Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 662/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 662/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 4856/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 662/2014
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. U.
GREFIER: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamanta S.C. H. T. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ N., privind și pe chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 21.10.2013 prin serviciul de registratură al instanței reclamanta a depus la dosarul cauzei completare la cererea de chemare în judecată, precum și un set de înscrisuri în probațiune, la data de 08.11.2013 pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție, în trei exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei, iar unul chematei în garanție, iar la data de 20.11.2013 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 1 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, în temeiul art. 248 al. 4 Noul cod de proc. civ., unește cu fondul cauzei exceptia inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă, iar în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare atât asupra exceptiei inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă, cât și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. H. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-N., a solicitat restituirea sumei de_ lei, achitată cu titlu de taxa de poluare în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizată cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autovehicul înmatriculat într-o țară comunitară și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, certificat de înmatriculare, corespondență purtată cu AFP Cluj-N..
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-N., a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, reclamantul neavând un drept la restituire în integralitate a taxei, ci doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantei prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate. A mai solicitat respingerea solicitării de plată a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul a efectuat voluntar plata taxei de poluare, iar pârâtei nu i se poate reține o culpă procesuală.
Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N., care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Instanța reține drept neîntemeiate susținerile pârâtei în sensul că, întrucât acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, reclamanta nu are un drept la restituire în integralitate a taxei, ci are doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Astfel, excepția invocată se întemeiază pe faptul că, în opinia pârâtei, reclamantul nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege, atâta timp cât Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante; susținerea pârâtei este însă neîntemeiată întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în însuși Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.
Această interpretare a textelor legale incidente demontează argumentele invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, în fapt, reclamanta a achiziționat un autoturism marca M. anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de_ lei la AFP Cluj-N., la data de 16.11.2011.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
În ceea ce privește dobânda legală solicitată, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Prin urmare, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare achitată de reclamantă s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, care va fi obligată să plătească pârâtei suma de_ lei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală începând cu data de 16.11.2011 până la restituirea integrală a debitului.
În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia inadmisibilității acțiunii., invocată de pârâtă.
Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. H. T. S.R.L., înmatriculata in Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO83BACX_8000, cu sediul in .. 94, jud. Cluj, cu sediul procesual ales in Cluj-N., .. 28, ., la Cabinet avocat B. C., în contradictoriu cu parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj.
Obliga parata sa restituie reclamantei suma de_ lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii efective.
Admite cererea de chemare în garanție formulata de către pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu Bucuresti, cu sediul în Bucuresti, sector 6, Splaiul Independentei, nr. 294, corp A.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de_ lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii efective.
Obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 39,30 lei.
Cu drept de recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publica din data de 20.01.2014.
Președinte, P. U. | ||
Grefier, R. B. M. |
Red.U.P./V.A.M.
5 ex./24.01.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








