintă o nelegalitate, astfel încât decizia emisa trebuie anulata, a concluzionat reclamanta.
Reclamanta a mai invocat si excepția prematurității constatării calității de coplătitor al creanței stabilite in favoarea societății . SRL, având in vedere ca fata de aceasta societate s-a deschis procedura insolvenței la dara de 23.12.2014, fiind înregistrat dosarul de faliment nr._ pe rolul Tribunalului A. .
Cu ocazia stabilirii creditorilor societății in tabelul de creanța este menționata parata cu suma solicitata prin decizia atacata. In atare situație reclamanta a considerat că se impune anularea in momentul de fata a deciziei atacate si emiterea a unei alteia la finele procedurii de insolvență pentru suma rămasă neplătită prin procedura simplificata a falimentului. Se impune anularea oricăror forme de executare silita îndreptate împotriva reclamantei pana la momentul când se va stabili in mod clar care va fi suma ce va trebui plătită de către ea in vederea stingerii debitului.
In ceea ce privește fondul cauzei reclamanta a considerat ca decizia atacata este nelegala fata de situația juridica a societății de la care provin sumele restante, iar orice act de începere a unei executări silite in baza titlului executoriu a cărui anulare o cere este neîntemeiata. Organul fiscal in toata aceasta perioada a dat dovada de o pasivitate neexplicabila întrucât au existat si exista in patrimonial societății o . active patrimoniale care au putut fi executate si valorificate in scopul stingerii obligațiilor.
In acest sens reclamanta a arătat ca prin procesul verbal de constatare a stării de insolvabilitate se retine faptul ca societatea deținea in patrimoniul sau bunuri imobilizate in valoare de_ lei si creanțe de încasat de 3054 lei, insa pârâta nu a întreprins nici o măsura legala de valorificare si recuperare a sumelor prin parcurgerea procedurii legale. Lăsarea in neurmărire a acestor bunuri precum si ignorarea creanțelor existente constituie, după părerea reclamantei, o rea credința din partea organului fiscal, care încearcă acum prin decizia emisa sa se îndrepte împotriva administratorului societății in scopul executării acestuia, fiindu-i mult mai ușor. Constatarea relei credințe a reclamantei in scopul dispunerii atragerii răspunderii solidare este nejustificata atâta timp cat exista o . bunuri ce pot fi valorificate si care au rămas pana la momentul intrării societății in faliment. In momentul de fata exista indicii suficiente din care sa rezulte ca in mare parte creanța stabilita prin decizia atacata sa fie acoperita prin valorificarea in cadrul procedurii de insolvență a acestor active ale societății.
Cu privire la motivarea răspunsului dat de către parata la contestația formulata reclamanta a arătat faptul ca starea de insolvabilitate a fost constatata de organul fiscal, acesta având la momentul respectiv toate pârghiile legale de a proceda la sechestrarea si valorificarea bunurilor debitoarei, făcând abstracție de orice acțiune sau inacțiune a administratorului societății. Prin Legea nr. 86/2006 se putea solicita de către organul fiscal deschiderea procedurii simplificate fata de societatea debitoare, fără ca acest lucru sa fie întreprins de către reclamantă. Motivul prezentat in decizia atacata apare ca nerealist, întrucât reclamanta a considerat că față de ea nu s-ar impune aplicarea prevederilor menționate prin art. 27 si 28 din OG nr. 92/2003 actualizata. Inițierea procedurii de faliment putea fi invocată de către orice creditor care deținea o anumita creanța care atingea pragul stabilit de lege la momentul respectiv sau care avea o creanța certa, lichida si exigibila fata de un debitor.
In drept reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004.
In probațiune a solicitat admiterea probei cu înscrisurile atașate prezentei acțiuni.
La data de 01.07.2015 pârâta DGRFP B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat in principal respingerea ca inadmisibila a acțiunii formulate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondata, cu menținerea in legalitate si temeinicie a actelor administrative fiscale contestate.
