Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 601/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 601/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 14854/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 601/Rca/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A.-A. P.

Judecător - C. R.

Judecător - M. L. V.

Grefier - G. A.

Pe rol fiind judecarea recursului în C. administrativ și fiscal privind pe recurenta Stănescu A. C., domiciliată în B., Piața D. nr.3, ., ., împotriva sentinței civile nr.2123/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- C. București, cu sediul în București,..401A, sector 6, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta S. A. C. și intimata C.-C. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen legal, motivat, cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar, iar la data de 04.12.2013 prin serviciul arhivă s-a transmis prin fax întâmpinare de către intimată, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 2123/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a respins plângerea formulată de petenta S. A. C. în contradictoriu cu intimat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- C., ca tardiv formulată cu privire la ambele procese – verbale . nr._/19.09.2011 și . nr._/28.11.2011.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la 05.11.2012 sub nr._, petenta S. A. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.-C. anularea proceselor-verbale . nr._/19.09.2011 și . nr._/28.11.2011 și exonerarea de sancțiunile aplicate; în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii petenta a arătat că a fost sancționată deoarece a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă, procesele-verbale fiindu-i comunicate prin adresa nr._/18.10.2012 de către DFPL B., deoarece la 18.10.2012 a aflat de existența acestora.

A invocat petenta mai multe motive de nulitate, respectiv că ar fi fost sancționată de patru ori pentru săvârșirea aceleiași contravenții, că fapta este insuficient descrisă, că procesul-verbal nu conține semnătura agentului constatator și că tariful de despăgubire nu a fost stabilit prin procesul-verbal, ci prin înștiințarea de plată.

Pe fond, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept au fost invocate prevederile OG nr.2/2001 și ale OG nr.15/2002.

În dovedirea plângerii petenta a depus adresa nr._/18.10.2012 de la DFPL B. (fila 4) și procesele-verbale atacate însoțite de dovezile de comunicare.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus certificate calificate pentru agenții constatatori (filele 12 și 13) și planșe foto (filele 14, 15).

La termenul din 13.02.2013 instanța a calificat susținerile petentei ca fiind o cerere de repunere în termen și a încuviințat din oficiu proba cu martorii din procesele-verbale de afișare, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

În ședința publică din 13.03.2013 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității.

Analizând materialul probator prin prisma excepției invocate, față de prevederile art.137 alin.1 C.proc.civ., instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Art.10 din OG nr.15/2002 trimite de altfel la prevederile OG nr.2/2001 în completare, legea generală în materie.

Conform art.27, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

În cauza de față procesele-verbale contestate au fost afișate la domiciliul petentei la 22.09.2011 și 30.11.2011, martorii ascultați recunoscând semnătura de pe procesele-verbale de afișare și declarând că au fost solicitați să fie martori la afișarea mai multor procese-verbale de contravenție și că se deplasau împreună cu persoane din cadrul SND B. la domiciliile sau sediile contravenienților. Prin urmare, într-o asemenea situație, termenul curge de la data afișării proceselor-verbale contestate – pentru procesul-verbal . nr._/19.09.2011 de la 22.09.2011, iar pentru cel cu . nr._/28.11.2011, de la 30.11.2011.

S-a reținut că petenta nu a dovedit conform prevederilor art.103 C.proc.civ împrejurările mai presus de voința sa care au împiedicat-o să introducă plângerea până la data de 10.10.2011, ultima zi în care aceasta putea fi formulată față de prevederile art.101 alin.1 C.proc.civ pentru primul proces-verbal, și 16.12.2011, în privința celui de-al doilea proces-verbal.

Chiar dacă plângerea contravențională a fost trimisă prin poștă, data predării la Oficiul Poștal a fost 02.11.2012, cu mult după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 (termen de decădere), astfel încât nu sunt aplicabile nici prevederile art.104 C.proc.civ.

