Anulare act administrativ. Sentința nr. 5519/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5519/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 1862/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Dosar conexat nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5519/2014
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de reclamanta D. M. M., în contradictoriu cu pârâții M. T. PRIN P. MUN.T. și P. MUN.T., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtului M. T. Prin P. Mun. T., cj E.-M. Gurzo, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 13.08.2014 M. T. a depus prin registratură răspuns la adresa instanței.
Se constată că la prezenta cauză a fost conexat dosarul cu numărul_ în care instanța a fost învestită și a soluționat acțiunea în acel dosar.
La întrebarea instanței, reprezentanta pârâtului de rând 1 arată că documentele care au stat la baza sumelor calculate reclamantei sunt cele de la filele 11,12 dosar, temeiul acelor documente fiind adresa formulată de către reclamantă la primărie și contractul de arendă nr. 123/02.08.2012. mai arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta pârâtului de rând 1 solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta D. M. M. în contradictoriu cu pârâții M. T., prin P. Municipiului T., T. Stefanie și P. Municipiului T., T. Stefanie, a solicitat anularea Dispoziției nr.538/27.02.2014 și anularea Deciziei de impunere nr.1/2 din data de 06.01.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
La data de 10.01.2014 i s-au comunicat de Primăria Municipiului T. Adresa nr.1/2 din data de 07.01.2014, Procesul verbal de constatare nr.1/2 din data de 06.01.2014 și Decizia de impunere nr.1/2 din data de 06.01.2014 prin care aceasta a stabilit obligații suplimentare de plată față de cele existente în evidența fiscală a Primăriei Municipiului T., în cuantum de 3689,4 lei reprezentând impozit pentru terenul de 10 ha a cărui restituire a solicitat-o în baza Legii nr.18/1991, impozit aferent perioadei 01.01._13 și majorări de întârziere.
Reclamanta a formulat contestație prin care a solicitat pârâtei revocarea actelor emise de aceasta. De la aceasta a primit un răspuns negativ.
Situația terenului: În anul 1991, mama sa, D. M. S. (în prezent decedata) a înaintat Primăriei Municipiului T. o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. La data de 12.08.2005, mama reclamantei a formulat o nouă cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Prin hotărârea nr.362/2006 emisă de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului subsemnatei, validându-se Anexa nr.29, poz.192 pe numele mamei sale, însă reconstituirea a operat avându-se în vedere cererea formulată de mama sa în anul 1991, cerere prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafață de teren mai restrânsă, conform condițiilor de restituire de la momentul respectiv, și anume cele 10 ha de teren în discuție. Ulterior, prin hotărârea nr.605/24.06.2010, aceeași comisie a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în discuție în favoarea Asociației de Pășunat T. V. 2005, punând-o în posesie și eliberându-i un titlu de proprietate pentru acest teren.
Precizează că până în prezent nici reclamanta si nici mama acesteia nu au fost puse în posesie și nu li s-a eliberat un titlu de proprietate pe terenul în discuție. Ca urmare a acestui fapt, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat obligarea Comisiei la reconstituirea dreptului de proprietate, eliberarea unui titlu de proprietate și punerea în posesie cu privire la acest teren, acțiune care face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei T..
De asemenea, în cauza înregistrată la Judecătoria T. sub nr._, s-a efectuat un prim raport de expertiză prin care s-a constatat de către expertul judiciar faptul că terenul de 10 ha este situat parțial pe raza municipiului T., iar restul suprafeței se regăsește pe raza comunei Ploscoș iar terenul situat pe raza Mun. T. se suprapune parțial cu terenul deținut de Asociația de Pășunat T. V. 2005.
Dintr-o eroare, mama sa, D. M. S., a declarat terenul în discuție la Primăria Municipiului T., cu toate că nu a fost pusă în posesie și nici nu i se eliberase titlu de proprietate pe acel teren.
Aceste aspecte a considerat că se impun a fi lămurite cu privire la situația terenului a cărui impozit se solicită.
Reiterează că până în prezent nici reclamantei si nici mamei acesteia nu li s-a eliberat titlul de proprietate cu privire la acest teren și nici nu au fost puse în posesie. Ca urmare a acestui fapt, imobilul teren nu a putut intra în activul succesoral al mamei mele și în consecință nu s-a putut dezbate succesiunea cu privire la acest imobil.
