Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 451/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 1767/328/2013
cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 451/2014/A/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Judecător A. N.
Grefier Ani-Letiția C.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind apelul declarat de către apelanta S.C. S. N. . împotriva Sentinței civile nr.2278/2013 pronunțată în dosarul nr._ 2/2013 al Judecătoriei T. privind și pe S. P. - POLIȚIA LOCALĂ T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsa părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, conform art. 466 NCPC.
Se constată că apelul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimata.
Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 NCPC astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 2278/2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C S. N. . în contradictoriu cu intimatul S. P. POLIȚIA LOCALĂ T. si a fost menținut ca legal si temeinic procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat in 04.03.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2013 întocmit de agentul constatator din cadrul intimatului, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit.f) din H.C.L. T. nr. 212/2005 și sancționată de art. 2 din același act normativ. Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că în data de 04.03.2013, ora 11,10, pe . s-a constatat că petenta nu deține contract de salubrizare menajeră cu . SA, singura unitate autorizată de Consiliul Local T. pentru ridicarea și transportul reziduurilor menajere.
Instanța de fond a apreciat că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, la limita minimă prevăzută de actul normativ a fost just individualizată, respectând criteriile de proporționalitate prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel S.C. S. N. .., solicitând admiterea apelului, iar pe fond, modificarea sentinței civile în sensul admiterii plângerii contravenționale și pe cale de excepție, constatarea nulității procesului verbal . nr._ întocmit în 04.03.2013 și exonerarea de la plata amenzii în valoare de 200 lei.
În motivarea apelului arată că instanța de fond analizând actele și înscrisurile a omis a se pronunța cu privire la capătul de cerere privind excepția nulității procesului, precum și asupra întregului probatoriu/înscrisuri, administrat în apărare la instanța de fond.
Din analiza sentinței ca urmare a invocării excepției nulității procesului verbal, solicită instanței să constate că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.
Astfel, în hotărârea instanței de fond, neregăsindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii care l-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză, atât cu privire la excepțiile formulate, cât și în ceea ce privește fondul cauzei.
Or, hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a probelor aflate la dosar în scopul aflări adevărului și justei soluționări a cauzei.
În plus, motivarea hotărârii judecătorești justifică echitatea procesului, pe de o parte, prin dreptul părților de a fi convinse că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de acestea și, pe de alta parte.
În spetei, instanța de fond s-a rezumat la a invoca temeinicia procesului verbal, fără a analiza în vreun fel și înlătura motivat apărările formulate de petentă, apărări care privesc atât excepțiile invocate, cât și fondul cauzei în raport de concluziile-scrise și probatoriile administrate în apărare
Sub aspectul excepției nulității și a legalității, procesul - verbal . nr._ încheiat în 04.03.2013, a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor imperative prevăzute de O.G. nr.2/2001, întrucât: nu au fost respectate prevederile art. 16 alin. 1) din O.G. nr. 2/2001 care instituie în mod imperativ: „procesul verbal de constatare a contravenției cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locul în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite: indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția”.
Agentul constatator înserează la locul săvârșirii așa zisei contravenții, Republicii nr. 8 ca și locație ce nu poate fi individualizata, motivat de faptul că denumirea acestei străzi și nr. poate fi în orice alte municipii/orașe/localități, astfel încât descrierea locului fiind generică neputând-se individualiza în concret locul săvârșirii contravenției.
Descrierea. în concret a locului săvârșirii contravenției ca si cerință este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței de judecată cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea și verificarea încadrării juridice și a justei sancțiuni aplicate.
Or, realizând o descriere pur formală, o descriere generală lipsită de conținut, echivalează ev lipsa acesteia și pe fond atrage nulitatea procesului verbal.
În cuprinsul procesului verbal atacat nu este menționată ora încheierii acestuia, fapt contrar dispozițiilor art. 16 alin. 1) din O.G. nr. 2/2001.
Chiar dacă această mențiune nu este sancționată de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cu nulitatea procesului verbal independent de existența unei vătămări, apreciem că este un motiv de nulitate întemeiat, dată fiind dovada vătămării pricinuite de către societatea noastră prin absența orei încheierii procesului verbal — imposibilitatea verificării dacă procesul a fost întocmit de către agentul constatator cu ocazia A constatării faptei sau la un moment ulterior.
Astfel că, omisiunea menționării OREI încheierii procesului verbal nu poate fi acoperită cu nicio altă mențiune din cuprinsul acestuia, această condiție fiind intrinsecă procesului verbal.
