Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1991/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1991/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 7591/117/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1991/2014
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare în vederea pronunțării, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul M. D. M. în calitate de administrator al . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 19 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 21 mai 2013, reclamantul M. D. M. în calitate de administrator al . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4102 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale în aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu Administrația Finanțelor Publice Cluj-N..
Prin întâmpinarea formulată (f.22) pârâta a solicitat respingerea acțiunii învederând că urmare pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 care a abrogat OUG nr. 50/2008, astfel că nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de instituire a Comunității Europene, înlăturându-se discriminările avute în vedere de CJUE. Astfel, prin nota lege, s-a instituit taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse acestei taxe, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în Romania cât și celor ce provin din alte state membre ale UE. Deși la data de 30.01.2012, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. I ale art. 4 alin. 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, această prevedere a fost valabilă până la 01.01.2013, dată începând cu care Legea nr. 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, fiind înlăturate toate discriminările ce au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român.
În consecință, solicită instanței să observe că reclamantul a achitat taxa pe emisiile poluante la data de 21.02.2013 iar acțiunea, în această situație, se impune a fi respinsă.
Referitor la obligarea instituției pârâte la plata dobânzilor aferente sumei de 4102 lei începând cu data plății și a cheltuielilor de judecată, solicită instanței respingerea acestei cereri ca neîntemeiată întrucât pârâta a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare astfel că cererea este nejustificată.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 4102 lei la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N.. Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
În primul rând, această taxă achitată către pârâtă, prevăzută la data plății de art.2141 – 2143 Cod fiscal, este contrară prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea UE (fostul art.90 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), discriminând autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale UE, față de produsele similare.
În al doilea rând, raportat la art.117 alin.1 lit. a și d Cod procedură fiscală, această taxă a fost încasată de pârâtă, fără a exista un titlu de creanță și ca urmare a aplicării eronate a textelor legale (în condițiile în care norma comunitară, în speță fostul art.90 din Tratatul CE avea prioritate față de norma națională).
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.
În baza art. 453 NCPC, tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. D. M. în calitate de administrator al . domiciliat în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4102 lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății 21.02.2013 și până la restituirea integrală.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2014.
Președinte, C.-A. C. | ||
Grefier, G. P. |
G.P. 03 Martie 2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 3416/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








