Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 6493/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 6493/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 5114/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6493/2014

Ședința publică de la 12 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE O.-C. T.

Grefier O. A.

Pe rol se află judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. P. și pe pârât A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, chemat în garanție ADMINSITRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, ]n baya art.74 N.C.pr.civ. va încuviința în principiu cererea de chemare în garanție.

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acesta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 17 septembrie 2014, reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1552 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul marca VOLKSWAGEN TIP GOLF . WVWZZZ1HZRW124345, înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În drept, a invocat art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 90 paragraf 1 din tratatul CE (actualmente art. 110 TFUE).

În probațiune, reclamantul a depus certificatul de înmatriculare al autovehiculului, cartea auto, cererea de restituire, dovada înmatriculării și dovada privind plata taxei de poluare, împuternicire avocațială.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtă (f. 24), s-a invocat respingerea acțiunii ca neîntemeiata prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate. Asa cum rezulta din actul administrativ-fiscal atacat, care a fost emis dupa ce reclamanta a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autovehicule, la baza perceperii acesteia au stat prevederile OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Asa cum rezulta din conținutul actului normativ, scopul instituirii OUG 50/2008, este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv al jurisprudenței CJUE.

Prin aceeași întâmpinare, parata a formulat o cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea, să dispună obligarea chematului în garanție să restituie pârâtei, întreaga sumă la plata căreia o va obliga.

Apreciază că, în caz de admitere a acțiunii, pârâta nu va avea posibilitatea să restituie taxa pe poluare solicitată, decât dacă, suma plătită în contul beneficiarului Fondul Pentru Mediu, se va vira de către beneficiar în contul pârâtei.

În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 50/2008.

Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN TIP GOLF . WVWZZZ1HZRW124345, care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, o taxă de poluare în cuantum de 1552 lei la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. (f. 6), conform chitanței nr._/5.11.2009. Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind respinsă (f. 9).

În primul rând, această taxă achitată către reclamant este contrară prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea UE (fostul art.90 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), discriminând autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale UE, față de produsele similare.

În al doilea rând această taxă a fost încasată de pârâtă, fără a exista un titlu de creanță și ca urmare a aplicării eronate a textelor legale (în condițiile în care norma comunitară, în speță fostul art.90 din Tratatul CE avea prioritate față de norma națională).

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită, încalcă prevederile art. 90 din TFUE vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.

Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție în temeiul art.72 și urm. Cod procedură civilă, va admite și cererea de chemare în garanție.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 500lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând 200 lei taxă judiciară de timbru și 300 lei onorariu avocațial parțial, proporțional cu complexitatea cauzei și munca depusă de către avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. P. CNP_, cu domiciliul proc. ales în Cluj-N., ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj și, în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1552 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării 5.11.2009 și până la momentul restituirii integrale a sumei.

Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Obligă pe chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj suma de 1552 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 12.12.2014.

Președinte,

O.-C. T.

Grefier,

O. A.

O.A. 12 Decembrie 2014

Red. O.T/tehnored. O.A

5 ex./17.12._14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 6493/2014. Tribunalul CLUJ