Pe cale de excepție, potrivit art. 218/2 c.pr. fiscală, doar deciziile emise in soluționarea contestațiilor administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competenta, in condițiile legii, iar potrivit art. 11/1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul de introducere a acțiunii la instanța este de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabila.
In situația in care reclamanta va înțelege sa-si precizeze acțiunea printr-o cerere completatoare, in sensul de a ataca decizia nr. 771/28.04.2015 privind soluționarea contestației administrative, pârâta a precizat că va renunța in a susține excepția ridicata.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat faptul că reclamanta a avut calitatea de asociat si administrator la . SRL Aiud, societate înființată in anul 1994, având nr. de ordine la ORC J01/1J85/1994 si CUI nr._.
Societatea, in calitate de persoana obligata potrivit codului fiscal, controlata direct de reclamanta, avea obligația de a declara si plăți bugetului de stat, la termenele scadente, impozitele înscrise in vectorul fiscal. La data de 09.10.2009 societatea înregistra obligații fiscale restante pentru perioada 2002-2009 in suma de 23.535 lei, din care debite in suma de 8908 lei si accesorii aferente in suma de 14.627 lei, obligații declarate de contribuabil prin reprezentantul sau legal, adică reclamanta, dar neachitate la termenele scadente. Neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale a generat accesorii pana la data întocmirii procesului-verbal de insolvabilitate nr._/09.10.2009.
P. la declararea stării de insolvabilitate, in condițiile art. 176 c.pr. fiscală si in baza O.P.A.N.A.F. nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, reglementata de dispozițiile art. 27-28 din OG nr. 92/2003 privind c.pr. fiscală, a fost demarata procedura de executare silita împotriva debitoarei prin comunicarea de titluri executorii, somații si adrese de înființare a popririi, iar ulterior, prin decizia nr. 2259/04.09.2012, societatea debitoare a fost declarata inactiva, in conformitate cu dispozițiile art. 78 ind. 1 al. 1 lit. a), b) si c) din OG nr. 92/2003 privind c. pr. fiscala, cu modificările si completările ulterioare.
Societatea debitoare ce a fost administrata de reclamanta a fost declarata insolvabila, fără bunuri sau venituri urmăribile, având in vedere ca valoarea bunurilor societății era mult inferioara fata de cuantumul datoriilor fiscale, bunuri ce nu au putut fi valorificate prin procedura execuțională.
Art. 176 din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările si completările ulterioare referitor la insolvabilitate, prevede:
"(1) În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mica decât obligațiile fiscale de plata sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.
(2) Pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conductorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidenta curenta si trecerea ei într-o evidenta separata.
(3) In cazul debitorilor prevăzuți la alin. (2), prin excepție de la dispozițiile art. 148 alin. 3, executarea silita se întrerupe. Organele fiscale au obligația ca cel puțin o data pe an sa efectueze o investigație asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silita.
(4) In cazurile în care se constata ca debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua masurile necesare de trecere din evidenta separata în evidenta curenta si de executare silita.
(5) Daca la sfârșitul perioadei de prescripție nu se constata dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanțelor fiscale din evidenta analitica pe plătitor, potrivit art. 134. Scăderea se face si în cursul perioadei de prescripție în cazul debitorilor persoane fizice, decedați sau dispăruți, pentru care nu exista moștenitori care au acceptat succesiunea.
(6) Creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii se scad din evidenta analitica pe plătitor după radiere, indiferent daca s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligațiilor fiscale, în condițiile legii. "
Din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei rezulta ca toate actele administrative fiscale emise pe numele societății ( somații, titluri executorii, adrese de înființare a popririi, proces-verbal de declarare a stării de insolvabilitate, decizie de declarare in inactivitate) au fost comunicate, potrivit legii, societății debitoare, inclusiv prin anunț colectiv si înscrierea in cazierul fiscal atât a societății declarata inactiva cat si a reprezentantului legal al acesteia. Nici un act administrativ fiscal emise pe numele societății debitoare sau pe numele reprezentantului legal al acesteia nu a fost contestat.
