Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1182/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1182/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 11608/211/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1182/2014

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. C. J.

Judecător R.-M. V.

Grefier L. C.

Pe rol este judecarea apelului formulat de apelanta A. K. JOY împotriva sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat I. T. DE munca CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei, av. I. F., lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Reprezentantul apelantei depune în probațiune în copie înscrisuri reprezentând contracte individuale de muncă și arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța constată că apelanta a depus în probațiune înscrisuri și procedează la audierea martorei prezenta conform procesului verbal depus la dosar.

Instanța declara închisă faza probatorie si acordă cuvântul asupra declarației de apel.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a respinge plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA K. JOY in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ CLUJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit procesului verbal de contraventie . NR_/17 04 2013 intocmit de ITM CLUJ petenta a fost amendata cu suma de_ ron SI AVERTISMENT pentru aceea ca a primit la munca pe numita V. I. din 12 04 2013 fara a semna contract individual de munca si ca nu a transmis la ITM cluj in registrul salariatilor in forma electronica elementele prevazute la art 3 lita-g cel tirziu in ziua lucratoarea anterioara inceperii activitatii. Se stie ca procesul verbal se bucura de o prezumtie relativa de legalitate asa incit cele consemnate in procesul verbal cu privire la fapta pot fi rasturnate . Astfel ambele parti respectiv atit petentul cit si organul constatator sint chemate sa dovedeasca ca cele retinute in procesul verbal sint sau nu reale in functie de pozitia procesuala, acesta pentru a pastra un just echilibru in ceea ce priveste partile litigante. Instanta apreciaza ca petenta nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate a procesului verbal. In cauza au fost audiata martora V. I. care a declarat ca si in prezent este angajata petentei si caa a semnat contractul individual de munca in data de 15 04 2013 si a inceput activitatea in 16 04 2013 Arata ca a semnat declaratia in fata organului constatator si este real ca a aratat ca lucreaza din 12 04 2013 Acesta deoarece deja se considera a angajata Practic a fost la petenta in 12 04 2013 si s-a dus doar ca sa-i cunoasca pe batrinii pe care urma sa-i ingrijeasca in calitate de asistent social. F. de cele de mai sus instanta urmeaza in baza art 31 din OG2/2001 sa respinga plingerea pentru urmatoarele. In primul rind instanta va inlatura declaratia martorului aceasta fiind subiectiva, in conditiile in care acesta este chiar persoana pentru care petenta a fost amendata contraventional. Mai mult acesta este angajatul societatii petente iar declaratia sa a fost clara in fata organului constatator referitoare la data inceperii activitatii aceea de 12 04 2013 orice alta modificare fiind pro cusa. In consecinta petenta se face vinovata de ambele contraventii. Nu se poate aplica nici masura avertismentului in conditiile in care insusi legiuitorul a stabilit sanctiuni drastice pentru astfel de fapte deci gradul de pericol social concret este mare, savarsirea unei astfel de contraventii echivalind cu o munca nedeclarata cu consecintele specifice pentru bugetul de STAT.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta Asociația K. Joy, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivarea apelului, apelanta a arătat în esență că în urma înțelegerii cu numita V. I.-F., s-a convenit că în data de 15.04.2013 aceasta să se prezinte la apelantă pentru semnarea contractului de muncă, urmând ca în data de 16.04.2013 să înceapă activitatea ca asistent social, cu 4 ore, la casa de îngrijire a vârstnicilor.

Apelanta a mai arătat că declarația dată de angajată a fost luată sub presiune și că aceasta nu putea să aibă calitatea de angajat din data de 12.04.2013 și nu a semnat contract de muncă, respectiv că este de bună credință și nu a încercat să eludeze legislația muncii.

De asemenea, a menționat că nu a mai fost sancționată și că gradul de pericol social al faptei este redus, astfel că se impune înlocuirea sancțiunii cu cea a avertismentului.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate de apelantă precum și din oficiu, tribunalul reține că acesta este fondat și îl va admite, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contraventie . NR_/17 04 2013 intocmit de ITM CLUJ petenta a fost amendata cu suma de_ ron SI AVERTISMENT pentru aceea ca a primit la munca pe numita V. I. din 12 04 2013 fara a semna contract individual de munca si ca nu a transmis la ITM cluj in registrul salariatilor in forma electronica elementele prevazute la art 3 lita-g cel tirziu in ziua lucratoarea anterioara inceperii activitatii.

Examinând ansamblu materialului probator administrat în fața instanței de fond, precum și înscrisurile depuse în fața instanței de apel, tribunalul reține că nu rezultă faptul că la momentul derulării controlului numita V. I. F. se afla în executarea contractului individual de muncă despre care a declarat că nu l-a încheiat (conform fișei de identificare f. 34 dosar primă instanță). Numita V. I. F. a declarat că desfășoară activitate în funcția de asistent social începând cu data de 12.04.2013, controlul fiind efectuat în data de 15.04.2013.

Tribunalul reține prevederile art. 21 alin.3 din OG 2/2001, conform cărora „3) Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Astfel, durata pentru care numita V. I. F. a declarat că a prestat activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă a fost foarte scurtă (12.04.2013 – 15.04.2013), acesteia i-a fost încheiat de îndată contract individual de muncă, precum și mediul în care desfășura activitatea persoana, funcția pe care o ocupa nu denotă un grad de pericol ridicat pentru aceasta sau pentru apelantă. De asemenea, tribunalul reține că apelanta este o societate fără scop patrimonial, că are ca obiect de activitate desfășurarea de activități social vizțnd persoanele vârstnice, cu posibilități materiale sub nivelul de existență și că sancțiunea amenzii chiar în cuantum minim (10.000 lei) este de natură a afecta în mod grav activitatea pe care aceasta o desfășoară.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 480 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul formulat de apelanta A. K. JOY, în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCA CLUJ, împotriva sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o va schimba în sensul că admite în parte plângerea formulată de petenta A. K. JOY în contradictoriu cu ITM Cluj, va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei pentru contravenția prev. de art. 16 (1) Legea nr. 53/2003 cu sancțiunea avertismentului și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal întocmit de intimat (. nr._/07.04.2013).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta A. K. JOY, cu sediul în Florești, ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCA CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o schimbă în sensul că admite în parte plângerea formulată de petenta A. K. JOY în contradictoriu cu ITM Cluj, înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei pentru contravenția prev. de art. 16 (1) Legea nr. 53/2003 cu sancțiunea avertismentului și menține celelalte dispoziții ale procesului verbal întocmit de intimat (. nr._/07.04.2013).

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2014.

Președinte,

F. C. J.

Judecător,

R.-M. V.

Grefier,

L. C.

Red.RMV/tehn.MG

4 ex. 15.05.15

Jud. fond V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1182/2014. Tribunalul CLUJ