Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1574/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 1574/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 10898/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR.10._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

aflate sub incidența Legii nr.677/2001

SENTINȚA CIVILĂ NR.1574/2014

Ședința publică din 14 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-F. D.

GREFIER: A.-P. BOȚIOC

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj (fostă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N.), având ca obiect restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantului, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentanta reclamantului învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.

Tribunalul constatând că a fost îndeplinită procedura prealabilă și nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, în temeiul prevederilor art.395 Noul Cod de procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 3.254 lei, plătite cu titlu de taxă de poluare nedatorată, pentru înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tip GOLF și nerestituită, conform art.117 alin.1 lit. d Cod procedură fiscală, actualizată cu dobânda legală în materie civilă conform O.G. nr.13/2011 de la data achitării taxei (03 Martie 2009) și până la momentul plății efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13 Noiembrie 2013 reclamantul M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj (fostă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N.), restituirea sumei de 3.254 lei, plătite cu titlu de taxă de poluare nedatorată, pentru înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tip GOLF și nerestituită, conform art.117 alin.1 lit. d Cod procedură fiscală, actualizată cu dobânda legală în materie civilă conform O.G. nr.13/2011 de la data achitării taxei (03 Martie 2009) și până la momentul plății efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, tip GOLF, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 21 Mai 1997, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3.254 lei, conform chitanței . nr._/03 Martie 2009 (f.10).

Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobinda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite, adica de la data incasarii sumei din speta. Ca atare in temeiul prevederilor OG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta, a cărei culpă procesuală este dovedită, va fi obligată să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial, conform actelor justificative depuse la dosarul cauzei (f.5,22, 30).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta (fostă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N.), având ca obiect restituire taxă poluare.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.254 lei, achitată cu titlu de pe poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 03 Martie 2009 și până la data restituirii efective a sumei menționate.

Obligă pârâtul să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 Februarie 2014.

Președinte,

A.-F. D.

Grefier,

A.-P. Boțioc

Redactat A.F.D./A.P.B./14 Februarie 2014/4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1574/2014. Tribunalul CLUJ