Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 339/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 11644/211/2010
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 339/2014
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. S. B.
Judecător A.-S. S.
Judecător D. T.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe recurent G. R. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, împotriva Sentinței civile 5095/29.03.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, prezent personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că recursul este formulat în termen, motivat, comunicat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului, precizând că dorește să se șteargă cele 2 săptămâni pentru care i-a fost reținut permisul.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 5095/2011, pronunțată în dosar nr._, la data de 29 martie 2011 de către Judecătoria Cluj-N., instanța a respins plângerea formulată de petentul G. R. împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 08.04.2010 de IPJ Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
In data de 08.04.2010, petentul G. R. a condus autoturismul marca Audi cu nr. de inmatriculare_ efectuand manevra de depasire neregulamentara, in zona de actiune a indicatorului “Depășirea interzisa”, a autoturismului cu nr. de inmatriculare CJ-13_UBY care circula regulamentar, incalcand marcajul simplu continuu.
Petentului i-a fost incheiat procesul verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 08.04.2010 retinandu-se in sarcina acestuia savarsirea contraventiei prev. de art. 120/1/4 din OUG nr.195/2002.
Analizand cuprinsul procesului-verbal, sub aspectul legalitatii, instanta a apreciat ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art.17 din OG nr.2/2001 referitoare la mentiunile obligatorii ce trebuie prevazute sub sanctiunea nulitatii.
Petentul a semnat procesul verbal de contraventie neavand de formulat obiectiuni.
Sub aspectul temeiniciei, instanta a retinut ca actul de sanctionare face dovada celor mentionate in cuprinsul sau pana la proba contrara care, potrivit art.1169 Cod civil, incumba petentului.
In speta, instanta a apreciat ca o asemenea proba nu a fost facuta, petentul nefiind prezent la nici un termen de judecata.
In aceste conditii, instanta a apreciat ca procesul verbal este legal si temeinic, astfel ca se bucura de forta probanta prevazuta de lege, iar sanctiunea aplicata a fost corect individualizata, motiv pentru care a respins plangerea ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul G. R., solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat .
În motivarea cererii învederează instanței:
Un prim aspect pe care recurentul îl învederează onoratei instanțe este faptul că nu i-a fost comunicată nicio dată Sentința Civilă 5095/2011 pronunțată în dosarul_ - astfel dat fiind faptul că termenul de recurs curge de la comunicarea sentinței față de recurent acest termen curge de la data de 19.11.2013, dată la care a luat cunoștință de conținutul, motivarea sentinței indicate anterior, astfel aflându-se în termenul legal de formulare a recursului.
Recurentul arată că a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/08.04.2010, plângere care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 5095/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ .
În motivarea sentinței astfel pronunțate instanța a reținut că recurentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexistența acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, precum și faptul că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.
Recurentul precizează că nu este de acord cu concluziile primei instanțe, pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, deci pentru susținerea nelegalității si netemeiniciei sentinței pronunțate de instanța de fond in dosarul nr._, recurentul arătă că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod Pr. Civ. și art. 304 pct. 9 Cod Pr. Civ.
Astfel, instanța a apreciat în mod greșit că procesul verbal contestat face dovada, prin el însuși, a faptei presupus a fi comise, deși la dosar nu există nici o probă în acest sens. .
În ceea ce privește probele administrate în cauză - până la momentul închiderii fazei cercetării judecătorești intimata nu a depus la dosar înscrisuri prin care să fie probată fapta reținută prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.04.2010, respectiv nu există la dosarul cauzei vreun înscris, fotografia la care instanța să poată face referire în motivarea sentinței nr. 5095/2011, pentru a susține că recurentul ar fi depășit acel autoturism în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă, călcând linia continuă.
Recurentul susține că, procesul verbal de contravenție nu face, prin el însuși, dovada săvârșirii faptei, iar prezumția de legalitate de care acesta se bucură este contrară prezumției de nevinovăție.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin hotărârea A. c. România din 4 octombrie 2007, CEDO a constatat ca anumite dispoziții ale legislației contravenționale încurajează o jurisprudența contrara prezumției de nevinovăție.
