Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 716/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 716/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1068/249/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 333
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. T.
Judecător R. R.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind apelul declarat de apelanta B. L. împotriva sentinței civile nr.716/2014 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 martie 2015 fiind consemnată în încheierea din acea zi, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10 martie 2015 si în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție;
INSTANȚA
Asupra apelului declarat constată următoarele:
La data de 25.08.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei L. Gară plângerea contravențională formulată de contestatoarea B. L., domiciliată în or. F., ., jud.Călărași, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în mun. București, ..15, sector 1, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr.122/06.08.2014 și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii.
Plângerea este legal timbrată cf. chitanței nr._/21.08.04.2014.
Intimata la data de 16.10.2014 a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția tardivității plângerii iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție.
La data de 28.10.2014 contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității plângerii invocate prin întâmpinare și admiterea plângerii.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.000 lei motivat de faptul că nu a aplicat sancțiunea disciplinară ca urmare a stării de incompatibilitate în care s-a aflat doamna O. E. M..
A mai arătat că potrivit art.26 alin 1 lit. h din Lg. 176/2010 coroborat cu art.9 alin.3 din Lg.393/2004, sancțiunea disciplinară în cazul consilierilor locali o aplică autoritatea publică deliberativă denumită Consiliul Local și nu persoana fizică ce deține calitatea de consilier local. Acesta din urma (consilierul local) este numai un membru care compune Consiliul local și nu reprezintă autoritatea publică în mod individual ci numai în mod colegial atunci când membrii Consiliului Local sunt reuniți în cvorumul cerut de lege. In consecință, dacă ar fi trebuit să se ia măsura unei sancțiuni contravenționale aceasta ar fi trebuit aplicată autorității care are stabilită prin lege atribuția de a sancționa disciplinar consilierul local ca urmare a constatării incompatibilității, în cazul de față - Consiliul Local F..
A precizat că nu există nicio dovadă că a săvârșit fapta contravențională și deși se face precizarea că „ fapta rezultă din adresa transmisă de Primăria F. nr.5453/21.07.2014 însoțită de procesul-verbal de ședință din data de 17.07.2014 ora 16,00”, din procesul verbal al ședinței reiese foarte clar ca votul a fost secret, în cf. cu prevederile art.45 alin 5, teza a II-a, din Legea nr.215/2001, și nu se poate cunoaște cine a votat favorabil și cine a votat negativ, rezultatul votului nefiind în unanimitate într-un anumit fel. Într-o astfel de situație apreciază că nu se pot aplica sancțiuni contravenționale în mod discreționar oricărei persoane fizice care este membru al Consiliului Local, indiferent dacă a votat „pentru" sau „împotrivă", întrucât ar însemna că acea persoană fizică să răspundă contravențional pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o ceea ce nu reprezintă scopul legii contravenționale .
A arătat că potrivit Legii nr.393/2004 - art.55-56, consilierii răspund pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin însă, această răspundere este în nume propriu atunci când se cunoaște cu certitudine persoana fizică ce a săvârșit fapta și este solidară atunci când fapta este realizată în comun și mai ales când nu se cunoaște votul dat de fiecare membru ce compune organismul colegial din care face parte.
Cu referire la sancțiunea aplicată arată că s-a aplicat maximul amenzii prevăzut de lege fără a ține cont de dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, care instituie regula proporționalității cuantumului amenzii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Susține că agentul constatator ar fi trebuit să țină cont de faptul că toți membrii Consiliului Local F. au dat dovadă de maximă responsabilitate atunci când au adoptat cu unanimitate de voturi Hotărârea nr.22 din 08.05.2014 privind interdicția de ocupare a funcției de viceprimar de către doamna O. E.-M., ca urmare a stării de incompatibilitate precum și de faptul că respingerea proiectului de hotărâre dezbătut în ședința din 17.07.2014 se datorează interpretărilor diferite date articolului 25 alin.(2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, până la apariția Deciziei Curții Constituționale nr.418/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.563 din 30.07.2014 care clarifică sensul expresiei "aceeași funcție" ca fiind toate funcțiile eligibile.
