Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2896/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2896/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 5616/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 213/2015
Ședința publică de la 17 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. T.
Judecător - R. R.
Grefier - S. N.
Pe rol judecarea apelului formulat de petenta R. M. SRL Călărași împotriva sentinței civile nr.2896/22.10. 2014, pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Tribunalul apreciază cauza în stare de soluționare și rămâne în pronunțare cu privire la apelul de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 26.08.2014 s-a înregistrat pe Judecătoriei Călărași sub nr._, plângerea contravențională formulată de petenta R. M. S.R.L. cu sediul în Municipiul Călărași, ., nr. 2A, zona SILOZ – PORT, corp administrativ C3, camera 121., ., cont bancar RO79 RZBR_ 7433 deschis 1a Raiffeisen Bank, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_, cu sediul ales in vederea comunicării actelor de procedura la SCA Stratula M. și Asociații, cu sediul în București, .. 39 (colț cu .. 16), etaj l, sector 5, împotriva procesului-verbal . 14 nr._ din 04.08.2014 emis de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, petenta arată că la data de 04.08.2014 a fost sancționată pentru că a circulat pe drumurile naționale făăa a deține o rovinietă valabilă, fapta fiind săvârșită la data de 12.02.2014, cu mai mult de 5 luni înainte de redactarea procesului verbal, fiindu-i comunicat la data de 18.08.2014, după o perioada mai mare de 6 luni de la data săvârșirii presupusei fapte contravenționale.
Petenta făcând referire la reglementările legale, aplicabile în speță, privind prescripția răspunderii contravenționale, arată că termenul de emitere și comunicare a procesului verbal potrivit art. 9 alin. (3) teza a II-a din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România „procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (l)."
Intimata C., în calitate de emitentă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției de a circula pe drumurile naționale fără a deține o rovinietă valabilă, are obligația legală de a întocmi procesul verbal de sancționare a contravenienților în termenul maxim de 30 zile de la data săvârșirii contravenției, conform textului legal precitat.
Regula generală în materia prescripției contravenționale este dată de art. 13 alin. (l) și (4) din OG 2/2001, potrivit căruia aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei și prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.
Având în vedere natura contravenției pentru care a fost sancționată, respectiv circularea pe drumurile naționale fără a deține o rovinietă valabilă și faptul că pentru această contravenție există reglementari speciale, prevăzute de OG nr.15/2002, în raport cu cadrul normativ general al contravențiilor - OG nr. 2/2001, petenta consideră că termenul de prescripție a răspunderii contravenționale în speță este de 30 de zile, așa cum dispune art. 9 alin. (3) din OG nr. 15/2002.
Astfel, termenul de 6 luni reglementat de OG nr.2/2001 este un termen general de prescripție în materie contravențională, în speță aplicându-se termenul special de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. (3) din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Petenta mai arată că potrivit disp.art. 9 alin. (3) din OG nr. 15/2002, termenul în care C. trebuia să întocmească și să-i comunice procesul verbal de sancționare a contravenției de a circula pe drumurile naționale fără a deține o rovinietă valabilă este de 30 de zile de la data săvârșirii contravenției. Astfel, arată că a primit procesul verbal de sancționare după expirarea termenului de 30 de zile de 1a data 1a care intimata pretinde că a săvârșit fapta contravențională.
Mai exact, intimata C. a întocmit procesul verbal după o perioadă mai mare de 5 luni de la data presupusei săvârșiri a contravenției și l-a comunicat 1a o perioadă mai mare de 6 luni de 1a aceeași dată a presupusei săvârșiri a contravenției pentru care a fost sancționată.
Pentru aceste considerente, petenta apreciază că sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea termenului special de prescripție de 30 de zile, împrejurare de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție pentru motivul prescrierii faptei (pierderii caracterului contravențional a acesteia).
În drept, petenta a invocat art. 192, art. 194 C.pr.civ., art. 13, art. 31 din OG 2/2001, an. 9, art. 10 ind. 1 din OG 15/2002.
În dovedirea plângerii petenta contravenientă a înțeles sa se folosească de proba cu înscrisuri sens în care depune la dosar în copie procesul verbal de constatare a contravenției contestat .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata solicită respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal, întrucât la data de 12.02.2014, pe DN55 Km22+750m, pe raza localității Bratovoești, jud. DJ, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând R. M. SRL, cu sediul în Călărași, ., nr.2A, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 04.08.2014, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Potrivit dispozițiilor art.1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Intimata arată că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea Contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificat calificat emis de CertSIGN S.A.