Arată reclamanta că nu deține un titlu de proprietate și nu a fost pusă în posesie cu privire la terenul care face obiectul impozitării.
Apreciază că s-au încălcat prev.art. 256 Cod fiscal și pct.73 din normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal, care prevede următoarele:
(1)Impozitul pe teren se datorează bugetului local al unității administrativ- teritoriale unde este situat terenul.
(2)Contribuabili, în cazul impozitului pe teren, sunt proprietarii terenurilor, oriunde ar fi situate acestea în România și indiferent de categoria de folosință a lor, atât pentru cele din intravilan, cât și pentru cele din extravilan.
(2A3) în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Dacă o persoană juridica-concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final.
74. Se consideră proprietari de terenuri și acei contribuabili cărora, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 18/1991, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, li s-a constituit ori reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, după caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese-verbale, fise sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de comisiile locale, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate.
Raportat la dispozițiile legale indicate, contribuabil în cazul impozitului pe teren, este proprietarul terenului în discuție.
Arată că după aprobarea hotărârii privind reconstituirea dreptului de proprietate al mamei sale, autoritățile competente nu au eliberat până în prezent titlul de proprietate și nici nu le-au pus în posesie.
În această situație și raportat la dispozițiile legale care prevăd faptul că persoana căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate datorează impozit de la data punerii în posesie, consideră că nu îi incumbă obligația de a plăti impozitul pe teren, atâta timp cât nu i s-a eliberat un titlu de proprietate pe acel teren și nici nu a fost pusă în posesie pentru a datora, conform art.256 Cod Fiscal, raportat la pct.74 din normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal, impozitul pe teren.
Mai mult decât atât, prin Hotărârea nr.605/2010, Comisia Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate a eliberat titlu de proprietate și a pus în posesie pentru un teren imobil a cărui suprafață cuprinde/se suprapune parțial cu suprafața terenului subsemnatei, pe Asociația de Pășunat T. V. 2005. în această situație, raportat la art.256 alin.1 Cod Fiscal, persoana care datorează impozit pe teren este Asociația de Pășunat T. V. 2005.
Prin Dispoziția nr.538/27.02.2014 emisă de P. Municipiului T., se specifică că impunerea terenului în discuție s-a realizat din oficiu ca urmare a neprezentării subsemnatei la convocările acestuia 1717/2/13.06.2013 și 3462/2/28.11.2013. Precizează că a răspuns acestor invitații în scris, prin adrese, prin care am explicat situația terenului în baza căruia se solicită achitarea impozitului. Mai mult decât atât, a anexat și o copie a expertizei privitoare la teren realizată în dosarul cu nr._ aflat pe rolul Judecătoriei T..
Asupra terenului care face obiectul prezentei contestații s-a realizat de către autoritățile competente o dubla impunere
La data de 10.01.2014 a primit de la Primăria Municipiului T. o decizie de impunere prin care se stabilește în sarcina mea obligația de plată a sumei de 3689,4 lei, reprezentând impozit pe teren aferent perioadei 01.01._13 și majorări de întârziere.
Așadar de Ia data punerii în posesie a Asociației de Pășunat T. V. 2005 din data de 11.05.2012, Primăria Mun. T. a emis decizii de impunere asupra aceluiași teren în sarcina a două persoane, respectiv și Agenția de Pășunat T. V. 2005, situație care contravine vădit principiilor fiscale.
Impozitele pe teren se plătesc de toți coproprietarii, proporțional cu cota fiecăruia din dreptul de proprietate.
Potrivit art.256 alin.4 Cod Fiscal, în cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. în cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Până la această dată nu s-a eliberat un titlu de proprietate cu privire la terenul în discuție pe numele reclamantei si nici pe numele mamei acesteia.
Pentru acest motiv, la dezbaterea succesiunii nu s-a putut include în activul succesoral terenul în sup. de 10 ha.
Primăria Municipiului T. a emis Decizia de Impunere nr.1/2/06.01.2014 cu nerespectarea vădită a art.256 alin.4 Cod Fiscal, impozitul impunându-se a fi stabilit în sarcina fiecăruia dintre acestea în funcție de cota parte deținută din imobil.
Pârâtul M. T. prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala, menținerea Dispoziției nr.538/27.02.2014 si totodată menținerea Deciziei de impunere nr.1/2 din data 06.01.2014, arătând următoarele:.