Susținerile reclamantei referitoare la prescripția dreptului organelor fiscale de a emite decizia de atragerea răspunderii solidare ori invocarea de teorii legate de buna sa credința sau reaua credință a organelor fiscale nu pot veni in sprijinul afirmațiilor sale si nici nu pot justifica atitudinea fiscala a administratorului societății, care nu si-a onorat obligațiile fiscale nici de buna-voie si la termenele scadente, nici in urma demarării procedurii de executare silita, provocând deliberat starea de insolvabilitate a societății pe care a controlat-o.
Societatea debitoare, înființată si administrata direct de reclamanta, a înregistrat debite restante si neachitate înainte de data declarării stării de insolvabilitate, debite ce reprezintă impozite declarate in vectorul fiscal, societatea fiind notificata in repetate rânduri asupra obligațiilor sale neonorate la care se cumulau accesoriile aferente.
Societatea a fost declarata insolvabila fără bunuri si venituri la data de 09.10.2009, in baza procesului-verbal nr._, act ce a fost transmis prin posta cu confirmare de primire, la fel cum au fost transmise toate actele execuționale întreprinse anterior declarării stării de insolvabilitate.
In vederea aplicării prevederilor art. 27 alin. 2 lit. c din OG nr. 92/2003, organele fiscale de la Serviciul Fiscal Aiud au solicitat informații de la instituțiile abilitate, respectiv de la ORC A. prin adresa nr._/ 25.08.2014 si de la Tribunalul A. prin adresa nr._/27.03.2014, sa comunice daca administratorul societății . SRL si-a îndeplinit obligația legala de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale neachitate de aceasta societate.
Prin adresa/răspuns nr._/11.09.2014 de la ORC A. s-a primit răspuns ca nu s-a înregistrat nici un dosar având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei MV EMA MED SRL Aiud.
In data de 21.11.2014 cu adresa nr._ s-a transmis notificarea către administratorul social al societății debitoare (reclamanta din acest dosar), prin care i-a fost adus la cunoștință procedura inițiata de Serviciul Fiscal Aiud pentru atragerea răspunderii administratorului, deci procedura de angajare a răspunderii solidare a fost inițiata in termenul legal de prescripție.
In continuare, respectând dreptul legal al administratorului societății la audiere, conform art. 7 din OG nr. 92/2003, acesta a fost invitat pentru audiere in data de 04.12.2014 in vederea lămuririi faptelor si împrejurărilor relevante in luarea deciziei, administratorul putând astfel sa consulte documentația aflata la dosar, precum si posibilitatea de a prezenta documente si explicații pe care le considera utile in apărarea sa. In urma primirii notificării, reclamanta a fost reprezentata la audiere de către tatăl sau in baza procurii speciale de reprezentare, cele declarate fiind consemnate de organul fiscal de executare in procesul verbal de audiere nr._/18.12.2014.
Luând cunoștință de temeiul de fapt si de drept ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare, reclamanta, in calitate de administrator al . SRL, a înțeles sa-si îndeplinească obligația de a se adresa Tribunalului A. cu o cerere prin care solicita a fi supusa procedurii simplificate de insolvență, a doua zi după încheierea procesului verbal de audiere, respectiv in data de 19.12.2014, cerere ce a fost înregistrata la Tribunalul A. sub nr. dosar_, deci la 5 ani de la data declarării stării de insolvabilitate.
Or, starea de insolvabilitate a societății debitoare a fost declarata in 09.10.2009 prin procesul verbal nr._, iar potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 (valabila pentru perioada de raportare), "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență."
Având in vedere ca societatea . SRL, prin administratorul sau legal, respectiv reclamanta din acest dosar, nu si-a îndeplinit obligația de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale restante către bugetul statului la data declarării stării de insolvabilitate conform Legii nr. 85/2006 art. 27 iar starea de insolvabilitate a fost cunoscuta de administratorul societății prin comunicarea procesului verbal de insolvabilitate nr._/09.10.2009 emis de către Serviciul Fiscal Aiud, confirmat de primire la data de 14.10.2009, pârâtul a considerat ca sunt îndeplinite condițiile legale in vederea atragerii răspunderii solidare in conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. c coroborat cu art. 28 din OG nr. 92/2003 privind c. pr. fiscala, cu modificările si completările ulterioare, care arata:
"(2) Pentru obligațiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinta, nu si-au îndeplinit obligația legala de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate."
