Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 22-01-2015, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 519/203/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 30/A/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
Judecător A. C. P. - președinte secție
Grefier I. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul P. L. V. împotriva sentinței civile nr. 868/2014, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ambele strigări ale cauzei se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001, tribunalul constată că este competent să soluționeze prezenta cauză.
Tribunal constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni sub dosar nr._, petentul P. L. V., domiciliat în orașul Abrud, ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI A. cu sediul în A. I., ., nr.1, județul A., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:
- să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 11.04.2014, și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în sumă de 340 lei si măsura reținerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile;
În motivarea cererii petentul arată că, la data de 11.04.2014, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 75 în localitatea Muncel, din Or. Baia de Arieș, jud. A., circulând cu circa 50-55 km/oră, a ajuns din spate un alt autoturism, cu numărul de înmatriculare_, care circula cu viteza redusa, circa 20-30 km/h.
Datorită faptului că era marcaj longitudinal discontinuu, s-a asigurat și având vizibilitate circa 500 metri, a intenționat să depășească autoturismul din fața sa, moment în care conducătorul autovehiculului depășit a mărit viteza de deplasare, circulând paralel cu el, fără să îl lase să depășească, fapt pentru care, văzând că din sens opus a apărut autospeciala de politie cu nr. MAI_, a frânat și a intenționat să reintre în spatele auto pe care intenționa să-l depășească, dar conducătorul autoturismului cu nr._, a oprit în dreptul său, fără ca el să reușească să reintre pe banda sa, iar în fața lor, la circa 10-15 metri a oprit autospeciala de politie care circula din sens opus, aceasta din urma având timp suficient să oprească deoarece, exista suficientă vizibilitate, timp și spațiu pentru oprire.
La solicitarea polițistului care circula din sens, opus a prezentat documentele, apoi acesta a solicitat prezența altui polițist pentru a-l sancționa contravențional pentru că a depășit neregulamentar.
A prezentat documentele, după care polițistul a spus că va fi sancționat contravențional și i se va reține permisul de conducere, pentru că a depășit neregulamentar, deși petentul a spus polițistului că ,depășirea nu s-a consumat și nu a avut loc, deoarece conducătorul autoturismului pe care a vrut să-l depășească nu l-a lăsat să efectueze această manevră, dar acesta nu a vrut să înțeleagă, a încheiat procesul verbal arătat mai sus cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece: polițistul care a întocmit procesul verbal nu se afla de față la acel moment, și în sarcina sa ,s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 120 lit. j, din OUG. 195/2002r, sancționată de art. 100/2, din același normativ, articole care nu sancționează depășirea neregulamentară, aceste articole se referă la termenul de atac al procesului verbal de contravenției și la sancțiunile pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, depășirea este prevăzută și sancționată de art. 120 alin 1 din H.G. 1391/2006 rep., sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e, din OUG. 195/2002, articole care nu se regăsesc în procesul verbal de contravenție întocmit de polițist.
La descrierea faptei agentul nu a consemnat localitatea unde petentul ar fi săvârșit fapta, precizând la rubrica „LOCUL" din procesul verbal, doar km. 97+800 metri, fără a preciza localitatea, unde ar fi săvârșit presupusa contravenție. Pentru acest fapt, solicită a se constata din oficiu nulitatea procesului verbal, deoarece a fost amendat în mod greșit fără să fie vinovat și cu încadrarea juridică greșită, să fie exonerat de plata amenzii contravenționale și să i se restituie permisul de conducere, deoarece nu a efectuat manevra de depășire, iar prin intenția de a efectua manevra de depășire nu a creat vreun pericol pentru siguranța circulației.
Cererea nu este motivată în fapt și în drept.
Intimatul I. de Politie al Județului A. a formulat întâmpinare (fila 23 de la dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării intimatul arată că, petentul prin manevra de depășire efectuată, a încălcat dispozițiile art. 120, alin.l, lit. j din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care stabilește anumite interdicții pentru conducătorii auto, respectiv: „Se interzice depășirea autovehiculelor: j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;".
