Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 342/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 342/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 5445/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 342/C./2015
Ședința publică de la 5 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. M. B.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul R. D. N. și pe pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost reținute în încheierea de ședință din data de 28.04.2015, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de astăzi.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 15.12.2014, pe rolul Tribunalului A., reclamantul R. D. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.:
- anularea parțiala a Deciziei de impunere nr. 323/12.09.2014 si a Raportului de inspecție fiscala nr._/12.09.2014 emise de către parat, doar cu privire la anul 2013 (deoarece parata nu a luat in calcul ca si cheltuiala deductibila suma de 53.793 lei, reprezentând cheltuieli cu diurna pe perioada 01.06._13)
- obligarea paratei sa recalculeze pentru anul 2013 atât diferența privind impozitul pe venit, cat si obligațiile fiscale accesorii, cu luarea in calcul a sumei de 53.793 lei, reprezentând cheltuieli cu diurna pe perioada 01.06._13, ca si cheltuiala deductibila;
- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 323/12.09.2014, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, pana la soluționarea definitiva a prezentei cauze
- cu cheltuieli de judecată;
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul arată că din interpretarea dispozițiilor art.15, coroborat cu art. 14, din Legea 554/2004, rezulta ca suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusa cu îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: existenta unui caz bine justificat si necesitatea prevenirii unei pagube iminente, acestor doua condiții se mai adaugă si o a treia, de ordin procedural, si anume condiția ca reclamantul sa facă dovada înregistrării acțiunii in contencios sau a îndeplinirii procedurii prealabile .
Susține că procedura prealabila a fost îndeplinita înainte de introducerea acțiunii in contencios, întrucât s-a înregistrat plângerea la data de 10.10.2014, iar capătul de cerere de anulare a deciziei a cărei suspendare de la executare se solicita este prevăzut in prezenta acțiune .
Consideră ca ne aflam in prezenta cazului bine justificat, deoarece prin motivarea de mai jos, starea de fapt si de drept prezentata este de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității neincluderii diurnei in cuantum de 53.793 lei in categoria cheltuielilor deductibile, astfel ca suma menționata in decizia atacata consideră ca nu este cea reala, ea trebuind a fi diminuata tocmai prin includerea la cheltuieli a tuturor acelora care sunt incluse prin lege in aceasta categorie si prin urmare si a diurnei.
Menționează faptul ca a început sa achite din suma menționata in decizie, sens in care a anexat acțiunii chitanțele care atesta plata, susținând că acest fapt nu trebuie sa conducă la concluzia ca este de acord cu întreaga sumă stabilita prin decizia de impunere.
Cu privire la paguba iminenta, susține că este evident faptul ca prin punerea in executare a acestei decizii de impunere va suferi un prejudiciu material - deoarece parata îi va bloca toate conturile - inclusiv cele personale - pana la concurența întregii sume menționate in decizie, întrucât s-au controlat actele PFA „R. D. N. " care are CUI29068853 si înregistrata la registrul comerțului sub nr. FOI/2176/2011, însă decizia de impunere s-a făcut pe codul său numeric personal –CNP.
Arată că, la data de 02.12.2014, a primit somație si titlu executoriu pentru întreaga suma stabilita prin Decizia de impunere nr. 323/2014, văzându-se nevoit să formuleze împotriva acestora contestație la executare.
Concluzionează că prejudiciul material este iminent, astfel ca solicită suspendarea executării deciziei nr. 323/2014 emisa de către parata, pana la soluționarea definitiva a prezentei acțiuni.
În fapt, solicită anularea parțiala a acestor doua acte administrativ fiscale numai in ceea ce privește anul 2013, deoarece pe acest an nu s-a ținut cont la stabilirea obligațiilor fiscale si de suma de 53.793 lei ca si cheltuiala deductibila. Suma reprezintă cheltuieli cu diurna pe perioada 01.06._13. Consideră ca organele de control au aplicat abuziv prevederile art. 48 alin 4 lit. e) din Legea 571/2003, in sensul ca au considerat ca sunt deductibile doar cheltuielile cu indemnizația de delegare, detașare, precum si cheltuieli de transport si cazare efectuate pentru salariați.
Susține că prevederea aceasta chiar daca nu i s-ar aplica, nu înseamnă ca a inclus greșit diurna la cheltuieli deductibile.