În urma verificărilor efectuate cu S. C. D. A. T. pentru terenurile luate în arendă de la persoane fizice, Direcția Impozite si Taxe Locale, Serviciul Constatare Impunere si Control a constatat că reclamanta D. M. M. are încheiat contractul de arendă nr. 123/02.08.2012 pentru un teren în suprafața de 10 ha. si care nu a fost declarat.
Prin adresa nr. 1717/2/13.06.2013 a fost invitata reclamanta D. M.-M. pentru declararea terenului care face obiectul contractului de arendă. Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal art. 256 alin.(l) ,,Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
(2) Impozitul prevăzut la alin. (l), denumi! în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin, (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat.
Reclamanta nu a dat curs invitației, mai mult, s-a adresat în scris solicitând prin adresa depusă si înregistrată la Direcția Impozite si Taxe Locale, Serviciul Constatare, Impunere Control sub nr._/1/17.12.2013 -restituirea impozitului pe care mama acesteia, d-na D. M. S. (în prezent decedată) l-a achitat până la data decesului. Precizează că D. M. S. a avut depusă declarația de impunere la compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei municipiului T. pentru terenul în suprafață de 10 ha. sub nr.483/1 3.03.2003, vizata de Registrul Agricol (vol._ ) si a achitat impozitul pentru acest teren până la data decesului. După această dată contractul de arendă, a fost încheiat intre S.C.D.A T. si reclamanta D. M. M. in calitate de moștenitoare a defunctei D. M. - S., iar foloasele obținute în urma contractului de arenda au fost ridicate tot de reclamanta D. M. M..
Foloasele ridicate de reclamantă de la data decesului mamei sale până la 31.12.2013 sunt în sumă de 17.200 lei (5.600 lei pentru 2011, 6.400 lei pentru 2012 si 5.200 lei pentru 2013), iar impozitul datorat pe aceeași perioada 01.01._13 este in suma de 2.695,00 lei la care se adaugă majorările de întârziere pentru neplata în termen.
Deoarece reclamanta nu a dat curs invitațiilor 1717/2/13.06.2013 si 3462/2/28.1 1.2013 s-a procedat la impunerea din oficiu a terenului conform art. 83 alin. (4) al O.G. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală cu data de 31.12.2010, în cadrul termenului de prescripție de 5 ani conform art. 91 alin (1) si (2) ale O.G. nr. 92 / 2003 republicată privind Codul de procedură fiscală.
In final, precizează că din moment ce adeverințele constituie o dovada a dreptului de proprietate toate efectele acestui fapt se vor lega indisolubil de proprietate, inclusiv asumarea unor obligații, cum este in speța de fata obligația fiscala.
In baza considerentelor expuse anterior si in conformitate cu prevederile legale considera ca, în mod corect reprezentanții organelor fiscale au stabilit obligații fiscale in sarcina moștenitoarei D. M. - M. care a beneficiat de foloase după terenul precizat si care a încheiat un contract de arendare.
Reclamanta datorează impozit pe teren extravilan la fel cum a datorat si achitat si defuncta sa mama si solicitam respingerea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulata.
Totodată solicita respingere pct. 2 din acțiunea formulata de reclamant si anume „plata cheltuielilor de judecata ", demersurile întreprinse de M. T. prin Direcția Impozite si Taxe Locale T. fiind in conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal,HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, cu modificările si completările ulterioare.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ și conexată la dosarul nr._, Reclamanta D. M. M. în contradictoriu cu pârâții M. T., prin P. Municipiului T., T. Stefanie și P. Municipiului T., T. Stefanie, a solicitat obligarea pârâților la restituirea sumei de 2.266 lei plătită cu titlu de impozit pe anii 2008, 2009, 2010 prin emiterea unei decizii de restituire, precum plata dobânzii legale a acestei sume de la achitarea fiecărui impozit și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată, învederând următoarele:
La data de 10.01.2014 i s-au comunicat de Primăria Municipiului T. actele indicate mai sus prin care aceasta a stabilit obligații suplimentare de plată față de cele existente în evidența fiscală a Primăriei Municipiului Tureda, în cuantum de 3684,4 lei repezentând impozit pe terenul de 10 ha a cărui restituire a solicitat-o în baza Legii nr. 18/1991, impozit aferent perioadei 01.01._13 si majorări de întârziere. În ciuda nenumăratelor discuții purtate cu Primăria Municipiului T. referitoare la terenul în discuție, comunicându-i acesteia că pentru terenul respectiv nu s-a emis titlu de proprietate si nu a fost pusă în posesie, aceasta a emis Decizia de impunere nr. 1/2/06.01.2014 prin care i s-a impus plata impozitului respectivului teren pentru perioada 01.01._13. Consideră că impozitul plătit pe anii 2008-2010 aferent terenului în baza căruia s-a emis decizia de impunere nu era datorat, nici reclamanta si nici mama acesteia nu erau proprietare ale terenului în discuție. Reclamanta a formulat cerere de restituire a impozitului cerere primită de pârâți în data de 06.02.2014 însă nu a primit un răspuns.