Or, în atare condiții, fapta reținută în sarcina apelantei „lipsa contractului de salubritate menajeră cu S.C. PRIVAL ECOLOGIC SERVIS SA." nu este reglementată de textul de lege invocat, text de lege art. 1 lit. f) din HCL 212/2005 apreciază că instanța de judecată nu poate verifica/stabili modul în care agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa și fără temei de drept.
Totodată, cu referire la fapta reținută în sarcina apelantei, faptă care nu este reglementata de niciun act normativ, invocă pe această cale limitarea drepturilor de a dispune .în mod liber și legal de drepturile conferite de legislația în vigoare, opinând în acest sens îngrădirea, de către un funcționar public, a exercițiului drepturilor de a dispune în mod liber, cu privire la a încheia contract de prestări servicii de salubritate cu orice persoană juridică constituită și autorizată conform legislației în vigoare.
Astfel că, în discuție nu s-a pus modalitatea de autorizare a prestatorului, ci a dorit doar să arate că este o societatea autorizata legal să desfășoare o astfel de activitate, precizare care nicidecum nu excede cadrului procesual
Totodată, arată apelanta, instanța de judecată are ca obligația să analizeze toate capetele de cerere, care se admit, respectiv se resping, și nicidecum să limiteze si /sau cenzureze apărările pârtilor.
În aceasta situație consideră că, sancțiunea aplicabilă procesului verbal pentru nerespectarea mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, este nulitatea sancțiune instituită de art. 17 din același act normativ.
Referitor la actul normativ care constituie temei legal în aplicarea sancțiunii contravenționale, arată că în speța de fața acest act normativ nu își găsește aplicabilitate.
Arată apelanta că nu folosește rampele puse la dispoziție de Primăria Municipiului T. și amplasate pe domeniul public, ci are lăsate în custodie recipiente speciale pentru deșeurile menajere (folie și/sau carton) acestea nefiind amplasate pe locurile special amenajate de Primărie.
Or, în acest caz fiindu-i lăsate recipiente, în spațiul special amenajat de către apelantă în cadrul fiecărui punct de lucru de pe raza municipiului T., nu a depozitat niciodată deseuri menajere în rampele special amenajate de Primăria Municipiului T., iar societatea operatoare SERGENT PAPER SRL nu are în administrare aceste rampe amplasate pe domeniul public. deșeul menajer fiind colectat și transportat de la sediul fiecărui punct de lucru al S.C. SUCCCES N. .> Or, din considerentele sentinței civile apelate se poate observa că singurul motiv nelegal și neîntemeiat pentru care a fost respinsă plângerea a fost acela că societatea noastră nu deține contract cu o unitate specializată în administrarea rampelor de depozitare a reziduurilor, autorizată de Consiliul Local, pentru ridicarea și transportul reziduurilor menajere șl stradale pe amplasamentele stabilite.
În motivarea considerentelor plângerii contravenționale am susținut ș probat că, societatea noastră a încheiat încă din luna iunie 2011 contract de prestări servicii rmblîce de salubrizare pentru agenți economici cu societatea SERGENT PAPER S.R.L.. societate înființată în vederea exercitării obiectului principal de activitate, 3811 - colectarea deșeurilor neperculoase, societatea autorizată în acest sco]) de către instituțiile/autoritățile publice în acest sens.
Învederează instanței că odată ce nu folosește rampele de depozitare amenajate de Primăria Municipiului T., ci așa cum am arătat are în dotare recipiente lăsate de societatea operatoare și care sunt aplasate în spațiul special amenajat în cadrul fiecărui punct de lucru, nu se poate face aplicabilitatea actului normativ indicat de către intimată.
Mai mult, prin aplicarea sancțiunii contravenționale ca urmare a încălcării actului invocat, consideră că intimata încalcă în mod grav și evident dispozițiile art.. 9 din Legea 21/1996.
Arată că prin depunerea tuturor înscrisurilor în apărare, a susținut și dovedit că atât la data efectuării controlului cât și la data depunerii prezentelor motive de apel are încheiat contract pentru ridicarea și transportul rezidurilor menajere cu o societate comercială specializată în acest sens și autorizată să desfășoare astfel de activități de Agenția Regională pentru protecția Mediului Cluj-N., spiritual dispozițiilor HCL 212/2005 fiind acela de a se asigura curățenia și igiena municipiului prin colectarea și transportul rezidurilor menajere și stradale de pe amplasamentele stabilite pe domeniul public.
