Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 217/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 217/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 827/57/2013

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 217/C./2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B. B.

Grefier M. R.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta M. V. și pe pârâta A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, având în vedere că judecata a fost suspendată din vina reclamantului mai mult de 6 luni, invocă excepția de perimare, din oficiu.

Instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, rămânând în pronunțare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18.03.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 6, până la soluționarea recursului declarat în dosarul nr._ .

Dosarul nr._ a fost soluționat de către Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28.04.2014, fiind acvirat la prezenta cauză.

În cauză, a fost întocmit referat de perimare, la data de 16.02.2015.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin 1 NCPC, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar, potrivit dispozițiilor art. 420 NCPC, perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că, de la data soluționării de către Curtea de Apel Alba Iulia a dosarului nr._, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 420 NCPC, urmează a admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, și a constata perimată cererea având ca obiect suspendare act administrativ formulată de reclamanta M. V., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea având ca obiect suspendare act administrativ formulată de reclamanta M. V. domiciliată în A. I., . ( Micești ), jud. A. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., .. 7, jud. B..

Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul A..

Pronunțată în ședința publică din 17.03.2015.

Președinte,

M. B. B.

Grefier,

M. R.

Red. BB

Tehnored. BB

4 EX. /24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 217/2015. Tribunalul ALBA