Până la apariția Deciziei Curții Constituționale, majoritatea instituțiilor și chiar instanțele de judecată au avut o altă interpretare a expresiei "aceeași funcție" ceea ce nu îndreptățește A.N.I. să aplice sancțiuni contravenționale pentru fapte săvârșite înainte de . Deciziei nr.418/2014 a Curții Constituționale.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului amenzii ținându-se seama că sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, în funcție de împrejurări, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia.
În drept se invocă disp. art.31-36 OG 2/2001.
În apărare intimata a arătat că plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 25.08.2014, cu depășirea termenului legal prev. de art.31 din OG 2/2001, fiind tardivă.
Pe fond a arătat că prin raportul de evaluare nr._/G/II/19.07.2013 ANI a constatat nerespectarea de către doamna O. E. M., a regimului juridic al incompatibilităților, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr.161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
A precizat că raportul de evaluare nr._/G/II/19.07.2013 a rămas definitiv ca urmare a neinițierii căilor de atac procedurale, cf. art.22 alin.1 și 3 din Legea nr.176/2010.
După rămânerea definitivă a raportului de evaluare nr._/G/II/19.07.2013, ANI a solicitat Consiliului Local F. încetarea de drept a mandatului de consilier local al d-nei O. E. M., însă acesta nu s-a conformat, după cum rezultă din adresa nr.5453/21.07.2014 transmisă de Primăria F. însoțită de procesul - verbal de ședință din data de 17.07.2014.
Cu referire la calitatea de contravenient susține că alegațiile contestatoarei sunt nefondate bazându-se pe o interpretare netemeinică, proprie, a prevederilor legale, întrucât potrivit art. 6 alin. 1 din OG nr. 2/2001 consiliul local este o autoritate a administrației publice locale fără personalitate juridică, astfel că nu i se poate aplica sancțiunea amenzii.
În plus, potrivit art. 56 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 consilierii răspund pentru activitatea desfășurată precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au votat.
A arătat că argumentele petentei potrivit cărora din procesul verbal de ședință din data de 30.05.2014 a Consiliului Local rezultă că votul a fost secret, nu au nici o relevanță câtă vreme consiliul local nu a emis o hotărâre prin care să fi constatat încetarea mandatului de consilier local al doamnei O. E. M., cf. art. 9 alin. 2 lit. b din Legea 393/2004 calitatea de consilier local încetând de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în caz de incompatibilitate.
De asemenea, a susținut că petenta încearcă să justifice și în consecință recunoaște votul său în sensul neaplicării sancțiunii ce decurgea din lege, invocând împrejurarea că, la momentul votului nu fusese publicată în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014, care nu are nicio incidență în speță, întrucât aceasta a vizat exclusiv prevederile art.25 alin.2 teza a doua din Legea nr.176/2010 privind sancțiunile care se aplică ulterior aplicării sancțiunii disciplinare. Mai exact, Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014 se referă la interdicția ocupării unei funcții sau demnități publice timp de trei ani după pierderea sau încetarea funcției care a generat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese.
Ori, deși ANI a atras atenția asupra prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, astfel ca sancțiunea poate fi aplicata in termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, nu s-a dispus nici o măsură în vederea intrării în legalitate.
În drept se invocă C.pr.civ. Lg.176/2010, Lg. 393/2004, Lg. 176/2010, OG 2/2001.
În replică petenta a arătat că plângerea a fost trimisă prin poștă la data de 22.08.2014 conform facturii nr.DIV00003351/22.08.2014 eliberată de C.N. Poșta Română S.A - O.P. București 24, Sector 2 iar cf. art. 183 2 NCPC actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau alte servicii specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen, astfel că excepția tardivității este nefondată.
Pe fond reiterează aceleași apărări din plângere.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri și a depus următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției ..N.I nr. 122 din data 06.08.2014, procesul-verbal al ședinței publice ordinare din data de 17.07.2014 a Consiliului Local F.; Hotărârea nr.22/08.05.2014 adoptată de Consiliul Local F.; adresa nr._/G/II/07.08.2014 emisă de A.N.I.
