Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2084/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2084/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 12528/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2084/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. B.
Judecător I. N. B.
Judecător S. T.
Grefier C.-L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurent I. T. DE munca CLUJ împotriva sentinței civile nr.2802 din 13.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N. privind și pe intimat P. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta intimatului P. A., av. M. V. D., cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul recurentului și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,instanța constată că, la data de 18.11.2014, prin serviciul registratură al instanței, s-a depus întâmpinare din partea intimatului P. A..
Instanța întreabă părțile dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de către recurentul I. T. de Munca Cluj împotriva sentinței civile nr.2802 din 13.02.2013 a Judecătoriei, cu consecința menținerii hotărârii recurate conform întâmpinării depusă la dosar. Arată că, așa cum reiese din motivele întâmpinării de la dosar, cele 2 persoane care au fost audiate de instanța de fond au declarat că au participat la lucrările de reparații efectuate de către petent cu titlu de ajutor, în baza relațiilor de prietenie, nu au pretins și nu au primit vreo sumă de bani pentru ajutorul dat, nu s-a pus niciodată problema încheierii vreunui contract individual de muncă, cu vreun salariu sau pe o anumită perioadă de timp.
Față de toarte aceste aspecte solicită respingerea recursului cu consecința menținerii în totalitate a sentinței civile atacate.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2802/13.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N. a fost admisă plângerea formulată de petentul P. A., domiciliat în localitatea Luna de Sus, nr. 104C, ., în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj și în consecință:
S-a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/27.04.2012.
A fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale de_ lei aplicate de intimată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 24 mai 2012 sub nr. de mai sus, petentul P. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă Cluj, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/27.04.2012 și de aplicare a sancțiunilor, ca nelegal și neîntemeiat, cu anularea amenzii aplicate și exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii, s-a precizat că în fapt a fost sancționat contravențional cu amenda de 20.000 lei reținându-se prin procesul verbal de contravenție atacat că ar fi încălcat prevederile art. 16 alin 1) din Legea 53/2003 republicată și ar fi săvârșit contravenția prevăzută de disp. art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea 53/2003.
În mod absolut nelegal și neîntemeiat s-a reținut această contravenție în sarcina lui, întrucât din starea de fapt nu a rezultat nicidecum acest lucru, inspectorii 1TM, „obligați” fiind probabil, în cadrul campaniei naționale în domeniul construcțiilor, să nu lase fără sancțiune nici un control efectuat, deoarece altă logică nu există, nefiind nicio legătură între sancționarea sa contravențională și realitate.
S-a reținut în procesul verbal de contravenție atacat că în calitate de persoană fizică a primit la muncă 2 persoane fără a le încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă. Deși se menționează în procesul verbal că descrierea faptei în detaliu este făcută în anexa la prezentul contract, această anexă nu i s-a comunicat și nu crede că există. În procesul verbal de contravenție nu se identifică persoanele despre care se susține că au fost primite la muncă. Mai mult decât atât, în spațiul rezervat descrierii faptei, agenții constatatori în loc să procedeze în mod legal la descrierea în detaliu a faptei, s-au rezumat la a menționa că este sancționat cu 10.000 lei / persoană.
Consideră, față de cele de mai sus, că în cauză sunt incidente dispozițiile ART. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită atrăgând nulitatea procesului-verbal.
Învederează totodată instanței că petentul nu este persoană fizică autorizată, nu desfășoară nici o activitate economică în domeniul construcțiilor, a avut de efectuat câteva reparații la locuința din Cluj-N., ., care au durat circa 4-5 zile, iar în acest context a rugat un vecin să îl ajute la lucru, care a venit însoțit de o cunoștință. Nici măcar nu s-a pus problema vreunei remunerații contra ajutorului acordat, el neavând posibilități materiale care să-i permită angajarea unei firme de construcții pentru realizarea lucrărilor, a apelat la diverși prieteni și cunoștințe pentru a îl ajuta, prin „munca în clacă".
Remunerația este una din condițiile esențiale ale unui contract individual de muncă, așa cum se stipulează în mod expres și la art. 10 codul muncii, astfel că în lipsa vreunei remunerații nu se poate pune problema vreunui contract individual de muncă. Mai mult decât atât, libertatea muncii este garantată prin Constituție, nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc, orice persoană fiind liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, orice contract de muncă încheiat cu încălcarea dispozițiilor și principiilor de mai sus fiind nul de drept.
