Alte cereri. Decizia nr. 2110/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2110/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 976/219/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2110/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. B.
Judecător I. N. B.
Judecător S. T.
Grefier C.-L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurent C. L. D., ȘCOALA G. NR.1 D. împotriva sentinței civile nr.642/15.05.2013 a Judecătoriei D. privind și pe intimat L. A. G., având ca obiect alte cereri VALIDARE POPRIRE.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ. constată că, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 642/15.05.2013 a Judecătoriei D. a fost respinsă excepția prematurității cererii.
A fost admisă cererea introdusă de creditoarea LADARIU A. G., cu domiciliul în D., ., ., ., jud. Cluj, împotriva terțului poprit C. L. D., cu sediul în D., ..2, jud. Cluj, debitor fiind Școala G. nr.1 D., cu sediul în D., P-ța Bobâlna, nr.14, jud. Cluj.
A fost validată poprirea înființată de Biroul executorului judecătoresc A. T. în dosarul execuțional nr.199/2012 prin adresa din 23.01.2013, asupra sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează sau le va datora debitorului, până la concurența sumei de 10.057,25 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2013 sub nr._, creditoarea L. A. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi înființate către Biroul Executorului Judecătoresc A. T., la data de 23.01.2013, în dosarul de executare nr.199/2012, obligarea terțului poprit C. L. D. să plătească suma poprită, în cuantum total de 10.057,25 lei creditoarei.
În motivare, se arată că nici debitorul și nici terțul poprit nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu, respective nu i-au achitat suma de 10.057,25 lei, cu titlu de diferențe drepturi salariale și cheltuieli de executare.
În drept, au fost invocate prev.art.789 Cod proc.civ.
Au fost anexate copie după adresa de poprire emisă la data de 23.01.2013, în dosarul nr.199/2012 al B. A. T., încheierea civilă nr.879/CC/2012, pronunțată în dosar nr._ .
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 28.03.2013 C. L. al Municipiului D. a depus la dosar întâmpinare, invocând prematuritatea cererii, solicitând respingerea acesteia, având în vedere pe fond prev. OUG nr. 71/2009 și OG nr. 17/2012, OG nr. 22/2002.
În drept, au fost invocate prev. art. 789 Cod proc.civ., art.460 Cod proc.civ.
Au fost comunicate, de către B.- A. T., copii certificate de pe actele dosarului execuțional nr. 199/2012, la filele 16-55.
La data de 30.04.2013 debitorul Școala G. nr.1 D. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii în principal ca prematur formulată, iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală, arătând în motivare, în esență, că OUG nr. 71/2009 instituie o procedură specială de executare, iar creditoarea a beneficiat, conform statelor de plată din lunile noiembrie și martie 2013 de suma de 643 lei, respectiv de suma de 852 lei, în baza titlului executoriu stabilit pe baza Deciziei civile nr.881/R din 27.02.2012, irevocabilă.
În drept, au fost invocate prev.art.115-118, 137, 242 alin.2, art.460 Cod proc.civ.
Au fost anexate copii după statele de plată.
Creditoarea a depus note de ședință, arătând că cererea sa este introdusă în termenul de 3 luni, executării silite nu îi sunt aplicabile prev. O.G. nr.17/2012, deoarece primul act de executare silită a fost emis la data de 23.01.2013, iar O.G. nr.22/2002 se aplică numai în condițiile în care instituțiile publice nu dispun de fonduri, aspect nedovedit în speță.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
- creanța creditoarei în sumă de 10.057,25 lei este certă, lichidă și exigibilă, ea rezultând din cuprinsul înscrisurilor din dosarul execuțional nr.199/2012 al B. A. T. (decizia civilă nr.881/R/2012 a Curții de Apel Cluj, procesul-verbal privind cheltuielile de executare întocmit de executorul judecătoresc amintit, ce constituie titluri executorii, adresa nr. 1747/2012, emisă de Inspectoratul Școlar Județean Cluj).
- deși la data de 24.01.2013 a primit comunicarea adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin, constând în consemnarea sumei cuvenite creditoarei.
