Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1927/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1927/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 3869/211/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 1927/R/2014

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. R.-M.

Judecător: L. C.-Anișoara

Jusecător: R. M.

Grefier: M. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ împotriva Sentinței civile nr. 6557/09.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., în contradictoriu cu intimatul C. P.-V., cauza având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C. P.-V., lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, în temeiul art. 159 ind.1 (4), art. 2 pct.3 C.pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. 2/2001.

De asemenea, constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat cu intimatul.

Se procedează la identificarea intimatului, acesta fiind legitimat cu CI . nr._.

La întrebarea instanței, intimatul arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului formulat de IPJ Cluj.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 6557/09.04.2013 a Judecătoriei Cluj-N. a fost admisă plângerea formulată de petentul C. P. V., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE CLUJ;

- a fost anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit în data de 23.01.2012 de către intimat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 28.01.2012 de către agenți constatatori din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului Cluj, în temeiul art. 100 al. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002, republicată, petentul C. R.-V. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în esență că, la aceeași dată, a condus autovehiculul marca CHEVROLET cu numărul de înmatriculare_ pe . direcția cartier Mărăști spre Mănăștur și a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut că acesta întrunește toate condițiile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității ce poate fi constatată și din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța de fond a reținut că petenta a fost sancționată potrivit art. 100 al. 3 lit. d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, care prevede ca fiind contravenție nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, sancțiunea fiind amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial și autentic, fiind întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii. Atunci când actul sancționator a fost încheiat în urma constatărilor personale ale agentului constatator, acesta se bucură de prezumția relativă de veridicitate, prezumție ce poate fi însă răsturnată prin alte mijloace de probă.

Probatoriul administrat în cauză, în concret declarațiile martorilor, nu confirmă starea de fapt reținută prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat. Astfel, din declarația martorului C. L., aflată în mașină cu petentul, precum și a martorului C. V., aflat tot în mașină cu petentul, ambii audiați în ședința din data de 20.03.2013, se arată faptul că acesta a pătruns în intersecția pe culoarea galbenă a semaforului, ceea ce contravine susținerilor agentului constatator din procesul verbal de contravenție, precum și din raportul acestuia depus în prezentul dosar. În plus, martorul-asistent G. Alexandu I. audiat la data de 09.04.2013, declară că nu cunoaște pe ce culoare a trecut petentul. Din acest punct de vedere, afirmațiile martorilor răstoarnă prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravențiilor, în conformitate cu conform art. 16 din OG 2/2001.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond, constatând temeinicia procesului verbal contestat, a admis plângerea formulată de către petent, și a dispus anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 28.01.2012.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, declarația fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-N. la data de 28.06.2013.

În motivarea recursului este criticată soluția primei instanțe ca netemeinică și nelegală deoarece interdicția de a fi ascultat tatăl și soțul în calitate de martori este instituită de art. 189 alin. (1) pct. 1 și 2 Cod de Procedură Civilă, iar recurentul s-a opus audierii unor martori care se află în asemenea calități cu contravenientul.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent, precum și a celor de ordine publică, tribunalul retine că acesta este fondat. Astfel, este real că potrivit art. 189 nu pot fi ascultati ca martori rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv, precum și soțul, chiar despartit. Nu mai puțin real este însă că acuzația contravențională este asimilată celei din penal, astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, astfel că se admite audierea în calitate de martorii a persoanelor ce au calitățile arătate mai sus.

În cauza de față, instanța de fond a apreciat însă greșit probatoriul pe care l-a administrat, deoarece din declarațiile celor doi martori audiați separat, și care fiecare pretinde că se afla în mașină cu petentul rezultă că aceștia nu știau unul de celălalt, ceea ce ne conduce la concluzia că probele sunt procausa, calitatea pe care martorii o au de tată și respectiv soț al petentului, influențând obiectivitatea martorilor.

În plus martorul care a semnat procesul verbal nu trebuie să confirme starea de fapt reținută de agentul constatator ci doar să ateste cauza pentru care contravenientul nu a semnat procesul verbal de contravenție.

Așadar, reinterpretând probatoriul administrat în fața instanței de fond, tribunalul apreciază că acesta nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției.

Față de cele de mai sus, tribunalul va admite recursul declarat de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, împotriva sentinței civile nr. 6557 din 9 aprilie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va modifica și rejudecând va respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. P. V. și va menține procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de I.P.J. Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 6557 din 9 aprilie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o modifică și rejudecând respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. P. V. și menține procesul verbal de contravenție.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. R.-M. L.-Anișoara C. R. M.

GREFIER

M. S.

Red. 2 ex./L.A.C./D.M.

09.05.2015

Jud.fond: I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1927/2014. Tribunalul CLUJ