Din nou rezultă că în mod nelegal s-a reținut că ar primit la muncă persoane fără a le încheia contract individual de muncă, atâta timp cât aceste persoane nu au primit vreo remunerație, și nu s-a pus problema încheierii vreunui contract individual de muncă, inspectorii de muncă considerând că se poate încheia un contract de muncă fără voia și consimțământului celui care ar urma să fie angajat (așa cum prevăd disp. art. 16 alin 1 L. 53/2003 invocate în PV atacat) și fără ca cel angajat să solicite și să primească vreo remunerație-salar.
În subsidiar, în situația în care va trece peste apărările sale de mai sus, deși sunt total nevinovat, în baza principiului justeței sancțiunii, potrivit căruia trebuie să există o strânsă corelație între sancțiunea aplicată unei persoane pentru încălcarea unei norme de drept și gravitatea faptei și prejudiciul produs, corelație care nu se reflectă în speța de față, solicită, în conformitate cu disp. art. 7 din OG 2/2001, să procedați la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
În drept: OG nr. 2/2001.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art.36 din același act normativ.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale înaintată.
În fapt, în dala de 30.03.2012, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor, ITM Cluj a efectuat un control la locul de muncă organizat de reclamant în loc. Cluj-N., ., jud. Cluj, în scopul verificării modului de aplicare de către angajatorul P. A. a dispozițiilor legale cu privire la încadrarea în muncă a persoanelor. Cu prilejul acestui control, au fost completate fișe de identificare (declarații pe proprie răspundere) de către persoanele descoperite în activitate referitor la elementele raportului de muncă în derulare la momentul controlului. K. Z. și Martoni A. au declarat că lucrează pentru . din data de 28-03-2012 respectiv iunie 2011, în program de 8 ore pe zi pentru un salar de 1000 de lei respectiv 1200 lei. În cursul verificărilor efectuate de către ITM Cluj s-a constatat faptul că cele două persoane au desfășurat activitate pentru persoana fizica P. A., care recunoaște în cuprinsul declarației olografe că a beneficiat de munca acestor două persoane, care au acceptat să îi ajute la repararea unei locuințe din ., în calitate de prieteni. Starea de fapt a fost confirmată de cei 2 lucrători.
Față de împrejurarea că reclamantul a primii la muncă 2 persoane în lipsa formelor legale de angajare, la data de 27.04.2012, inspectorii ITM Cluj au făcui aplicarea art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003, sancționând angajatorul cu amenda în cuantum de 20.000 lei.
Susținerile contestatorului în legătura cu starea de fapt nu sunt de natură a conduce la exonerarea acestuia de răspundere contravențională. „Motivele" reclamantului nu se susțin. Reclamantul însuși recunoaște ca aceste persoane au prestat munca în folosul sau, în sistem - clacă"???!!! Cu toate că au încercat să inducă în eroare organul de control prin indicarea unui alt angajator decât reclamantul, cele două persoane au afirmat că sunt remunerate pentru munca prestată, K. SZOLT primind suma de 1200 lei iar Martoni A. 1000 lei. Prin urmare nu pot fi reținute apărările petentului în sensul în care nu a remunerat munca prestată de cei doi salariați, motiv pentru care raportul de muncă nu ar fi probat.
Faptul că reclamantul nu deține calitatea de persoana fizică autorizată într-o anume activitate comercială nu il scutește de obligația întocmirii contractelor de muncă în toate situațiile în care stabilește raporturi de muncă cu terți, cata vreme persoanei fizice ii este recunoscută calitatea de angajator. Prin urmare, raportat la declarațiile lucrătorilor descoperiți în activități:, angajatorul a fost corect identificat, iar starea de fapt corect încadrată din punct de vedere juridic. Reclamantul răspunde contravențional pentru neîncheierea în forma scrisă a contractelor individuale de muncă, neputând fi primite apărările acestuia în sensul în care obligația stipulată la art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003 nu ii incumbă.
Cât privește solicitarea reclamantului de; înlocuire a amenzii cu „o măsură de atenționare”, aceasta nu poate fi primită. Într-adevăr, scopul dreptului contravențional ii reprezintă prevenirea și combaterea contravențiilor. În acest sens, sancțiunile de drept contravențional au un caracter preventiv educativ iar nu unul reparator. În realizarea acestui scop, legiuitorul stabilește sancțiuni distincte adaptate fiecărei specii de contravenții.