Potrivit art.460 alin.1 Cod procedură civilă, aplicabil în speță, creditoarea poate cere validarea popririi, în termen de 3 luni de la data când trebuia consemnată suma urmăribilă, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele scadente în viitor pentru restul de creanță rămas neacoperit, validarea spre acest sfârșit producându-și efecte la data când sumele devin scadente.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii, invocată de debitoare și terțul poprit prin întâmpinare, instanța a reținut că textul de lege menționat anterior instituie un termen procedural de decădere de 3 luni în interiorul căruia se poate cere validarea, de natură să imprime celeritate procedurii popririi, cu atât mai mult cu cât în această materie nu operează instituția perimării executării silite, reglementată de art.389 alin.1 Cod procedură civilă. În lipsa unui asemenea termen, ar însemna că cererea de validare poate fi introdusă oricând, având drept consecință menținerea și perpetuarea unei stări de incertitudine în care s-ar găsi subiectele de drept implicate în procedura popririi. Instanța a apreciat că nu există temei și rațiune să se considere că legiuitorul a dorit interzicerea introducerii cererii de validare înainte de expirarea unui termen de 3 luni, care s-ar adăuga astfel, în mod nejustificat, la termenul de 15 zile prev. de art.456 alin.1 C. proc. civ. Astfel, expresia „poate sesiza” folosită în text, nu se referă la existența unui termen de recomandare sau dilatoriu, ci la posibilitatea recunoscută celor trei subiecți de drept de a introduce cererea de validare; nu se prevede o obligație imperativă, ci un termen imperativde 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, până la care se poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Față de cele de mai sus, văzând că cererea de validare înregistrată pe rolul instanței la data de 14.03.2013 îndeplinește condiția de a fi înaintată în termenul legal de 3 luni prev. de art.460 alin.1 C.proc. civ., fiind un termen de decădere, instanța de fond a dispus respingerea excepției prematurității cererii.
Pe fond, analizând înscrisurile de la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.881/R/2012 a Curții de Apel Cluj, debitoarea Școala G. nr.1 D. (fosta Școală cu clasele I-VIII nr.1 D.) a fost obligată la reîncadrare și plata în favoarea reclamantei-creditoare L. A. G. a diferenței de drepturi salariale dintre salariul aferent funcției de profesor și cel aferent funcției de învățător. Biroul Executorului Judecătoresc A. T. a deschis, la cererea creditoarei, dosarul de executare silită nr.199/2012, privind recuperarea drepturilor salariale în cuantum de 9.075 lei, specificat în cuprinsul adresei debitoarei nr.1747/29.08.2012. Debitoarea a solicitat Primăriei Municipiului D., prin adresa menționată anterior, suplimentarea Bugetului de cheltuieli pe anul 2012 cu sumele necesare pentru plata drepturilor de natură salarială câștigate în instanță de personal și devenite executorii la 31.12.2001. La suma respectivă, executorul a adăugat cheltuielile de executare în sumă de 982,25 lei stabilite pe bază de proces-verbal, rezultând debitul total de 10.057,25 lei, pentru plata căruia a fost emisă adresa de înființare a popririi din 23.01.2013 pe seama terțului poprit C. L. al Municipiului D.. Ulterior, la data de 31.01.2013 s-a încheiat de către executor procesul-verbal prin care a constatat că executarea silită este suspendată de drept, potrivit art.14 din O.G. nr.17/2012 și art.1 alin.2 din O.U.G. nr.71/2009, sens în care a dispus ridicarea popririi de pe conturile debitoarei deschise exclusiv la Trezoreria Municipiului D..
Instanța a reținut că potrivit legislației interne plata creanțelor cuprinse în titlurile executorii anterior precizate a fost eșalonată mai întâi prin O.U.G. nr.75/2008 pe o perioadă de 18 luni, începând cu data de 20.06.2008, pentru ca prin O.U.G. nr.71/2009 să intervină o nouă eșalonare pe perioada 2010-2012, după care a intervenit O.U.G. nr.45/2010 care întinde perioada pe intervalul 2012-2014, ordonanță respinsă de parlament, pentru ca prin Legea de aprobare a O.U.G. nr.71/2009 intervalul de eșalonare să fie cuprins între 2012 și 2016, fiind decisă și suspendarea de drept a tuturor executărilor silite.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., dreptul de a putea recurge la executarea silită pentru respectarea unei hotărâri judecătorești reprezintă o garanție a dreptului de acces la justiție, consacrat în art.6 din Convenție. „Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți” – așa cum reține Curtea în cauza Imobiliare Saffi împotriva Italiei și cauza Ș. împotriva României.