Față de aceste considerente, s- a admis excepția tardivității invocată de instanță din oficiu și s-a respins plângerea contravențională ca tardiv formulată cu privire la ambele procese-verbale (. nr._/19.09.2011 și . nr._/28.11.2011).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta S. A. C. criticând-o pentru nelegalitate în sensul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, motivat de faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care din adresa nr._/18.10.2012 emisă de UAT B. a rezultat că cele două procese-verbale au fost comunicate recurentei la data de 18.10.2012.

A precizat că de la acest moment curge termenul de 15 zile pentru formularea plângerii, care a fost depusă prin poștă în termen legal.

S-a solicitat astfel admiterea recursului modificarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare în fond la Judecătoria B..

A fost anexată adresa nr._/18.10.2012 emisă de Municipiul B. - Direcția Finanțelor Publice Locale (fila 5).

Prin întâmpinarea transmisă prin fax la data de 04.12.2013, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A prin C. a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, arătând că recurenta nu a fost în măsură să demonstreze o împiedicare bine întemeiată, pentru a fi repusă în termenul legal de formulare a contestației.

Față de dispozițiile art. 27, art. 31 alin.1 și art. 34 din O.G. nr.2/2001, intimata a susținut că procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție a fost îndeplinită legal iar petenta-recurentă nu a formulat cerere de repunere în termenul de formularea a plângerii, în condițiile art.103 Cod procedură civilă (1864).

Se reține că intimata nu a depus la dosar înscrisuri noi, în sensul art. 305 Cod procedură civilă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 31 alin.1 din O.G nr. 2/2001 în referire la termenul legal de 15 zile în care poate fi formulată plângerea contravențională, calculat de la data comunicării procesului-verbal.

În cauză s-a constatat pe baza probelor administrate- înscrisuri și depozițiile martorilor asistenți P. N. și Cange L., că procesele verbale de contravenție seriile R11 nr._/19.09.2011 și nr._/28.11.2012 întocmite de agenții constatatori din cadrul C.- C. au fost afișate la domiciliul petentei-recurente, comunicarea fiind realizată potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G 2/2001.

Au fost întocmite în acest sens procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare din 22.09.2011 și respectiv 30.11.2011 (filele 6 și 8 dosar fond), semnate de agentul constatator și martorii asistenți.

Recurenta a apreciat în mod eronat că a formulat plângere în termenul legal, în considerarea adresei nr._ din 18.10.2012 emisă de Municipiul B. – Direcția Finanțelor Publice Locale (fila 4 dosar fond), prin care au fost înaintate copiile celor două procese verbale contestate, la solicitarea acesteia, înregistrată sub nr._ din 17.10.2012.

Această comunicare nu prezintă relevanță pentru calcularea termenului de 15 zile în vederea formulării plângerii, întrucât nu a fost efectuată în temeiul dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, ce prevede în mod expres modalitatea comunicării procesului verbal de contravenție, după întocmirea acestuia.

Se reține că petenta nu a formulat cerere de repunere în termenul legal de formulare a plângerii contravenționale iar instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 Cod procedură civilă, petenta nedovedind existența unor împrejurări mai presus de voința sa care au împiedicat-o să introducă plângerea în termenul de 15 zile de la comunicarea prin afișare la domiciliu a celor două procese-verbale contestate la data de 22.09.2011 și respectiv la 30.11.2011.

Ca urmare, a fost admisă excepția tardivității plângerii, care a fost formulată la data de 02.11.2012 (data poștei).

Față de considerentele expuse, tribunalul constată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat potrivit dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Stănescu A. C., domiciliată în B., Piața D. nr.3, ., ., împotriva sentinței civile nr.2123/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- C. București, cu sediul în București,..401A, sector 6,

I r e v o c a b i l ă.

Pronunțată în ședința publică azi, 05 Decembrie 2013.

Președinte,

A.-A. P.

Judecător,

C. R.

Judecător,

M. L. V.

Grefier,

G. A.

Red. A.A.P.

Dact.G.A. 3ex/09.01.2014.

Judecător fond: M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 601/2013. Tribunalul BRĂILA