Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 837/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 837/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 25943/211/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 837/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător P. U.
Judecător A.-M. B.
Grefier I.-M. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul M. C. N., DIRECTIA POLITIA COMUNITARA împotriva Sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei C. N., în contradictoriu cu intimatul I. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competentă, general, material și teritorial in soluționarea recursului de fata . De asemenea, se constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe recurs.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă_/10.09.2012 pronunțată în dosarul nr,._ al Judecătoriei C.-N. s-au admis în parte plângerile contraventionale formulate si precizate de catre petentul I. I., impotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 6308/485/09.03.2011 si nr. 6402/485/10.03.2011, ambele incheiate de catre intimatul M. C.-N. – DIRECTIA POLITIA COMUNITARA, s-au anulat în parte procesele-verbale atacate, in sensul ca s-a înlocuit sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 6308/485/09.03.2011, in cuantum de 200 lei, cu sanctiunea avertisment, s-a înlocuit sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 6402/485/10.03.2011, in cuantum de 200 lei, cu sanctiunea avertisment s-a atras petentului atenția ca in viitor să respecte prevederile legale și au fost înlăturate cele doua puncte de penalizare aplicate petentului prin procesele-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 6308/485/09.03.2011 si nr. 6402/485/10.03.2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a retinut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 6308/485 din data de 09.03.2011 incheiat de intimatul M. C.-N. – DIRECTIA POLITIA COMUNITARA, petentul I. I. a fost sanctionat de intimat cu amenda contraventionala in suma de 200 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 46 alin. 1 din HCL nr. 109/2010 si sanctionate de art. 49 alin. 1 lit. a din HCL nr. 109/2010, retinandu-se ca cu ocazia controlului efectuat in data de 09.03.2011, ora 10.35, la domeniul public din C.-N., .. 43, apartinand de Consiliul Local C.-N., s-a constatat faptul ca auto cu nr. de inmatriculare_, conducator auto I. I., care efectueaza transport in regim de TAXI, stationa la adresa mentionata mai sus, in afara standurilor aprobate de Consiliul Local C.-N.. Prin acelasi proces-verbal petentului i s-a aplicat ca sanctiune contraventionala complementara un punct de penalizare conform art. 50 alin. 1 lit. a din HCL nr. 109/2010.
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 6402/485 din data de 10.03.2011 incheiat de intimatul M. C.-N. – DIRECTIA POLITIA COMUNITARA, petentul I. I. a fost sanctionat de intimat cu amenda contraventionala in suma de 200 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 46 alin. 1 din HCL nr. 109/2010 si sanctionate de art. 49 alin. 1 lit. a din HCL nr. 109/2010, retinandu-se ca cu ocazia controlului efectuat in data de 10.03.2011, la domeniul public din C.-N., .. 165, apartinand de Consiliul Local al Mun. C.-N., s-a constatat faptul ca autovehiculul cu numarul de inmatriculare_ condus de catre dl. I. I., care executa transport de persoane in regim de TAXI, stationa voluntar neregulamentar la adresa mai sus mentionata, in afara standului special amenajat si aprobat de catre Consiliul Local al Mun. C.-N.. Prin acelasi proces-verbal petentului i s-a aplicat ca sanctiune contraventionala complementara un punct de penalizare conform art. 50 alin. 1 lit. a din HCL nr. 109/2010.
Împotriva acestei hotărâri intimatul a declarat recurs si a solicitat admiterea recursului si modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale motivând că sancțiunea amenzii contravenționale este proporțional cu gradul de p4ericol social al faptei săvârșite că a fost stabilită în limitele prevăzute de actul normativ si că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a se forma convingerea că petentul se va conforma conduitei impuse de HCL nr. 109/2010.
Recursul este nefondat si urmează să fie respins în temeiul art. 312 alin.1 Cod Procedură Civilă de la 1865 deoarece reindividualizarea sancțiunilor făcute de instanța de fond este conformă cu prevederile art. 21 alin.3 raportat la art. 7 alin.2 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr._/10.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2014.
Președinte, M. T. | Judecător, P. U. | Judecător, A.-M. B. |
Grefier, I.-M. P. |
Red.U.P.
Tehnoored.V.A.M.
2 ex./25.04.2014
Jud. fond:R. C. R.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Suspendare provizorie. Decizia nr. 1065/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