Deși art.21 alin.2 din Constituția României prevede în mod expres că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, el este îngrădit prin ordonanțele menționate anterior, în condițiile în care dreptul de acces la o instanță trebuie să fie efectiv și nu pur teoretic, iluzoriu, cum s-a întâmplat de la adoptarea primei ordonanțe de suspendare a executării silite a unor hotărâri judecătorești - O.U.G. nr.75/2008.
În condițiile în care executările silite ale unor drepturi salariale ale personalului bugetar pot fi supuse analizei instanțelor de executare, întrucât revine fiecărei instanțe dreptul de a evalua efectele concrete ale unei norme juridice naționale – confirmată ca fiind constituțională – asupra părților care invocă încălcări ale drepturilor lor fundamentale prevăzute și garantate de Convenție, instanța a constatat existența unei contradicții între dispozițiile convenției, care prevăd dreptul la executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil corelativ cu obligația statului de a lua măsurile necesare în acest scop și dispozițiile actelor normative interne menționate anterior, care amână în mod repetat și vreme îndelungată executarea hotărârii judecătorești prin care creditoarea a câștigat drepturi de natură salarială.
Este adevărat că jurisprudența C.E.D.O. recunoaște statului o marjă de apreciere în luarea măsurilor de interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, însă trebuie observat faptul că însuși Guvernul României a apreciat ca fiind posibilă executarea unor asemenea hotărâri judecătorești inițial într-un termen de 18 luni (O.U.G. nr.75/2008), care nu a fost respectat, fără ca statul să justifice în concret cauzele care au dus la eludarea termenului și motivele pentru care nu a prevăzut în buget sumele datorate, iar dacă au fost prevăzute, motivul pentru care nu le-a folosit în acest scop.
Ulterior, prin O.U.G. nr.71/2009, invocată de către debitoare și terțul poprit, Guvernul României a stabilit un nou termen pentru executarea hotărârilor judecătorești amintite, în intervalul 2010-2012, de asemenea nerespectat, pentru ca prin O.U.G. nr.45/2010 să amâne încă o dată executarea pentru perioada 2012-2014. Prin O.U.G. nr.71/ 2009 și Legea de aprobare nr.230/2011, statul eșalonează încă o dată executarea pentru perioada 2012-2016, fără a indica motivele concrete pentru care nu a respectat termenele anterioare. Această amânare îndelungată a executării de către stat a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin hotărâri judecătorești definitive și obligatorii, nerespectarea continuă a propriilor acte normative date în privința eșalonării, au drept consecință, nu doar prelungirea excesivă a executării hotărârilor judecătorești, dar și nașterea unei incertitudini în privința executării efective a acestor hotărâri.
Drepturile salariale stabilite prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită formează obiectul dosarului nr.199/2012 al B.E.J. A. T. reprezintă un bun în sensul prevăzut de art.1 din Protocol, iar eșalonarea repetată de către stat, printr-o succesiune de acte normative, a plății sumei datorate cu titlu de diferențe salariale și neachitarea până în prezent a sumei câștigate, este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al creditoarei, cu eludarea art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Văzând că dispozițiile legale interne privitoare la eșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt contrare dispozițiilor cuprinse în art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și celor prevăzute de art.1 din Protocolul adițional nr.1, în atare situație, în temeiul art.20 din Constituție instanța a aplicat prioritar dispozițiile cuprinse în Convenție, reținând că refuzul de plată al instituțiilor bugetare prin prevalarea de ordonanțele amintite, este nelegal, afectând dreptul creditoarei de a beneficia de un termen rezonabil al procedurii executării silite, cât și dreptul de proprietate al acesteia de a se bucura de suma stabilită prin hotărârea judecătorească ( a se vedea cauzele Yuriy Nikolaeyevich I. împotriva Ucrainei – paragrafele 55 și 56, Ventorino împotriva Italiei – paragraful 20 sau cauza Burdov 1 împotriva Rusiei – paragraful 35, cauza G. și Kekec împotriva Turciei din 2011, paragrafele 22 și 23, cauza Tkhyegepso și alții împotriva Rusiei din 2011).