Susține faptul ca respectiva diurna, inclusa de reclamant începând cu 01.06.2013 la cheltuieli deductibile, este o cheltuiala care se încadrează la art. 48 alin.5, lit. i) - „cheltuieli efectuate pentru activitatea independenta "- menționând că nu a depășit limita legala - reprezentând 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice.
Mai mult, arată că, in normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003, nu se mai pomenește nimic la cheltuieli deductibile, de statutul beneficiarului diurnei (titular PFA sau salariat ) și in acest sens menționează punctul 37, 38 din aceste norme, care dau ca exemplu care sunt cheltuieli deductibile, printre acestea fiind si cheltuielile de delegare, detașare si deplasare - cu excepția indemnizației de delegare si detașare care se deduce limitat.
Astfel, chiar din aceasta enumerare reiese faptul ca sunt deductibile pentru PFA cheltuielile de delegare si deplasare fara nici o referire la salariați. De asemenea, la punctul 38, se menționează ca fiind cheltuieli deductibile - alte cheltuieli efectuate în scopul realizării veniturilor.
Prin urmare ținând cont de aceste aspecte, solicită a se anula parțial actele atacate si obligarea paratei sa recalculeze pentru anul 2013 atât diferența privind impozitul pe venit, cat si obligațiile fiscale accesorii cu luarea in calcul a sumei de 53.793 lei ca si cheltuiala deductibila.
Mai menționează faptul ca a inceput sa achite din sumele calculate ca si diferența de impozit din decizia de impunere si raportul de control atacate, respectiv a achitat cu chitanța . nr._ suma de 4000 lei la data de 12.09.2014, si a achitat si in continuare, insa aceasta nu înseamnă ca este de acord cu sumele consemnate in raport si decizie, ca nedeductibile, in speța diurna pentru perioada 01.06._13.
În drept: Legea nr. 571/2003, art.48 alin. 5 lit. i), punctele 37, 38 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/2003, Legea 554/2004.
În probațiune: înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
La data de 19.01.2015, pârâta D.G.R.F.P. B., prin A.J.F.P. A., a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității acțiunii.
1. In fapt, pârâta susține că reclamantul - persoana fizica autorizata, a fost supus unei inspecții fiscale parțiale, respectiv verificarea ansamblului declarațiilor fiscale si/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscala privind impozitul pe venit pentru anii 2011-2013, precum si verificarea modului de organizare si conducere a evidentei fiscale contabile, rezultatul verificărilor fiind consemnat in Raportul de Inspecție Fiscala înregistrat la D.G.R.F.P. Brasov - A.J.F.P. A. -Activitatea de Inspecție Fiscala, sub nr._/12.09.2014.
Arată că, în acest Raport s-a reținut obiectul principal de activitate al acestui contribuabil, respectiv prestarea serviciilor de consultanta si management, iar printre deficientele constatate cu ocazia inspecției fiscale s-a reținut ca, întrucât contribuabilul verificat nu are si nu a prezentat organelor fiscale de control documente justificative pentru cheltuielile de cazare înregistrate in contabilitatea sa, emise de unități hoteliere sau altele asemenea si nici contracte de închiriere întocmite cu proprietari de locuințe, nu poate beneficia de dreptul de deducere a respectivelor cheltuieli. Ca urmare, sumele înregistrate de acest contribuabil ( P.F.A. R. D. N.), reprezentând cazarea nu sunt deductibile fiscal deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege si anume:
- pentru perioada 05.09._13 nu deține documente emise de unități hoteliere sau altele asemenea si nici contracte de închiriere încheiate cu proprietari de locuințe, așa cum prevede art. 48, alin. 4), lit. a) din Lg. nr. 571/2003, R. cu toate modificările și completările, ulterioare, privind Codul Fiscal.
- pentru perioada 01.06._13 aceste cheltuieli nu sunt efectuate pentru salariați pe perioada delegării si detașării in alta localitate in tara si in străinătate, asa cum prevede art. 48, alin. 4) lit. e) din Codul Fiscal.
In ceea ce privește diurna înregistrata de contribuabilul verificat in categoria cheltuielilor deductibile, arată că organele fiscale au motivat in Decizia de Impunere contestata ca începând cu data de 01.06.2013 aceste cheltuieli nu mai sunt deductibile la calculul venitului anual impozabil, decât in măsura in care sunt efectuate pentru salariați pe perioada delegării si detașării in alta localitate din tara sau din străinătate, așa cum prevede art. 48, alin. 4), lit. e) din Codul Fiscal modificat începând cu data de 01.06.2013. Precizează ca potrivit art. 17 alin. 3) din OUG nr. 44/2008 "PFA nu va fi considerata un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar daca colaborarea este exclusiva."
