Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6111/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6111/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 5046/117/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILA NR. 6111/2014
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2014
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE R.-M. V.
Grefier R. B. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestație act administrativ fiscal formulata de reclamantul C. A. C., în contradictoriu cu pârâta D. G. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 07.11.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantului sa depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 14.11.2014.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul tribunalului cluj la data de 23.04.2012 sub nr. de mai sus, reclamantul C. A. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, a contestat Decizia nr._/07.09.2011 de impunere anuală pentru veniturile realizate în străinătate de persoanele fizice pe anul 2010 și decizia nr. 235/08.03.2012 prin care DGFP Cluj a repsins contestația înregistrată sub nr._/19.10.2011 ca neîntemeiată, solicitând anularea Deciziei nr._/07.0.2011.
În motivare, a arătat că la data de 24.06.2011 pârâta a emis Decizia nr._ de impunere anuală pentru veniturile realizate în străinătate, în temeiul art. 90 din Codul de procedură fiscală, că diferențele de impozit din decizia de impunere au foststabilite în temeiul art. 90 alin.2 din C.proc.fiscală, procedându-se la verificarea Declarației 201 privind veniturile realizate din străinătate pe anul 2010 pe care a comunicat-o prin poștă organului fiscal cu recomandata nr._/13.05.2011, iar proin decizia emisă de pârâtă la data de 24.06.2011 pe baza declarației reclamantului, s- astabiltică nu există nicip diferență de impozit din veniturile din dividende. Cu toate acestea, ulterior pârâta a emis o nouă decizie de impunere, la data de 07.09.2011, pe baza aceleiași declarații a reclamantului, nemodificată, prin care a stabilit în sarcina acestia o diferență de impozit de 572 lei. Contestația sa formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin Decizia nr. 235/08.03.2012 de MFP – ANAF – DGFP a Jud. Cluj.
A susținut acesta că din cuprinsul noii decizii nu rezultă că aceasta ar reprezenta o îndreptare de eroare materială, căci eroarea materială poate fi doar o greșeală de redactare ăvârșită în cuprinsul unui document și nu o greșeală de interpretare a actelor și a textelor legale.
De asemenea, a arătat reclamantul că nu a contestat că ar fi datorat impozit pe venitul din dividente, ci a completat Declarația 201privind veniturile realizate în străinătate și a anexat documentul justificativ privind impozitul pe dividende prin care se certifica, de către societatea al cărui acționar e reclamantul, cuantumul acestora precum și cuantumul impozitului plătit în Austria. Mai mult, pârâtei i-a fost comunicată adresa nr. DOB/CCT/DSBOT/05.01.2012, însoțită de ordinul de plată, de către Erste Group Bank AG, societate care a stabilit, a calculat și a reținut impozitul la sursă. A susținut reclamantul că pârâta interpretează în mod eronat dispozițiile art. 91 alin. 2 din Codul Fiscal, fără a observa că a făcut dovada reținerii impozitului pe dividende la sursă de către plătitorul venitului, și realizând astfel o dublă impunere a dividendelor care i se cuvin.
Cererea a fost elgal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta a formulat întâmpinare (f.62-63), prin care a solicitat repsingerea acțiunii reclamantului.
În motivare, a arătat în esență că reclamantul, care are calitate de contribuabil, a realizat un venit din dividende în sumă de 3576 lei aferent acțiunilo deținute la firma Erste Group Bank AG cu sediul în Viena – Austria. Întrucât firma are sediul în afara României, veniturile sunt considerate realizate în străinătate, astfel că există obligația de a depune Declarația 201 privind veniturile realizate în străinătate. Pe baza declarației depuse de reclamant a fost emisă decizia de impunere contestată, în temeiul art. 90, reclamantul putând beneficia de credit fiscal extern dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții la art. 90 alin.2. Față de documentele prezenatte de reclamant, s-a constatat că nu s-a făcut dovada reținerii la sursă a impozitului pe veniturile obținute din dividende, adresa depusă neîndeplinind condiția de a fi eliberată de autoritate comreclamantă a statului străin, și anume ministrul federal de finanțe sau reprezentantul său autorizat.
A mai susținut aceasta că noua decizie, constestată, a fost emisă în temeiul art. 47 din OG 2/2003 rep., ca urmare a îndreptării unei erori materiale, eroarea fiind rezultatul modului defectuos în cafre reclamantul a completat declarația depusă la organul fiscal prin înscrierea la punctul 3 a unui document justificativ care nu îndeplinea condițiile prevăzute de legiuitor.
În cauză a fost încuviințată și administrat proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind depuse decizia contestată, decizia de impunere, precum și dosarul alcătuit la pârâtă pentru stabilirea debitului.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul C. A. C. este cetățean român și are calitatea de acționar al societății ERSTE GROUP BANK AG, cu sediul în Austria (f.16). În anul 2010, reclamantul a beneficiat de dividende distribuite de ERSTE GROUP BANK AG pentru anul 2009, în valoare de 851,50 Euro. Din această sumă a fost reținut impozit la sursă în Austria, astfel cum rezultă din adresa comunicată de Admnistrația Financiară din Viena (f.140).
La data de 24.06.2011, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului D. a emis decizia nr._ prin care s-a stabilit că nu există diferență deimpozit din veniturile din dividende pe care trebuie să o plătească reclamantul (f.18), fiindu-i recunoscut acestuia credit fiscal în valoare de 572 lei.
Ulterior, același organ fiscal a emis Decizia nr._/07.09.2011 de impunere anuală pentru veniturile realzate în străinătate de persoanele fizice pe anul 2010 (f.37), prin care a stabilit în sarcina reclamantului o diferență de impozit de 572 lei (f.140-141). Adresa poartă viza Ministerului Federal de Finanțe. Deciziaia fost emisă ca urmare a reevaluării Declaraiei 201 depuse inițial de reclamant.
