Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 444/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 13808/1748/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 444/2014
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Judecător O. R. G.
Judecător C.-V. B.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea recursului C. administrativ și fiscal privind pe recurent I. A. și pe intimat C. SA -C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns niciuna dintre părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că recursul a fost formulat în termen, motivat, comunicat.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 9770/19.06.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., instanța a respins ca neîntemeiata excepția tardivității plângerii, invocata de intimata.
A respins ca neîntemeiata plangerea contravenționala formulata de petentul I. A., in contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica, pentru anularea Procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat de intimata prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – C., la data de 21.03.2012 s-a aplicat petentului amenda contravenționala de 250 lei, pentru savarsirea contravenției prevăzuta si sancționata de art. 8 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se in acelasi timp si obligația de plata a despăgubirii in suma de 28 euro, in temeiul art. 8 alin. 3 din acelasi act normativ.
S-a reținut ca la data de 13.10.2011, ora 0013 pe Autostrada A2 km 12+450m, in localitatea Glina, jud. Ilfov, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat fara a deține rovinieta valabila, iar proba se face cu foto 000903___1359000.
Procesul verbal atacat poarta semnătura electronica a agentului constatator, care deține certificatul calificat si autorizația de control anexate in copie la fila 11 dos._ al Judecatoriei Cornetu.
Actul sancționator a fost incheiat in lipsa petentului si a martorilor, întrucât a constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei – SIEGMUR, conform prevederilor art. 9 alin. 2 si 3 al OG nr. 15/2002, potrivit mențiunilor din cuprinsul sau.
In acelasi timp, proba foto 000903___1359000 este anexata la dosar nr._ al Judecatoriei B. si privește autovehiculul menționat in procesul verbal.
Analizând din oficiu plangerea contraventionala si procesul verbal atacat, instanța a retinut ca, in pofida celor susținute de petent, nu exista niciun caz de nulitate absoluta a procesului verbal dintre cele prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Astfel, relativ la criticile petentului privind întocmirea procesului verbal de contravenție fara semnătura olografa a agentului constatator, instanța a retinut ca art. 17 din OG nr. 2/2001 nu prevede necesitatea semnăturii olografe a agentului constatator, cum fara temei pretinde petentul, iar in cauza sunt incidente dispozitiile art. 7, 9 si 10 din Legea speciala nr. 455/2001, potrivit carora in cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronica îndeplinește aceasta cerinta dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat și generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, cum s-a dovedit si in speța de fata.
In acelasi sens, conform art. 9 alin. 2 si 3 al OG nr. 15/2002, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor de natura celei in cauza se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, cum este cazul si in speța de fata, situație in care procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini, iar procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), condiții îndeplinite in speța de fata cata vreme procesul verbal atacat este primul act sancționator dintre cele trei întocmite de intimata la data de 21.03.2012, astfel cum rezulta din consultarea înscrisurilor atașate la filele 6-8 din dos. nr._ .
In acelasi timp, fata de cele mai sus reținute, toate criticile petentului relative la cumulul amenzilor contravenționale aplicate si a tarifelor de despăgubire nu au putut fi reținute de instanța întrucât textul legal sus amintit reglementează in mod expres aceasta situație, iar in speța de fata numai daca petentul ar fi fost sancționat in intervalul de 30 de zile anterior datei de 21.03.2012 ora 9:20 ar fi putut fi luata in discuție nulitatea procesului verbal atacat, ceea ce in cauza de fata nu se verifica cu dovezile administrate.
Pentru toate aceste motive, instanța a retinut ca starea de fapt consemnata in procesul verbal atacat corespunde realității, fapta ce întrunește conținutul constitutiv al contravenției prevăzuta de art. 8 din OG nr. 15/2002 si fata de care sancțiunea aplicata este temeinica si legala, fiind direct proporționala cu pericolul social al faptei savarsite, drept care nu exista nici un motiv de nulitatea al actului sancționator.
Pentru aceste considerente, instanta a apreciat ca plangerea contraventionala formulata de petent este neîntemeiata motiv pentru care, in baza art. 34 din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001, urmeaza sa fie respinsa ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul I. A., solicitând în principal, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei pentru soluționare Judecătoriei Cornetu, instanța competenta sa soluționeze plângerea contravenționala formulata de petent, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate in sensul anularii procesului verbal atacat urmare a intervenirii prescripției răspunderii contravenționale. In situația respingerii primelor 2 petite, recurentul solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii recurate in sensul admiterii plângerii contravenționale formulate de petent.