În apărare intimata a solicitat proba cu înscrisuri și a depus următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției ..N.I nr. 122 din data 06.08.2014, procesul-verbal al ședinței publice ordinare din data de 17.07.2014 a Consiliului Local F.; Hotărârea nr.22/08.05.2014 adoptată de Consiliul Local F.; adresa nr._/G/II/07.08.2014 emisă de A.N.I.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În ședința din 06.11.2014 instanța de fond a respins excepția tardivității invocate de intimată cu motivarea cuprinsă în încheiere.
Analizând probele administrate instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 06.08.2014, s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr.122, de către agentul constatator din cadrul Agenției Naționale de Integritate, care a constatat săvârșirea contravenției prev. de art. 25 și 26 din Lg.176/2010 de către contestatoare.
S-a reținut că la data de 17.07.2014 ora 16,00 contestatoarea în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local nu a aplicat sancțiunea disciplinară ca urmare a stării de incompatibilitate în care s-a aflat doamna O. E. M., consilier local în cadrul Consiliului Local F., constatată prin raportul de evaluare nr._/G/II/19.07.2013 din data de 19.07.2013, rămas definitiv prin necontestare.
În consecință, contestatoarea a fost amendată în temeiul art.29 al.3 din Lg.176/2010 cu suma de 2000 lei.
Procesul verbal nu a fost semnat de petentă, aceasta nefiind prezentă la încheierea lui.
Potrivit art. 29 al.3 din Lg.176/2010 neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Soluționând cauza, Judecătoria L. Gară prin sentința civilă nr.716/2014 a admis în parte plângerea formulată de contestatoarea B. L., domiciliată în or. F., ., jud.Călărași, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în mun. București, ..15, sector m1,.
A anulat în parte procesul verbal de contravenție . nr.122/06.08.2014 și a redus sancțiunea amenzii aplicate de la 2000 lei la 1.000 lei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând procesul-verbal prin prisma dispozițiilor art.17 din O.G.2/2001, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea normelor legale a căror încălcare atrage nulitatea absolută.
În ceea ce privește criticile de nelegalitate privind lipsa calității de contravenient, instanța le-a apreciat ca nefondate.
Potrivit art. 17 din OG 2/2001, greșita indicare a contravenientului, în sensul de persoană fizică sau juridică a cărei răspundere este angajată, echivalează cu lipsa mențiunii privind denumirea contravenientului persoană fizică, iar procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută.
Potrivit art.22 al.3 din Lg.176/2010 dacă raportul de evaluare a incompatibilității nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare. ANI cf. art.26 al.1 lit.h și al.3 din Lg.176/2010 va comunica raportul de evaluare pentru aleșii locali, cu excepția primarilor și președinților consiliilor județene - consiliului local sau, după caz, consiliului județean, care va aplica o sancțiune disciplinară, potrivit legii; prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel.
Ori, potrivit art.9 al.3 rap. la art.55,56 din Legea 393/2004 sancțiunea disciplinară în cazul consilierilor locali o aplică Consiliul Local, iar consilierii care-l compun răspund, in conditiile legii, administrativ, civil sau penal, dupa caz, pentru faptele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin. Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfasurată în exercitarea mandatului, precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte si pentru hotararile pe care le-au votat.
Ori, neaplicarea sancțiunii disciplinare atunci când actul de constatare a rămas definitiv, de către consilierii locali antrenează răspunderea contravențională a acestora, iar textul de lege citat la aliniatul anterior menționează fără dubiu cui aparține calitatea de contravenient, în speță aceasta aparținând consilierilor locali, respectiv contestatoarei, susținerile acesteia în sensul că trebuia sancționat Consiliul Local F. fiind eronate, fiind fără relevanță caracterul secret al votului.
În ceea ce privește netemeinicia actului contestat se reține că susținerile petentei constând în aceea că nu există nici o dovadă că a săvârșit fapta sunt nefondate.
