Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 416/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 416/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 21846/211/2012

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 416/2014

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. O. O.

Judecător I. P.

Judecător M.-F. B.

Grefier L. C.

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ împotriva Sentinței civile nr._/12.12.2012 pronunțată de în dosarul Judecătoriei Cluj-N. nr._ /2011 privind și pe intimatul G. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159 ind.1, (4), art. 2, pct.3 Cod pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.

Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 pct.2 Cod p.civilă, astfel că lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr._ din 12.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis plangerea formulata de petentul G. G., impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 05.09.2012 de intimatul IPJ Cluj, cu sediul in ., jud.Cluj si s-a dispus anularea procesului-verbal de contraventie si a sanctiunilor aplicate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că petentului i-a fost aplicata amenda in cuantum de 280 lei, echivalentul a 4 puncte de amenda si s-a luat masura suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 zile pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002, deoarece in data de 05.09.2012, ora 15:54, petentul a condus autoturismul cu nr.de inmatriculare_, iar, la efectuarea virajului la stanga, de pe . spre P-ta A. I. din Cluj-N. nu a respectat semnificatia culorii rosii a semaforului electric. Procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in aceeasi data, in prezenta petentului, care l-a semnat, cu mentiunea ca semaforul electric indica culoarea galbena.

Prima instanța a mai reținut că agentul constatator a luat act de starea de fapt constatată prin propriile sale simturi (existenta inregistrarii video fiind ulterior negata de reprezentantii intimatului), iar petentul a sustinut ca la momentul trecerii sale prin dreptul semaforului electric, acesta si-a schimbat . din verde a devenit galben, nearatand culoarea rosie in acel moment.

Avand in vedere ca starea de indoiala creata ii profita petentului, iar codul rutier permite trecerea pe culoarea galbena, dupa verde, a semaforului electric, daca conducatorul autoturismului nu mai poate opri in conditii de siguranta, instanța de fond a dispus admiterea plângerii contravenționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și că in conformitate u jurisprudența CEDO și OG 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru a face dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal.

Recurentul a mai arătat că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeinicia actului sancționator, dar acesta nu a fost în măsură să facă dovada faptului că a fost sancționat netemeinic.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Sentința civilă nr._ din 12.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. este pronunțată cu greșita interpretarea și aplicare a legii și având la bază o eronată stabilire a stării de fapt.

Astfel, procesul verbal de constatare a contravenției atunci când este încheiat ca urmare a perceperii directe de către organul anume învestit cu autoritate publică să constate un anumit tip de fapte, cum sunt în această situație faptele contravenționale, se bucură de o prezumție de legalitate care la rândul său se întemeiază pe o prezumție de veridicitate și pe o prezumție de autenticitate.

Agentul constatator al faptelor care aduc atingere regulilor privind circulația rutieră este anume pregătit să constate contravențiile din domeniu și nu are nici un interes in cauză iar petentul nu a dovedit sau invocat vreo împrejurare care să ridice un dubiu asupra obiectivității organului menționat, și, de asemenea, nu a furnizat nicio probă care să ateste împrejurarea că nu ar fi trecut la culoarea roșie a semaforului.

În consecință, pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin.1, art.304 pct.9, art.304 ind.1 C.pr.civ., instanța va admite recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va modifica, va respinge plângerea contravențională, va menține procesul verbal de contravenție . nr._/05.09.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o modifică, respinge plângerea contravențională, menține procesul verbal de contravenție . nr._/05.09.2012.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.

Președinte,

G. O. O.

Judecător,

I. P.

Judecător,

M.-F. B.

Grefier,

L. C.

Red.IP/tehn.MG

2 ex. 11.03.14

Jud. fond N. A.

Judecătoria Cluj-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 416/2014. Tribunalul CLUJ