Actele de gestiune pe care le-a realizat în exercitarea atribuțiilor sale de administrator reclamanta au fost săvârșite cu rea credință, întrucât a declarat propriile obligații fiscale înscrise in vectorul fiscal, insa nu le-a achitat la termenele scadente, deși a fost notificat expres in acest sens, deci reclamanta a avut cunoștință de obligațiile sale neonorate către bugetul statului dar si de faptul ca neachitarea obligațiilor fiscale la scadenta generează obligații fiscale suplimentare. Obligațiile fiscale provin din perioada anterioara declarării stării de insolvabilitate. Ca urmare, intre starea de insolvabilitate a societății . SRL si atitudinea fiscala pasiva a reclamantei, care a coordonat direct activitatea acestei societăți, exista legătura de cauzalitate.
Regula în raporturile de drept fiscal este că debitorul are obligația achitării datoriilor fiscale. In situația în care debitorul este în imposibilitatea onorarii datoriilor fata de bugetul de stat legiuitorul a prevăzut ca o excepție răspunderea solidara în condițiile specifice (art. 25 pct. 2, art. 26 alin. 1 si art. 27 din OG nr. 92/2003).
Starea de insolvabilitate a societății . SRL a fost declarata ca urmare a analizei dosarului fiscal al acestei societăți, a actelor de executare emise, a deplasărilor repetate a organelor fiscale la sediul declarat al societății debitoare, cercetărilor si constatărilor la fata locului, si a informațiilor transmise de alte organe, din care a reieșit că debitoarea nu figurează cu bunuri urmăribile, ceea ce face imposibila recuperarea creanței fiscale, determinând astfel . de insolvabilitate reglementata de dispozițiile c.pr. fiscală.
Intenția de a nu achita obligațiile fiscale, indiferenta fata de aceste obligații, scopul urmărit si reaua credință a administratorului societății debitoare rezulta si din faptul ca, cunoscând datoriile si dificultățile financiare ale societății, putea solicita o eventuala suspendare a activității pentru a evita astfel acumularea de accesorii (dobânzi si penalități de întârziere), ori putea solicita acordarea anumitor facilități (amânare, eșalonare, etc), acestea in afara faptului ca la data declarării stării de insolvabilitate nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Reclamanta a dat dovada in continuare de același comportament fiscal pe care l-a avut fata de societatea pe care a administrat-o de la înființare si pana la data deschiderii procedurii simplificate a insolvenței, respectiv ignoranță fata de obligațiile fiscale, invocând ca singur argument in susținerea cererii sale prescripția dreptului organelor fiscale de a declanșa procedura atragerii răspunderii solidare.
În reclamația administrativa formulata de reclamantă nu s-a invocat nici un aspect legat de prescripția extinctiva, deci prescripția extinctiva nu are legătura cu obiectul contestației, aceasta având in vedere dispozițiile art. 24, 91 si 92 prin raportare la art. 176 alin. 3 din OG nr. 92/2003.
La termenul din 01.09.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită anularea deciziei nr. 771/28.04.2015 emisă de pârâtă, iar în acest context, instanța a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare a rămas fără obiect.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr.4673/16.01.2015 emisă de Serviciul Fiscal Municipal Aiud (f.13-14) s-a stabilit angajarea răspunderii solidare a reclamantei C. E. M., pentru obligațiile bugetare restante în cuantum de 23.535 lei, ale debitoarei S.C. MV Ema Med S.R.L. - declarată insolvabilă prin procesul verbal nr.37.626/13.10.2009 (f.15-16). La emiterea deciziei, au fost avute în vedere dispozițiile art.27 alin.2 lit.c Cod procedură fiscală.
