Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 21961/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
DECIZIE CIVILA Nr. 55/R/2014
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător M. T.
Judecător F. C. J.
Grefier Ani-Letiția C.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurenta M. C.-N. - DIRFECTIA POLITIA LOCALA împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria C. N. privind și pe intimata M. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este declarat in termenul legal, este motivat, se solicita judecarea cauzei in lipsa si reține cauza in pronunțare fata de actele de la dosar .
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. - N. în dosarul nr._, s-a admis în parte plangerea formulata de petenta M. I. impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._ intocmit in data de 01.08.2012 de intimatul M. C.-N.- Directia Politia Locala, s-a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._/01.08.2012, in cuantum de 500 lei cu senctiunea avertismentului și a fost atenționată petenta asupra pericolului social al faptei savarsite si recomanda respectarea dispozitiilor legale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a retinut că petentei i-a fost aplicata amenda in cuantum de 500 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.56 alin.1 lit.b din Legea nr.230/2007. Potrivit starii de fapt retinute, in urma verificarilor efectuate in data de 18.07.2012 la asociatia de locatari din C.-N., .-159, s-au constatat nereguli in activitatea d-nei M. I., in calitatea sa de presedinte al asociatiei de locatari. Astfel, aceasta nu a convocat nici o sedinta a comitetului executiv, din aprilie 2012, incalcand astfel dispozitiile art.17 alin.2 din HG nr.158/2007 si nu detinea stampila asociatiei, incalcand astfel dispozitiile art.18 alin.6 din HG nr.1588/2007. Procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in baza notei interne nr._/305/18.07.2012 si a notei de constatare nr.141/28.07.2012, in data de 01.08.2012, la sediul intimatului, in lipsa petentei sau a vreunui martor semnatar.
Instanta de fond a constatat că la momentul intocmirii procesului-verbal au fost respectate dispozitiile art.16 alin.1 din OG nr.2/2001.
In ceea ce priveste starea de fapt, instanța de fond a reținut că in urma verificarilor efectuate in data de 18.07.2012 de către Serviciul R. cu Consiliul si Administratie Publica Locala din cadrul Consiliului Local al Municipiului C.-N., s-a constatat ca intimata, care a dobandit calitatea de presedinte al asociatiei de locatari in luna aprilie 2012, nu a respectat dispozitiile art.17 alin.2 din HG nr.158/2007, privind convocarea lunara a sedintelor comitetului executiv si nici ale art.18 alin.6 din HG nr.1588/2007, nedetinand stampila asociatiei, stampila ce era detinuta si folosita de fostul administrator al asociatiei. Prin nota de constatare s-a solicitat reprezentantilor asociatiei ca, in termen de 30 zile, sa prezinte o informare scrisa, insotita de documente justificative, cuprinzand dovada intrarii in legalitate, inclusiv situatia privind predarea documentelor ce tin de activitatea de administrare a imobilului. Totodata, Serviciul R. cu Consiliul si Administratie Publica Locala a apreciat ca se impune sesizarea Directiei Politia Locala pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.
Instanța de fond a mai constatat că sanctiunea contraventionala i-a fost intimatei aplicata pentru faptele savarsite anterior si constatate la controlul efectuat si nu pentru nerespectarea celor puse in vedere prin nota de constatare și a considerat că scopul urmarit prin aplicarea sanctiunii contraventionale poate fi atins si prin aplicarea sanctiuni avertismentului, având în vedere și intentia petentei de a-si indeplini atributiile.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formula recurs M. C.-N. solicitând respingerea recursului si modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivare, intimatul a susținut, în esență, faptul că la individualizarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal contestat, agentul constatator a respectat principiul proporționalității, iar, raportat la gravitatea faptei și la urmările produse, aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 500 de lei este pe deplin justificată .
Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că recursul declarat de intimatul M. C.-N., Direcția Poliția Comunitară este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În fapt, în prezenta cauză s-a probat în fața instanței de fond, sub aspectul stării de fapt, împrejurarea că intimata nu a respectat dispozitiile art.17 alin.2 și art.18 alin.6 din din HG nr.1588/2007, privind convocarea lunara a sedintelor comitetului executiv și păstrarea ștampilei asociației de proprietari
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Tribunalul constată că prima instanță a indicat motivele de fapt și de drept pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, hotărârea fiind motivată sub acest aspect.
În mod judicios s-a considerat relevantă împrejurarea că, după efectuarea controlului, intimata a convocat întrunirea comitetului executiv și a preluat ștampila asociației de proprietari, întrucât acest comportament confirmă faptul că intimata a conștientizat pericolul social al faptei săvârșite și importanța respectării dispozițiilor legale care reglementează funcționarea asociațiilor de proprietari.
Mai trebuie observat în acest context că din actele si lucrarile dosarului nu rezultă faptul ca anterior inspectorii din cadrul intimatului au mai efectuat alte controale la asociația de proprietari, având aceiași tematica si nici faptul ca petenta a mai fost avertizată sau sancționată pentru abateri de natura celei reținute în procesul – verbal . nr._/01.08.2012
Tribunalul subliniază că împrejurarea că procesul verbal a fost legal întocmit și că agentul constatator a reținut o stare de fapt corectă, nu reprezintă un impediment la redozarea sancțiunii, instanța putând examina legalitatea si proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând aplicarea avertismentului chiar si atunci când actul normativ sancționator nu îl prevede alternativ cu amenda, conform art. 7 alin.2 si 3 din O.G. nr. 2/2001.
În concluzie, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a reindividualizării sancțiunii în raport de pericolul social al faptei concrete cu respectarea principiilor individualizării și proporționalizării acesteia cu respectarea prevederilor art. 21 alin.3 din OG 2/2001.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința nr._/14.11.2012 a Judecătoriei C.-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de către recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr._/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. - N. în dosarul nr._, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronuntata în sedinta publica, azi 15 Ianuarie 2014.
Președinte, E. B. | Judecător, M. T. | Judecător, F. C. J. |
Grefier, Ani-Letiția C. |
Red.F.C.J.
Tehnored.V.A.M.
2 ex./30.04.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 818/2014.... | Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... → |
|---|








