Anulare act administrativ. Sentința nr. 3883/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3883/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 10918/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3883/2014
Ședința publică din data de 19 mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C.
Grefier: G. B. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. M. și pe pârâții M. C. N. prin PRIMAR și P. M. C.-N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 6 mai 2014 s-au depus de către pârâtul M. C.-N. înscrisurile solicitate de instanță.
Tribunalul constată că pârâtul P. municipiul C.-N. a depus la data de 06.05.2014 întâmpinare la precizarea de acțiune, cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 204 alin. 1 teza finală din C.pr civ, prin care s-a invocat excepția tardivității cererii de anulare a Dispoziției Primarului nr. 328/29.01.2013.
Se constată că și pârâtul M. C.-N. a invocat prin întâmpinarea depusă la data de 17 ianuarie 2014 excepția tardivității cererii și excepția inadmisibilității cererii.
În temeiul art. 248 alin. 1 din Cod, tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepțiile invocate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N. prin Primar să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 5200/07.01.2013.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin decizia de impunere contestată s-a recalculat taxa asupra mijloacelor de transport (impozitul) datorată pentru semiremorcile deținute în proprietate și care fac obiectul taxei asupra mijloacelor de transport. Astfel, prin Deciziile de impunere inițial emise de pârât aferent perioadei 2008-2012 în mod corect s-a stabilit că impozitul anual datorat pentru fiecare semiremorcă deținută în proprietate este de 46 de lei - pentru anii 2008 și 2009 și respectiv de 55 lei - pentru anii 2010, 2011 și 2012. Pentru a emite deciziile în discuție, taxa asupra mijloacelor de transport (impozitul) datorată de subsemnatul pentru semiremorcile deținute în proprietate, s-a socotit raportat la prev. art. 263 alin. 6 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal. Prin decizia contestată prin prezenta, faptic, retroactiv se revine și se stabilește taxa asupra mijloacelor de transport (impozitul) datorată de pentru fiecare dintre semiremorcile deținute în proprietate, raportat la prev. art. 263 alin. 4 sau după caz 5 din Legea 571/2003 - privind Codul Fiscal, respectiv în cuantum de 510 lei /an - pentru anul 2008, 613 lei/an - pentru anul 2009, 727 lei/an - pentru anul 2010 și 947 lei/an - pentru anii 2011 și 2012. De asemenea, s-a stabilit taxa asupra mijloacelor de transport (impozitul) datorată de reclamant pentru fiecare dintre semiremorcile deținute în proprietate ca fiind de 947 lei/an - pentru anul 2013 și s-au stabilit ca obligații de plată și sumele reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței dintre sumele inițial stabilite - și achitate - și sumele stabilite prin decizia contestată. Învederează reclamantul că în mod eronat s-a stabilit taxa asupra mijloacelor de transport (impozitul) datorată pentru fiecare dintre semiremorcile deținute în proprietate în perioada 2008 - 2013 inclusiv, raportat la prev. art. 263 alin. 4 sau după caz 5 din Legea 571/2003 - privind Codul Fiscal întrucât reclamantul datora un impozit prin raportare la prev. art. 263 alin. 6, așa cum și inițial a fost stabilit. Raportat la documentele depuse la pârât în temeiul art. 263 alin. 8 din Codul Fiscal, mobilele în discuție sunt semiremorci, fără axă tractoare, cu carte proprie de identitate și înmatriculate distinct și nu „autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone" după cum nu sunt nici "combinații de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone" la care se li se aplice prevederea derogatorie cuprinsă în alin. 6 al art. 263 din Codul Fiscal astfel încât să facă obiectul taxării/impozitării raportat la prev. alin 4 sau după caz 5 al respectivului texte de lege. Or, în această situație, decizia contestată este ilegală sub acest aspect, taxa asupra mijloacelor de transport (impozitul) datorată pentru fiecare dintre semiremorcile deținute în proprietate în perioada 2008 - 2013 inclusiv, fiind corect calculată raportat la prev. art. 263 alin. 6 din Legea 571/2003 - privind Codul Fiscal. Mai arată reclamantul că nu se poate reține nicio culpă a sa - în concret, nici o neachitare la termenul de scadență a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale - care raportat la prev. art. art. 1241 alin. 1 din Legea O.G. 92/2003 - privind Codul de procedura fiscală să genereze în sarcina sa îndatorirea de plată a majorărilor de întârziere.
