Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2005/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2005/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 9624/117/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2005/2014

Ședința publică din 27 Februarie 2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: I. N. B.

Grefier: D.-P. Oneș

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. M. I., pe pârâta S.F.M. T. (fosta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T. și pe chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 544/2004.

Instanța, față de excepția invocată prin întâmpinare, o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere și, întrucât, aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată până la data de 31.12.2012, jurisprudența anterioară apariției legii continuă să fie aplicabilă până la această dată, sens în care, va fi respinsă.

În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsa sa la dezbateri, o reține în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul P. M. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T.) ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2036 lei reprezentând taxă pe poluare, achitată cu chitanța . nr._ la Trezoreria Câmpia Turzii din data de 15.10.2010, pentru înmatricularea autoturismului marca Ford, cu nr. de identificare WFOAXXGCDA2U81393, cu obligarea pârâtului cu plata dobânzii legale aferente pentru perioada cuprinsă între data achitării taxei și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat în anul 2010 autoturismul marca Ford, cu nr. de identificare WFOAXXGCDA2U81393, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE. În vederea înmatriculării în România a fost obligat să achite suma de 2036 lei reprezentând taxă de poluare, conform chitanței . nr._ din data de 15.10.2010 emisă de Trezoreria Câmpia Turzii. A solicitat pârâtului restituirea acestei taxe, însă aceasta a refuzat restituirea.

Consideră reclamantul că refuzul pârâtului de a restitui taxa sus menționată este în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa specială de primă înmatriculare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7,8 și 18 din Legea nr. 554/2004, 148 alin.2 din Constituție, art. 101, 106 și 110 din TFUE.

Pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, după date de 13.01.2012, ca urmare a intrării în vigoare a L.9/2012 nu are un drept de restituire în integralitate a taxei de primă înmatriculare, ci numai a unei diferențe dintre taxa plătită și taxa pe emisiile poluante, însă reclamantul nu a respectat procedura prealabilă de a solicita pârâtului restituirea parțială a taxei.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâtul a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată chemata în garanție să fie obligată să-i restituie, în contul „disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele de bani care ar trebuie să le achite reclamantului (f.22) .

Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, la termenul din data de 27.02.2014, instanța a respins-o, cu motivarea ce rezultă din practicaua hotărârii.

Pe fond, reclamantul a achiziționat în anul 2010 autoturismul marca Ford, cu nr. de identificare WFOAXXGCDA2U81393, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, f.14-17). În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma 2036 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria Municipiului Câmpia Turzii, cu chitanța . nr._ din 15.10.2010 (f. 12).

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pârâtului, aceasta refuzând restituirea taxe (f.11).

Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una nelegală în considerarea următoarelor aspecte:

Astfel, în data de 07.04.2011, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu 15.12.2010, respectiv modificarea adusă prin Legea 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009 reținem că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de 15.02.2010, cum este cazul și în speța de față.

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE –, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările aduse prin Legea 329/2009, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtului în condițiile dreptului comun acesta fiind obligat să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pus în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea, respectiv așa cum a fost formulată.

Având în vedere și faptul că, în baza OUG 50/2008, taxa de poluare achitată a fost virată de către pârât în contul administrat de chemata în garanție AFM București, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ., va admite și cererea de chemare în garanție, în întregime.

În temeiul art.453 N.C.pr.civ., la solicitarea reclamantului, va obliga pârâta aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantului cheltuieli judiciare în sumă de 404 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial în sumă de 200 lei, conform chitanței depuse la dosar (f.10).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. M. I., cu dom. procesual ales în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T.), cu sediul în T., Piața Romană nr.15B, jud. Cluj și, în consecință:

Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 2.036 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de 15.10.2010 și până la achitarea efectivă a debitului.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, București.

Obligă chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 2.036 lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de 15.10.2010 și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 404 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. N. B. D. P. ONEȘ

Red. 5 ex./I.N.B./D.M.

06.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2005/2014. Tribunalul CLUJ