Împotriva deciziei nr.4673/16.01.2015 reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin decizia nr.771/28.04.2015 emisă de pârâta DGRFP B. (f.6-8).
Potrivit art.27 alin.2 lit. c Cod pr.fiscală „pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
c)administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;”
Susținerile reclamantei referitoare la împrejurarea că S.C. MV Ema Med S.R.L. se află în procedura insolvenței, susțineri necontestate de pârâtă, sunt confirmate de datele existente pe portalul instanțelor de judecată, din care rezultă că în cadrul dosarului nr._, înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 19.12.2014, a fost deschisă procedura simplificată a S.C. MV Ema Med S.R.L. la cererea debitoarei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a se atrage răspunderea solidară a reclamantei, se reține că potrivit art.91 alin.1 Cod procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale, se prescrie în termen de 5 ani.
Este adevărat că procesul verbal de insolvabilitate al S.C. MV Ema Med S.R.L. a fost întocmit la data de 13.10.2009, iar în această situație, conform art.91 alin.2 Cod procedură fiscală, termenul de prescripție s-ar fi împlinit la data de 01.01.2015, anterior emiterii deciziei nr.4673/16.01.2015; însă nu poate fi ignorat că procedura în sine, de angajare a răspunderii reclamantei a fost declanșată înainte de data expirării termenului de prescripție, în condițiile în care, la data de 18.12.2014 reclamanta a fost audiată, în temeiul art.9 alin.1 Cod procedură fiscală, corob.cu art.6.9 din OPANAF 127/2014 (f.51-52).
Cum procedura de angajare a răspunderii solidare a reclamantei C. E. M., pentru obligațiile debitoarei S.C. MV Ema Med S.R.L. a fost declanșată anterior datei de 01.01.2015, din documentele aflate la dosar la felele 51-53 rezultând fără putere de tăgadă că organul fiscal urmărește recuperarea obligațiilor fiscale în sumă de 23.535 lei de la reclamantă, se constată că decizia nr.4673/16.01.2015 a fost emisă cu respectarea prevederilor art.91 alin.1 Cod procedură fiscală, fiind astfel neîntemeiată apărarea reclamantei, în sensul că în cauză a intervenit prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale în sarcina sa.
Referitor la prematuritatea constatării calității reclamantei de coplătitor al creanței, raportat la împrejurarea că debitoarea S.C. MV Ema Med S.R.L. se află în procedura insolvenței, se reține că nu există nicio dispoziție în Legea 85/2014 ori în Codul de procedură fiscală, care să împiedice desfășurarea procedurii reglementate de art. 27-28 din acest din urmă act normativ. Atât insolvabilitatea, cât și insolvența sunt reglementate de Codul de procedura fiscala ca modalități distincte de stingere a creanțelor fiscale.
În sensul Codului de procedura fiscala este insolvabil, potrivit art. 176 alin. 1, debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. În sensul Legii nr. 85/2014, potrivit art.5 pct.29 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Rezultă că cele două noțiuni sunt diferite, insolvabilitatea fiind o stare mai gravă întrucât privește situația întregului patrimoniu al debitorului, în timp ce insolvența semnifică doar o insuficiență a fondurilor bănești disponibile. Atunci când constată insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor fiscale exigibile, organul fiscal poate recurge la procedura insolvenței (desigur, dacă datoria îndeplinește condiția valorii prag prevăzută de această procedură) sau, în cazul în care constată a veniturile sau bunurile urmăribile ale debitorului au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată - astfel cum a făcut-o prin procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._/13.10.2009 - organul fiscal poate recurge la instituția reglementata de art. 176 din Codul de procedura civila si la angajarea răspunderii solidare în condițiile art. 27-28 din același act normativ, aceasta din urmă procedură dovedindu-se a fi mai eficienta decât procedura insolvenței întrucât executarea silită subsecventă emiterii deciziei prevăzute de art. 28 se extinde asupra bunurilor si veniturilor unui terț.