Pe fond, CEDO a considerat ca sistemul procedural roman in materie contravenționala, având Ia baza principii de procedura civila ce impun celui ce deschide o procedura judiciara - contravenientul in speța - sa probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumției de nevinovăție. Curtea a considerat ca prezumția de legalitate si de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumției lipsita de rezonabilitate, punând un acuzat penal . dezavantajoasa. în consecință, s-a decis ca art. 6, cu privire la prezumția de nevinovăție, a fost violat.
În principal, recurentul consideră că procesul verbal . nr._/08.04.2010 este afectat de vicii de formă, fiind încălcate prevederi legale care reglementează condiții de formă esențiale pentru procesul verbal, a căror nerespectare antrenează nelegalitatea acestui act administrativ.
1) Potrivit art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, agentul constatator are obligația de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, iar în ipoteza în care contravenientul înțelege să își exercite acest drept, agentul constatator are obligația de a le consemna în cuprinsul procesului-verbal la rubrica „Alte mențiuni", condiție reglementată sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Recurentul arată că a comunicat agentului obiecțiile sale cu privire la: imposibilitatea de a depășii pe linie continuă.. Cu toate acestea agentul constatator i-a îngrădit dreptul garantat de art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, dat fiind faptul că a refuzat consemnarea obiecțiunilor pe care le-a formulat cu privire Ia constatarea și sancționarea faptei descrise, fapt ce rezultă din conținutul procesului-verbal de contravenție. Recurentul consideră că, prin consemnarea incompletă a obiecțiunilor formulate, a fost prejudiciat întrucât din conținutul procesului verbal nu reiese starea de fapt reală în care a fost săvârșită fapta încadrată de agentul constatator în sfera ilicitului contravențional. In consecință, recurentul arătă că acest aspect echivalează cu încălcarea condiției de validitate a procesului-verbal prevăzută de art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, iar în condițiile în care obiecțiunile comunicate agentului constatator, dar neconsemnate, au fost esențiale în raport cu lipsa de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției, recurentul solicită în mod respectuos instanței să constate nulitatea expresă a procesului verbal de constatare a contravenției, care face obiectul prezentei plângeri contravenționale.
2)Cu privire la descrierea faptei, este admisă echivalența dintre lipsa totală descrierii faptei în actul de constatare a contravenției și caracterul ilizibil al acestei descrieri, de natură să nu poată fi identificată în totalitate fapta astfel cum a fost consemnată, așa cum este cazul procesului-verbal care face obiectul prezentei plângeri, din care nu poate fi descifrată în integralitate descrierea făcută de agentul constatator. Astfel recurentul arătă că, raportat la caracterul neinteligibil al celor consemnate, îi sunt prejudiciate drepturile garantate de lege, inclusiv dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la starea de fapt constatată prin intermediul prezentei plângeri contravenționale, întrucât nu pot fi comparate în mod corespunzător cele consemnate în procesul verbal cu circumstanțele de fapt reale în care a fost săvârșită fapta. în consecință, recurentul consideră că din această perspectivă îi este suprimat dreptul la apărare, astfel că este evidentă existența unei vătămări ce rezultă din caracterul ilizibil al scrierii la secțiunea destinată descrierii faptei, dat fiind faptul că, consemnarea acestor mențiuni s-a făcut cu litere cursive, spre deosebire de mențiunile realizate cu majuscule la celelalte secțiuni, al căror conținut poate fi descifrat.
Recurentul subliniază totodată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să facă dovada celor susținute de agentul constatator cu privire la existența și circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, pentru a fi răsturnată prezumția de nevinovăție care operează și în sfera răspunderii contravenționale, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, deși procesul verbal de contravenție are valoare probatorie sub aspectul descrierii faptei constatate de către agent, fără să fie necesară coroborarea cu alte mijloace de probă, având în vedere caracterul ilizibil al consemnărilor realizate pentru descrierea faptei, recurentul învederează faptul că acest proces verbal nu poate atrage angajarea răspunderii contravenționale întrucât din conținutul său, care ar trebui să facă dovada săvârșirii unei contravenții, nu poate fi stabilită incidența prevederilor art. 100 alin. (3) lit. d din OUG nr. 195/2002.
