Contestaţie la executare. Decizia nr. 522/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 522/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 6307/211/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 522/R/2014

Ședința publică de la 19 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. R. G.

Judecător C.-V. B.

Judecător C.-A. C.

Grefier C.-S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestator M. C. N. - PRIN PRIMAR, contestator C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. - PRIN PRIMAR, împotriva Sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., privind și pe intimat I. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat și este scutit de la plata taxelor de timbru.

Instanța constată faptul că la data de 18.03.2014 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei L. M. ( fostă I.), prin care se solicită respingerea recursului.

Instanța constată faptul că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, sens în care, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr._/2013, pronunțată în dosar nr._, la data de 28 iunie 2013 de către Judecătoria C.-N., instanța a respins contestația la executare formulată de către contestatoarele Mun. C.-N. și C. L. al mun.C.-N., ambele prin Primar, în contradictoriu cu intimata I. M., cu domiciliul procesual ales la av. C., S. și Asociații, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

În fapt, în dosarul execuțional 289/2012 de către B. K. L. F., format la cererea de executare silită a intimatei I. (LACULICEANU) M. s-a declanșat executarea silită, titlul executoriu fiind Decizia Civilă nr. 563/2004 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._/2004 – irevocabilă. Prin aceasta s-a stabilit în mod irevocabil obligația Consiliului L. al Municipiului C.-N. la plata către creditoarea . a despăgubirilor rezultate din actualizarea sumei de_ ROL, pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04.03._99.

Societatea . a fost radiată în anul 2007.

Prin încheierea civilă nr. 7852/CC/2012 pronunțată de Judecătoria C.-N., în dosarul nr._/211/2012 s-a dispus încuviințarea cererii de executare silită formulată de creditoarea-intimată.

S-a procedat la înființarea de către organul de executare silită la poprirea conturilor debitorului C. L. al Municipiului C.-N., prin terțul poprit Trezoreria C.-N..

La data de 19.03.2013 în dosarul execuțional 289/2012 de către B. K. L. F. a avut loc distribuirea sumei de_ lei, iar executorul judecătoresc a încheiat procesul verbal de distribuire a sumei la care se referă art. 570 alin. 1 C.pr.civ.

Contestatorul C. L. al Mun. C.-N. a formulat obiecțiuni raportat la calitatea de succesor în drepturi a intimatei I. M. pentru . și în privința modului de calcul din expertizele contabile extrajudiciare întocmite de expert T. A..

Verificând din oficiu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a contestației întemeiate pe dispozițiile art. 570 alin. 2 C.pr.civ. instanța a constatat că, contestatoarea C. L. al mun.C.-N. a fost prezentă, prin reprezentanții săi, la distribuirea sumelor, la data de 19.03.2013 și a formulat obiecții, consemnate de către executorul judecătoresc în cuprinsul procesului verbal iar înăuntrul termenului de 3 zile defipt de același text de lege, a înregistrat pe rolul instanței contestația ce face obiectul prezentei analize.

În cele ce urmează, instanța a procedat la verificarea condițiilor de fond în care a fost întocmit procesul verbal de distribuire a sumelor, prin prisma celor două motive principale invocate de contestatoare, și anume faptul că intimata nu are calitatea de creditor al Consiliului L. și modalitatea de calcul din expertizele contabile extrajudiciare.

În drept, potrivit art. 570 alin. 2 C.pr.civ., cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecțiile sale în procesul verbal, ce poate fi contestat în trei zile.

Față de textul invocat, instanța a reținut că posibilitatea prev. de art. 570 C.pr.civ., pentru cel nemulțumit de a folosi contestația la care se face referire textul de lege, nu vizează decât aspecte ce sunt în strictă și exclusivă legătură cu modul în care executorul a eliberat sau distribuit sumele rezultate din executare și despre care acesta a făcut vorbire în procesul verbal. În mod cert, o astfel de contestație nu se poate referi chiar la suma rezultată din executare, textul de lege fiind suficient de clar pentru a exclude o astfel de interpretare, așa cum nici nu se poate referi la alte aspecte. În plus, câtă vreme debitoarei i se recunoaște posibilitatea să conteste caracterul lichid al sumei poprite, prin formularea unei contestații la executare în temeiul art. 399 C.pr.civ., o altă cale de a valorifica în cadrul procedurii executării silite în care celeritatea rezultă atât implicit prin stabilirea de termene scurte pentru soluționarea diferitelor cereri, cât și expres prin art. 373 ind. 1 alin.6 C.pr.civ., aceeași opoziție nu își găsește nici un suport logic.

