Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 56/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 56/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 4202/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 56/C./2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B. B.
Grefier M. R.
Pe rol se află pronunțarea cauzei privind pe reclamanta . și pe pârâtul M. S. PRIN PRIMAR, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că:
La data de 20.01.2015, pârâta a depus la dosar, în dublu exemplar, întâmpinare.
Instanța constată că mersul dezbaterilor au fost reținute în cadrul încheierii de ședință din data de 13.01.2015, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de astăzi.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 19.09.2014, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. S. PRIN PRIMAR, ca, prin hotărâre, să se dispună:
1. Anularea în totalitate a Adresei nr. 14.066/16.04.2014 emisă de către M. S.;
2. Anularea Deciziei nr. 3846/17.03.2014, emisă de către M. S.;
3. Exonerarea de la plata sumei de 16.041 lei reținută în sarcina reclamantei cu titlu de taxă clădiri.
În fapt, reclamanta susține că, la data de 24.03.2014, organul fiscal sus-menționat i-a comunicat actul administrativ fiscal nr. 3846 din data de 17.03.2014, prin care a dispus și reținut în sarcina sa plata unei taxe pe clădiri, aferente anului 2014, în cuantum total de 16.041 lei, considerând în mod netemeinic și nelegal că reclamanta este ținută de obligația achitării acestui impozit.
Arată că, împotriva deciziei de impunere, a formulat plângere prealabilă conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care a fost soluționată de către pârâtă în mod nefavorabil, rezoluția acesteia fiindu-i comunicată prin adresa cu numărul de mai sus, a cărei anulare o solicită.
Apreciază că, sub aspect formal, pârâta avea obligația ca în soluționarea contestației sale, să emită tot o decizie și nu doar o simplă adresă de informare, din acest punct de vedere procedura de soluționare a contestației fiind nulă.
Sub aspectul fondului litigiului și anume plata taxei pe clădiri, menționează că reținerea acesteia în sarcina sa, este nelegală și consideră că nu îi incumbă obligația achitării acestei taxe în condițiile în care art. 249 alin. (3) din Codul Fiscal dispune pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri. Din studiul textului normativ citat se poate observa că sunt exceptate, de la plata taxei pe clădirile menționate, persoanele juridice de drept public. Din categoria persoanelor juridice de drept public, astfel cum sunt acestea strict definite prin art. 191 alin. l și alin.2 din Noul Cod Civil, coroborate cu dispozițiile art. 2 lit. g) și h) din legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, se poate constata că face parte și reclamanta în calitate de operator regional.
Dispozițiile art. 2 lit. g) și h) din legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice dispun: "operator regional - operatorul societate reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice. Operatorul regional asigură furnizarea/prestarea serviciului/activității de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate, administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora, precum și implementarea programelor de investiții publica de interes local ori regional destinate înființării, modernizării și/sau, după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii/activități, realizate în comun în cadrul asociației. Operatorul regional se înființează în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, inclusiv prin modificarea actelor constitutive ale operatorilor existenți subordonați autorităților administrației publice locale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Operatorul regional este asimilat organismelor prestatoare de servicii publice prevăzute de Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare."
Arată că, în ce privește calitatea sa de persoană juridică de drept public este data de modul de înființare, ..T.A. SA fiind înființată prin decizii ale autorităților administrației publice locale din Județul A., inclusiv Consiliul Județean A., prin aportul unităților administrativ teritoriale din județ, la capitalul social al operatorului.
Susține că, din acest punct de vedere, orice altă opinie sau interpretare este eronată, textul legal în vigoare nelăsând nici o umbra de îndoială în definiția data persoanei juridice de drept public și operatorului regional. Precizează că este vădit eronată interpretarea pârâtei, în conformitate cu care, reclamanta și-ar fi arogat singură calitatea de persoană juridică de drept public, în condițiile în care legiuitorul stabilește categoria persoanelor de acest fel, or, prin dispozițiile Noului Cod Civil, societățile de genul său sunt încadrate în această categorie a persoanelor juridice de drept public, această calitate fiind impusă de lege, și nu „arogată".
Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care o invocă pârâta ca argument în susținerea faptului că nu are calitatea de persoană juridică de drept public, este neincidentă și nerelevantă în cazul de față, unde, legiuitorul a statuat foarte clar condițiile în care calitatea de persoană juridică de drept public este atribuită.
Prin urmare, consideră că nu datorează taxa pe clădirile deținute cu titlu de concesiune, în temeiul contractului de delegare de gestiune, dată fiind calitatea sa de persoană juridică de drept public, drept pentru care, solicită a se desființa în parte actul administrativ fiscal atacat și pe cale de consecință să fie exonerați de la plata sumelor solicitate cu titlu de taxă clădiri.
În drept, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În probațiune, înscrisuri constând în:
- Statutul ..T.A SA A.;
- Extras din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.
Deși a fost legal citată, pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 24.03.2014, organul fiscal pârât i-a comunicat actul administrativ fiscal nr. 3846 din data de 17.03.2014, prin care a dispus și reținut în sarcina reclamantei plata unei taxe pe clădiri, aferente anului 2014, în cuantum total de 16.041 lei.
Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat plângere prealabilă conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care a fost soluționată de către pârâtă în mod nefavorabil, rezoluția acesteia fiindu-i comunicată prin adresa.
Împrejurarea că pârâta avea obligația ca în soluționarea contestației sale să emită tot o decizie și nu doar o simplă adresă de informare, nu este de natură a produce anularea actelor administrative, instanța constatând că solicitarea reclamantei a fost soluționată în mod nefavorabil.
Instanța recunoaște dreptul reclamantei de a ataca soluția pronunțată în cadrul contestației formulate de către reclamantă, fiind admisibilă atacarea respectivei modalități de soluționare chiar dacă poartă denumirea de “adresă”.
În caz contrar, am fi în situația de a se tergiversa soluționarea prezentei cauze tocmai ca urmare a culpei pârâtei din prezenta cauză.
Potrivit art. 249 alin. (3) din Codul Fiscal pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.
Din interpretarea dispozițiilor legale antemenționate rezultă că sunt exceptate de la plata taxei pe clădirile menționate persoanele juridice de drept public.
Instanța reține că reclamanta din prezenta cauză nu are calitate de persoană juridică de drept public și în consecință nu este exonerată de la plata impozitului pe clădiri.
Temeiurile de drept invocate de către reclamantă nu sunt de natură duce la concluzia că reclamanta este persoană juridică de drept public.
Persoanele juridice de drept public se înființează prin lege ( art. 191 C.civ.).
Prin excepție de la această regulă, în cazurile anume prevăzute de lege persoanele juridice de drept public se pot înființa prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Reclamanta nu a invocat vreun text de lege din care să rezulte neîndoielnic calitatea acesteia de persoană juridică de drept public și niciun alt act normativ în acest sens.
Invocarea dispozițiilor art. 2 lit g și h din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice nu este de natură a duce la concluzia că reclamanta din prezenta cauză este persoană juridică de drept public.
Aceste texte definesc noțiunea de operator regional însă nu stabilesc calitatea acestuia de persoană juridică de drept public.
Interpretarea reclamantei în sensul că în speță, calitatea reclamantei de persoană juridică de drept public este dată de modul de înființare, respectiv prin decizii ale autorităților administrațiilor publice locale respective prin aportul acestora la capitalul social nu poate fi primită de către instanță, neavând niciun fundament legal.
Mai mult decât atât, nici din actul constitutiv al societății reclamante nu se poate deduce constatarea că aceasta a fost înființată ca persoană juridică de drept public.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . A. în contradictoriu cu M. S. ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . A. cu sediul în A. I., .. 3, jud. A. în contradictoriu cu pârâtul M. S. prin Primar cu sediul în S., .. 1, jud. A. ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul A..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.
Președinte, M. B. B. | ||
Grefier, M. R. |
Red. BB
Tehnored. BB
4 ex. /06.03.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 23/2015.... → |
|---|