Petentul P. A., solicită să fie avute în vedere la soluționarea cauzei, și prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea plângerii împotriva procesului verbal . nr._/27.04.2012 încheiat de ITM Cluj, anularea acestuia ca nelegal și netemeinic, cu anularea amenzii aplicate și exonerarea de la plata acesteia, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Solicită respingerea apărărilor formulate de către intimate ITM prin scriptul depus la dosar, intitulat întâmpinare, întrucât, pe de o parte acest script nu este semnat și ștampilat cu stampila unității, fiind nul prin prisma dispozițiilor procedurale legale, iar pe de altă parte starea de fapt afirmată prin acest înscris nu a fost dovedită de către intimată, mai mult decât atât a fost contrazisă de probațiunea administrată nemijlocit în fața instanței, respectiv audierea celor două persoane în cauză.
Din probațiunea administrată, respectiv audierea în calitate de martori a celor două persoane care au fost găsite de organele de control la locuința lui, și pentru care ITM l-a amendat cu 20.000 lei că nu a încheiat contracte individuale de muncă celor două persoane, a rezultat cu certitudine următoare stare de fapt: cele două persoane nu prestau muncă pentru el în baza unui raport de muncă, cele două persoane nu au pretins și nu au primit vreo sumă de bani pentru ajutorul dat, reclamantul nu a promis și nu a achitat vreo sumă de bani pentru ajutorul acordat, martorul M. A. a declarat că în baza relațiilor de prietenie, l-a ajutat, însoțit de martorul K. Z., la câteva reparații la tencuială, respectiv executarea șpaleților la uși, martorul K. Z. a declarai că nici nu l-a cunoscut pe dl. P., a venit împreună cu dl. M. A. întrucât era prieten cu fiul acestuia, reparațiile la tencuială au durat doar câteva zile, nu s-a pus niciodată problema încheierii vreunui contract individual de muncă, cu vreun salariu sau pe o anumită perioadă de timp, de asemenea martorul M. A. a explicat de ce inițial a declarat că lucrează la firma Uniconstruct, întrucât s-a speriat de organele de control, însoțite de jandarmi. De asemenea a lămurit situația că acesta a lucrat înainte la această societate, fapt rezultat și din decizia nr. 52/14.11.2011 a reprezentantului acestei societăți, dl. S. G., care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al martorului începând cu 16.11.2011. De asemenea, martorul a declarat că firma Uniconstruct SRL nu are nici o legătură cu dl. P. A..
Astfel, consideră că IIM în mod greșit a făcut aplicarea disp. art. 16 alin (1) coroborat cu art. 260 alin 1) lit. e) din codul muncii (L. 53/2003) față de subsemnatul, întrucât în speță, nu s-a încheiat și nici nu s-a pus în discuție vreodată încheierea vreunui contract de muncă cu cele două persoane.
Mai mult decât atât invocă disp. art. 10 din codul muncii, potrivit cărora, contractul individual de muncă se încheie între angajat și angajator în schimbul unei remunerații - condiție esențială pentru existenta unui contract de muncă. Această remunerație nu a existat în speța de față. Mai mult decât atât, invocă de asemenea și dispozițiile art. 3 din codul muncii, alin 1-3, potrivit cărora libertatea muncii este garantată, oricine poate să-și aleagă locul de muncă și nimeni nu poate fi obligat să muncească într-un anumit loc. Cu riscul de a se repeta, din probațiunea administrată a rezultat clar că nu s-a pus niciodată problema încheierii vreunui contract de muncă, nici una din părți nu a avut această intenție, nu s-a pus problema vreunei remunerații, astfel că pretenția ITM ca ei să încheie contracte de muncă peste voia părților, ar însemna să încălcăm disp legale menționate mai sus, încălcare sancționată cu nulitatea de drept a unor astfel de contracte de muncă, potrivit art. 3 alin (4) codul muncii.