În consecință, recurentul solicită instanței să constate faptul că imposibilitatea de descifrare a celor consemnate pentru descrierea faptei echivalează cu lipsa totală a acestei descrieri, fiind astfel încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001. astfel recurentul consideră că, se impune anularea procesului verbal . nr._/08.04.2010.
De asemenea, în cazul în care instanța va aprecia că nu se impune anularea procesului verbal, recurentul solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr.2/2001, care constituie dreptul comun incident în materia constatării și sancționării faptelor care se înscriu în sfera ilicitului contravențional, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Practic, avertismentul intervine în cazurile în care fapta este de o mică importanță, respectiv de o gravitate redusă, iar agentul constatator, respectiv instanța, apreciază faptul că acela care a săvârșit o astfel de faptă nu o va mai repeta, chiar fără aplicarea unei amenzi.
Deși practica relevă aspectul că agenții constatatori manifestă o oarecare „prudență" în aplicarea acestei măsuri sancționatorii, preferând să aplice sancțiuni de natură pecuniară, se impune totuși a fi precizat faptul că aplicarea sancțiunii contravenționale principale a avertismentului presupune în primul rând o corectă determinare a gradului de pericol social al faptei.
Astfel, aplicarea sancțiunii contravenționale de către organul de control se impune a fi realizată cu respectarea prev. art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privitoare la regimul juridic al contravențiilor care prevăd în mod expres că „ Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."
Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârșite, instanța trebuie să aibă în vedere criteriile statuate de doctrina de drept contravențional, respectiv cele privind circumstanțele personale ale contravenientului - persoana acestuia, comportarea sa anterioară, precum și circumstanțele reale ale faptei săvârșite.
Recurentul arătă că este sunt un șofer prudent, nu a produs nici un pericol concret pentru siguranța traficului rutier în general.
Pe cale de consecință, având in vedere considerentele arătate anterior, recurentul învederează că sentința civila ce face obiectul prezentului recurs, prin care a fost respinsă plângerea contravențională, este vădit neîntemeiata si pronunțată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, la care a făcut anterior referire. Totodată, în aplicare prevederilor art. 304 indice 1 Cod Pr. Civ., recurentul solicită instanței să deducă judecații sentința atacata sub toate aspectele de nelegalitate si temeinicie.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept, recurentul arată că își fundamentează susținerile pe prevederile legale la care a făcut anterior referire.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul urmeaza sa il respingaq ca nefundat pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul constata ca in mod corect prima instanta a retinut ca procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei tribunalul retine că, deși OG. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Văstberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113,23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG. nr. 2/2001) în cadru căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Deși, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a proces ului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
In ceea ce priveste solicitarea recurentului privind inlocuirea amnzii cu cea a avertismentului, tribunalul retine ca este adevarat ca potrivit dispozitiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 este evidentă necesitatea proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, insa nu se poate retine ca fapta de savarsita de catre acesta-nerspectarea regulilor privind depasirea -nu prezinta pericol social astfel incat sa se justifice sanctiunea avertismentului .
Tribunalul apreciaza ca sanctiunea amenzii aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite si nu se impune inlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Tinand seama de considerentele mai sus aratate, tribunalul constata ca hotararea primei instante este legala si temeinica motiv pentru care urmeaza ca in baza dispozitiilor art.312 C.pr. civ, va respinge ca nefundat recursul declarat de G. R. împotriva sentinței civile nr. 5095 din 29.03.2011, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G. R. împotriva sentinței civile nr. 5095 din 29.03.2011, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26.02.2014.
Președinte, F. S. B. | Judecător, A.-S. S. | Judecător, D. T. |
Grefier, D. I. D. |
D.D. 03 Martie 2014
Red FSB/LM/2 EX/13.06.2014
JUD FOND :E. P.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 298/2014.... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