În anul 1991, mama sa, D. M. S. (în prezent decedata) a înaintat Primăriei Municipiului T. o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. La data de 12.08.2005, mama reclamantei a formulat o nouă cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Prin hotărârea nr.362/2006 emisă de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului subsemnatei, validându-se Anexa nr.29, poz.192 pe numele mamei sale, însă reconstituirea a operat avându-se în vedere cererea formulată de mama sa în anul 1991, cerere prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafață de teren mai restrânsă, conform condițiilor de restituire de la momentul respectiv, și anume cele 10 ha de teren în discuție.
Ulterior, prin hotărârea nr. 605/24.06.2010, aceeași comisie a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în discuție în favoarea Asociației de Pășunat T. V. 2005, punând-o în posesie și eliberându-i un titlu de proprietate pentru acest teren.
Precizează că până în prezent nici reclamanta si nici mama acesteia nu au fost puse în posesie și nu li s-a eliberat un titlu de proprietate pe terenul în discuție. Ga urmare a acestui fapt, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat obligarea Comisiei la reconstituirea dreptului de proprietate, eliberarea unui titlu de proprietate și punerea în posesie cu privire la acest teren, acțiune care face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei T..
De asemenea, în cauza înregistrată la Judecătoria T. sub nr._, s-a efectuat un prim raport de expertiză prin care s-a constatat de către expertul judiciar faptul că terenul de 10 ha este situat parțial pe raza municipiului T., iar restul suprafeței se regăsește pe raza subsemnatei situat pe raza Mun. T. se suprapune parțial cu terenul deținut de Asociația de Pășunat T. V. 2005.
Dintr-o eroare, mama sa, D. M. S., a declarat terenul în discuție la Primăria Municipiului T., cu toate că nu a fost pusă în posesie și nici nu i se eliberase titlu de proprietate pe acel teren.
Apreciază că s-au încălcat prev. art. 256 Cod Fiscal și ale pct.73 din normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal.
În această situație și raportat la dispozițiile legale care prevăd faptul că persoana căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate datorează impozit de la data punerii în posesie, considerăm că nu incumbă în sarcina noastră obligația de a plăti impozitul pe teren, atâta timp cât nu mi s-a eliberat un titlu de proprietate pe acel teren și nici nu am fost pusă în posesie pentru a datora, conform art.256 Cod Fiscal, raportat la pct.74 din normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal, impozitul pe teren.
Mai mult decât atât, prin Hotărârea nr.605/2010, Comisia Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate a eliberat titlu de proprietate și a pus în posesie pentru un teren imobil a cărui suprafață cuprinde/se suprapune parțial cu suprafața terenului reclamantei, pe Asociația de Pășunat T. V. 2005. în această situație, raportat la art.256 alin.1 Cod Fiscal, persoana care datorează impozit pe teren este Asociația de Pășunat T. V. 2005.
Prin Dispoziția nr.538/27.02.2014 emisă de P. Municipiului T., se specifică că impunerea terenului în discuție s-a realizat din oficiu ca urmare a neprezentării subsemnatei la convocările acestuia 1717/2/13.06.2013 și 3462/2/28.11.2013. Precizează că a răspuns acestor invitații în scris, prin adrese, prin care am explicat situația terenului în baza căruia se solicită achitarea impozitului. Mai mult decât atât, a anexat și o copie a expertizei privitoare la teren realizată în dosarul cu nr._ aflat pe rolul Judecătoriei T..
Asupra terenului care face obiectul prezentei contestații s-a realizat de către autoritățile competente o dubla impunere
La data de 10.01.2014 a primit de la Primăria Municipiului T. o decizie de impunere prin care se stabilește în sarcina mea obligația de plată a sumei de 3689,4 lei, reprezentând impozit pe teren aferent perioadei 01.01._13 și majorări de întârziere.