Menționează de asemenea că dispozițiile art. 16 alin 1) din codul muncii, precizează clar că, contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, în baza consimțământului părților. Ori dacă nu a existat consimțământul părților pentru încheierea unui contract de muncă, este evident că a fost sancționat în mod nelegal și netemeinic.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._/27.04.2012 dresat de intimatul I. T. de Muncă Cluj, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 20.000 lei reținându-se că ar fi încălcat prevederile art. 16 alin 1) din Legea 53/2003 republicată și ar fi săvârșit contravenția prevăzută de disp. art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea 53/2003, constând în aceea că, în calitate de persoană fizică a primit la muncă 2 persoane fără a le încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001, contrar celor susținute de petentă.
După cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza A. vs. România, procedura reglementată de către OG2/2001, în special raportat la caracterul general, sancționator și preventiv al amenzilor contravenționale, este asimilată unei proceduri penale din perspectiva art. 6 al Convenției.
Consecința acestui fapt este recunoașterea în persoana petentului a garanțiilor procesuale specifice procedurii penale, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și egalitatea de arme în cursul procesului.
Cu toate că OG2/2001 instituie prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de constatare a contravențiilor, aceste reglementari sunt inaplicabile, din perspectiva art. 6 al CEDO. Aplicarea unor atare prevederi ale dreptului intern ar putea crea o situație profund injustă în care petentul ar fi pus în situația de a-și dovedi nevinovăția, în totala desconsiderare atât a principiilor generale ale dreptului intern cât și ale Convenției la care face referire.
Prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 al CEDO face ca, în plan probator, sarcina dovedirii faptului că petentul a săvârșit fapta reținută pe seama sa să revină intimatului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, confirmată și în cauza A. contra României, materia contravențiilor aparține dreptului penal. O consecință a acestui fapt este și aceea că dreptul la respectarea unui proces echitabil include și în aceasta materie prezumția de nevinovăție a cărei respectare se impune în toate cazurile.
Imperativul respectării prezumției de nevinovăție presupune ca în caz de îndoială asupra situației de fapt, de aceasta să profite persoana sancționată.
În cauza de față, este elocvent faptul că din probele depuse la dosar se poate stabili cu exactitate că petentul nu s-a înțeles cu martorii să îi remunereze pentru munca depusă în calitate de prieteni.
Răspunderea contravențională nu se poate angaja decât în sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravențională. Cu toate că în materie contravențională, nu a fost prevăzut expres un principiu al caracterului personal al răspunderii, precum în materie penală, totuși acest principiu poate fi dedus cu ușurință atât din faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile aparțin sferei dreptului penal, cât și din scopul aplicării unei sancțiuni contravenționale.
Atâta vreme cât sancțiunile contravenționale au un rol punitiv și preventiv și în nici un caz reparator, ar fi lipsită de orice utilitate și rațiune impunerea unei sancțiuni altei persoane decât cea responsabilă de comiterea acțiunii sau inacțiunii ilicite.
În conformitate cu prevederile legale inserate în art. 6 din CEDO, procesul verbal de constatare nu poate avea decât valoarea unei acuzații, acesta neputând face dovada celor consemnate.
În acest context, instanța de fond a apreciat că petentul a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, acesta rămânând golit de conținut, făcând dovada unei stări de fapt contrare celei consemnate în actul sancționator, conform art.1169 din Codul civil.
De aceea, în baza art. 34 din OG nr.2/2001, a admis plângerea contravențională dedusă judecății, anulând procesul verbal . nr._/27.04.2012, dispunând exonerarea acestuia de plata amenzii contravenționale în sumă de_ lei.
În mod greșit s-a făcut aplicarea disp. art. 16 alin (1) coroborat cu art. 260 alin 1) lit. e) din codul muncii (L. 53/2003) întrucât în speță, nu s-a încheiat și nici nu s-a pus în discuție vreodată încheierea vreunui contract de muncă cu cele două persoane.
Trebuie subliniat că, potrivit disp. art. 10 din codul muncii, contractul individual de muncă se încheie între angajat și angajator în schimbul unei remunerații - condiție esențială pentru existența unui contract de muncă. Această remunerație nu a existat în speța de față. Dispozițiile art. 3 din codul muncii, alin 1-3, sunt în sensul că libertatea muncii este garantată, oricine poate să-și aleagă locul de muncă și nimeni nu poate fi obligat să muncească într-un anumit loc.