Incriminarea și sancționarea faptelor având ca obiect nerespectarea regulilor privind depășirea este prevăzută în art. 100, alin.3, lit. e din OUG 195/2002 republicată: "art. 100 (3) Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a Il-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea.""""
Petentul a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe DN 75, sensul de mers Câmpeni-T., iar la km 97+800m, în localitatea Muncelu a efectuat manevra de depășire a autoturismului Ford cu nr._, în condițiile în care din sensul opus circula autospeciala MAI_ condusă de către inspector principal P. S., obligându-l pe acesta din urmă să frâneze brusc și să tragă cât mai aproape de șanț.
Referitor la susținerea petentului că încadrarea juridică a faptei este greșită, învederează instanței că fapta săvârșită este prevăzută de art. 120, lit. j din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, deși agentul constatator a consemnat „ art. 120, lit. j din O. U.G. 195/02R " însă apreciază că această eroare nu este un motiv de nulitate absolută conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ci doar o nulitate relativă în condițiile dovedirii vreunei vătămări din partea petentului.
Totodată, învederează că locul săvârșirii faptei a fost individualizat prin consemnarea "DN 75 km 97+800m" chiar dacă nu a fost menționată localitatea, fiind de notorietate faptul că această poziție se află pe raza localității Muncelu.
Apreciază că sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din O.G. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.
Analizând procesul verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În drept, s-au invocat prevederile O.G.2/2001, ale OUG 195/2002 republicată.
În baza art. 411, alin.1, pct.2, teza finală din Cod procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.
Petentul a formulat precizare la plângerea contravențională ( fila 26 de la dosar), prin care a solicitat:
- în principal să se dispună anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . numărul_ încheiat la data de 11.04.2014 in localitatea Baia de Aries,
- să se dispună exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 340 lei aplicata si înlăturarea sancțiunii suspendării dreptului de circulație pe o perioada de 30 zile,
- în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunilor stabilite prin procesul verbal contestat cu măsura avertismentului.
În motivarea precizării petentul arată că, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . numărul_ încheiat la data de 11.04.2014 in localitatea Baia de Arieș, s-a constatat că a efectuat manevra de depășire neregulamentara.
Potrivit art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul contravențiilor "Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: ... descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția." Agentul constatator are obligația de a identifica explicit prevedere legala ce incriminează fapta reținută în sarcina contravenientului, prin indicarea articolului, alineatului sau a literei, după caz, în scopul de a facilita identificarea contravenției reținute în sarcina contravenientului. In speța, agentul constatator în mod eronat a consemnat că fapta săvârșita este prevăzuta de art. 120 lit. j din OUG 195/2002, articol care se referă la termenul de atac al procesului verbal de contravenție.
In ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenției de depășire neregulamentară aplicată petentului, aceasta este prevăzuta de art. 100 alin.3 lit. e din OUG 195/2002 si nu de art. 100/2 din OUG 195/2002, așa cum a fost completat în procesul verbal de contravenție atacat.
De asemenea, în descrierea faptei, agentul constatator nu a consemnat localitatea săvârșirii faptei, precizând la rubrica "locul" din procesul verbal contestat doar KMm. 97+800 m, fără a preciza localitatea unde s-a săvârșit contravenția. Tot sub aspectul modului de întocmire a procesului verbal contestat, învederează că agentul constatator care l-a întocmit nu se afla de față în acel moment.
Fapta reținuta în sarcina sa nu există.
La data de 11.04.2014, în timp ce conduce autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 75 în localitatea Muncel, Baia de Arieș, jud. A., circulând cu o viteza de cca. 50-55 km/h, a ajuns din spate un alt autoturism, cu nr. de înmatriculare_, care circula cu viteza redusă, de cca. 20-30 km/h.