Prin hotărârea nr.605/24.06.2010, Comisia Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în discuție în favoarea Asociației de Pășunat T. V. 2005, punând-o în posesie prin procesul verbal din data de 11.05.2012 și eliberându-i un titlu de proprietate pentru acest teren.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare nr.1/2/06.01.2014 și prin decizia de impunere nr.1/2/06.01.2014 s-a stabilit că reclamanta D. M. M. are de plătit o diferență de impozit pe teren in cuantum de 2.695 lei, pe care a achitat-o, precum și majorări în cuantum de 994,40 lei pe care le-a achitat (f.20 dosar nr._ și f. 62-63 dosar conexat). Temeiul acestor obligații a fost stabilit ca fiind art. 83 alin.4 și art. 66 din OG nr.92/2003 respectiv impozitul pe teren datorat pentru terenul extravilan cu suprafața de 100.000 mp, aflat în arenda . contractului de arendă nr. 123/02.08.2012. S-a menționat că terenul a fost luat în evidență pe numele reclamantei D. M. M. începând din data 31.12.2010, dată de la care, în urma decesului doamnei D. M. S., nu s-a mai achitat impozitul pe teren.
Prin Dispoziția nr. 538/27.02.2014 emisă de P. Municipiului T., s-a respins contestația formulată de reclamanta D. M. M. împotriva deciziei de impunere nr. 1/2/06.01.2014 și a procesului verbal de constatare cu același număr, reținându-se că reclamanta a încheiat contractul de arendă nr. 123/02.08.2012 pentru un teren în suprafață de 10 ha și care nu a fost declarat, fapt constatat in urma verificărilor efectuate la . terenurile luate în arendă de la persoanele fizice. S-a reținut că prin adresa nr. 3462/2/28.11.2013, reclamanta a fost invitată pentru declararea terenului însă nu s-a prezentat. S-a reținut că mama reclamantei, doamna D. M. S. a depus declarația de impunere pentru acest teren la Primăria T. și a achitat impozitul pentru acest teren până la data decesului iar după această dată contractul de arendă a fost încheiat cu reclamanta, iar foloasele obținute prin contractul de arendă i-au revenit tot reclamantei. S-a reținut că reclamanta nu a dat curs invitației primăriei pentru declararea terenului și totodată a solicitat prin adresa nr._/1/17.12.2013 restituirea impozitului plătit mama reclamantei.
Prin dispoziția menționată s-a mai reținut că foloasele ridicate de reclamantă de la data decesului mamei sale până la data de 31.12.2013 sunt de 17.200 lei, respectiv 5.600 lei pentru anul 2011, 6400 lei pentru anul 2012 și 5200 lei pentru anul 2013 iar impozitul datorat pentru perioada 01.01._13 este de 2.695 lei plus majorări pentru neplata la termen.
S-a reținut că s-a procedat la impunerea din oficiul conform art. 83 alin.4 din OG nr.92/2003 întrucât reclamanta nu a dat curs invitațiilor pârâtei.
S-a reținut că potrivit art. 66 din OG nr. 92/2003, dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii, se poate face prin raportare la foloasele obținute din bunurile impozabile.
Reclamanta, personal a plătit cu titlu de impozit pe teren, în favoarea Municipiului T. suma de 2.266 lei, pentru anii 2008, 2009, 2010, astfel cum rezultă din chitanțele de la filele 10, 11 și 12 din dosarul conexat nr._ al Tribunalului Cluj.
Instanța apreciază că nici mama reclamantei, D. M. S., care a decedat în data de 02.12.2009 (f.23) și nici reclamanta nu datorează impozitul pe teren în cuantumul și în modalitatea de plată stabilite inclusiv prin decizia de impunere nr.1/2/06.01.2014 și confirmată prin Dispoziția nr. 538/27.02.2014 iar suma de 2266 lei a fost plătită de către reclamantă fără a fi datorată, astfel că se impune restituirea acesteia.
Astfel, nici reclamanta nici mama acesteia nu au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren de 10 ha în circumscripția teritorială a municipiului T. pentru a putea fi incidente prevederile art. 256 alin.1 din Codul fiscal și ale pct. 73 și 74 din Normele metodologice de aplicare a acestuia.