Împotriva acestei din urmă decizii de impunere reclamantul a formulat contestație conform dispozițiilor art. 205 din Codul de procedură fiscală, iar prin Decizia nr. 235/08.03.2012 Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj a respinsă contestația sa (f.64-69).
În motivarea expusă în cuprinsul Deciziei nr. 235/08.03.2012, s-a reținut că esența contestației constă în a stabili dacă contribuabil reclamant datorează bugetului de stat suma de 572 lei reprezentând impozit pe venitul din dividende plătit în străinătate pentru anul 2010 stabilit suplimentar prin actul administrativ fiscal atacat, în condițiile în care contribuabilul nu depune la organul fiscal documente justificative legale în vederea acordării creditului fiscal pentru suma reținută cu titlu de impozit de către plătitorul din străinătate și a concluzionat că întrucât documentul justificativ cu privire la reținereaimpozitului în statul în care au fost calculate dividendele nu a fost eliberat de autoritatea competentă a statului austriac, astfel cum prevede art. 3 din Legea nr. 333/2005, reclamantul nu poate beneficia de prevederile art. 1 din Codul fiscal cu privire la creditul fiscal extern.
Potrivit art. 91alin. 1 - 3 din Legea nr. 571/2003 actualizată privind Codul fiscal, „(1) Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru același venit și în decursul aceleiași perioade impozabile, sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, denumit în continuare credit fiscal extern, în limitele prevăzute în prezentul articol.
(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul străin în care s-a plătit impozitul;
b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obținut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reținere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin respectiv;
c) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41.
(3) Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului impozabil din străinătate, în situația în care contribuabilul în cauză obține venituri din străinătate din mai multe state, creditul fiscal extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare țară și pe fiecare natură de venit.
(3^1) După data aderării României la Uniunea Europeană, pentru veniturile din economii, definite la art. 124^5, obținute de persoanele fizice rezidente din acele state membre care au perioada de tranziție specificată la art. 124^9, se aplică metoda de eliminare a dublei impuneri, prevăzută la art. 124^14 alin. (2).”
Examinând dispozițiile art. 91 din Codul fiscal, instanța constată că pentru a beneficia de dispozițiile referitoare la creditul fiscal extern, reclamantul trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de alin. 2, printre care se regăsește și obligația contribuabilului de a face dovada în fața organului fiscal român că impozitul a fost efectiv reținut la sursă de către plătitorul venitului.
Instanța reține totodată principiul supremației dreptului comunitar enunțat și dezvoltat de Curtea Europeană de Justiție și, în acest context, principiul liberei circulații a capitalurilor consacrat de art. 63 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care interzice orice restricție directă sau indirectă care are ca efect descurajarea cetățenilor Uniunii Europene de a investi capital în deplină libertate pe teritoriul Uniunii.
În cauză, din probele administrate, a rezultat existența unui impediment real în calea obținerii de către contribuabilul reclamant a dovezii eliberate de autoritatea competentă din statul membru care atestă reținerea efectivă a impozitului din veniturile relizate din dividende în alt stat membru al Uniunii Europene, atât timp cât aceste date nu sunt comunicate direct contribuabilului, ci doar prin Servicul de Schimb Informații Internaționale din cadrul Direcției Generale de Informații Fiscale din cadrul Administrației Naționalea Finanțelor Publice.
Prin urmare, pentru a beneficia de creditul fiscal extern, și, în final, de prevederile Tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor, în sarcina reclamantului a fost stabilită o sarcină excesivă, care are semnificația unei restricții indirecte.
De asemenea, atât timp cât venitul din dividende este supus impozitării în statul membru al Uniunii, prevederea legală din legislația fiscală română care stabilește obligația contribuabilului de a proba achitarea efectivă a impozitului în statul membru în care veniturile au fost realizate aduce atingere principiului autonomiei fiscale a statelor membre ale Uniunii Europene. Nu poate fi reținută nici incidența dispozițiilor art. 65 TFUE.
Asupra modului în care a fost emisă Decizia de impunere nr._/07.09.2011, instanța nu poate primi susținerile pârâtei referitoare la existența unei erori materiale cauzată de modul de completare a Declarației 201 de către reclamant. Astfel, deși art. 47 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală conferă organului fiscal posibilitatea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul actului administrativ, din oficiu sau la cererea contribuabilului, situația în care organul fiscal omite să constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea anumitor facilități fiscale, nu poat fi asimilată unei erori materiale. Documentația anexată declarației privind veniturile realizate de către contribuabil este supusă verificării, înainte de emiterea deciziei de impunere, astfel încât eroarea privește evaluarea documentelor anexate, nicidecum o omisiune cu semnificația unei erori materiale.
Pentru toate considerentele expuse, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul C. A. C. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI CLUJ și va anula Decizia nr. 235/08.03.2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Fnanțelor Publice a Județului Cluj și Decizia de impunere nr._/07.09.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului D..
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 383,7 lei cu titulu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, suma de 0,3 lei timbru judiciar și suma de 344,4 cheltuieli de traducere, autentificare și taxe postale, conform chitanțelor justificative anexate (f.147-153)..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. A. C., cu domiciliul în D., .. 3, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj.
Anulează Decizia nr. 235/08.03.2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Fnanțelor Publice a Județului Cluj și Decizia de impunere nr._/07.09.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului D..
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 383,7 lei cu titulu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, suma de 0,3 lei timbru judiciar și suma de 344,4 cheltuieli de traducere, autentificare și taxe postale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.11.2014.
Președinte, R.-M. V. | ||
Grefier, R. B. M. |
Red./Dact. RMV/08.01.2015
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
