Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 185/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 185/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 12683/211/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 185/2014

Ședința publică de la 28 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Judecător B. G. Z.

Grefier L. C.

S-a luat spre examinare apelul declarat de apelant F. C. M. impotriva sentintei civile nr._/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dos. nr._ privind și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competent general, materiale și teritorial în soluționarea cauzei de față, conform art. 466 NCPC.

Se constată că apelul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimata.

Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 NCPC astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul F. C. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/24.05.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.05.2013 încheiat de agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj-Poliția mun. Cluj-N. a fost sancționat petentul F. C. cu amendă în sumă de 300 lei (4 puncte amendă), și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de 24.05.2013, ora 00,20, Cluj-N., a condus auto Mercedes_ pe bld 21 Decembrie, iar la intersecția cu Piața A. I. nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric. Fapta a fost încadrată și sancționată conform art100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002.

În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că în speță nu reiese o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator și că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa iar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii, s-a constatat că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ incident in cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul F. C. M., solicitând anularea sentinței atacate și a arătat că instanța de fond nu a stabilit în mod clar obiectul și cauza cererii, respectiv temeiul de drept al cererii de chemare în judecată iar instanța nu a manifestat rol activ în judecarea cauzei și nici nu a cercetat fondul acesteia.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

În speță motivarea instanței de fond nu este deloc contradictorie, aceasta arătând propriu-zis care sunt motivele pentru care a reținut că petentul este vinovat pentru fapta reținută în sarcina sa și care sunt motivele pentru care a înlăturat susținerile acestuia din cuprinsul plângerii contravenționale.

Temeiurile de drept și de fapt au fost corect stabilite de prima instanță, în cauză fiind clar că petentul a formulat o plângere contravențională (așa cum acesta a și intitulat-o), iar instanța a arătat care sunt motivele pentru care a procedat la respingerea acesteia.

Susținerile recurentului referitoare la faptul că prima instanță nu a audiat martori sunt incorecte întrucât prima instanță a procedat la audierea martorului D. L. M., declarația acestuia fiind atașată la dosarul de fond la fila 35.

Având în vedere aspectele menționate, faptul că toate argumentele invocate în susținerea apelului sunt neîntemeiate și că nu există motive care să poată fi invocate din oficiu, tribunalul va respinge apelul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 34 alin 2 din OG nr. 2/2001 și al art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul F. C. M., cu domiciliul în Baia M., ..5, ., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., jud.Cluj împotriva sentinței civile nr._/2013, pronuntata in dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 Aprilie 2014.

Președinte,

A. R.

Judecător,

B. G. Z.

Grefier,

L. C.

Red.BGZ/tehn.MG

4 ex. 03.06.2014

Jud. fond C. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 185/2014. Tribunalul CLUJ