Ca urmare, instanța a apreciat că, în lipsa unei înțelegeri între părți privind o eventuală eșalonare la plată, sunt îndeplinite condițiile pentru continuarea executării silite, actele de urmărire silită din dosarul execuțional fiind efectuate cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie, înființarea popririi a cărei validare se solicită respectând inclusiv dispozițiile O.G. nr.22/2002, în condițiile în care nu s-a făcut dovada lipsei de fonduri.
În considerarea celor expuse, cererea creditoarei fiind întemeiată, în baza art.460 Cod procedură civilă, a validat poprirea înființată de Biroul executorului judecătoresc A. T., în dosarul execuțional nr.199/2012 prin adresa din 23.01.2013, asupra sumelor de bani pe care terțul poprit C. L. D. le datorează sau le va datora debitorului Școala G. nr.1 D., până la concurența sumei de 10.057,25 lei.
Instanța de fond a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. L. al Municipiului D. și Școala G. nr. 1 D..
C. L. al municipiului D. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 642/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr._, în sensul respingerii cererii având ca obiect validarea popririi.
În motivare se arată că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii.
- Art.1 din O.U.G. 71/2009 și a Ordonanței nr.17/2012 care prevede că plata sumelor prevăzută prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se va plăti 34% din valoarea titlului executoriu
- în anul 2013 se va plăti 34% din valoarea titlului executoriu
- în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 57.265/08 și pronunțând o soluție de respingere a acesteia în cauza D. D. D., împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 709/din 17 octombrie 2012, a fost în sensul plății eșalonate a sumelor datorate în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile întrucât, în anul 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară iar plata eșalonată a sumelor datorate nu poate fi considerată nerezonabilă.
- prevederile art. 104(1) și (2) din Legea nr.1/2011 legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare:
„ (2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;
b) cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului;
c) cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor;
d) cheltuielile materiale și pentru servicii;
e) cheltuielile cu întreținerea curentă.
Raportat la prevederile legale, mai sus menționate rezultă că unitățile de învățământ sunt finanțate din bugetul de stat, prin bugetele locale. În plus art. l din Ordonanța nr.22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,stabilite prin titluri executorii prevede:
(1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Școala G. Nr. 1 D. a criticat sentința instanței de fond în principal, sub aspectul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, apreciind că aceasta a fost dată cu „încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Au fost reiterate apărările de la fond
Motivăm această excepție raportat la faptul că, pe de o parte, dispozițiile art. 460 alin.(1) din codul de procedură civilă reglementează „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.” iar pe de altă parte, cererea de validare a popririi a fost înființată de către executorul judecătoresc la data de 23 ianuarie 2013.
Prin întâmpinare intimata Ladariu A. G. a solicitat, în temeiul art.312, alin.(l) din Vechiul C., anularea recursului introdus de C. L. al mun. D. deoarece a fost introdus de o persoană care nu și-a justificat calitatea de reprezentant al părții și respingerea ca nefondat a recursului formulat de Școala G. nr. l D..
I. Excepții invocate
a) Excepția lipsei dovezii de reprezentant a Primarului mun. D., dl. M. C., în promovarea acestui recurs;
b) Excepția lipsei calității procesuale active a Primarului mun.D., dl. M. C., de a reprezenta în justiție C. L., lipsa calității procesuale active a Consiliului L. în raport de dispozițiile Legii nr.215/2001.
I. a) Referitor la lipsa dovezii calității de reprezentant a Primarului mun. D., dl. M. C., în promovarea acestui recurs.
Potrivit art.23 alin.(l) din Lega nr.215/2001 „ Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. ...", iar potrivit art.62 alin.(l) din aceeași lege „ Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritoriala în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice romane ori străine, precum și în justiție.”.
Promovarea recursului de către primarul municipiului, în numele consiliului local, fără o împuternicire în acest sens, are drept consecință reținerea lipsei calității de reprezentant a primarului M. C. pentru C. L. al mun. D.. Excepția este întemeiată, cu atât mai mult cu cât în recursul formulat își aroga calitatea de reprezentant al Consiliului L. al mun. D., fără nici o dovadă în acest sens. Mai mult, pe memoriul de recurs nu este aplicată ștampila Consiliului L. al Mun. D..
