Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 447/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 447/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 3910/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.447/2014

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. C.

Grefier: A. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului D. G., av. K. A., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constată că, prin Hotărârea nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în urma reorganizării, Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N. a devenit Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

De asemenea, instanța constată că, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a depus la dosar, în două exemplare, întâmpinare la cererea de chemare în judecată, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului.

Reprezentanta reclamantului D. G. depune la dosar răspunsul emis de către Instituția Prefectului jud. Cluj, din care rezultă faptul că autoturismul provine din Germania.

În continuare, instanța întreabă reprezentanta reclamantului D. G. dacă are cereri de formulat ori excepții de ridicat prealabile acordării cuvântului în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentanta reclamantului D. G. învederează instanței că nu are cereri de formulat ori excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantului în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentanta reclamantului D. G. solicită instanței admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată și precizată, înregistrată pe rolul instanței la data de 18.02.2013 sub nr. de mai sus reclamantul D. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ (fosta Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N.), anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 29.03.2011 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.774 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data efectuării plății și până la data restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.110 din TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare-cumpărare, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AJFP Cluj.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar reclamantul solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.774 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda fiscală calculată de la data de 29.03.2011 și până la data restituirii efective a sumei (f.25-26).

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj (fosta Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N.), a formulat întâmpinare solicitând respingerea în parte a acțiunii pe fond ca netemeinică.

Cu privire la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 1.774 lei solicită respingerea acestei cereri ca netemeinică și nelegală (f.29)

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 29.03.2011 reclamantul a achitat suma 1.774 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Skoda F., cu . TMBGD26Z_, conform chitanței . nr._ din data de 29.03.2011, la Trezoreria Municipiului Cluj-N. (fila 8).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.J.F.P. Cluj cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de 07.02.2013 sub nr. 27 s-a arătat că taxa achitată are temei legal și nu poate face obiectul unei restituiri (fila 16).

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, și în consecință, va dispune anularea deciziei de calcul nr._ emisă de pârâta la data de 29.03.2011, urmând a fi obligată aceasta să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală în materie fiscală, de la data plății și până la data restituirii integrale, ținând seama de prevederile art. 124 al. 2 și 120 al. 7 din Codul de Procedură Fiscală, precum și Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene pronunțată la data de 18.04.2013 în cauza M. I..

Potrivit art. 453 al. 1 Cod Procedură Civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

În conformitate cu art. 451 al. 2 Cod Procedură Civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de către avocat. Ori văzând valoarea obiectului pricinii, practica constantă în materie și gradul de dificultate scăzut, din punct de vedere juridic a cauzei, precum și munca desfășurată de către avocat care s-a limitat practic la redactarea cererii de chemare în judecată, tribunalul apreciază că obligarea pârâtei la plata unui onorariu în sumă de 300 lei, apare ca fiind o sarcină excesivă, astfel încât instanța va proceda la reducerea acestuia la suma de 200 lei.

D. consecință, și având în vedere prevederile art. 453 al. 1 Cod Procedură Penală, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 239,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial parțial (filele 4 și 5).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ precizată și formulată de reclamantul D. G., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 8, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj (fosta Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N.), cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul nr._ emisă de către pârâtă la data de 29.03.2011.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.774 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie fiscală calculată de la data de 29.03.2011 și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. A. T.

aflată în c.o., semnează prim grefier

Red.4 ex./L.C./D.M./

28.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 447/2014. Tribunalul CLUJ