Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 3921/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3921/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1282/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F., DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3921/2014
Ședința publică din data de 20 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L.-M. F.
Grefier: M. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de către autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta R. D.-V. în contradictoriu cu pârâta S. F. MUNICIPAL T. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.
Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 13 mai 2014, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta R. D. V., a solicitat obligarea pârâtei S. F. MUNICIPAL T. (fosta Administrația Finanțelor Publice a municipiului T.) să îi restituie suma de 952 lei reprezentând taxă emisii poluante achitată, obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente de la data achitării taxei și până în momentul restituirii efective, conform OG nr.9/2000 și OUG nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 al TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare-cumpărare, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu SFM T..
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamanta nu a contestat, în termenul legal prevăzut de art. 207 alin.1 din OG nr.92/2003, decizia de calcul a taxei pe emisii (care constituie titlu de creanță) prin care a fost stabilită și a cărei restituire este solicitată.
Prin același înscris pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu solicitându-se ca în cazul admiterii acțiunii, admiterea și a cererii de chemare în garanție.
În susținere se arată că taxa a fost plătită de reclamant în contul deschis: disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule „ taxa care se constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. Pentru Mediu în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului.
Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford, care anterior a fost înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 952 lei la A.F.P. T., în data de 24.07.2012.
La data de 21.02.2014, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, motivând că se menține obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel taxa de poluare are temeiul legal și nu poate face obiectul unei restituiri (f.6).
Instanța observă că reclamanta contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Ca urmare a pronunțării hotărârii în Cauza T., a fost adoptată Legea 9/2012, care nu conține dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de 30.01.2012, potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la 01.01.2013, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâtul S.F.M. T. urmând a fi obligat să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
În temeiul art. 60 Cod procedură civilă coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, ținând seama că sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către chemata în garanție tribunalul va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 952 lei cu titlu de taxa de poluare și dobânda legală calculată la aceasta sumă începând cu data de 24.07.2012 și până la achitarea efectivă.
În temeiul art.274 C.proc.civ., la solicitarea reclamantei, pârâtul S.F.M. T. va fi obligat, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 95,2 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ invocată prin întâmpinare.
Admite acțiunea formulata de reclamanta R. D. V., cu domiciliul în T., ., ., ., in contradictoriu cu paratul S. F. MUNICIPAL T., cu sediul in T., .. 15, jud. Cluj.
Obligă pârâtul sa restituie reclamantului suma de 952 lei achitata prin chitanța . nr._ eliberată la data de 24.07.2012, cu dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de 24.07.2012 si până la achitarea efectivă.
Admite cererea de chemare in garanție formulată de pârât.
Obligă chemata in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr. 294, corp A, sector 6, să plătească pârâtului suma de 952 lei cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată la aceasta suma începând cu data de 24.07.2012 si până la achitarea efectivă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 95,2 lei, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica din 20 mai 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. M. F. M. S.
Red. 5 ex./L.M.F./D.M.
30.05.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