În motivare arată petentul arată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, fiind vorba despre o competența teritorială exclusivă.
Aceste dispoziții au caracter imperativ și nu au fost prevăzute în favoarea contravenientului care formulează plângerea, ci instituie o competență teritorială absolută, de ordine publică, ocrotind interesul public al bunei administrări a justiției, care poate fi mai ușor de realizat în măsura în care plângerea este analizată de către instanța în circumscripția căreia a fost săvârșita fapta, în circumscripția căreia se află și organul din care face parte agentul constatator și astfel, ar putea fi administrate mai ușor probele.
In conformitate cu dispozițiile art. 159 pct.3 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 au caracter special față de normele de competență generală stabilite de codul de procedură civilă și sunt de ordine publică, instanța competentă să soluționeze plângerea formulată fiind cea în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
Or, din cuprinsul procesului-verbal se constată că fapta contravențională a fost săvârșită în localitatea Glina, județul Ilfov, astfel încât instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este Judecătoria Cornetu.
Recurentul precizează că declinarea competentei de soluționare a prezentei cauze in favoarea Judecătoriei Cluj-N. este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor legale. Astfel, prin art. III al Legii nr. 2/2013, competenta teritoriala de soluționare a plângerilor referitoare la contravențiile prevăzute de OG 15/2002 a fost modificata, urmând ca aceste plângeri sa se soluționeze, prin derogare de ia dispozițiile OG 2/2001, de judecătoria in circumscripția căreia domiciliază sau are sediul contravenientul.
Recurentul precizează că în ceea ce privește temeiul de drept in baza căruia Judecatoria Cluj-N. a procedat la soluționarea cauzei, constatând ca este competenta, respectiv art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, potrivit căruia procesele in prima instanța, precum si caile de atac in materia contenciosului administrativ si fiscal, in curs de judecata la data schimbării, potrivit prezentei legi, a competentei instanțelor legal investite se judeca de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi, este inaplicabil in speța.
Desi este adevărat ca materia contravenționala reprezintă o forma de contencios administrativ, punând in discuție legalitatea si oportunitatea unui act administrativ, care este procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, nu este mai puțin adevărat faptul ca aceasta materie nu este guvernata de dreptul comun al contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, ci este reglementata ca o forma de recurs paralele prin OG 2/2001.
Or, in aceasta situație se ridica intrebarea daca legiuitorul, prin sintagma „materia contenciosului administrativ si fiscal„ cuprinsa in art. XXIII alin. 1 si alin. 2 al Legii nr. 2 /2013 a inteles strict materia reglementata de Legea nr. 554/2004 sau si formele de recurs paralel, printre care se număra si materia contravenționala.
Răspunsul la aceasta intrebare poate fi găsit chiar in Legea nr. 2/2013, mai exact in denumirea secțiunii 2 a primului capitol al acesteia, care este „modificarea si completarea unor acte normative in materie contravenționala si in materia contenciosului administrativ si fiscal„. Or, din aceasta formulare reiese cu claritate faptul ca, cel puțin din perspectiva Legii nr. 2/2013, legiuitorul intelege sa diferențieze materia contravenționala de materia administrativ fiscala, impunandu-se astfel concluzia ca art. XXIII nu se poate aplica materiei contravenționale.
A priori, menționează faptul ca excepția prescripției extinctive este tratată în mod tradițional de către legislație, doctrină si jurisprudență ca o excepție de ordine publică (absolută), prin urmare aceasta excepție poate fi invocata in orice stadiu al procesului, chiar si pentru prima data in fata instanței de recurs.
Încadrarea acestei excepții în categoria celor de ordine publică atrage ca principală consecință faptul că instanța, in cursul judecății, poate să o invoce din oficiu, in orice fază a procesului civil. în acest sens este și art. 18 din Decretul nr. 167 din 1958, privitor la prescripția extinctivă, care arată că "Instanța judecătorească și organul arbitrai sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la-acțiune sau la executarea silită este prescris".
In drept, potrivit art. 34 din OG2/2001, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii.
P. la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (efectuata cu prilejul revizuirii Constituției, în anul 2003, cand s-a adus o completare alin. (2), în sensul extinderii retroactivității și la legea contravențională mai favorabilă) care prevede ca legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, noțiunea de lege contravenționala mai favorabila era utilizata cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementata de an. 12 din OG nr. 2/2001, act normativ care constituie dreptul comun in materie contravenționala.
