Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2420/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2420/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 8925/117/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F., DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2420/2014

Ședința publică din 13 Martie 2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: A.-C. Ț.

Grefier: D.-P. Oneș

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. A., pe pârâta S. F. MUNICIPAL T. (F. AFP T.) și pe chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU, cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că potrivit HG 520/24.07.2013 privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, A.F.P. T. a devenit S. F. Municipal T..

Instanța constată că deși la termenul de judecată anterior s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru UE, precum și traducerea actelor aflate la dosar, sub sancțiunea anulării cererii, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Față de această împrejurare, instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. _ , reclamantul S. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj - S. F. Municipal T. (fosta Administrația Finanțelor Publice a mun. T., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2347 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la data restituirii efective a sumei, conform OG nr.9/2000, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante, chitanța de plată a taxei, actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Prin întâmpinare pârâta S. F. Municipal T. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece la data promovării acțiunii reclamantul nu avea un drept de restituire a taxei achitate, drept care să îi fie protejat de lege.

Totodată, prin întâmpinarea din data de 11 decembrie 2013 pârâta SFM T. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat în esență de faptul că la data promovării acțiunii reclamantul nu are un drept de restituire în integralitate a taxei, drept care să îi fie protejat de lege. Totodată, a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, solicitându-se ca, în cazul admiterii acțiunii, să se admită și cererea de chemare în garanție.

În susținere se arată că taxa care a fost plătită ”se constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. Pentru Mediu în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului (f.19-21)

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW, cu nr. de identificare WBACA31020FB70612, care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 2.347 lei cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria Mun. T. cu chitanța . nr._ în data de 09.04.2009 (fila 8)

Reclamantul, la data de 08.07.2013 a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă pârâta a refuzat restituirea taxei (f.5).

La dosarul cauzei reclamantul nu a depus însă dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru al Uniunii Europene și traducerea actelor aflate la dosar, pentru a fi aplicabile în speță prevederile art.110 din TFUE, astfel încât, văzând și dispozițiile art.249 C.civ. conform cărora cel ce face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească (ceea ce reclamantul nu a făcut în cauza de față, deși a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar actele arătate mai sus), instanța va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj – S. F. Municipal T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. A., cu dom. în . nr. 62A, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj – S. F. Municipal T., cu sediul în T., P-ța Romană nr. 15B,jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A.-C. Ț. D. P. ONEȘ

Red. 2 ex./A.C.Ț../D.M./04.04..2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2420/2014. Tribunalul CLUJ