Probațiunea administrată în dosar a clarificat clar că nu s-a pus niciodată problema încheierii vreunui contract de muncă, nici una din părți nu a avut această intenție, nu s-a pus problema vreunei remunerații, astfel că pretenția 1TM ca ei să încheie contracte de muncă peste voia părților, ar însemna să încălcăm dispozițiile legale menționate mai sus, încălcare sancționată cu nulitatea de drept a unor astfel de contracte de muncă, potrivit art. 3 alin (4) codul muncii.
Conform dispozițiilor art. 16 alin 1) din codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, în baza consimțământului părților. Ori dacă nu a existat consimțământul părților pentru încheierea unui contract de muncă, este evident că petentul a fost sancționat în mod nelegal și netemeinic.
Ținând cont de dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul intimat I. T. de Muncă Cluj, solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței civile nr. 2802/2013 pronunțată în dosar nr._ prin care este admisă plângerea contravențională formulată de P. A. împotriva procesului verbal de contravenție nr._/27.04.2012 și menținerea procesului verbal contestat.
În motivare arată că prin procesul verbal nr._/27.04.2012, reclamantul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor legale aplicabile încadrării în muncă, în raport de numiții K. Z. și M. A. care au prestat munca în favoarea reclamantului în lipsa unor contracte individuale de muncă.
Concluziile inspectorului de muncă s-au întemeiat pe declarațiile personale ale celor doi muncitori, care au evidențiat elementele unor raporturi de muncă între reclamant și cei doi muncitori, fără respectarea formelor legale impuse într-o asemenea relație juridică.
Instanța de fond a anulat procesul verbal contestat apreciind că probele administrate în cauză nu conduc spre concluzia că între părți s-ar fi născut și executat raporturi de muncă, sens în care nici reclamantului nu-i revenea obligația încheierii de contracte de muncă cu aceste persoane. În considerentele soluției astfel pronunțate, prima instanță reține faptul că, între părți nu s-a pus niciodată problema încheierii contractelor individuale de muncă sau a stabilirii unei remunerate, aspect rezultat cu certitudine din declarațiile celor două persoane audiate în calitate de martori.
Declarațiile de martori în speță, contrazic conținutul declarațiilor inițiale date în fața inspectorilor ITM, nefiind explicat motivul pentru care lucrătorii s-au răzgândit în fața instanței de fond, negându-și calitatea de salariați în relație cu petentul chiar dacă inițial și-au asumat-o.
La data controlului inopinat, salariații nu aveau nici un motiv să declare în fals că se afla în raporturi de muncă cu reclamantul deși acest fapt nu ar fi fost adevărat. Cât privește valoarea probatorie a declarației pe proprie răspundere aparținând salariatului, aceasta se impune a fi apreciată prin prisma criteriilor care sunt în măsura să convingă asupra obiectivității acestei declarații. Un asemenea criteriu ar fi incontestabil momentul când această probă este prelevată. Completarea declarației cu ocazia controlului inopinat din teren, la locul de muncă organizat de angajator și în prezenta organului de control, oferă garanția sincerității susținerilor salariatului.
Potrivit acestor declarații, ambii salariați prestau muncă necalificată în slujba petentului într-un program de muncă de 8 ore pe zi și contra unei remunerații de 1000/1200 lei/ lună. Față de aceste susțineri, este evident faptul că între părți s-au stabilit relații de muncă, și nu doar o simplă prietenie dezinteresată, astfel, cum fără temei a reținut instanța de fond. În speță, relația de prietenie a petentului cu cele două persoane nu constituie just temei al înlăturării răspunderii sale juridice, fiind un pretext nelegal ce nu poate servi apărării reclamantului.
Ori, instanța de fond, dând eficiență acestei apărări nu face decât să valideze munca la negru sub pretextul relațiilor de prietenie dintre părți. De bună seama, soluția în speță creează un grav precedent, legitimând practici vădit nelegale de abuzuri împotriva salariaților siliți să renunțe la drepturile lor în favoarea „prieteniilor” cu angajatorii și în numele "libertății muncii". Ce libertate îi revine persoanei care este nevoită să transforme raportul său de muncă într-o prietenie, pentru ca doar așa angajatorul ar putea să scape de amenda? Dar când aceeași persoană declara inițial că muncește pentru petentul angajator, într-un program de muncă, pentru un salar?