Învederează apelanta că nu a dorit sub nicio formă să eludeze prevederile legii, și chiar mai mult a susținut și documentat că atât la data efectuării controlului cât și în prezent a avut încheiat contract de prestării servicii cu o societatea comercială specializată în acest sens și autorizată să desfășoare astfel de activități pentru spațiul unde s-a efectuat controlul cât și pentru celelalte puncte de lucru de pe raza municipiului T., document esențial/important în vederea obținerii acordului de funcționare emis de Primăria Municipiului T., acord de funcționare valabil la data prezentei, nr. 401 (11.088)/09.08.2011.
Intimatul S. P. POLIȚIA LOCALĂ T., prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului si pe cale de consecință menținerea ca temeinică si legală a hotărârii instanței de fond.
Învederează că motivele invocate de către apelant sunt nefondate, instanța de fond pronunțându-se asupra legalității si temeiniciei procesului verbal de contravenție, precum si asupra tuturor capetelor de cerere si motivelor invocate de către petenta în plângerea contravenționala, având in vedere întregul probatoriu administrat la fond.
In ceea ce privește legalitatea întocmirii procesului verbal, in mod corect instanța de fond a statuat ca nu este incident nici un motiv de nulitate, procesul-verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si art.17 din OG nr.2/2001.
Referitor ia descrierea faptei săvârșite, încadrarea juridică a acesteia si individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond a constatat ca au fost făcute conform prevederilor legale, nefiind incident nici in acest sens vreun motiv de nelegalitate a procesului-verbal.
Se invoca de către apelant drept motive de nulitate absoluta a procesului-verbal: „descrierea generica a locului săvârșirii contravenției, omisiunea menționării orei încheierii procesului-verbal, lipsa temeiului de drept in aplicarea sancțiunii contravenționale, precum si faptul ca fapta reținuta in sarcina societății petente ca si contravenție nu este reglementata de nici un act normativ ".
Nici una din aceste susțineri nu corespund realității si nu pot atrage nulitatea procesului-verbal întrucat: locul săvârșirii contravenției este indicat expres si nu generic: T., ., jud.Cluj adresa la care funcționează un magazin (punct de lucru) al societății petente; ora este menționata in procesul verbal ca fiind 12.00, iar temeiul de drept este indicat expres art.l Ht.f din HCL T. nr.212/2005 cu modificările ulterioare si corespunde cu fapta reținuta in sarcina petentei.
Potrivit art.l lit.f din HCL nr.212/2005 cu modificările ulterioare "Instituțiile publice, agenții economici si alte persoane juridice de pe raza Municipiului T., pentru gospodărirea localității au următoarele obligații: lit.f - sa incheie contracte cu o unitate specializata in administrarea rampelor de depozitare a reziduurilor, autorizata de Consiliul Local, pentru ridicarea si transportul reziduurilor menajere si stradale pe amplasamentele stabilite".
Potrivit art.2 fapta prevăzuta la art.l lit.f se sancționează cu amenda contravenționala cuprinsa intre 200 si 400 RON".
Întrucât sediul societății este in jud.Gorj ., iar societatea funcționează cu mai multe puncte de lucru in Mun. T., jud.Cluj, obligația societății este de a avea încheiat un contract de colectare si transport a deșeurilor si rezidurilor si pentru locațiile din T. unde desfășoară activitate.
In ceea ce privește Municipiul T., Consiliul Local al Mun. T. are competenta de a autoriza unitatea specializata in administrarea rampelor de depozitare a reziduurilor, pentru ridicarea si transportul reziduurilor menajere si stradale pe raza Mun. T.. Prin urmare atât persoanele fizice cat si persoanele juridice de pe raza Mun. T. au obligația impusa prin hotărâre de consiliu local sa încheie contract de salubritate cu unitatea specializata in acest sens autorizata de Consiliul Local al Mun. T. care este . SA desemnata in urma unei licitații publice.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, in mod corect instanța de fond a reținut ca la data efectuării controlului si întocmirii procesului-verbal petenta nu avea încheiat un contract de salubritate cu o unitate specializata autorizata de Consiliul Local al Mun. T., in speța cu . SA, fapt recunoscut de altfel de către petentă. Faptul ca exista un contract de salubritate încheiat de societatea petenta prin care o firma specializata colectează si transporta deseurile in jud.Gorj la sediul societății sau la alte puncte de lucru din tara, nu înlătura obligația petentei de a avea contract valabil încheiat pentru colectare deșeuri la punctele de lucru din Mun. T., si nici nu înlătura răspunderea contravenționala in prezenta cauza.