Având în vedere că drumul era marcat cu marcaj longitudinal discontinuu, s-a asigurat si având o vizibilitate de aproximativ 500m, a semnalizat regulamentar și a început să efectueze manevra de depășire a autoturismului din fata sa. In acel moment conducătorul autoturismului depășit a mărit viteza de deplasare, circulând paralel cu petentul si împiedicând finalizarea manevrei de depășire începută de către el. Intre timp, din sens opus a apărut autospeciala de politie cu nr. de înmatriculare MAI_, moment în care a frânat si a încercat să continue drumul în spatele autoturismului cu nr. de înmatriculare_ pentru a nu stânjeni deplasarea autoturismului pe banda de mers din sens opus. In același timp, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a frânat și a oprit în dreptul său, astfel încât nu a mai reușit să reintre pe banda sa de mers. In fata lor, la circa 10-15 m a oprit si autospeciala de politie care circula din sens opus, aceasta din urmă având timp suficient să oprească deoarece exista suficienta vizibilitate, timp si spațiu pentru oprire.
In mod eronat agentul constatator a reținut în sarcina sa săvârșirea contravenției de depășire neregulamentară, în condițiile în care petentul a început manevra de depășire pe o porțiune de drum cu vizibilitate si care permitea acest lucru fără a crea vreun pericol pentru siguranța circulației. Manevra de depășire nu s-a efectuat din cauza comportamentului șoferului autoturismului cu nr. de înmatriculare_, acesta împiedicând totodată si retragerea petentului pe banda sa de mers, acțiunile acestui șofer având drept rezultat stânjenirea deplasării autovehiculului din sens opus.
In subsidiar, raportat la individualizarea sancțiunii aplicate petentului - amenda în cuantum de 340 lei si suspendarea dreptului de circulație pe o perioada de 30 zile, consideră că masurile dispuse sunt excesive in raport cu gravitatea faptei săvârșite, luând în considerare prevederile art. 7 alin (2) si (3) din Ordonanța numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: "(2) Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa; (3) Avertismentul se poate aplica si în cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune
In drept s-au invocat prev. art. 16 O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor; OUG 195/2002.
Prin sentința civilă nr. 868/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petentul P. L. V., în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI A. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, întocmit la data de 11.04.2014 de Poliția orașului Baia de Arieș, pentru următoarele motive:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 11.04.2014 de către Poliția orașului Baia de Arieș, s-a reținut că petentul la data de 11.04.2014, în timp ce conducea autoutilitara Ford cu nr. de înmatriculare_ pe DN 75 pe direcția de mers Cîmpeni - T. a efectuat manevra de depășire a autoturismului Ford cu nr. de înmatriculare_ pe marcaj discontinuu, iar din sens opus circula AUTOSPECIALA Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_ condusă de P. S., iar pentru emiterea coliziunii cu acesta autospeciala Dacia L. a frânat brusc și a oprit, la fel și celelalte două autoturisme, fapta fiind prev. și sancționată de art. 120 lit. „j” din OUG 195/2002 și totodată s-a luat ca măsură complementară suspendarea dreptului de circulație pe o perioadă de 30 zile.
Procesul verbal a fost semnat de către petent fără obiecțiuni fiind de acord cu cele consemnate în procesul verbal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța constată că nu există nici una dintre cauzele de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, domiciliului acestuia, faptei săvârșite, a datei și locului comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește aspectul temeiniciei procesului verbal întrucât, deși acesta se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate a celor consemnate – dată fiind natura sa juridică duală, de act administrativ cu regim special de contestare și de mijloc de probă – această prezumție trebuie pusă în balanță cu respectarea garanțiilor instituite de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere criteriile stabilite de Curtea CEDO pe cale jurisprudențială (cauza Ozturk împotriva Turciei, Salabiaku împotriva Franței), care plasează sancțiunile cu caracter represiv și punitiv general aplicabile, în sfera noțiunii autonome de „acuzație în materie penală”, în pofida gravității uneori reduse a acestora.
Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv O.G. nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale ale dreptului administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat.
Cu privire la temeinicie, instanța reține că petentul nu a propus nici o probă de natură să combată cele reținute în procesul verbal. Consecința acestui fapt îl reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea par. 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petentul, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.
În cauză a fost audiat martorul P. S., declarație atașată la fila 38, din care rezultă că, împrejurările și constatările cuprinse în procesul verbal a avut la bază raport întocmit de acesta în calitate de martor ocular și participant la trafic, declarație depusă la fila 15 de la dosar.
Fapta petentului, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 lit. „j” din OUG 195/2002.