Astfel din înscrisurile depuse de intimată rezultă că prin raportul de evaluare nr._/G/II/19.07.2013 ANI a constatat nerespectarea de către doamna O. E. M., a regimului juridic al incompatibilităților, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr.161/2013, raport rămas definitiv ca urmare a neinițierii căilor de atac procedurale, cf. art.22 alin.1 și 3 din Legea nr.176/2010.
După rămânerea definitivă a raportului de evaluare nr._/G/II/19.07.2013, ANI a solicitat Consiliului Local F. încetarea de drept a mandatului de consilier local al d-nei O. E. M., însă acesta nu s-a conformat, astfel cum rezultă din referatul 8669/10.07.2014 coroborat cu adresa nr.5453/21.07.2014 transmisă de Primăria F. și procesul - verbal de ședință din data de 17.07.2014.
Ori, în raport de disp. art.26, 29 din Lg.176/2010 citate petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, obligația de aplicare a unei sancțiuni disciplinare ca urmare a stării de incompatibilitate în care s-a aflat doamna O. E. M. incumbându-i.
În concordanță cu cele mai sus reținute instanța de fond a apreciat că s-a dovedit săvârșirea faptei de către contestatoare, iar petenta nu a făcut dovada contrară.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, potrivit art.5 al.5 din OG 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În speță potrivit art. 29 al.3 din Lg.176/2010, amenda este între 50 și 2.000 lei. Față de criteriile oferite de art. 21 al.3 din OG 2/2001, se apreciază că amenda în cuantum de 2.000 lei aplicată petentei nu corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite și împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta astfel cum sunt prev. art. 5 al.5 din OG 2/2001.
Analizând gradul de pericol social al contravenției reținute în sarcina contestatoarei, instanța a constatat că dispozițiile legale, au ca obiectiv prioritar prevenirea și combaterea corupției, precum și refacrea încrederii în instituțiile statului. Ori, în speță contravenția nu este una de rezultat, ci de pericol, în sensul că nu este necesară producerea unui prejudiciu, urmarea periculoasă constând tocmai în probabilitatea producerii unor urmări nefavorabile relațiilor sociale pe care legea le protejează.
Raportat la scopul dispozițiilor legale amintite, contravenția este de natură a aduce atingere obiectivului protejat de lege. Instanța a apreciat că fapta prezintă o periculozitate deosebită, având efecte și în timp pe termen lung, astfel că pericolul social al faptei este în concret unul ridicat. Însă având în vedere că este prima abatere iar măsura omisă a fost îndreptată la data de 07.10.2014 prin Hotărârea nr.52 a Consiliului Local instanța de fond a redus amenda aplicată de la 2000 lei la 1.000 lei, apreciind că amenda în cuantumul redus este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și nu se impune înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
În plus instanța a reamintit petentei faptul că nu pot fi invocate efectele previzibile ale unei sancțiuni legal aplicate în motivarea înlăturării acesteia, fiind de așteptat pentru orice persoană că încălcarea dispozițiilor legale din speța dedusă judecății predispune și la aplicarea sancțiunii principale a amenzii în cuantumul prevăzut de lege, iar petenta avea posibilitatea de a preveni în conduita sa astfel de urmări previzibile care îi afectează patrimoniul, cu atât mai mult, cu cât avea reprezentarea necesității protejării acestuia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel contravenienta B. L., solicitând să se constate că instanța de fond, în mod eronat, a reținut culpa apelantului, ca membru al Consiliului Local F., în neaplicarea sancțiunii prev. de legea nr. 176/2010 alesului local O. E. M., ca urmare a stării de incompatibilitate, abordare excesivă, având în vedere că autoritatea publică abilitată de lege să aplice sancțiunea a adoptat hot. Nr. 22(8.05.2014, prin care a luat act de interdicția de ocupare a funcției de viceprimar de către alesul local O. E. – M. pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a Raportului de evaluare nr._/G/II/19.07.2013, întocmit de A.N.I. Din răspunsurile nr. 3715/2014 al A.N.I. și nr. 1391/2014 al Instituției Prefectului nu reiese că sancțiunea trebuie aplicată în ceea ce privește calitatea de consilier local, ci numai în ceea ce privește calitatea de viceprimar. Sancțiunea amenzii contravenționale aplicată de A.N.I. nu trebuia menținută, nici măcar în cuantumul diminuat de către prima instanță, întrucât fusese adoptată HCL nr. 52/2014, privind încetarea mandatului de consilier local al doamnei O. E. – M.. Neadoptarea, de către Consiliul Local F., până la clarificarea dată de decizia Curții Constituționale nr. 418/2014, a unei hotărâri de încetare a mandatului de consilier local, datorită unei interpretări a prevederilor legale în sensul de a adopta o hotărâre de interdicție a ocupării funcției de viceprimar, nu atrage vinovăția membrilor consiliului local. Abia în momentul intrării în vigoare a deciziei menționate se putea considera că există vinovăție a membrilor Consiliului Local F., dacă această autoritate nu ar fi adoptat Hotărârea nr. 52/2014.