Hotărârile Consiliului Local al Mun. T. au putere de lege si sunt obligatorii pentru toți cetățenii, instituțiile publice, agenții economici si persoanele juridice care desfășoară activitate pe raza Municipiului T.. In consecința susținerile petentei cum ca fapta reținuta in sarcina sa „nu este reglementata de nici un act normativ" nu pot fi acceptate si nici nu sunt justificate.
Nu pot fi reținute nici criticile petentei privind încălcarea de către intimata a dispozițiilor art.9 din Legea nr.21/1996-legea concurentei republicata, in condițiile in care din punct de vedere legal Consiliul local T. avea obligația de a desemna un operator in vederea asigurării curățeniei si salubrității in mun. T., iar aspectul privind „eventuala încălcare" a normelor privind concurența sunt împrejurări care exced cadrului procesual si analizei instanței in prezenta cauză.
Procesul-verb al este temeinic si legal încheiat ne fiind reale susținerile petentei apelante că fapta săvârșită nu este individualizata si descrisa în mod corespunzător. Rezulta clar din cuprinsul procesului-verbal descrierea faptei ce reprezintă contravenție, temeiul de drept, sancțiunea amenzii aplicate, precum si toate aspectele din care poate fi apreciata si stabilita gravitatea faptei.
In privința individualizării sancțiunii aplicate, agentul constatator a avut in vedere criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, precum si faptul ca deși societatea petenta deține pe raza mun. T. mai multe magazine (puncte de lucru) nu are încheiat pentru nici unul dintre acestea contract de salubritate cu o unitate specializata autorizata de Consiliul Local al Mun. T.. S-a avut in vedere si faptul ca deși in mai multe rânduri i s-a cerut societății petente sa încheie un astfel de contract de salubritate si s-au efectuat mai multe controale la punctele de lucru din T., totuși nu s-a conformat nici pana in prezent prevederilor legale menționate mai sus. Prin urmare nu se justifica sub nici o forma posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului.
Si sub acest aspect instanța de fond a apreciat corect faptul ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, neputând fi considerată excesivă, cu atât mai mult cu cat cuantumul amenzii aplicate este minimumul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită.
Analizând apelul, prin prisma motivelor învederate, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2013 întocmit de agentul constatator din cadrul intimatului, recurenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit.f) din H.C.L. T. nr. 212/2005 și sancționată de art. 2 din același act normativ. Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că în data de 04.03.2013, ora 11,10, pe . s-a constatat că petenta nu deține contract de salubrizare menajeră cu . SA, singura unitate autorizată de Consiliul Local T. pentru ridicarea și transportul reziduurilor menajere.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, hotărârea din 22 iulie 2002).
Prima instanță, analizând materialul probator in cauza, a constatat legalitatea conținutului procesului verbal arătând că toate mențiunile prevăzute de art 17 din O.G. 2/2001 au fost incorporate in actul constatator.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloace de probă și să invoce orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Întrucât fapta comisa de către petent a fost constatata prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare si sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate si temeinicie si face totdeauna dovada până la proba contrarie, astfel încât sarcina probei revine petiționarului și nu intimatului, conform art. 249 din Codul de Procedură Civilă.
Recurenta însăși recunoaște prin plângerea contravențională formulată că nu deține contract de salubritate menajeră cu o unitate specializată în administrarea rampelor de depozitare a reziduurilor
In concluzie, Tribunalul reține că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale mai sus evocate, sens în care devin incidente prevederile art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 34 alin (2) din OG nr.2/2001 se va respinge apelul împotriva Sentinței civile nr. 2278/2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta S.C S. N. . cu sediul procesual ales în mun. Târgu J., ., jud. Gorj în contradictoriu cu intimatul S. P. - POLIȚIA LOCALĂ T. cu sediul în T., Piața Romană, nr. 39, jud. Cluj împotriva Sentinței civile nr. 2278/2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Prezenta decizie este definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2014.
Președinte, B. G. Z. | Judecător, A. N. | |
Grefier, Ani-Letiția C. |
Red.A.N.
Tehn. V.A.M.
4 ex./29.08.2014
Judecător fond: M. M. O.
Judecătoria T.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3884/2014. Tribunalul... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