Învederează, de asemenea, că in aceeași categorie a cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deductibilitate, înregistrate in contabilitatea reclamantului, se înscrie si contravaloarea combustibilului utilizat in desfășurarea activității pentru autoturismul pus la dispoziția afacerii prin contract de comodat de către proprietar, adică de d-1 R. D. N., sau cele de reparații si pentru piese de schimb pentru același autoturism, toate acestea având ca si consecința fiscala, majorarea nejustificata a cheltuielilor deductibile cu implicare asupra venitului net impozabil si a impozitului datorat.
Arată că, în baza R.I.F. mai sus menționat a fost emisa Decizia de Impunere nr. 323/12.09.2014 vizând obligarea R. D. N. la plata sumei de 53.793 lei reprezentând cheltuieli cu diurna pe perioada 01.06._13, ce nu au deductibilitate, potrivit legii. Impunerea s-a făcut pe cod numeric personal si nu pe codul unic de înregistrare, deoarece, potrivit Codului Fiscal, contribuabilii persoane fizice care realizează venituri in România din activități independente au obligația sa se înregistreze la organul fiscal competent, acestora revenindu-le si obligația de a declara si plați impozite, taxe, contribuții, si alte sume la bugetul de stat.
Precizează ca potrivit art. 72 alin. 2) din O.G. nr. 92/2003,R, cu modif. si complet, ulterioare, privind Codul de procedura fiscala se prevede ca "In scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit titlului III privind impozitul pe venit din Codul fiscal, codul de identificare fiscala este codul numeric personal.” De altfel, reclamantul depune Declarațiile fiscale obligatorii nr. 200, cu datele de identificare a contribuabilului pe C.N.P.
Pentru operațiunile economico-financiare înregistrate in evidentele contabile, adică pentru cheltuielile cu cazarea in străinătate, ce nu au la baza documente justificative întocmite in conformitate cu prevederile legale ( art. 6 alin. 1) si 2) din Legea contabilității nr. 82/1991, rep., cu modific, si complet, ulterioare), contribuabilul verificat a fost sancționat contravențional cu amenda de 500 lei pentru fapta prevăzuta la art. 41 alin. 2) lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991.
Susține că, la data de 10.10.2014, R. D. N. a depus reclamație administrativa împotriva Deciziei de Impunere nr. 323/12.09.2014 emisa ca urmare a încheierii R.I.F. nr._/12.09.2014, in conformitate cu dispozițiile art. 205-207 din O.G. nr. 92/2003, R., cu toate modif. si complet, ulterioare, privind Codul de pr. Fiscala, contestația administrativa formulata fiind in prezent in curs de soluționare.
Potrivit dispozițiilor art. 210 alin. 1) din aceeași O.G. nr. 92/2003, in soluționarea contestației, organul competent, stabilit conform art. 209, se pronunța prin decizie sau dispoziție, dupa caz, iar potrivit alin. 2) al aceluiași articol, decizia sau dispoziția emisa in soluționarea contestației este definitiva in sistemul cailor administrative de atac.
In continuare, potrivit art. 218 alin. 2) din același Cod de pr. Fiscala, deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse in procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta, in condițiile legii.
Ca urmare, doar deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, situația fiind diferita de cea reglementata de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care nu prevede ca se ataca la instanța de contencios administrativ actul administrativ prin care s-a soluționat plângerea prealabila. In contenciosul fiscal, Codul de pr. Fiscala reglementează o procedura speciala de contestare.
F. de cele de mai sus, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii si drept consecința, a se respinge cererea formulata de către reclamantul R. D. N. in contradictoriu cu parata D.G.R.F.P. B. prin AJ.F.P. A. privind anularea parțiala a Deciziei de Impunere nr. 323/12.09.2014 si a R.I.F. nr._/12.09.2014.
2. Referitor la capătul cererii privind suspendarea executării Deciziei de Impunere a cărei anulare parțiala se solicita de către reclamant, solicită respingerea ca nefondat a acestui capăt al cererii.
