Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1506/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1506/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 18817/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 1506/2014
Ședința publică din data de 10 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-O. O.
Judecător: L. C.
Jusecător: R. M.
Grefier: M. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul C. R.-I. împotriva împotriva Sentinței civile nr. 4492/07.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cauza având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4, raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. civ.
De asemenea, constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat cu intimata.
Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată, recurentul solicitând judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 C.pr.civ., Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4492/7.03.2013 a Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă plângere contravențională formulată de petentul C. R. I. cu domiciliul în mun. Bistrița .. 5 jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N. . jud. Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată la data de 09.08.2012 de către petentul C. R. I. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție CP_ încheiat de către intimat (f. 3 și 26).
În fapt, s-a arătat că petentul a circulat regulamentar în mun. Cluj-N., virând de pe .. P. M. pe culoarea verde a semaforului electric. Se arată că în favoarea petentului operează prezumția de nevinovăție în lumina CEDO.
În drept, sunt invocate disp. OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și CEDO.
În probațiune s-au depus înscrisuri( proces verbal, dovada de circulație) s-a solicitat proba testimoniala și cercetarea la fata locului.
Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică (f.16).
În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisurile (procesul-verbal de contravenție).
Față de probatoriul administrat instanța de fond a reținut că:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimat la data de 24.07.2012, petentul a fost sancționat pentru că la aceeași dată ora 23, 18 a circulat cu autoturismul marca VW cu nr._ fără a respecta culoarea roșie a semaforului, în Cluj-N. la intersecția dintre .. P. M.. Fapta este prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002.
Potrivit disp. art. 100 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002„ nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului “, constituie contravenție.
Sub aspectul legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța este ținută de a verifica din oficiu legalitatea întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare contravențională sub aspectul motivelor ce atrag nulitatea absolută a acestuia.
Astfel, procedând la examinarea procesului verbal încheiat, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, în cauză nefiind incidente niciunul din motivele de nulitate absolută prevăzute în norma indicată.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței).
Instanța de fond a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, în sensul că până la proba contrarie (adică răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul.
Totodată, existența unor prezumții, precum cea de legalitate și temeinicie a procesului verbal, nu este incompatibilă cu garanțiile prevăzute de art. 6, atâta timp cât acestea nu au o natură absolută, contravenientul având posibilitatea de a proba contrariul.
Instanța de fond a reținut că susținerile petentului cu privire la o altă stare de fapt sunt neîntemeiate, în condițiile în care agentul constatator a constatat prin propriile-i simțuri fapta și nu s-a făcut dovada contrară celor reținute în procesul-verbal.
Ținând cont de probatoriul administrat, de împrejurarea că nu s-a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal, nu s-a dovedit vreo vătămare care să nu poată fi acoperită decât prin anularea procesului verbal, instanța de fond a reținut că starea de fapt consemnată de agentul constatator corespunde realității, procesul verbal fiind legal și temeinic.
De asemenea, sancțiunea aplicată este în limitele prevăzute de OUG nr. 195/2002, îndreptată spre minim, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și fiind de natură să îndeplinească funcția de prevenire și punitivă la care tinde orice sancțiune, astfel că, și din acest punct de vedere, procesul verbal apare ca temeinic și legal.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a apreciat plângerea formulată ca neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs petentul C. R. I., solicitând admiterea recursului, admiterea plângerii contravenționale astfel cum aceasta a fost solicitată la fond și pe cale de consecință, anularea procesului verbal.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii în condițiile în care sancționarea sa contravențională s-a făcut în lipsa oricărei probe, în condițiile în care, în lumina jurisprudenței CEDO, fapta contravențională reținută are o natură penală.
Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că recursul declarat de către recurentul C. R. I. împotriva sentinței civile nr. 4492/07.03.2013 pronunțate în dosarul nr._ /211/2012 al Judecătoriei Cluj-N. este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea înregistrată la prima instanță la data de 09 august 2012, petentul a solicitat, în susținerea plângerii contravenționale formulate, încuviințarea probei cu martori. La termenul de judecată din 07 martie 2013 instanța de fond a respins cererea în probațiune formulată de petent prin plângerea contravențională, având în vedere calitatea martorilor solicitați a fi încuviințați și dispozițiile art.189 Cod.pr.civ. Astfel cum reiese din considerentele hotărârii analizate, s-a reținut de către instanța de fond împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal-contestat, deși acestuia îi revenea sarcina probei, în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.
Cu privire la admisibilitatea probelor în materia soluționării plângerilor contravenționale, tribunalul va avea în vedere că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 instituie prevederi derogatorii de la regimul audierii martorilor, prin dispozițiile art. 33 alin.1 din actul normativ, care stabilesc obligația instanței de a cita contravenientul sau, după caz, persoana care a făcut plângerea, organul care a aplicat sancțiunea, martorii indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și oricare alte persoane în măsura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei. Prin urmare, în cadrul procedurii contravenționale trebuie audiată orice persoană care cunoaște împrejurările în care a fost săvârșită presupusa contravenție sau încheiat procesul verbal contestat.
Prevederile art.47 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la aplicarea în completare a dispozițiilor Codului de procedura civilă nu conduc la o altă concluzie întrucât, în aplicarea principiului conform căruia norma specială derogă de la norma generală, prevederile din O.G. nr. 2/2001 privitoare la categoriile de persoane care trebuie ascultate în cadrul acestui tip de litigii, având caracterul de norme speciale sunt derogatorii de la normele cu caracter general stabile de Codul de procedură civilă.
Mai trebuie observat, în această privință, că standardul probatoriu în procesul civil având ca obiect plângerea contravențională este mai ridicat decât în procesul civil de drept comun întrucât, așa cum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în numeroase hotărâri, acuzația în materia contravențională poate avea natura unei acuzații în materie penală și, prin urmare, reclamă un standard ridicat de administrare și apreciere a probelor.
Prin urmare, dispozițiile referitoare la admisibilitatea și administrarea probelor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu principiile care se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire expresă la cauza A. împotriva României.
Rezultă din considerentele anterior expuse că instanța de fond era obligată să aprecieze asupra pertinenței, concludenței și utilității probei solicitate, iar dacă martorul indicat de contravenient putea aduce lămuriri asupra stării de fapt reținute în actul sancționator, astfel cum impun prevederile art. 33 alin. 1 din OG 2/2001, se impunea audierea acestuia, pentru deplină aflare a adevărului în cauză.
Întrucât prima instanța a respins, în mod neîntemeiat, cererea petentului privind administrarea probei testimoniale, instanța de fond a omis a lămuri starea de fapt sub toate aspectele și, pe cale de consecință, a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului, fiind incident motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 312 alin. 5 C.pr.civ., impunându-se admiterea recursului
În consecință, instanța va admite recursul declarat, va casa sentința civilă nr.4492/07.03.2013 pronunțată in dosar nr._ /211/2012 al Judecătoriei Cluj-N. si va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe urmând ca aceasta să administreze toate probele care ar putea apărea ca fiind necesare justei soluționări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul C. R. I., domiciliat în Bistrița, .. 5 jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 4492 din 7.03.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-O. O. L. C. R. M.
GREFIER
M. S.
Red. 2 ex./R.M./D.M.
19.21.2014.
Jud.fond: D. C.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4754/2014. Tribunalul CLUJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1872/2014.... → |
|---|