Cum în cauză petentul nu a depus nici o probă prin care să dovedească cele susținute prin plângerea formulată, în conformitate cu art. 249 Noul cod de procedură civilă, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. L. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI A., și împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, întocmit la data de 11.04.2014 de Poliția orașului Baia de Arieș, ca nedovedită.
La termenul de fond nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul P. L. V. care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.
Deși petentul apelant a arătat că motivele de apel le va depune printr-un memoriu separat acest lucru nu s-a întâmplat.
În consecință, au devenit incidente dispozițiile art. 476 alin. 2 NCPC care stipulează: „în cazul în care apelul nu se motivează …instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.”
Intimatul IPJ A. nu a depus întâmpinare.
Examinând apelul formulat de petentul P. L. V. împotriva sentinței civile nr. 868/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Astfel cum a reținut și instanța de fond prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 11.04.2014 de către Poliția orașului Baia de Arieș, s-a imputat petentului apelant P. L. V. că la data de 11.04.2014, în timp ce conducea autoutilitara Ford cu nr. de înmatriculare_ pe DN 75 pe direcția de mers Cîmpeni - T. a efectuat manevra de depășire a autoturismului Ford cu nr. de înmatriculare_ pe marcaj discontinuu, iar din sens opus circula AUTOSPECIALA Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_ condusă de P. S., iar pentru emiterea coliziunii cu acesta autospeciala Dacia L. a frânat brusc și a oprit, la fel și celelalte două autoturisme.
Cel în cauză a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și suspendarea dreptului de a circula pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art. 120 lit. „j” din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: Se interzice depășirea vehiculelor: j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii.
Procesul verbal de contravenție atacat cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, iar aspectul invocat de petent în sensul că agentul care a întocmit procesul verbal nu s-a aflat la fața locului în momentul evitării coliziunii nu poate duce în nici un caz la anularea actului atacat. Date fiind numărul evenimentelor rutiere, diversitatea acestora, condițiile diferite de producere în majoritatea situațiilor contravențiile rutiere nu se săvârșesc în prezența agentului constatator. Acesta întocmește procesul verbal pe baza împrejurărilor constatate ulterior și pe a depozițiilor persoanelor implicate, urmând ca, în ipoteza formulării plângerii contravenționale legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție să fie cercetate de instanța de judecată într-un dublu grad de jurisdicție.
Simpla eroare a agentului constatator care a reținut art. 120 lit. „j” din OUG 195/2002 în loc de art. 120 lit. „j” din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 nu poate atrage nulitatea procesului verbal atacat. Art. 17 din OG 2/2001 nu sancționează cu nulitatea absolută eroarea materială mai sus menționată, iar cel în cauză nu a dovedit existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal în cauză.
Totodată agentul constatator a menționat și locul săvârșirii contravenției DN 75 km 97 + 800 m, nefiind necesară și menționarea vreunei localități.
Petentul apelant a semnat procesul verbal atacat, iar la rubrica „alte mențiuni” a arătat: „nu am obiecțiuni cu privire la cele consemnate în prezentul proces verbal” – ca atare, la momentul sancționării sale petentul apelant a recunoscut implicit săvârșirea faptei contravenționale reținute de agentul constatator.
Martorul propus de petentul apelant – numitul I. C. nu a putut fi audiat, instanța decăzându-l pe petent din proba cu acest martor, întrucât cel în cauză nu a fost în măsură să indice adresa actuală a martorului propus spre audiere.
În aceste condiții, cele reținute de agentul constatator sunt confirmate pe deplin chiar de susținerile petentului apelant, iar susținerile ulterioare din plângerea inițială și din precizările ulterioare sunt făcute pro causa, nefiind confirmate de nicio probă de la dosar.
Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul formulat de petentul P. L. V. împotriva sentinței civile nr. 868/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de petentul P. L. V. împotriva sentinței civile nr. 868/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
Președinte, D. C. | Judecător, A. C. P. - președinte secție | |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored. A.C.P.
4 ex./23.01.2015
Jud. fond: C. Ș. D.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 608/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