În conformitate cu prevederile art. 14 si 15 din Legea nr.554/2004 a contencios administrativ „în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, persoană vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la soluționarea definitiva si irevocabila a acțiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea actului administrativ".
Potrivit art.2 lit. "g" din legea contenciosului, „prin paguba iminenta" se înțelege prejudiciul material viitor, dar previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice ori a unui serviciu public, iar art.2 lit. T din aceeași lege definește noțiunea de „cazuri bine justificate" în sensul unor împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privința legalității actului administrativ.
Consideră că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 si 15 din Legea nr.554/2004, referitoare la cazul bine justificat si la paguba iminenta, în condițiile în care reclamantul contesta parțial Decizia de Impunere nr.323/2014, Raportul de Inspecție Fiscala nr._/2014, invocând faptul ca cheltuielile înregistrate in evidenta sa pentru care nu a putut prezenta documente justificative, îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi luate in considerare ca si cheltuieli deductibile, sau diurna înregistrata de acest contribuabil in categoria cheltuielilor deductibile in condițiile in care aceste cheltuieli au fost angajate pentru o persoana care nu are calitatea de salariat, ori cheltuielile reprezentând reparații si piese de schimb auto pentru autoturismul pus la dispoziția afacerii prin contract de comodat de către proprietar.
Aceste motive considera reclamantul ca sunt suficiente in a crea o îndoiala serioasa asupra prezumției de legalitate de care se bucura actele administrative fiscale contestate, în sensul cerut de art.2 lit. T din legea nr.554/2004.
Susține că, pe de alta parte, la discuția finala cu acest contribuabil verificat, acesta in urma expunerii de către organele de inspecție fiscala a constatărilor controlului nu a avut si nu a formulat obiecțiuni, achitând chiar in timpul controlului o parte din diferența de impozit pe venit stabilit suplimentar, iar ulterior, făcând si alte plați, deci a recunoscut si a acceptat deficientele constatate in evidenta sa cu ocazia verificării fiscale.
Arată că a veni ulterior, in exercitarea drepturilor sale procesuale si a susține ca in mod abuziv organele fiscale au aplicat legea fara insa a aduce argumente solide in susținerea acestei teorii, nu poate constitui caz bine justificat care sa creeze un dubiu, puternic si evident asupra împrejurărilor de fapt si de drept menționate in actele administrativ fiscale contestate, adică asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu ale actelor administrative. Mai arată că insusi reclamantul solicita anularea in parte a actelor administrativ fiscale contestate, fara a menționa in concret care parte din obligațiile fiscale suplimentare stabilite in sarcina sa este acceptata si care parte este contestata. Mai mult, in finalul acțiunii, reclamantul menționează ca a achitat parțial din obligațiile fiscale suplimentare stabilite in sarcina sa, insa aceasta nu înseamnă ca este de acord cu sumele consemnate in RIF (asupra căruia nu a avut nicio obiecțiune de formulat) si Decizia de Impunere.
In ceea ce privește argumentele reclamantului legate de iminenta producerii pagubei, apreciază ca fiind insuficient motivate pentru a fi îndeplinite condițiile art. 14 alin. 1) din Lg. 554/2004. Nu contestă faptul ca punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia exista o îndoiala în privința legalității, conduce inevitabil si la îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminenta, astfel cum aceasta noțiune este definita în art.2 alin. 1 lit. s, din Legea nr.554/2004, insa în lipsa unor mijloace de proba concrete din care sa rezulte temeinicia susținerilor reclamantului cu privire atat la existenta cazului bine justificat cat si la prevenirea producerii unei pagube iminente, apreciază ca cererea reclamantului referitoare la suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 323/2014, nu poate fi admisa.
F. de cele mai sus invocate, solicită a se admite excepția inadmisibilității cererii formulate cu privire la anularea parțiala a actelor administrative fiscale contestate, si ca nefondata cererea de suspendare a Deciziei de Impunere nr. 323/2014.