Ca atare, în ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că intimata nu deține calitatea de creditor al Consiliului L., instanța a reținut că intimata a avut calitatea de asociat a unei societăți în nume colectiv, astfel încât, după radierea acestei societăți din registrul comerțului, bunurile rămase în patrimoniul acesteia se transmit asociaților, conform art. 235 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată. Cu toate acestea, instanța nu poate da eficiență juridică argumentului contestatoarei și nici nu va reține pertinența acestui argument în analiza legalității procesului verbal de distribuire a sumei, întrucât în procedura contestației reglementate de art.570 C.pr.civ. instanța este datoare să verifice modul în care s-a realizat distribuirea sumelor, iar nu calitatea de creditor a participanților la distribuirea sumelor.

Cu privire la susținerea contestatoarei cu privire la modul de calcul al sumei datorate, susținere care de altfel nu are nici un suport probator în actele dosarului execuțional atașat cauzei cu 289/2012, instanța a reținut de asemenea faptul că modalitatea de calcul a creanței nu poate face obiectul contestației la modul de eliberare și distribuire a sumelor întemeiate pe dispozițiile art. 570 C.pr.civ., contestatoarea având deschisă calea contestației la executare propriu-zisă.

Față de acestea, instanța a respins în temeiul art. 570 C.pr.civ., contestația la procesul verbal de distribuire a prețului întocmit la data de 19.03.2013 în dosar execuțional 289/2012 de către B. K. L. F., ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs M. C.-N. și C. L. al mun.C.-N., prin Primar, solicitând admiterea contestației formulate împotriva Procesului-verbal întocmit de către B. K. L. F. în dosarul execuțional nr.289/2012, la data de 7 martie 2013, cu consecința anularii acestuia ca nelegal și neîntemeiat și a returnării sumei de 21.327,50 lei in contul Municipiului C.-N.

În motivarea cererii invocă lipsa calității de creditor a intimatei I. M. arătând că prin Decizia civila nr.366/R/2008 instanța a reținut că societatea . a fost radiată din evidențele ORC ca urmare a închiderii procedurii de faliment, fapt care echivalează cu încetarea capacității de folosință a fostului administrator I. M..

Prin încheierea civilă din 7 februarie 1996 pronunțată în dosarul nr. 8175/1995 al Tribunalului C., instanța i-a ridicat creditoarei I. M. calitatea de administrator al ., astfel că aceasta nu se mai poate prevala de calitatea de administrator al unei societăți radiate din ORC, în prezenta cauză acționând ca o simplă persoană fizică.

De asemenea, recurenții precizează faptul că între C. L. al Municipiului C.-N. și I. M. nu a existat nici un raport contractual, iar Decizia civilă nr.563/2004, invocată în susținerea pretențiilor, nu a fost pronunțată în contradictoriu cu creditoarea I. M..

Ca atare, așa cum în mod corect s-a reținut și prin Decizia civilă nr. 438/R/2012 pronunțată de către Tribunalul C. în dosarul nr._/211/2010, creditoarea nu deține un titlu executoriu (nici ca reprezentant al . și nici în nume propriu, împotriva Consiliului L. al Municipiului C.-N.) care să justifice interesul său în formularea unor pretenții.

În ceea ce privește modul de calcul din expertizele contabile extrajudiciare întocmite de către dl. expert T. A., recurenta reclamantă arătă că acestea sunt eronate și în totală contradicție cu titlu executoriu de care se prevalează creditoarea, respectiv Decizia civila nr.563/2004 emisa de către Curtea de Apel C. in dosarul nr._/2004.

