Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5708/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5708/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 2141/117/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚACIVILA Nr. 5708/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier I.-M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL D. și chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat A. I. P., lipsă fiind restul părtilor.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Instanța acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantului nu se opune admiterii în principiu, declară că nu mai are de formulat alte cereri
Instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 72 alin1 NCPC și admite în principiu cererea de chemare în garanție
Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității și asupra fondului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar asupra excepției inadmisibilității și asupra fondului.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL D. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 1026 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare achitate și dobânda fiscală calculată la această sumă, începând de la data achitării taxei și pană la restituirea integrală.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat suma de 1026 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca MERCEDES-BENZ tip 168/M231C2/A 140 Categ.Auto M 1, nr. de identificare WDB1680311J156808, conform chitanței . 6 nr._ din data de 11.11.2010.
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din Tratatul Comunității Europene.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Constituția României, art. 23-25, 110 din TFUE, Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pe poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP D. .
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare în cauză, invocând excepția inadmisibilității, iar pe fond a susținut netemeinicia acțiunii întrucât textul care instituie taxa solicitată nu contravine dispozițiilor comunitare. Formulează și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 19.02.2010 reclamantul a achitat suma de 1026 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca MERCEDES-BENZ tip 168/M231C2/A 140 Categ.Auto M 1, nr. de identificare WDB1680311J156808, conform chitanței . 6 nr._ din data de 11.11.2010.. Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP D., cu solicitarea de a-i fi restituită.
Pârâta a comunicat că nu există temei pentru restituira sumei achitate.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Serviciul Fiscal Municipal D., care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Pârâta susține că reclamantul nu are un drept la restituire în integralitate a taxei cât timp acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, invocându-se doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă a diferenței rezultate dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Astfel, excepția invocată se întemeiază pe faptul că reclamantul nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege câtă vreme Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante.
Instanța reține, însă, că dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în însuși Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre, astfel că susținerea pârâtei apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța constată că prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată ulterior, instanța constată că este menționat expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP T., urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pe poluare achitată necuvenit.
În ceea ce privește dobânda fiscală pretinsă, tribunalul reține că potrivit hotărârii CJUE pronunțată în cauza 565/11, M. I., „dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, așadar cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei iar nu de la o altă dată este întemeiată.
Creanța pretinsă de reclamant are o natură fiscală, astfel că este firesc ca regimul acesteia să fie guvernat de Codul de procedură fiscală, iar potrivit textelor de lege aplicabile ale art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, în cazul raportului de drept fiscal dobânzile aplicabile sunt fiscale și nu civile, fiind de reținut și principiul echivalenței care impune ca atunci când autoritatea fiscală încalcă dreptul european prin prelevarea unei taxe contrare, în vederea reparării integrale a prejudiciului și aceasta să achite dobânzi fiscale contribuabilului în cauză.
Instituția juridică a creanței fiscale este desigur aceeași, prin urmare regimul juridic al creanței fiscale trebuie să fie cel specific acesteia și este unitar, nefiind nici legal nici previzibil ca în privința unei creanțe fiscale să se aplice termenul de prescripție de 5 ani instituit de legea specială pentru creanța fiscală dar să nu se aplice dobânda instituită de legea specială pentru creanța fiscală, cu atât mai mult cu cât în cauza I. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că limitarea dobânzii în cazul creanțelor fiscale de acest tip nu respectă principiul echivalenței și contravine astfel dreptului comunitar.
Desigur că altul ar fi fost conținutul hotărârilor CJUE în cazul în care obiect al proceselor care au determinat trimiterile preliminare, inclusiv în cauza I., nu l-ar fi constituit creanțe și obligații fiscale. În această ipoteză, lipsa caracterului administrativ fiscal al raportului juridic ar fi constituit un fine de neprimire al sesizărilor CJUE.