Secțiunea a-3-a din Legea nr.215/2001 reglementează modul de funcționare a consiliilor locale, stabilind, în esență, modalitatea de convocare și desfășurare a ședințelor consiliului local, procedura de votare, procedura de elaborare a hotărârilor, ca acte care reflectă activitatea și deciziile consilierilor. Potrivit legii, consiliul local este autoritate deliberativa, activitatea sa concretizându-se în hotărâri, adoptate în forma și în respectarea condițiilor strict prevăzute de lege. Dacă în ceea ce privește calitatea procesuală a consiliului local discuțiile din doctrina juridică se cantonează pe calitatea de titular de drepturi și obligații ce revine, de regulă persoanei juridice (respectiv municipiul) și nu autorităților administrației publice locale, în ceea ce privește reprezentarea acestor autorități în fața instanței de judecată, se au în vedere dispozițiile art.23 (2) din Legea nr.215/2001 și ale art.79 indice 3 din O.G. nr.35/2002 (actualizata) pentru aprobarea Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale. Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că, în situația în care consiliul local figurează ca parte într-un litigiu, este necesar ca organul deliberativ să-și exercite drepturile procesuale în aceeași maniera în care își desfășoară activitatea de autoritate publică locală. Aceasta înseamnă că pentru promovarea recursului de față era necesar ca în ședința, convocată și desfășurată în conformitate cu prevederile art. 38-43 din Legea nr.215/2001, C. L. D. să discute și să voteze o hotărâre prin care să stabilească necesitatea promovării recursului și să împuternicească o persoană în acest sens (persoana angajată sau apărător ales potrivit art.79 indice 3, alin.(l) din O.G. nr.35/2002), iar împuternicirea de reprezentare în instanța să fie semnată de președintele de ședința conform art.79 indice 3, alin.2 din O.G. nr.35/2002.
Apreciază că în situația promovării recursului de către primarul mun. D. dl. M. C., în numele Consiliului L. D., fără o împuternicire în acest sens, se poate reține de către instanță lipsa calității de reprezentant a primarului M. C. pentru C. L. D.; excepția este întemeiată cu atât mai mult cu cat acest recurs nu poarta stampila Consiliului L. D..
II.b) Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Primarului mun. D., dl. M. C., de a reprezenta în justiție C. L., lipsa calității procesuale active a Consiliului L. în raport de dispozițiile Legii nr.215/2001.
Dispozițiile Legii nr.215/2001 au stabilit limitativ atribuțiile autorităților administrative, C. L. având calitatea de autoritate deliberativa, îi lipsește capacitatea de reprezentare în relațiile cu alte autorități administrative sau în justiție.
Învederează instanței de judecată că prevederile Legii nr.215/2001, sunt, în domeniul atribuțiilor conferite instituțiilor pe care le reglementează, imperative, astfel încât o interpretare extensiva a acestor prevederi legale este inadmisibilă.
Atribuțiile consiliilor locale sunt limitativ prevăzute de lege, iar posibilitatea lor de a acționa în justiție lipsește (ICCJ - Secția comercială, Decizia nr.1103 din 18.03.2008).
II. Pe fond solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea Sentinței civile nr.642 din 15.05.2013 pronunțata de Judecătoria D. în dosar nr._ .
a) Referitor la aplicabilitatea Deciziei nr.1/2012 publicata în M.O. nr.210/29.03.2012, privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea unitară a art. l alin. (1) și (2) din O.U.G. nr.71/2009 modificată și completată prin O.U.G, nr.18/2010 și prin O.U.G. nr.45/2010 în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Soluțiile date de ICCJ privind recursurile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Potrivit art.99 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor constituie abateri disciplinare: ,,s) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.”.
Respingerea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ privind aplicarea dispozițiilor art. l alin. (1) și (2) din O.U.G. nr.71/2009 modificată și completată, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar obligă instanțele de judecată să aibă în vedere la judecarea acestor cauze Recomandarea (2003) 16 a Comitetului Miniștrilor statelor membre din cadrul Consiliului Europei și a Rezoluției 1787 (2011) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
b) Referitor la aplicarea art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenție.