Prin întâmpinarea formulată (filele 21-23), pârâtul M. C.-N., Direcția de Taxe și Impozite Locale a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția tardivității contestării Deciziei de impunere nr. 5203/07.01.2013, comunicată reclamantului prin poștă la data de 18.01.2013 și contestată sub nr._/21.01.2013. P. municipiului C.-N. a emis Dispoziția nr.328/29.01.2013 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant iar acest act administrativ a fost comunicat reclamantului prin poștă cu confirmare de primire la data de 08.02.2013 dar a fost contestat pe calea contenciosului administrativ doar la data de 14.11.2013, prin urmare cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni de la comunicare. Pârâtul a invocat și excepția inadmisibilității cererii întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 205 alin. 1 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, împotriva unui act administrativ fiscal se poate exercita calea de atac administrativă a contestației. Contestația se adresează organului fiscal emitent, care se pronunță prin decizie sau dispoziție. Cum din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 218 alin. 2 din OG. nr. 92/2003 și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultă că această dispoziție emisă în soluționarea contestației, poate constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ și nu în mod direct actul administrativ fiscal, apreciază că cererea directă de anulare a deciziei de impunere apare ca fiind inadmisibilă.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantul și-a extins acțiunea și față de P. municipiului C.-N. și a solicitat anularea Dispoziției Primarului nr.328/29.01.2013 (filele 39-41).
De asemenea, reclamantul a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a acțiunii în contencios administrativ (filele 37-38), motivată prin aceea că reclamantul a încheiat în luna februarie 2013 un contract de asistență juridică cu av. A. M. M. având ca obiect contestarea Deciziei de impunere nr. 5200/07.01.2013 precum și redactarea și susținerea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei indicate. Deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de asistență juridică, avocatul nu a înregistrat acțiunea în contencios administrativ în termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 544/2004. Mai mult decât atât, reclamantul a fost indus în eroare de apărătorul ales, care i-a comunicat că acțiunea a fost înregistrată în termenul de 6 luni și doar cu ocazia comunicării întâmpinării a luat cunoștință de nerespectarea termenului, motiv pentru care a reziliat contractul de asistență juridică.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul P. municipiului C.-N. a invocat excepția tardivității cererii de anulare a Dispoziției Primarului nr. 328/29.01.2013 pentru aceleași argumente expuse de pârâtul M. C.-N. prin întâmpinare. De asemenea, s-a apreciat că motivele expuse de reclamant nu pot fi considerate motive temeinice pentru aplicarea art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre aspecte contractuale care privesc părțile contractului de asistență juridică. Mai mult decât atât, reclamantul nu a respectat nici termenul de decădere de 1 an impus de textul legal menționat.
În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâți, care se impune a fi analizate cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere din oficiu nr. 5200/07.01.2013 emisă de pârâtul M. C.-N., Direcția de impozite și taxe locale s-a stabilit în sarcina reclamantului S. M. obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 4.589 lei, a sumei de 1.548,68 lei cu titlu de majorări de întârziere și a sumei de 1.894 lei reprezentând totalul pe anul 2013 (fila 16).
În conformitate cu dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestația nr._/21.01.2013 (fila 61), soluționată prin Dispoziția Primarului municipiului C.-N. nr. 328/29.01.2013 în sensul respingerii ca neîntemeiată (fila 24).
