Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 811/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 811/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 30345/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 811/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător P. U.
Judecător A.-M. B.
Grefier I.-M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ împotriva Sentinței civile nr. 4554/2013 a Judecătoria C. N. în contradictoriu cu intimata G. E., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competentă, general, material și teritorial in soluționarea recursului de fata.
De asemenea, se constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe recurs.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 4554/08.03.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoria C. N. s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta GYORFFY E. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/485/26.11.2012, care a fost anulat și a exonerată petenta de la plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal nr._/485/26.11.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/485/26.11.2012, în baza notei de constatare . nr._/07.09.2012, s-a aplicat petentei sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 HCL nr. 26/2010, constând în aceea că a staționat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ., nr. 11, pe domeniul public/privat al municipiului C.-N., fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Prima instanța a mai reținut că că susținerile petentei în sensul că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost folosit la data reținută în cuprinsul proceselor verbale de către numita L. E. N. se coroborează cu susținerile acesteia din urmă, care a fost audiată în calitate de martor, precum și cu conținutul contractului de comodat/07.08.2011.
Față de împrejurarea că HCL nr. 26/2010 coroborat cu HCL nr. 149/2009 prevede o prezumție de responsabilitate în sarcina proprietarului autoturismului, că petenta a răsturnat această prezumție prin dovada faptului că nu este persoana care a condus autoturismul la data și locul faptei reținute în cuprinsul procesului verbal, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat ulterior identificării proprietarului autoturismului și că petenta nu a făcut publicitatea contractului de comodat încheiat cu numita L. E. iar acest contract nu are dată certă, putând fi încheiat pro causa.
Recurentul a mai arătat că potrivitasrt.1182 C.civ., data înscrisului sub semnătură privată nu este opozabilă terților decât după împlinirea anumitor formalități, astfel că data unui înscris sub semnătură privată este numai o mențiune a părților, iar față de terți data înscrisului nu face prin ea însăși dovada realității ei, regulă care se aplică, pentru identitate de rațiune și în privința orei unui înscris sub semnătură privată.
De asemenea, a susținut că fapta a fost constatată personal cu îndeplinirea exigențelor impuse de principiul nemijlocirii, astfel că procesul verbal este legal întocmit și de bucură de prezumția de temeinicie, sarcina probei revenind petentei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. C.pr.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ, tribunalul reține următoarele:
Astfel, tribunalul reține că în cauză s-a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută potrivit procesului-verbal atacat.
Tribunalul constată că într-adevăr, contractul de comodat depus în probațiune de către petentă nu are dată certă însă acest contract nu a stat singur la baza soluției primei instanțe, contractul fiind coroborat si cu declarația martorei L. E. N. care a declarat că ea a condus autoturismul parcat în mod nelegal pe domeniul public la data constatării săvârșirii contravenției.
Prin urmare, constatând că prima instanță a coroborat probele administrate si a reținut în mod legal în baza acestora că petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, tribunalul apreciază că soluția pronunțată de judecătorie este legală si temeinică, neimpunându-se modificarea soluției.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin.1 Cod Procedură Civilă, tribunalul va respinge recursul declarat si va menține sentința atacată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 4554/08.03.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoria C. N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2014.
Președinte, M. T. | Judecător, P. U. | Judecător, A.-M. B. |
Grefier, I.-M. P. |
Red.MT/tehn.MG
2 ex. 28.04.14
Jud. fond P. R.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 428/2014.... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