Astfel, nu sunt incidente prevederile alin.1 ale art. 256 din Codul fiscal întrucât reclamanta respectiv mama acesteia nu sunt proprietarele terenului de 10 ha. Astfel, din adresa Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. înaintată Judecătoriei T. (f.24) rezultă că suprafața de 10 hectare de teren cu privire la care D. M., D. I., moștenitori ai defunctei D. M. M., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, se găsește numai parțial pe raza municipiului T., restul fiind situat în . privire la acest tern se desfășoară in prezent procesul civil înregistrat la Judecătoria T. sub nr._, așadar nici reclamanta și nici mama acesteia nu au avut și nu au calitatea de proprietar, pentru a se aplica dispozițiile art. 256 alin.1 Cod fiscal conform cărora impozitul anual pe teren este datorat, cu excepția situației în care prin lege se prevede altfel, de către proprietar.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 55/19.05.2010 emis de B.N.P M. R., moștenitorii defunctei D. M. S., decedată în data de 02.12.2009, cu ultimul domiciliu în municipiul T., sunt reclamanta D. M. M., în calitate de fiică, cu o cotă de ½ și D. I., în calitate de fiu, cu o cotă de ½ din masa succesorală (f.23).
Prin urmare, la emiterea deciziei de impunere contestate și a Dispoziției nr. 538/2014, s-au încălcat și prev. art. 256 alin.2 Codul fiscal, potrivit cărora impozitul pe teren se datorează bugetului local al comunei, orașului sau al municipiului în care este situat terenul. Or, din datele existente până în acest moment, terenul este parțial situat în municipiului T., restul fiind situat în ., în mod nelegal municipiul T. a decis obligarea reclamantei la plata impozitului pentru un teren cu suprafața de 10 hectare care nu se află decât parțial în raza municipiului T..
Au fost nesocotite și prev. art. 256 alin.4 din Codul fiscal care stabilesc că în situația în care terenul este deținut în comun de două sau mai multe persoane fiecare datorează impozit pro parte, pentru acel teren. Or, reținând că defuncta D. M. S. nu a avut calitatea de proprietar, chiar dacă moștenitorii săi ar fi dobândit între timp dreptul de proprietate, trebuie constatat și că pârâții au cunoscut faptul decesului numitei D. M. S., menționând această împrejurare în procesul verbal de constatare care a stat la baza deciziei de impunere și in Dispoziția nr. 538/2014, însă au neglijat să solicite Camerei Notarilor Publici informații privind moștenitori defunctei, în vederea aplicării corecte a dispozițiilor legale privind plata taxelor și impozitelor. De altfel, dacă ar fi solicitat o copie a certificatului de moștenitor, s-ar fi constatat care este masa succesorală reală a defunctei D. M. S. și că nu numai reclamanta este succesoarea defunctei D. M. S., ci și fratele acesteia, D. I.. Procedând în sens contrar, pârâtele au prejudiciat-o pe reclamantă, impunându-i plata unor sume nedatorate, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.
Este irelevant că reclamanta D. M. M. a încheiat singură un contract de arendă cu privire la terenul situat numai parțial în municipiul T., respectiv contractul de arendă nr. 123/02.08.2012 deoarece potrivit art. 640 din Noul Cod Civil, actele de conservare se pot face de către un singur coproprietar, fără acordul celorlalți coproprietari. În mod corelativ, potrivit art. 637 din Noul cod civil, fructele se cuvin fiecărui coproprietar, corespunzător cotei sale de proprietate. Aceste dispoziții legale sunt similare celor din vechiul Cod civil. Contractele astfel încheiate sunt opozabile și celorlalți coproprietari. Însă regimul actelor de conservare a bunului comun nu se răsfrâng asupra raporturilor de drept fiscal. Dispoziția legală menționată privește numai raporturile de drept privat dintre coproprietarii bunurilor imobile, fără a fi incidentă cu privire la raporturile de drept fiscal dintre autoritatea publică și coproprietarii unui anumit imobil, cu atât mai mult cu cât nici beneficiarul fructelor bunului nu poate fi determinat ca urmare a constatării că numai unul din cotitulari a încheiat actul întrucât, ca regulă, fructele se cuvin tuturor. Autoritatea publică are în această sferă obligația de a aplica întocmai dispozițiile de drept fiscal și drept procesual fiscal care reglementează raporturile dintre autoritatea publică și contribuabil. Aceeași ar fi situația și în ipoteza în care contractul de arendă ar fi apreciat ca fiind un act de administrare, fiind necesar în acest caz acordul tuturor coproprietarilor potrivit dispozițiilor supletive ale noului Cod civil. Modalitatea de administrare a bunului comun nu are relevanță în materia stabilirii taxelor și impozitelor.