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, aceasta sintagma a dobândit un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior, astfel ca in prezent, prin lege contravenționala mai favorabila se intelege orice dispoziție cu caracter contravențional, cuprinsa in legi sau decrete, intervenita ulterior săvârșirii contravenției si pana Ia judecarea definitiva a plângerii contravenționale si care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Recurentul mai precizează ca excepția de la principiul neretroactivitatii legii, inscrisa in art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedura fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin 2 justificări. Pe de o parte, legea noua este expresia politicii actuale de apărare sociala, astfel ca ea trebuie aplicata, in măsura in care nu este mai grava si nu contravine astfel principiului neretroactivitatii legii. Pe de alta parte, statul nu are interes sa sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai mai sever decât prevede legea noua, in vigoare ia data judecării lor.
In plus, spre deosebire de art. 12 din OG 2/2001, act normativ cu forța juridica inferioara legii fundamentale, care prevede drept criterii de aplicare a legii penale mai favorabile numai dezincriminarea faptei, si sancțiunea mai ușoara, art. 15 din Constituție nu face nicio distincție in acest sens.
Așadar, recurentul precizează că trebuie admisa si existenta altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidența al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
In speță, recurentul apreciază ca sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul enuntat anterior, respectiv:
- existenta unei succesiuni de legi, intervenita intre momentul comiterii contravenției si momentul judecării definitive a plângerii contraventionale, adică OG 15/2002, in forma existenta la data constatării contravenției, si OG 15/2002 modificata la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012.
- ambele legi succesive incriminează fapta comisa: art. 8 din OG 15/2002, in ambele forme precizate, reglementează drept contravenție fapta imputata recurentului.
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contraventionale: daca OG 15/2002, in forma existenta la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție a răspunderii contraventionale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, prin forma actuala a OG 15/2002 se consacra la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 zile, aplicabil in materia analizata.
Natura juridica a acestui termen rezulta din interpretarea coroborata a at. 9 alin. 3 din OG: 5/2002 cu art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicata sancțiunea contravenționala, prin întocmirea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției. Consecința nerespectarii acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravenționala, corolar al răspunderii, nu mai poate fi aplicata.
Conchizand, recurentul consideră ca OG 15/2002 modificata prin Legea 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de prescriptie de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a recurentului, constituit o lege favorabila care, in virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, trebuie aplicata retroactiv in cauza de fata.
F. de faptul ca de la data constatării faptei reținute în sarcina sa si pana la data de întocmirii procesului verbal atacat au trecut mai mult de 30 de zile, cu depășirea termenului prevăzut de art. 9 alin, 3 din OG 15/2002, recurentul solicită a se constata ca la data întocmirii actului administrativ atacat, respectiv plângerea contravenționala, răspunderea contravenționala a recurentului era prescrisa.
Pe fondul cauzei, recurentul solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii instanței de fond, intrucat aceasta este lipsita de temei legal, pentru următoarele considerente:
Procesul verbal atacat este lovit de nulitate absoluta prin prisma dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 intrucat nu are semnătura electronica a agentului constatator, instanța in mod greșit reținând a fi aplicabile in speța dispozițiile Legii nr. 445/2001.
Conform actului normativ evocat, "înscrisul in forma electronica este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic", or, recurentul arată că a primit procesul verbal de contravenție pe hârtie, fapt ce atrage nulitatea absoluta a procesului verbal de contravenție in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Solicită judecarea prezentului recurs si in lipsa.
În drept se invocă prevederile art. 299, art. 304 ind. 1, art. 304 pct.3, 8 si 9, art. 312 Cod procedura civila, art. 9 alin. 3 din OG 15/2002; OG 15/2002, Legea 144/2012, art. 15 alin. 2 din Constituție, art. 13 din Decretul nr. 167 din 1958, privitor la prescripția extractivă, art. 34 din OG2/2001.
In probatiune, înscrisurile de la dosarul cauzei.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că executarea sancțiunii contravenționale nu este prescrisă, procesul-verbal fiind întocmit la data de 21.03.2012, în mai puțin de 6 luni de la data săvârșirii faptei contravenționale-13.10.2011 și a fost comunicat petentului în data de 30.03.2012 în conformitate cu dispozițiile art.14, 17 din OG nr.2/2001.Intimata a mai arătat că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit cu respectarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.455/2011.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul reține următoarele:
Într-adevăr prin art.III din Legea nr.2/2013, competența teritorială de soluționare a plângerilor referitoare la contravențiile prevăzute de OG nr.15/2002 a fost modificată, urmând ca aceste plângeri să se soluționeze de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază sau are sediul contravenientul.