În condițiile în care dispozițiile art.27 Cod pr.fiscală reglementează răspunderea solidară a unui terț alături de debitorul principal, creditorul poate urmări, la alegerea sa pe oricare dintre codebitorii solidari, pentru întreaga datorie, astfel că, pârâta creditoare are dreptul sa urmărească debitorul principal în concurs cu alți creditori în cadrul procedurii insolvenței, iar pe debitorul solidar conform procedurii reglementate de art. 27-28 Cod procedura fiscală. Desigur că, în situația în care debitorul solidar achită datoria pretinsă de către creditor (așa cum s-a întâmplat în cazul de față potrivit înscrisurilor aflate la filele 42-43), are posibilitatea ca, la rândul său, în virtutea dreptului de regres, să formuleze, în cadrul procedurii insolvenței, declarație de creanță împotriva debitorului principal în solidar cu care a fost obligat în procedura reglementata de Codul de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, se reține că reclamanta nu se poate prevala de omisiunea creditoarei de a demara executarea silită a debitorului principal după de acesta a fost declarat insolvabil, întrucât declararea insolvabilității de către organul fiscal reprezintă o procedură specifică creanțelor bugetare și prevăzută ca atare de art. 176 din Codul de procedură fiscală, aceasta având valoarea unei constatări premergătoare formulării în fața instanței judecătorești, de către organul fiscal, a cererii de deschidere a procedurii insolvenței potrivit prevederilor art. 177 din același act normativ; aceasta doar în măsura în care este atinsă valoarea prag, care în cauză nu era îndeplinită întrucât potrivit dispozițiilor Legii 85/2006 în vigoare la data emiterii procesului verbal de insolvabilitate, valoarea prag era de 30.000 lei – potrivit art.3 pct.12, iar datoria restantă de doar 23.535 lei.
Or, obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței la care face trimitere art.27 alin.2 lit.c Cod pr.fiscală, era reglementată la nivelul anului 2009 (când s-a constatat insolvabilitatea debitorului principal) de prevederile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, în sensul că „debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență”.
Totodată, art.3 din Legea nr. 85/2006 definea starea de insolvență ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, aceasta fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, și respectiv iminentă, atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
Rezultă așadar în mod neechivoc faptul că obligația constatării apariției stării de insolvență revine debitorului, prin administratorii statutari, astfel încât, în această din urmă calitate, reclamantei îi revenea obligația de a constata starea de insolvabilitate și a solicita instanței competente deschiderea procedurii insolvenței în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări, independent de faptul că organul fiscal a constatat această stare prin procesul verbal nr.37.626/13.10.2009, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile depuse la dosar la filele 66-151 rezultă că datoriile debitorului principal datează din perioada 09.12._09.
Cum cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoare la data de 19.12.2014 nu a respectat exigența de a fi introdusă în termenul legal de 30 de zile prevăzut de actul normativ care reglementa procedura insolvenței la momentul constatării stării de insolvabilitate, fiind formulată după peste 6 ani, reaua credință a reclamantei, în calitate de administrator al debitorului principal este evidentă. În ceste context, se constată că sunt îndeplinite condițiile prev.de art. art.27 alin.2 lit.c Cod pr.fiscală pentru atragerea răspunderii reclamantei.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că acțiunea formulată de reclamanta C. E.-M. este neîntemeiată și pe cale de consecință, în temeiul art.18 din Legea 554/2004 urmează a o respinge.
Văzând dispozițiile art.453 Cod pr.civilă, în condițiile în care reclamanta a pierdut procesul, nu se pot acorda cheltuielile de judecată solicitate de aceasta. Pe de altă parte, se reține că pârâta nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art.453 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta C. E.-M. – CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat G. L. N. din Aiud, ..14, ., jud.A., în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. (C._) prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul ales în A. I., ., jud.A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015.
Președinte, M. P. | ||
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.M.P.
4 ex./11.09.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 302/2015. Tribunalul ALBA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 276/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