Recurenta reclamantă precizează că, modul de calcul al indicelui de inflație este lipsit de orice temei legal atâta timp cat prin titlul executoriu in discuție, debitorul este obligat la calcularea despăgubirilor rezultate din actualizarea sumei de 14.743.445 lei pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 4 martie 1998 - 2 iunie 1999."

Recurenta reclamantă învederează instanței de judecata că ambele obiecțiuni formulate de către recurentă la modalitatea de distribuire a distribuire a sumei sunt fondate, iar executorul judecătoresc nu poate proceda la distribuirea unor sume care nu sunt calculate in mod corect, unei persoane care nu are nicio calitate de a le incasa, contribuind astfel la imbogatirea fara o justa cauza a unei simple persoane fizice, care nu are nici o calitate de a incasa suma pretinsa in baza Deciziei civile nr.563/2004 emisa de către Curtea de Apel C. in dosarul nr._/2004 care a fost pronunțata in contradictoriu cu ..

Prin întâmpinarea formulată, intimata solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de recurs formulată de C. local al mun. C.-N. împotriva sentinței civile nr._/2013, pronunțată de Judecătoria C.-N. în dos. nr._

În motivare arată că prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 563/2004 a Curții de Apel C., pronunțată în dos. nr._/2004, s-a stabilit în mod irevocabil obligația Consiliului local C.-N. la plata către reclamanta . a despăgubirilor rezultate din actualizarea sumei de 14.743.445 ROL, pe baza indicelui de inflație aferent perioadei 04 martie 1998-02 iunie 1999 - instanța nu a limitat actualizarea cu indicele de inflație doar pentru acest interval temporal - cum încearcă să inducă recurentul - ci a statuat doar că valoarea indicelui de inflație se va stabili în raport cu acest interval. Desigur creanța urmează să fie actualizată până la data realizării efective a plății.

Societatea SALUBRITATE A. SNC a fost radiată în anul 2007, iar prin încheierea civilă nr. 7852/CC/2012, pronunțată de Judecătoria C.-N. în dos. nr._/211/2012, s-a dispus în mod irevocabil încuviințarea cererii de executare silită formulată de creditorul L. M. (fostă I.), înaintată de B. K. L. F. - Z..

Prin decizia civilă nr. 213/2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dos. nr._, irevocabilă, s-a stabilit că intimata deține calitatea de creditor al contestatorului, fiind succesor în drepturi al ..

Intimata solicită judecarea prezentei cauze și în condițiile dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul reține următoarele:

În fapt s-a reținut că la data de 19.03.2013 în dosarul execuțional 289/2012 de către B. K. L. F. a avut loc distribuirea sumei de_ lei, iar executorul judecătoresc a încheiat procesul verbal de distribuire a sumei la care se referă art. 570 alin. 1 C.pr.civ.

Potrivit art.570 al.2 cod procedură civilă cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecțiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile.Contestația suspendă de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea.Judecata ei se face de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților.

Art.570 al.2 cod procedură civilă reglementează în mod special un singur caz al contestației la executare, și anume contestația împotriva modului de eliberare sau distribuire a sumei rezultate din executare.Alte cazuri sunt reglementate în art.399 cod procedură civilă, care prevede că împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.Același text de lege prevede posibilitatea contestației și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții legale, în mod corect, a reținut instanța de fond, că în această procedură nu se pot analiza criticile invocate de către contestatori, referitoare la calitatea de creditor a intimatei și la calculul sumei datorate, contestatorii având deschisă calea contestației la executare potrivit art.399 cod procedură civilă.

Oricum aspectele invocate prin cererea de recurs sunt aceleași cu cele expuse în contestația la executare, fiind supuse analizei instanței de fond, care a pronunțat o soluție temeinică și legală.

Pentru aceste motive, în tem.art.312 al.1 cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenții M. C.-N. și C. local al municipiului C.-N., împotriva Sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. pe care o menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenții M. C.-N. și C. local al municipiului C.-N., împotriva Sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2014.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

C.-V. B.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

C.-S. Ș.

Red.CC/dact.ID

09.07.2014

Jud.fond: C. S. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 522/2014. Tribunalul CLUJ