Instanța apreciază că pârâții au încălcat prev. art 83 alin.4, art.66, art. 67 și art. 67 ind.1 din Codul de procedură fiscală. Este adevărat că in cazul nedepunerii declarației fiscale, se naște dreptul organului fiscal de a stabili, din oficiu, impozitele datorate, fiind posibilă estimarea bazei de impunere potrivit art. 67 codul procedură fiscală și fiind necesară verificarea documentară potrivit art. 67 ind.1 Cod procedură fiscală.
Conform art. 67 ind.1 alin.2 din Codul procedură fiscală organul fiscal, pentru a stabili corect situația fiscală a contribuabilului, trebuie să verifice documentele existente la dosarul fiscal al contribuabililor precum și orice alte informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale. Or, în acest sens, pârâții nu au solicitat informațiile mai sus menționate, deținute de Camera Notarilor Publici și au interpretat eronat celelalte documente aflate la dosarul reclamantei, astfel cum se va arăta în continuare.
Trebuie reținut și că potrivit art. 66 alin.1 din Codul proc. fiscală, în cazul în care constată că anumite bunuri care „constituie baza impozabilă sunt deținute de persoane care în mod continuu beneficiază de câștigurile sau de orice foloase obișnuite aduse de acestea și că persoanei respective declară in scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor dau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligației fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane”. Astfel, potrivit acestei dispoziții legale, invocată de către pârâte în sprijinul actelor administrative emise, nu este suficient ca persoana să obțină în mod continuu câștiguri ca urmare a bunului impozabil, ci este necesar ca acea persoană să declare în scris că nu este proprietarul bunurilor, nearătând adevăratul titular al dreptului de proprietate, or aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ. Totodată, această dispoziție se aplică numai dacă este imposibilă stabilirea adevăratului proprietar al terenului, presupunând desigur că întregul teren de 10 hectare se află in circumscripția municipiului T., condiție de asemenea neîndeplinită, astfel cum s-a arătat. Totodată, nu era imposibil a se stabili cine era proprietarul terenului, atâta timp cât rezultă din actele aflate în dosarul nr._ al Judecătoriei T. că reclamanta și fratele acesteia nu au calitatea de proprietar al terenului, revendicând acest teren iar acesta a fost atribuit unei asociații. De asemenea în privința condiției obținerii foloaselor, trebuie remarcat că și în situația încheierii unui contract de arendă de către unul dintre titularii dreptului, beneficiul poate reveni și celuilalt cotitular.
De altfel, prin adresa nr. 8158/1/15.07.2013 înregistrată la Primăria Municipiului T., Direcția impozite și taxe locale, reclamanta D. M. M. a arătat în mod explicit că nu are titlu de proprietate pentru terenul în discuție deci din acest motiv terenul nu face parte masa succesorală și a învederat, totodată, că terenul a fost atribuit Asociației de pășunat T. V. 2005, împrejurare care reiese și din adresa Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. depusă in dosarul nr._ al Judecătoriei T. (f.14, f. 24). Astfel, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 66 alin.1 C. pr. fiscală privind neindicarea titlului dreptului de proprietate de către persoana care beneficiază de câștigul de pe urma bunului, întrucât reclamanta a arătat în această adresă că terenul „nostru” a fost atribuit în favoarea Asociației de Pășunat T. V. 2005 care a și fost pusă în posesie.
Pârâta a mai invocat în sprijinul actelor pe care le-a emis împrejurarea că în favoarea mamei reclamantei s-a emis Adeverința nr.9854/14.06.1993 (f.36 și f.43 dosar conexat). Or, din această adeverință rezultă că reclamanta a primit acțiuni la . dreptul de proprietate pe suprafața de 0,5 hectare, așadar nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 hectare care a făcut obiectul impunerii.
Nici argumentul pârâtei potrivit căreia anterior contractului de arendă nr. 123/02.08.2012 mama reclamantei a încasat foloase de pe suprafața de teren de 10 hectare în baza anexei 19 din Legea nr. 18/1991, nu este întemeiat deoarece încasarea foloaselor de către mama reclamantei nu este o condiție prevăzută de lege pentru stabilirea impozitului pe teren în sarcina reclamantei.