La data de 24.02.2015, reclamantul a formulat precizare de acțiune, în sensul că înțelege să conteste și Decizia nr. 1835/29.01.2015 emisa de către DGRFP B. in soluționarea contestației din procedura prealabila si prin urmare in contradictoriu cu cele doua parate, solicită:
- anularea Deciziei nr. 1835/29.01.2015 emise de către parata de ordinul 1 Sa dispuneți anularea parțiala a Deciziei de impunere nr. 323/12.09.2014 si a Raportului de inspecție fiscala nr._/12.09.2014 emise de către parat, doar cu privire la anul 2013 (deoarece parata nu a luat in calcul ca si cheltuiala deductibila suma de 53.793 lei, reprezentând cheltuieli cu diurna pe perioada 01.06._13)
- obligarea pârâtei sa recalculeze pentru anul 2013 atat diferența privind impozitul pe venit cat si obligațiile fiscale accesorii cu luarea in calcul a sumei de 53.793 lei, reprezentând cheltuieli cu diurna pe perioada 01.06._13,ca si cheltuiala deductibila.
- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 323/12.09.2014, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 pana la soluționarea definitiva a prezentei cauze.
- cu cheltuieli de judecata;
În motivarea precizării, reclamantul arată că își menține motivele de fapt și de drept invocate in acțiunea inițiala.
In plus, fata de aspectele inițiale, precizează ca este greșit indicată instanța la care se contesta aceasta decizie nr. 1835/2015, respectiv nu este vorba despre Tribunalul Sibiu, ci competenta in soluționarea acțiunii aparține Tribunalul A..
În probațiune: Decizia nr. 1835/2015.
La data de06.03.2015, pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., a formulat completare la întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii, astfel cum a forst formulată și, ulterior, precizată de reclamant.
Față de întâmpinarea formulata si depusa la dosar, învederează următoarele:
Reclamantul PFA R. D. N. nu poate beneficia de deductibilitate la cheltuielile înregistrate in contabilitatea sa cu diurna pentru deplasările sale in străinătate efectuate in perioada 01.06._13, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 48 alin. 1) 1 alin. 4) lit. e) si alin. 5) lit. i) din Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile pct. 37,38,si 39 din, Normele de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004), dispoziții unde se prevăd condițiile" generale pe care trebuie sa le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse fiscal. Printre aceste condiții impuse de lege la deducerea cheltuielilor, trebuie ca acestea sa fie efectuate pentru salariați in interesul serviciului, pe perioada delegării si detașării in alta localitate, in tara si in străinătate. Or, in perioada verificata in care au fost înregistrate cheltuielile cu diurna externa in suma de 53.793 lei, contribuabilul verificat PFA R. D. N., nu a avut salariați.
Susține că, atât timp cat deductibilitatea cheltuielilor cu indemnizația de delegare si detașare, adică diurna, este prevăzuta expres la art. 48, alin. 4), lit. e) din Codul fiscal, in sensul ca aceste cheltuieli sa fie efectuate pentru salariați si in interesul serviciului, condiție neîndeplinita de reclamant, consideră ca susținerile acestuia potrivit cărora Codul fiscal nu menționează nimic referitor la beneficiarul diurnei, respectiv daca titularul este PFA sau salariat, nu sunt fondate.
In consecința, solicită a se constata temeinicia si legalitatea masurilor luate de organele de inspecție fiscala in urma constatărilor cuprinse in actul de control fiscal, respectiv faptul ca suma de 53.793 lei ce a fost înregistrata pe cheltuieli de reclamant reprezentând cheltuieli cu diurna externa, nu sunt deductibile fiscal, calculând astfel o diferența de impozit pe venitul net anual de plata, aferent anului 2013 de 8607 lei si accesorii aferente de 77 lei.
F. de cele de mai sus, prin coroborare cu motivele întimpinării, solicită respingerea ca nefondata a acțiunii in contencios administrativ formulata de reclamantul R. D. N. PFA, menținând in deplina legalitate si temeinicie actele administrative fiscale contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In ceea ce privește diurna înregistrata de contribuabilul verificat in categoria cheltuielilor deductibile, organele fiscale au motivat in Decizia de Impunere contestata și în Decizia nr. 1835/29.01.2015 emisă de către DGRFP B. în soluționarea contestației ca începând cu data de 01.06.2013 aceste cheltuieli nu mai sunt deductibile la calculul venitului anual impozabil, decât in măsura in care sunt efectuate pentru salariați pe perioada delegării si detașării in alta localitate din tara sau din străinătate, așa cum prevede art. 48, alin. 4) lit. e) din Codul Fiscal modificat începând cu data de 01.06.2013.