Așadar, este nepertinentă susținerea potrivit căreia CJUE nu stabilește ce tip de dobândă se datorează în cazul creanțelor fiscale în litigiu, interpretarea golind de conținut și lipsind de orice efect hotărârea instanței supreme a Uniunii Europene, premisa hotărârii CJUE în cauza I. fiind, desigur, că art. 124 din Codul de procedură fiscală este aplicabil în materia supusă examinării iar nu că acesta, în realitate, nu se aplică, în această ultimă situație singura soluție pe care ar fi pronunțat-o CJUE ar fi fost respingerea ca inadmisibilă a trimiterii preliminare.
Este general cunoscut că una din condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare - pe care CJUE a constatat-o ca fiind îndeplinită în cauza I. - este aplicabilitatea dispoziției legale interne la starea de fapt dedusă analizei instanței interne și, ulterior, în limita competenței sale, Curții de Justiție a Uniunii Europene.
A statua diferit, în sensul inaplicabilității în materia restituirii taxei de poluare/taxei de mediu a dobânzii fiscale înseamnă a cenzura hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, stabilind că sesizarea CJUE în vederea obținerii unei hotărâri preliminare în cauza I. a fost în realitate inadmisibilă întrucât art. 124 din C.pr.fisc. nu se aplică în litigiile având ca obiect restituirea taxei de poluare respectiv de mediu. Or, verificarea condițiilor de admisibilitate a trimiterii preliminare este de competența exclusivă a CJUE iar hotărârile CJUE sunt general obligatorii în integralitatea lor, inclusiv în privința constatării ca îndeplinite a tuturor condițiilor de admisibilitate a sesizării.
A aprecia în sensul contrar admisibilității constatate de CJUE a trimiterii preliminare în cauza I. ar însemna a nesocoti caracterul obligatoriu al hotărârii preliminare, principiul cooperării loiale între instanțele naționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, art. 267 TFUE și art. 4 TUE.
Prin urmare, CJUE, în cadrul verificării admisibilității trimiterii preliminare și ulterior, soluționând pe fond trimiterea preliminară, a stabilit ce tip de dobândă se plătește față de natura juridică a obligației, aceea de creanță fiscală, statuând cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene unui raport juridic fiscal întrucât a constatat, în urma demersului juridic specific instanței comunitare, că în legislația internă dobânzile privind creanțele fiscale sunt reglementate în art. 124 din OG nr. 92/2003 iar acesta este aplicabil în litigiile având ca obiect taxe de poluare/taxe de mediu.
În același context, în dreptul intern, instanțele care au sesizat CJUE s-au manifestat în raportul juridic cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca instanțe competente în conformitate cu natura de drept administrativ fiscal a litigiului.
Interpretarea pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o atribuie unei norme de drept european, definește înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie aplicată încă de la data intrării ei în vigoare.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantului, pârâta va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 602,6 lei, reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
In temeiul art. 74 alin.4, din codul de procedură civilă coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, ținând seama că sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare in garanție și va obliga Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 1026 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată restituită reclamantei cu dobânda fiscală de la data de 11.11.2010 și până la data plății efective, precum și a sumei de 602,6 lei reprezentând cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. C., cu domiciliul în comuna Cășeiu, ., jud. Cluj în contradictoriu cu Serviciul Fiscal D., cu sediul în mun. D., ..2, jud. Cluj.
Obligă pârâtul Serviciul Fiscal D. să plătească în favoarea reclamantului suma de 1026 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată, precum și a dobânzii fiscale de la 11.11.2010 și până la data plății efective.
Obligă pârâtul Serviciul Fiscal D. să plătească în favoarea reclamantului suma de 602,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Serviciul Fiscal D. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în mun. București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294 corp A și obligă chemata în garanție să plătească în favoarea pârâtului suma de 1026 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată, precum și a dobânzii fiscale de la 11.11.2010 și până la data plății efective, precum și a sumei de 602,6 lei reprezentând cheltuielile de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2014.
Președinte, V. B. | ||
Grefier, I.-M. P. |
Red. VB Dact.IP5 ex./14.11.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 111/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Încheierea nr.... → |
|---|
