Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 589/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 589/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 14615/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. SECȚIA A II-A CIVILĂ

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 589/Rca

Ședința publică de la 21 noiembrie 2013

Președinte - M. S.

Judecător - C. G. I.

Judecător - G. E. V.

Grefier - M. G.

La ordine fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul M. G., cu domiciliul în B., ..14, ., . civile nr.1290/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I. Teritorial nr.2, cu sediul în C., . nr.2, .>

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că procedura de citare este completă, recursul este declarat în termen legal, motivat, întâmpinarea a fost comunicată, primul termen de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin Sentința nr 120/15 02 2013 a Judecătoriei B. pronunțată in dosarul nr_ s-a admite excepția lipsei de semnătură de pe plângerea contravențională. S-a anulat plângerea contravențională formulată de petentul M. G., în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL NR.2, ca nesemnată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: la data de 31.10.2012, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe plângerea contravențională formulată de petentul M. G.în contradictoriu cu intimata ISCTR.

Instanța i-a pus în vedere petentului ca până la termenul următor de judecată să semneze cererea sub sancțiunea anulării acesteia în temeiul art.133 alin.1 C.proc.civ, petentul fiind citat în mod expres cu această mențiune.

Potrivit art.133 alin.1 C.proc.civ., „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde […] semnătura, va fi declarată nulă”. Potrivit alin.2, „dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea”.

Rolul activ al instanței nu se poate îndepărta de cel reglementat în alin.2 al art.133 C.proc.civ., fiind îndeplinită obligația legală de acordare a unui termen, cu citarea expresă a petentului pentru a se prezenta și semna plângerea contravențională. De asemenea, instanța constată că, prin întâmpinare, intimata a invocat excepția lipsei de semnătură de pe plângerea contravențională

În lipsa unei cereri semnate, instanța nici nu se poate considera legal învestită, soluția legiuitorului fiind justificată sub aspectul anulării, însușirea cererii de către petent fiind o condiție esențială pentru a purcede la judecarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul M. G..

A arătat că lipsa semnăturii se poate complini pe tot parcursul judecății și că nu a înțeles ce i s-a pus în vedere de către instanță.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art.304 ind1 C pr civ tribunalul apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Se reține că din disp. art 133 C pr civ rezultă că cererea trebuie semnată la data invocării nulității când partea este prezentă sau la următorul termen.

Pentru termenul din data de 15.02.2013, s-a pus în vedere recurentului să semneze cererea de chemare în judecată ,dar acesta nu s-a prezentat în fața instanței. Nu se pot reține susținerile recurentului vizând neînțelegerea dispoziției instanței, deoarece așa cum rezultă din citație aceasta este clar exprimată .

Față de aceste considerente în temeiul art 312 C pr civ recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul M. G., cu domiciliul în B., ..14, ., . civile nr.1290/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I. Teritorial nr.2, cu sediul în C., . nr.2, .>

I r e v o c a b i l ă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. S. C. Gebriela I. G. E. V.

Grefier,

M. G.

Red.M.S.

Jud.fond R.N.P.

Dact.M.G.

2 ex/07.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 589/2013. Tribunalul BRĂILA