Contestaţie la executare. Decizia nr. 959/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 959/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 28549/211/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 959/R/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. C. J.
Judecător E. B.
Judecător A. G. C.
Grefier O.-R. L.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurenții M. S. I. și M. I. C. împotriva sentinței civile nr. 5098/15.03.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., privind și pe intimații B.E.J. M. M. și C.E.C. B. SA-SUCURSALA CLUJ-N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenți, avocat D. D. C., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurenților, având în vedere că recursul a fost promovat împotriva unei sentințe care a fost pronunțată cu privire la executarea silită care a intervenit între două societăți comerciale și apreciind că în această situație competența aparține Tribunalului Specializat Cluj, solicită admiterea excepției necompetenței materiale funcționale a instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr.1183/17.03.2011,pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții M. S. I. și M. I. C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și încetarea executării silite derulate in dosar exec. nr.1153 al B.E.J. M. M. și anularea procesului verbal de licitație nr.2/02.11.2012.
La termenul de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și analizând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., excepția invocată, tribunalul reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
După cum se poate observa în cauză, litigiul dedus judecății are o natură comercială, rezultată din aplicarea Legii nr.31/1991 cu privire la societățile comerciale, litigiu în care una dintre părți este comerciant, ceea ce face ca acestei cauze să-i fie aplicabile dispozițiile art.46 Cod comercial. Astfel, dacă pentru una dintre părți cauza are o natură comercială, aceste dispoziții sunt aplicabile întregului litigiu.
Legea nr.304/2004, prevede la art.35 că instanțele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile care se înființează.
Ca urmare, în baza dispozițiilor art.137 raportat la art.2, pct.1 lit.a și pct.3 C.pr.civ., tribunalul va admite excepția și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a jurisdicției comerciale în privința judecării acțiunii formulate de recurenții M. S. I. și M. I. C. în contradictoriu cu intimații B.E.J. M. M. și C.E.C. B. SA- SUCURSALA CLUJ-N..
Declină competența în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2014.
Președinte, F. C. J. | Judecător, E. B. | Judecător, A. G. C. |
Grefier, O.-R. L. |
Red.EB/tehn.MG
2 ex. 09.07.14
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 958/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5861/2014.... → |
|---|








