Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 478/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 478/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 595/109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 478/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier D. M. R.
Pe rol fiind soluționarea, în primă instanță, a litigiului de C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții C. C. M., U. V. D., I. C., D. R., S. S., P. N. – toți cu domiciliul procesual ales la DAJ ARGEȘ și pe pârâta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ A JUDEȚULUI ARGEȘ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că este primul termen de judecată, după care:
Verificând, din oficiu, potrivit disp.art.131 alin.1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu disp. art.10 din Legea nr. 554/2004, republicată.
În conformitate cu disp. art. 238 alin.1 NCPC, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un singur termen de judecată.
Instanța, ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamanți prin acțiunea principală, în raport de actele și lucrările dosarului, conform disp. art. 394 C., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2015, reclamanții C. C. M., U. V. D., I. C., D. R., S. S., P. N., au chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ A JUDEȚULUI ARGEȘ, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
S-a solicitat și daune interese moratorii reprezentate de dobânda legală care să acopere prejudiciul încercat, așa cum s-a statuat în Decizia ICCJ nr.2/2014 pronunțată în recurs în interesul legii.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, art.25 din Legea nr.330/2009 nu a suprimat dreptul său de a primi premiul anual, ci acesta trebuia inclus în salariul de bază. Cum acest lucru nu s-a întâmplat până la acest moment, pârâta trebuie obligată, în caz contrar încălcându-se dreptul său de proprietate, astfel cum este acesta apărat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO. Reclamanții invocă de asemenea prevederi ale dreptului Uniunii Europene.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009, Constituția României, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, Directiva nr.2000/78/CE, Legea nr. 47/1992.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Agricultură a jud.Argeș fiind deci salarizați exclusiv în baza dispozițiilor legale speciale incidente.
Astfel, potrivit art.162 alin.3 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În cauză, reclamanții invocă drept temei al solicitării lor art.25 din Legea nr.330/2009 care prin alineatul 4 prevede că plata premiului anual aferent anului 2010 se va face pentru întregul personal salarizat începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Însă la data de 01.01.2011 au intrat în vigoare dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 potrivit cărora sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
În interpretarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr.21/2013, obligatorie conform art.517 alin.4 N C.pr.civ., prin care a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
În considerentele acestei decizii se arată că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonus-uri (gratificații) și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin decizia nr.414/2005, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă.
Se reține de asemenea de ÎCCJ în decizia amintită că asupra interpretării dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr.330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2011, reglementat inițial prin art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, a fost inclus, potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Rezultă față de aceste considerente, ce intră de asemenea sub incidența dispozițiilor art.517 alin.4 N C.pr.civ., că atât Curtea Constituțională, cât și Înalta Curte au reținut că premiul anual aferent anului 2013 a fost inclus de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Deci dreptul solicitat în cauză a fost inclus deja în salariul de bază la momentul de 01.01.2011, fiind atributul exclusiv al legiuitorului în a decide cuantumul majorărilor salariale acordate prin art. 1 din Legea nr. 285/2010, precum și ce anume includ.
Prin urmare, solicitarea reclamanților este lipsită de suport legal, fiind contrazisă chiar de considerentele invocatei decizii nr.21/2013.
În plus, astfel cum s-a reținut în considerentele acestei decizii, dreptul de a primi premii nu este un drept fundamental, astfel încât în speță nu și-ar putea găsi aplicarea art.20 alin.2 din Constituția României.
De asemenea, nici prevederile dreptului Uniunii Europene nu pot fi invocate cu succes în această speță, astfel cum reiese cu claritate chiar din Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțate în cauza C‑310/10 unde se arată că articolul 1 din Directiva 2000/78 prevede că aceasta are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. La rândul său, Directiva 2000/43 are ca scop, astfel cum reiese din articolul 1 din aceasta, stabilirea unui cadru pentru combaterea discriminării pe baza rasei sau a originii etnice.
Când discriminarea nu este în niciun caz întemeiată pe vreunul dintre motivele enumerate de directivele menționate, ci este în schimb operată în funcție de categoria socio-profesională, o astfel de situație excedează cadrelor generale stabilite de Directivele 2000/43 și 2000/78 în vederea combaterii anumitor discriminări (paragrafele 32-33).
P. aceste considerente, având în vedere că instanța de judecată nu are competențe decât în aplicarea și interpretarea legii, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamanții C. C. M., U. V. D., I. C., D. R., S. S., P. N. – toți cu domiciliul procesual ales la DAJ ARGEȘ cu sediul în Pitești ..44 jud.Argeș și pe pârâta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ A JUDEȚULUI ARGEȘ cu sediul în Pitești ..44 jud.Argeș.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2015, la Tribunalul Argeș - Secție civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, D. M. R. |
red.N.S.
dact.C.E.C./9 exp.
13.05.2015.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 949/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 726/2015.... → |
|---|