Potrivit art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. M. a înțeles să solicite în mod direct anularea titlului de creanță, fără a se îndrepta în vreun fel împotriva Dispoziției Primarului nr. 328/29.01.2013, prin cererea adițională formulată la data de 21.03.2014, înainte de primul termen de judecată, a remediat această eroare și a solicitat și anularea dispoziției de soluționare a contestației.
Având în vedere aceste aspecte, în mod evident se impune respingerea excepției inadmisibilității cererii invocată de pârâtul M. C.-N..
Pe de altă parte, conform art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aplicabil în procedura fiscală în temeiul art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, cererile de anulare a actelor administrative fiscale trebuie introduse în instanță în termen de 6 luni de la „data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă”, iar alin. 5 statuează că este vorba despre un termen de prescripție.
Potrivit confirmării de primire depuse în copie la dosar, dispoziția de soluționare a contestației a fost comunicată reclamantului la data de 08.02.2013 (fila 25); cu toate acestea, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 14.11.2013, iar extinderea de acțiune prin care s-a solicitat și anularea acestui act administrativ, abia la data de 21.03.2014, cu evidenta depășire a termenului legal de 6 luni.
Odată cu extinderea menționată, reclamantul S. M. solicită și repunerea sa în termenul de formulare a acțiunii împotriva Dispoziției de soluționare a contestației nr.328/29.01.2013.
Potrivit art. 2.522 din Codul civil, „(1) Cel care, din motive temeinice, nu și-a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție”.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a încheiat în luna februarie 2013 un contract de asistență juridică cu av. A. M. M. având ca obiect contestarea Deciziei de impunere nr. 5200/07.01.2013 precum și redactarea și susținerea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei indicate.
Deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de asistență juridică, avocatul nu a înregistrat acțiunea în contencios administrativ în termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 544/2004. Mai mult decât atât, reclamantul a fost indus în eroare de apărătorul ales, care i-a comunicat că acțiunea a fost înregistrată în termenul de 6 luni și doar cu ocazia comunicării întâmpinării a luat cunoștință partea de nerespectarea termenului, motiv pentru care a reziliat contractul de asistență juridică.
Tribunalul reține că, la fel ca orice susținere din cursul procesului, și aceste aspecte trebuiau probate, în temeiul art. 10 alin. 1 și art. 249 din Codul de procedură civilă.
Or, înscrisurile de la dosar nu susțin ipoteza prezentată de reclamant.
Astfel, împuternicirea avocațială aflată la fila 14 atestă încheierea contractului de asistență juridică la data de 14.11.2013 și nicidecum la începutul anului 2013, după cum se pretinde.
Apoi, nu este probată rezilierea contractului datorită îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor profesionale de către avocatul ales; mai mult chiar, extinderea și completarea cererii de chemare în judecată depusă la dosar după închiderea dezbaterilor este formulată de același avocat în calitate de reprezentant convențional al părții, ceea ce dovedește menținerea raporturilor contractuale.
Pentru acestea, instanța apreciază că în speță nu există motivele temeinice cerute de textul legal pentru repunerea în termenul de exercitare a dreptului la acțiune, urmând a respinge această solicitare.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, se va admite excepția tardivității și se va respinge ca prescrisă prezenta cerere.
În temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâții nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul M. C.-N..
Respinge solicitarea reclamantului de repunere în termenul de contestare a Dispoziției Primarului nr. 328/29.01.2013.
Admite excepția tardivității cererii invocată de pârâtul P. municipiului C.-N..
Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M., CNP_, cu domiciliul în C.-N., ., ., cu domiciliul procesual ales la cab.av. A. M. M. în C.-N., ., nr. 93, ., în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. prin Primar și P. municipiului C.-N., cu sediul în C.-N., ., jud. C., având ca obiect contencios fiscal, astfel cum a fost completată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul C., Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 2014.
Președinte, A. G. C. | ||
Grefier, G. B. P. |
Red.A.G.C./Tehnored.V.A.M.
5 ex./17.06.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 912/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 496/2014.... → |
|---|