Subliniază că lipsa unui contract încheiat în forma scrisă, atrage consecințe deosebit de grave asupra salariatului, acesta fiind practic știrbit în drepturile ce se cuvin potrivit legii. Cu alte cuvinte, salariatul rămâne în afara sistemului de asigurări sociale, inclusiv și cel privind riscul accidentării la locul de muncă, neavând posibilitatea să acceseze fondurile (cum ar fi de ex indemnizația de concediu medical). Ca atare, în speță, consideră că inspectorul de muncă în mod corect a reținut pericolul social al faptei, orientându-se la aplicarea sancțiunii spre minimul prevăzut de norma juridică.
Pentru toate aceste considerente apreciază netemeinica soluția instanței de fond, care releva o analiză selectivă a probatoriului depus de recurent în susținerea temeiniciei procesului verbal, în urma înlăturării în mod nejustificat a acelui mijloc de proba care confirma săvârșirea de către petent a faptei imputate: declarațiile celor doi salariați ( anexam copia acestor declarații).
În consecință solicitam admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal contestat.
În drept se invocă dispozițiile art. 470 c.pr.civ coroborat cu art. 34 OG 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 18.11.2014, intimatul P. A. a solicitat respingerea recursului declarat de ITM Cluj, ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile nr. 2802/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. ca fiind temeinică și legală.
În motivare arată că ITM Cluj a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond și unica apărare rezultată din dezvoltarea motivelor de recurs de către recurenta ITM este bazată pe cele două declarații anexate recursului, declarații luate de către organele de control din cadrul ITM lui M. A. și lui K. Z.. Aceste două declarații nu sunt înscrisuri noi, ele există la dosarul de fond al cauzei și au fost analizate de către instanța de fond și nu pot fi luate în considerare de către instanța de recurs din mai multe considerente:
- starea de fapt descrisă în acele declarații nu-1 privește pe petentul intimat P. A. ca și angajator ci o terță persoană juridică .
- la această persoană juridică . referință cele două persoane când susțin că au încheiat contracte individuale de muncă și nu la P. A.
- aceste declarații nu sunt în măsură să înlăture o probă administrată nemijlocit în fața instanței, respectiv declarațiile testimoniale ale celor doi martori M. A. și lui K. Z. audiați de către instanța de fond.
- a rezultat fără echivoc din declarațiilor martorilor, și în mod corect instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate, următoarea stare de fapt: cele două persoane pentru care a fost sancționat contravențional intimatul cu amendă de 20.000 lei, nu prestau muncă în baza unui raport de muncă
- cele două persoane nu au pretins și nu au primit vreo sumă de bani pentru ajutorul dat
> Intimatul P. A. nu a promis și nu a achitat vreo sumă de bani pentru ajutorul acordat
> martorul Martonfî A. a declarat că în baza relațiilor de prietenie, 1-a ajutat pe intimat, însoțit de martorul K. Z., la câteva reparații la tencuială, respectiv executarea șpaleților la uși
> martorul K. Z. a declarat că nici nu 1-a cunoscut pe dl. P., a venit împreună cu dl. Martonfî A. întrucât era prieten cu fiul acestuia.
> reparațiile la tencuială au durat doar câteva zile.
> nu s-a pus niciodată problema încheierii vreunui contract individual de
muncă, cu vreun salariu sau pe o anumită perioadă de timp
Nu în ultimul rând martorul Martonfî A. a explicat de ce inițial a declarat organelor de control ale ITM că lucrează la firma Uniconstruct, întrucât acesta s-a speriat de organele de control care au venit însoțite de jandarmi. De asemenea a lămurit situația că acesta a lucrat înainte la această societate, fapt rezultat și din decizia nr. 52/14.11.2011 a reprezentantului acestei societăți, dl. S. G., care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al martorului începând cu 16.11.2011. De asemenea martorul a declarat că firma Uniconstruct SRL nu are nici o legătură cu dl. P. A..
Totodată instanța de fond a reținut că recurenta ITM în mod greșit a făcut aplicarea disp. art. 16 alin (1) coroborat cu art. 260 alin 1) lit. e) din codul muncii (L. 53/2003) față de intimatul P. A., întrucât în speță, nu s-a încheiat și nici nu s-a pus în discuție vreodată încheierea vreunui contract de muncă cu cele două persoane. Mai mult decât atât, a rezultat în speță că nu a existat nici o remunerație în baza căreia să se poată pune problema existenței vreunui contract individual de muncă, această remunerație constituind o condiție esențială pentru existența unui contract de muncă, conform art. 10 codul muncii.