Art.XXIII al.1 din Legea nr.2/2013 prevede că procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
În raport de aceste dispoziții legale, domiciliul contravenientului fiind în loc.Florești, jud.Cluj, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cluj-Napocap, plângerea contravențională a fost soluționată de instanța de fond cu respectarea normelor de competență teritorială.
În ce privesc procesele în primă instanță, legiuitorul nu a făcut nici o distincție în funcție de materie, așa încât nu există nici un motiv pentru care să fie excluse de la aplicarea art.XXIII al.1 al Legii nr.2/2013 litigiile în materie contravențională.Ori, potrivit art.III din Legea nr.2/2013, instanța devenită competentă, în speță, este Judecătoria Cluj-N..
În ce privește aplicarea legii contravenționale mai favorabile, raportat la modificare OG nr.15/2002 prin Legea nr.144/2012 publicată în MO nr.509/24.07.2012, tribunalul reține că art.8 al.1 a primit următorul conținut: fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar art.9 al.3 a primit următorul conținut: În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Petentul ainvocat incidența dispozițiilor art.9 al.3 din OG nr.15/2002 solicitând aplicarea legii contravenționale mai favorabile conform art.15 al.2 din Constituție și prin urmare constatarea intervenirii prescripției răspunderii contravenționale.
La data săvârșirii faptei și încheierii procesului-verbal de contravenție art.8 al.1 din OG nr.15/2002 prevedea că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 al.3 În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Comparând cuprinsul textelor art.9 al.3 instanța constată că prin Legea nr.144/2012 s-a introdus un termen de 30 de zile pentru întocmirea procesului-verbal de contravenție și ca atare pentru aplicarea sancțiunii contravenționale, termen care se calculează de la data constatării contravenției și nu de la data săvârșirii faptei.
Prin urmare, pentru a se aplica acest text legaleste necesar a se stabili noțiunea de “ constatare a faptei “, câtă vreme contravenția se săvârșește prin circulația ( cu autovehiculul pe drumurile naționale) fără a deține rovinietă valabilă, acțiune care presupune continuitate în timp, momentul săvârșirii faptei fiind diferit de momentul constatării faptei.
Cu toate că autovehiculul petentului a fost surprins în trafic de mijlocul tehnic la data de 13.10.2011, constatarea faptei contravenționale s-a făcut la data de 06.03.2012, ora 10:09, când s-a făcut verificarea bazei de date privind plata rovinietei, sens în care s-a constatat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ nu s-a regăsit în baza de date în care sunt conținute toate rovinietele valide la data înregistrării contravenției, respectiv 13.10.2011, ora 00:13.(f.15 dosar fond).
Odată constatată fapta contravențională la data de 06.03.2012, procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 21.03.2012, deci atât cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art.13 din OG nr.2/2001 (de la data săvârșirii faptei, iar în cazul contravențiilor continue de la data constatării faptei), cât și în termenul de 30 de zile astfel cum a fost modificat art.9 al.3 din OG nr.15/2002.
De asemenea, în mod corect, a reținut instanța de fond, la întocmirea procesului-verbal de contravenție au fost respectate disp.art.17 din OG nr.2/2001, a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal., iar în cauză sunt incidente disp.art.7,9,10 din Legea nr.455/2001 potrivit carora in cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronica îndeplinește aceasta cerinta dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat și generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, cum s-a dovedit si in speța de fata.
În consecință, din perspectiva legalității procesului-verbal, tribunalul reține că au fost respectate prevederile legale.
Petentul nu a făcut dovada unei situații contrarii actului de sancționare, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, fiind aplicabila regula „onus probandi incumbit actori”.
Fapta reținuta petentului întrunește așadar elementele constitutive ale contravenției prev. de art.8 alin.1 din OUG 15/2002, faptă constatată prin mijloace tehnice omologate si certificate metrologic, in condițiile legii, iar sancțiunile aplicate petentului sunt atit legale cit si temeinice, fiind corect individualizate atit in raport de textul incriminator cit si fata de circumstanțele in care a fost savirsita fapta. Neexistind cauze sau motive care sa atragă nelegalitatea sau netemeinicia procesului verbal contestat, în mod corect, instanța a respins ca neîntemeiata plângerea formulata de petent.
Față de toate acestea, în tem.art.312 cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de I. A. împotriva Sentinței civile nr. 9770 din 19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de I. A. împotriva Sentinței civile nr. 9770 din 19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05.03.2014.
Președinte, C.-A. C. | Judecător, O. R. G. | Judecător, C.-V. B. |
Grefier, D. I. D. |
Red.CC/dact.D.D.
16.06.2014
Jud. fond F. M.
| ← Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 713/2014.... → |
|---|