Potrivit acestui articol orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. Drepturile salariale stabilite prin hotărârea judecătoreasca a cărei executare silita s-a cerut reprezintă un bun în sensul prevăzut de art. 1 din Protocol, iar eșalonarea repetata de către stat, printr-o succesiune de acte normative, a plații sumelor datorate cu titlu de diferențe salariale și neachitarea până în prezent a sumei câștigate este de natură să aducă atingere dreptului său de proprietate, cu eludarea art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dispozițiile legale interne privitoare la eșalonarea plații sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoare personalului din sectorul bugetar sunt contrare dispozițiilor cuprinse în art. 6 alin.(l) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a celor prevăzute de art. l din Protocolul adițional nr. l. În aceasta situație, în temeiul art.20 din Constituția României, solicită instanței să aplice prioritar dispozițiile cuprinse în Convenție și să rețină că refuzul de plată al instituțiilor bugetare prin prevalarea de ordonanțele amintite, este nelegal, afectând dreptul intimatei de a beneficia de un termen rezonabil al procedurii executării silite, cât și de dreptul său de proprietate și de a se bucura de suma stabilită prin hotărârea judecătorească.
În drept: - art. 115-118 vechiul Cod de procedura civila; art. 148 alin.(2) din Constituția României; Cauza S. C/ ROMÂNIEI; Decizia nr. 1/2012 a ICCJ publicata în M.O. Partea I nr. 210 din 29.03.2012
Prin concluziile scrise depuse de intimata L. A. G. a solicitat anularea cererii de recurs sau respingerea acesteia, pe temeiul excepțiilor invocate prin întâmpinare, iar pe fond respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, având în vedere argumentele expuse prin întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului de fond și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin memoriul din data de 25.10.2013, depus la dosarul cauzei, Municipiul D. prin primar a declarat că renunță la judecarea recursului declarat. În condițiile în care în realitate persoana care a declarat recurs este primarul municipiului D. care s-a erijat în reprezentant legal al Consiliului L. al mun. D., iar ulterior aceeași persoană, de data aceasta în calitate de reprezentant al Municipiului D. (care nu era parte în proces) a retras recursul, instanța apreciază că se poate lua act de retragerea recursului declarat în numele Consiliului L. D., situație în care excepțiile invocate de intimată referitoare la lipsa calității de reprezentant a primarului devin fără obiect.
În ceea ce privește fondul cauzei, desigur că argumentele pentru care instanța de fond a admis cererea de validare a popririi sunt deosebit de judicioase, în aceeași măsură fiind și susținerile intimatei, însă nu se poate face abstracție de faptul că în mod real România a trecut printr-o criză financiară de proporții care s-a declanșat efectiv în anul 2008, având apogeul în anul 2010, an în care au fost reduse și salariile bugetarilor din această cauză, această criză făcând ca eșalonarea plăților să pară rezonabilă și de utilitate publică.
În cauza D. D. D. c/a României (în care s-a invocat exact încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către judecători aflați în aceeași situație cu cea a intimatei) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că în anul 2009 România trecea printr-o gravă criză economică și financiară, că în general măsurile luate pentru a salva echilibrul bugetar între veniturile și cheltuielile publice pot fi considerate că urmăresc un scop de utilitate publică, că autoritățile naționale sunt mai în măsură, spre deosebire de judecătorul internațional, să determine ceea ce este de « utilitate publică » și că, în speță, măsurile contestate urmăreau un scop de utilitate publică. Mecanismul de eșalonare a plăților a fost modificat pe parcurs, însă a fost respectat la un anumit moment dat, iar la sfârșitul anului 2014 se preconizează plata în avans a sumelor aferente anului 2015.
Nu se poate susține cu succes că suma „infimă” datorată intimatei nu ar periclita bugetul statului dacă ar fi achitată neeșalonat, în condițiile în care se știe că la momentul la care se creează un singur precedent judiciar, toate celelalte persoane aflate în aceeași situație cu a intimatei vor da în judecată ordonatorul de credite pentru plata restanțelor salariale.
Față de cele de mai sus, tribunalul va admite recursul declarat de Școala G. nr.1 D. împotriva Sentinței civile nr. 642 din 15.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de validare a popririi formulate de contestatoarea L. A. G..
Va lua act de renunțarea la judecată a recursului declarat de Municipiul D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Școala G. nr.1 D., cu sediul în D., P-ța Bobâlna, nr.14, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 642 din 15.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de validare a popririi formulate de contestatoarea L. A. G..
Ia act de renunțarea la judecată a recursului declarat de Municipiul D., cu sediul în D., .. 2, jud. Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 26.11.2014.
Președinte, A.-M. B. | Judecător, I. N. B. | Judecător, S. T. |
Grefier, C.-L. B. |
Red. 2 ex./S.T./D.M.
Jud.fond: C. Dumitrela R.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 496/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