Din conținutul adeverinței nr.9854/14.06.1993 emise în favoarea mamei reclamantei și privind primirea unor acțiuni pentru suprafața de 9,8 hectare de teren și a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,5 hectare de teren, rezultă cu evidență că mama reclamantei a făcut o eroare atunci când a declarat întregul teren de 10 hectare la Direcția impozite și taxe locale, iar pârâtele, având toate documentele referitoare la teren, aveau obligația să constate aceasta atâta timp cât adeverința (f.71) nu se coroborează cu declarația (f.67).
D altfel, pârâtele nu au respectat nici prevederile pct. 74 din Normele de aplicare a Codului fiscal, potrivit cărora „Se consideră proprietari de terenuri și acei contribuabili cărora, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 18/1991, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, li s-a constituit ori reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, după caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese-verbale, fise sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de comisiile locale, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate”. Astfel, nici mama reclamantei și nici reclamanta nu au fost puse în posesie cu privire la terenul de 10 ha, neexistând în acest sens „procese-verbale, fise sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de comisiile locale”.
Pe de altă parte, deși Stațiunea de Dezvoltare, Cercetare Agricolă Cluj a precizat în adresa nr. 70/07.05.2014 (f.41 ) că reclamanta a încheiat contractul de arendă pentru suprafața de 10 hectare în data de 02.08.2012 iar anterior drepturile pentru suprafața respectivă s-au exercitat conform contractului de arendă nr. 915/71/24.06.1998, încheiat cu mama reclamantei, totuși prin adresa nr.243/15.11.2013 aceeași unitate a precizat că reclamanta a fost cea care a încasat arenda pentru suprafața de teren de 10 hectare pentru anii 2008-2012, deși cuprinsul celelalte adrese s-a făcut trimitere la un contract de arendă încheiat cu reclamanta în anul 2012. mama reclamantei a încheiat contractul de arendă nr._ (f. 50-52).
Așadar, constatând că au fost încălcate prevederile legale privind stabilirea impozitului pe teren, atât sub aspectul condiției privind proprietarul terenului, beneficiarul foloaselor rezultate din exploatarea terenului cât și a condiției privind situarea terenului în circumscripția municipiului T., sunt incidente și prevederile art. 117 alin.1 lit.d) Cod procedură fiscală potrivit cărora se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Astfel, sumele plătite de către reclamantă cu titlu de impozit pe teren pentru anii 2008, 2009, 2010 conform chitanțelor de la filele 10, 11, 12 din dosarul conexat, sunt supuse restituirii în temeiul acestei dispoziții legale.
Pentru aceste considerentele de fapt și de drept, în baza prevederilor legale menționate și a art. 218 alin. 3 din OG nr. 92/2003, instanța va admite în parte acțiunea, va anula decizia de impunere nr. 1/2/06.01.2014 emisă de Primăria municipiului T., Direcția impozite și taxe locale, cu privire la impozitul pe teren în valoare de 3.689,40 lei stabilit pentru perioada 01.01._13, va constata nelegalitatea dispoziției nr. 538/27.02.2014 emisă de P. municipiului T. și va obliga pârâții, în solidar, la restituirea către reclamantă a sumei de 2.266 lei, cu dobânda legală de la data de 31.03.2014 și până la data plății.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâții aflați în culpă procesuală, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 327 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta D. M. M., dom. în T., ., . în contradictoriu cu pârâtul M. T., prin P. Municipiului T., si P. Municipiului T., T. Stefanie, cu sediul în T., Piața 1 Decembrie 1989 nr. 28, jud.Cluj.
Anulează decizia de impunere nr. 1/2/06.01.2014 emisă de Primăria municipiului T., Direcția impozite și taxe locale, cu privire la impozitul pe teren în valoare de 3.689,40 lei stabilit pentru perioada 01.01._13 și constată nelegalitatea dispoziției nr. 538/27.02.2014 emisă de P. municipiului T.
Obligă pârâții, în solidar, la restituirea către reclamantă a sumei de 2.266 lei, cu dobânda legală de la data de 31.03.2014 și până la data plății.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 327 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din data de 02.10.2014.
Președinte, I. P. | ||
Grefier, L. C. |
Red.I.P.
Tehn.GM
5 ex./14.10.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 210/2014.... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