De asemenea în mod temeinic și legal instanța de fond a avut în vedere și disp. art. 3 din codul muncii, alin 1-3, potrivit cărora libertatea muncii este garantată, oricine poate să-și aleagă locul de muncă și nimeni nu poate fi obligat să muncească într-un anumit loc, astfel că pretenția ITM ca intimatul P. A. să încheie contracte de muncă peste voia părților, ar însemna încălcarea disp legale menționate mai sus, încălcare sancționată cu nulitatea de drept a unor astfel de contracte de muncă, potrivit art. 3 alin (4) codul muncii.
Astfel apărările formulate de recurenta ITM sunt total nefondate și nedovedite. Mai mult cu totul nesincer se susține de către ITM că persoanele în cauză au declarat inițial că muncesc pentru petentul angajator întrucât rezultă clar din cuprinsul declarației că aceste persoane au declarat că muncesc pentru terța persoană juridică Uniconstruct SRL și nu pentru P. A.. Ce este cu adevărat relevant în speță, este faptul dovedit că nu a existat consimțământul părților pentru încheierea unui contract de muncă, consimțământ absolut necesar pentru a fi aplicabile disp. art. 16 alin 1) din codul muncii („contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, în baza consimțământului părților”), pentru care intimatul a fost sancționat pe nedrept.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, deoarece în cauză există dubiu în privința identității angajatorului, iar conform principiului in dubio pro reo, corolar al prezumției de nevinovăție și aplicabil și în materie contravențională, orice dubiu profită acuzatului.
Cele două fișe de identificare de care se prevalează recurentul în detrimentul declarațiilor de martori date în fața instanței de numiții K. Z. și M. A. – declarații date categoric în favoarea petentului, se referă la angajatorul ., fiecare dintre cei doi menționând faptul că a semnat un contract individual de muncă, a primit un exemplar al acestuia și încasează un salariu lunar pentru care a semnat statul de plată. Cu alte cuvinte nu petentul i-ar fi angajat.
Declarațiile olografe ulterioare, care nu poartă dată și care nu au valoarea probatorie a unor declarații de martori ci a unor înscrisuri, îl menționează pe P. A. doar ca pe persoana pe care unul dintre ei a acceptat să o ajute, ca bun vecin, iar K. Z. este prietenul lui M. A. și a dorit să-l ajute pe acesta din prietenie. Evident că efortul celor doi a fost răsplătit în vreun fel, însă nu există probe la dosar în ce fel, în nici un caz însă nu au primit salariu în înțelesul legal al acestuia. Nimeni nu poate impune unui om, și cu atât mai puțin ITM, să își ajute vecinul dacă așa dorește, și tot așa, nu se poate impune acestuia să mai aducă un prieten cu el ca să îl ajute, dacă așa vor. Acestea nu sunt raporturi de muncă de la angajat la angajator, nu s-a plătit un salariu și nu există la dosar nicio dovadă că cei doi au muncit pentru P. A. în loc să îl ajute pur și simplu. Pentru a exista raporturi de muncă nu este suficientă doar efectuarea unei munci ci mai trebuie ca acea muncă să fie remunerată cu un salariu, ca să existe raporturi de la angajator la angajat, etc. Altfel, s-ar ajunge la situația absurdă de a nu presta vreun serviciu pentru părinții, frații, prietenii sau vecinii tăi decât contra unei remunerații.
Deși nu susținem punctul de vedere al primei instanțe că intimatul trebuie să dovedească vinovăția petentului, considerăm că petentul a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție prin probele pe care le-a propus și pe care instanța de fond le-a administrat, prin urmare, cum intimatul nu a dovedit la rândul său vinovăția petentului deși a constatat că prezumția a fost răsturnată, se impune respingerea recursului formulat.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de I. T. de Muncă Cluj, împotriva sentinței civile nr. 2802 din 13.02.2013, pronunțată în dosar nr. 12._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.T.M., cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 2802 din 13.02.2013, pronunțată în dosar nr. 12._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 26.11.2014.
Președinte, A.-M. B. | Judecător, I. N. B. | Judecător, S. T. |
Grefier, C.-L. B. |
Red. 2 ex./S.T./D.M.
Jud.fond: S. I.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 666/2014.... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