Procesul verbal a fost comunicat contravenientei (așa cum rezultă din dovada de comunicare anexată de petentă), cu respectarea prevederilor art. 27 din OG.2/2001, în prezența unui martor a cărei adresă este menționată pe procesul verbal de îndeplinirea a procedurii de comunicare.
În ceea ce privește excepția prescripției răspunderii contravenționale, menționează că art.13(1).din Ordonanța 2/2001 prevede că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției, nu a fost comunicat contravenientului în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, având însă la dispoziție art. 14(1) din ordonanța nr. 2/2001 din care rezultă că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.2896/22.10.2014 Judecătoria Călărași a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. R. M. S.R.L. cu sediul în Municipiul Călărași, ., nr. 2A, zona Siloz – Port, corp administrativ C3, camera 121, ., cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedura la SCA Stratula M. și Asociații, cu sediul în București, .. 39, etaj l, sector 5, împotriva procesului-verbal . nr._ din 04.08.2014, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește susținerile petentului referitoare la prescripția răspunderii contravenționale, instanța a constatat că nu le poate reține pentru următoarele considerente:
Potrivit art.9 alin2 din O.G. nr.15/2002: „Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției” iar conform alin.3 din același act normativ:” în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Din procesul – verbal de contravenție, reiese că în data de 12.02.2014, automobilul aparținând petentei circula pe DN55 Km22+750m, pe raza localității Bratovoești, jud. DJ, acesta fiind momentul săvârșirii contravenției și că în data de 04.08.2014 prin interogarea sistemului de către I. A. Vidrascu – angajat al C.N.A.D.N.R. S.A., acesta a constatat săvârșirea contravenției.
Prin urmare, trebuie făcut distincție între momentul comiterii contravenției și momentul constatării comiterii contravenției, nu întotdeauna data săvârșirii fiind aceeași cu cea a constatării ei. În cauză se respectă obligativitatea menționării separate a celor date, contravenția fiind săvârșită în data de 12.02.2014, constată în data de 04.08.2014 și comunicată petentului în data de 18.08.2014 (înscris – fila 6).
Totodată, legiuitorul nu prevede în O.G. nr.15/2002, sancțiunea prescrierii răspunderii contravenționale, pentru necomunicarea procesului – verbal în termen de 30 de zile de la data constatării, sau sancțiunea nulității.
Susținerile petentei privitoare la termenul de prescripție special nu pot fi reținute. Astfel, conform art.10 din O.G. nr.15/2002, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare iar potrivit art. 10^1 din același act normativ: „prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Așadar, când legiuitorul a derogat de la prevederile dreptului comun în materie contravențională, a făcut-o în mod expres.
Or, conform art.13 din O.G. nr.2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar în cazul contravențiilor continue, de la data constatării faptei. Or, în cauză contravenția este continuă conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002.
Prin urmare, nerespectarea obligației de comunicare a procesului – verbal de contravenție, în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, ar constitui un eventual caz de nulitate virtuală a procesului – verbal, în situația în care contravenientul ar fi probat o vătămare. Or, în cauză petenta nu a probat vreo vătămare.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut următoarele:
În cauză, petenta nu contestă săvârșirea faptei. Totodată din fotografia depusă la dosarul cauzei – fila 21, reiese că automobilul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, în data de 12.02.2012, ora 07.58, se afla pe DN 55, Km 22+750m, localitatea Bratovoesti, jud. D.. Petenta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării rovinietei. Așadar, față de disp.art.8 alin1 din O.G. nr.15/2002, instanța a reținut că fapta există și a fost săvârșită de petentă, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, motiv pentru care a respins plângerea petentei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petenta R. M. SRL Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Aplicarea greșită a dispozițiilor art.9 al.3 din OG 15/2002 privind prescripția contravenției.
Se citează dispozițiile art.9 alin.3 teza a II-a din OG 15/2002, arătând apelanta că procesul-verbal atacat a fost încheiat la data de 04.08.2014, fapta contravențională fiind constatată la 12.02.2014 și se critică aprecierea judecătorului fondului că dispozițiile art.9 alin.3 din OG 2/2001 nu instituie un nou termen de prescripție, derogând de la dispozițiile art.13 din OG 2/2001 potrivit cărora în materie termenul de prescripție este de 6 luni de la data comunicării (?!) procesului-verbal către contravenient.