În termen legal A.N.I. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului, motivat de faptul că instanța de fond a apreciat judicios pericolului social ridicat al faptei deduse judecății, dat fiind că, urmare a încălcării, de către apelant, a dispozițiilor legale – art. 26 al. 1 lit. h din legea nr. 176/2010, art. 26 al. 3 al aceleiași legi și art. 29 al. 3 din același act normativ – respectiv ca urmare a neconstatării de drept a mandatului de consilier local al doamnei O. E. – M., inspectorul de integritate a întocmit actul a cărui anulare s-a solicitat.
Tribunalul, analizând actele dosarului, din perspectiva motivelor de apel cu care apelantul a învestit instanța de control judiciar, urmează a constata că cererea de apel este nefondată și a o respinge, în baza art. 480 sal. 1 c.pr.civ. Astfel, fundamentarea cererii de apel pe faptul că neaplicarea sancțiunii doamnei consilier O. E. – M. se datorează interpretării diferite a art. 25 al. 2 teza a doua din legea nr. 176/2010, situație clarificată ulterior prin Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014, este nefondată și nu poate fi primită, dat fiind că menționata decizie nu are relevanță în speță, întrucât aceasta a vizat exclusiv prevederile art. 25 al. 2 teza a doua din actul normativ menționat anterior. Este vorba despre sancțiuni care se aplică ulterior aplicării sancțiunilor disciplinare, iar prevederile care impun sancțiunea doamnei O. E. – M. nu au făcut obiectul interpretării Deciziei CC nr. 418/2014. Numai că Consiliul Local Fudulea a adoptat o hotărâre la data de 8.05.2014, prin care a luat act de interdicția de ocupare a funcției de viceprimar a doamnei menționate anterior, aceasta fiind, însă, în mod eronat lăsată să ocupe, în continuare, funcția sa de demnitate publică, nefiind pusă în discuție destituirea domniei sale. Potrivit art. 55 și 56 din legea nr. 393/2004, sancțiunea disciplinară în catul consilierilor locali – respectiv pentru constatarea încetării mandatului, ca urmare a incompatibilității – este aplicată de Consiliul Local, iar consilierii care îl compun răspund în nume propriu pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte, pentru hotărârile adoptate și pe care le-au votat. În speță termenul de 6 luni expirase, iar .-a produs abia la 7.10.2014, când s-a adoptat hot. nr. 52/2014, Raportul de evaluare menționat în dosar rămânând definitiv la 19.07.2013.
Față de aceste considerente și constatând că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 480 al. 1 c.pr.civ., tribunalul urmează a respinge apelul declarat de apelanta petentă B. L. împotriva sentinței civile nr.716/2014 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dos. Nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 alin.1 c.pr.civ.
Respinge apelul declarat de apelanta petentă B. L. împotriva sentinței civile nr.716/2014 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dos. Nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.
Președinte, G. T. | Judecător, R. R. | |
Grefier, M. M. |
Red.R.R., dact.M.M., ex.4/9.04.2015, j.f.D.I.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 675/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 180/2015.... → |
|---|








