Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5704/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5704/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 2918/117/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator de date cu caracter personal 3184

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILA Nr. 5704/2014

Ședința publică de la 15 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. B.

Grefier I.-M. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâta A. J. FINANTELOR PUBLICE T. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina .

Instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 72 alin1 NCPC și admite în principiu cererea de chemare în garanție după care reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar asupra excepției inadmisibilității și asupra fondului.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârât A. J. FINANTELOR PUBLICE T. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei de 3751 lei cu dobânda legală aferentă acesteia de la data achitării până la restituirea sumei.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a timbrului de mediu sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că timbrul de mediu este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Pe cale de întâmpinare, Serviciul Fiscal T. și Administrația F. pentru Mediu invocă inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii. Pârâta Serviciul Fiscal T. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Se susține că reclamantul are posibilitatea de a contesta suma reprezentând timbrul de mediu doar dacă autovehiculul s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila de la anexa 3.

Se mai suține că nu a fost urmată procedura de contestare administrativă

Reținem că nici un text nu interzice solicitarea de restituire a timbrului de mediu, iar pe de altă parte prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pentru toate acestea, se impune respingerea excepției.

Reclamantul a achiziționat în anul 2014 un autoturism marca BMW,tip 346 L care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a achitat la data de 08.04.2014 suma de 3751 lei cu titlul de timbru de mediu.

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, dar pârâta a refuzat.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statului Român s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă avea ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

În același sens s-a pronunțat CJUE și în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009.

S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Urmare a pronunțării acestor cauze a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, suspendată pe parcursul anului 2012, iar apoi O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Verificând dispozițiile acestui din urmă act normativ, tribunalul constată că prin intermediul său au fost înlăturate discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzelor menționate, ne mai existând prevederi care să aducă atingere Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.

Astfel, prin noua reglementare s-a instituit timbrul de mediu, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 3 din ordonanță, iar taxa se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România cât și în privința celor ce provin din alte state membre ale U.E.

De aceea, instanța apreciază că actul normativ în discuție nu descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, favorizând în același timp cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură de pe piața națională.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că taxa solicitată de reclamant este conformă cu art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea de restituire va fi respinsă ca neîntemeiată.

Apare ca neîntemeiată și cererea având ca obiect anularea actului administrativ emis de A.F.P. prin care i s-a refuzat reclamantului restituirea timbrului de mediu întrucât reclamantul nu a indicat în ce constau motivele de nulitate ale acestui act administrativ, iar pe de altă parte pentru restituirea taxei achitate nu se impune anularea deciziei emise de către pârâtă.

Dată fiind modalitatea de soluționare a cererii principale, se va respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității invocată de Serviciul Fiscal T. și Administrația F. pentru Mediu

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. C., dom. în T., ., . jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj –Serviciul Fiscal T., cu sediul în T., Piața Romană nr.15B, jud. Cluj.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu sediul în mun. București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294 corp A

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2014.

Președinte,

V. B.

Grefier,

I.-M. P.

Red. VB

Dact.IP

5 ex./14.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5704/2014. Tribunalul CLUJ