Susține apelanta că, potrivit art.13 și 14 din OG 2/2001, operează prescripția răspunderii contravenționale în situația în care amenda nu a fost aplicată în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, precum și în situația în care procesul-verbal de sancționare nu a fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii dar și că în cauză operează prescripția prevăzută de art.9 alin.3 din OG 15/2002.
Precizează că a primit procesul-verbal după expirarea terenului de 30 de zile de la data la care se pretinde că societatea petentă a săvârșit fapta contravențională situație în care solicită apelanta să se constate că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate pentru motivul prescrierii faptei (pierderii caracterului contravențional al acesteia) și, schimbând în tot sentința, să admită plângerea contravențională și pe fond, să anuleze procesul-verbal . nr._ din 04.08.2014.
În cauză a formulat întâmpinare C. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., solicitând intimata respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr.2896/22.10. 2014, pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr._ .
Se arată că apelanta interpretează eronat dispozițiile art.9 al.3 din OG 15/2002, sensul textului respectiv fiind acela că se instituie, pentru contravenția prevăzută de art.8 alin.1 un regim special de constatare și sancționare, în sensul că, după încheierea procesului-verbal acesta se comunică contravenientului în 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.8 alin1.
Se arată că s-au respectat termenele prevăzute de art.13 și 14 din OG 2/2001 și că nu există un alt termen de prescripție a răspunderii contravenționale, potrivit art.9 al.3 din OG 15/2002.
Nu s-au solicitat probe în apel.
Analizând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului și de motivul de apel invocat, reține tribunalul următoarele:
Prin sentința civilă nr.2896/22.10.2014 Judecătoria Călărași a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. R. M. S.R.L. împotriva procesului-verbal . nr._ din 04.08.2014, apreciind instanța de fond că actul respectă cerințele prevăzute de art.16 și 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Cât privește prescripția, instanța de fond a realizat o analiză riguroasă a instituțiilor invocate de petentă, stabilind că sediul materiei îl constituie art.13 din OG 2/2001, în cazul prescripției termenului de aplicare a sancțiunii contravenționale, neexistând o derogare care să fi fost instituită prin norma specială (în speță OG 15/2002).
Imprecizia exprimării apelantei denotă confuzia pe care aceasta parte o face între prescripția termenului de aplicare a sancțiunii contravenționale, reglementată în art.13 din OG 2/2001 și prescripția dreptului de a cere executarea sancțiunilor contravenționale, reglementate în art.14 din aceeași ordonanță reglementând regimul juridic al contravențiilor, niciuna dintre prevederi neavând aplicabilitate în raport de data săvârșirii faptei (12.02.2014) și cea a constatării contravenției (04.08.2014) prin Sistemul Informativ de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – SIEGMCR.
Constată tribunalul că dispozițiile art.9 al.3 din OG 15/2002 nu constituie o prevedere derogatorie de la dreptul comun în ceea ce privește prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, respectiv a dreptului de a solicita executarea sancțiunii contravenționale, textul citat neputând fi valorificat extras din context, în condițiile în care art.9 cuprinde dispoziții reglementând procedura de constatare a contravenției și cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România (încheierea procesului-verbal realizându-se după identificarea contravenientului pe baza datelor comunicate de MAI – DRPCIV).
Prin alin.3 al art.9, legiuitorul prevede că procesele-verbale încheiate în aceste condiții se întocmesc și comunică contravenientului în 30 de zile de la data constatării contravenției, care nu este în mod obligatoriu data săvârșirii faptei, ci data identificării conducătorului auto (pentru contravențiile constatate cu mijloace tehnice omologate), conținând și interdicția de a încheia alt proces-verbal pentru contravenția prevăzută de art.8 al.1 în acest interval de timp (mai ales că fapta este o contravenție continuă): „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție …”).
Consideră nefondată critica apelantei și pentru motivele expuse anterior dar și pentru că apreciază ca fiind corect și complet examenul de legalitate și temeinicie realizat de instanța de fond în baza art.34 al.1 din OG 2/2004.
Pentru aceste motive urmează a respinge apelul declarat de ..R.L. împotriva sentinței civile nr.2896/2014 a Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 al.1 Cod procedură civilă
Respinge apelul declarat de ..R.L. împotriva sentinței civile nr.2896/2014 a Judecătoriei Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
G. T. | R. R. | S. N. |
Rd.RR/19.03.2015
Jf.V.O.
Dct.SN/19.03.2015
Ex.4
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 70/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 116/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI → |
|---|