Instanța constată că reclamantul PFA R. D. N. nu poate beneficia de deductibilitate la cheltuielile înregistrate in contabilitatea sa cu diurna pentru deplasările sale in străinătate efectuate in perioada 01.06._13, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 48 alin. 1 alin. 4) lit. e) si alin. 5) lit. i) din Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile pct. 37, 38 și 39 din Normele de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004), dispoziții unde se prevăd condițiile generale pe care trebuie sa le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse fiscal.
Printre aceste condiții impuse de lege la deducerea cheltuielilor, trebuie ca acestea sa fie efectuate pentru salariați in interesul serviciului, pe perioada delegării si detașării in alta localitate, in tara si in străinătate.
Or, in perioada verificata in care au fost înregistrate cheltuielile cu diurna externa in suma de 53.793 lei ( anexa 3 - fila 18 dosar ), contribuabilul verificat PFA R. D. N., nu a avut salariați, aspect de altfel necontestat de către reclamant.
Instanța nu poate primi susținerea reclamantului în sensul că respectiva diurna, inclusa de reclamant începând cu 01.06.2013 la cheltuieli deductibile, este o cheltuiala care se încadrează la art. 48 alin.5 lit. i) - „cheltuieli efectuate pentru activitatea independenta ", în condițiile în care art. 48 alin 4 lit e din Legea nr. 571/2003 stabilește în mod neîndoielnic că sunt deductibile fiscal doar indemnizațiile “efectuate pentru salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, …, precum și cheltuielile de transport și cazare”.
Împrejurarea susținută de reclamant - în sensul că în normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003, nu se mai pomenește nimic la cheltuieli deductibile, de statutul beneficiarului diurnei (titular PFA sau salariat ) văzând și punctul 37, 38 din aceste norme, care dau ca exemplu care sunt cheltuieli deductibile, printre acestea fiind si cheltuielile de delegare, detașare si deplasare, cu excepția indemnizației de delegare si detașare care se deduce limitat - nu este de natură să înlăture dispozițiile clare și neechivoce ale prevederilor art. 48 alin 4 lit e din Legea nr. 571/2003 cu privire la cheltuielile privind diurna.
Instanța apreciază această interpretare a reclamantului ca fiind fără fundament; mai mult decât atât, normele metodologice nu sunt în măsură să înlăture dispoziții clare și neechivoce din textul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.
Impunerea s-a făcut pe cod numeric personal si nu pe codul unic de înregistrare, deoarece, potrivit Codului Fiscal, contribuabilii persoane fizice care realizează venituri in România din activități independente au obligația sa se înregistreze la organul fiscal competent, acestora revenindu-le si obligația de a declara si plați impozite, taxe, contribuții, si alte sume la bugetul de stat.
Potrivit art. 72 alin. 2) din O.G. nr. 92/2003,R, cu modif. si complet, ulterioare, privind Codul de procedura fiscala se prevede ca "In scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit titlului III privind impozitul pe venit din Codul fiscal, codul de identificare fiscala este codul numeric personal.” De altfel, reclamantul depune Declarațiile fiscale obligatorii nr. 200, cu datele de identificare a contribuabilului pe C.N.P.
În plus, din chiar decizia de impunere ( filele 9-11 dosar ) rezultă că aceasta are ca obiect “impozitul pe venit și contribuții sociale stabilite suplimentar de plată de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere”.
Mai mult decât atât, prin plângerea înregistrată la organul fiscal, reclamantul din prezenta cauză nu a invocat această apărare, motiv pentru care acest aspect nu a făcut obiectul analizei contestației formulate împotriva deciziei de impunere.
Or, instanța de contencios administrativ analizează în speța de față în principal Decizia nr. 1835 privind soluționarea contestației îndreptate împotriva deciziei de impunere atacate – în condițiile în care decizia de soluționare a contestației, raportat la motive invocate în contestație, este apreciată de instanță ca legală și temeinică, nu se mai poate proceda la anularea actelor care au stat la baza emiterii acesteia.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. D. N..
Instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. D. N. domiciliat în Cluj – N., ., ., CNP_ în calitate de titular al PFA R. D. N. cu sediul în A. I., .. 18, ., . având CUI_ în contradictoriu cu DGRFP B. cu sediul în B., .. 7, jud. B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A. I., ., jud. A. ca neintemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul A..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2015.
Președinte, B. M. B. | ||
Grefier, M. R. |
Red. BB
Tehnored. BB
5 ex. / 11.05.2015
| ← Contract administrativ. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 577/2015.... → |
|---|
