Contestaţie la executare. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 5365/328/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 157/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Judecător A. R.
Judecător G. O. O.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul S. M. T. împotriva Sentinței civile nr.5394/2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._ privind și pe intimatul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 ianuarie 2014, prin serviciul registratură al instanței, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de recurentul S. M. T., ca fiind neîntemeiat.
Î temeiul art. 159/1 alin.4 C.pr.civilă, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.2 C.pr.civilă.
Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.
Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 pct.2 Cod pr..civilă, astfel că lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr.5394/2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului de executare silită a sancțiunii contravenționale cu amenda în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție ._/3.10.2011, invocată de către contestator și a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorul S. M. T. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În materia prescripției extinctive a dreptului de a executa silit debitele reprezentate de amenzi contravenționale, instanța de fond a apreciază incidentă în cauză norma juridică specială reprezentată de art. 25, alin.2 din OG nr.2/2001 conform căreia „comunicarea (procesului verbal de contravenție – n.n.) se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia”.
Depășirea termenului de o lună atrage imposibilitatea de a pune în executare silită sancțiunea contravențională aplicată, iar calea de a invoca prescripția executării este, într-adevăr, contestația la executare. Ceea ce trebuie însă subliniat este faptul că singurul aspect care se poate supune cenzurii instanței pe calea contestației la executare este nerespectarea termenului de o lună. Dimpotrivă, nu pot face obiectul contestației la executare alte aspecte care țin de legalitatea și temeincia procesului verbal, incluzându-se aici și criticile privind modul (pretins nelegal) de comunicare a procesului verbal de contravenție, deoarece pentru toate acestea există o cale specială de atac pusă la dispoziția contravenientului – calea plângerii contravenționale.
În cauză, analizând cuprinsul procesului verbal din care a rezultat debitul de 250 lei executat silit, instanța de fond a reținut că sancțiunea contravențională a amenzii a fost aplicată la data de 3.10.2011. Apoi, văzând procesul verbal întocmit cu ocazia comunicării prin afișare cu contravenientul a procesului verbal din care a rezultat debitul de 250 lei executat silit, instanța de fond a reținut că această comunicare, la care se referă și art. 25, alin.2 din OG nr.2/2001, s-a realizat la data de 25.10.2011.
Analizând comparativ datele de 3.10.2011 și 25.10.2011, instanța de fond a concluzionat că în cauză s-a respectat termenul de o lună prevăzut de art. 25, alin.2 din OG nr.2/2001.
Debitul de 250 lei evidențiat în Somația nr.12/_ /_, respectiv în Titlul executoriu nr._ - ambele emise în Dos.exec. nr.5797/2012, decurge din Procesul verbal de constatare a contravenției ._/3.10.2011 prin care contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art.172, alin.1 din OG nr.92/2003- Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Totodată, potrivit alin.3 al aceluiași art.172, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Raportat la prevederile legale anterior menționate, instanța de fond a avut în vedere că toate criticile din cuprinsul contestației la executare privesc fie legalitatea, fie temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției ._/3.10.2011: se contestă existența obligației contestatorului de a plăti rovinieta; se invocă nerespectarea art.16 și art.17 din OG nr.2/2001 la întocmirea procesului verbal de contravenție; se invocă nelegalitatea semnăturii electronice; se contestă modul de identificare a martorului în cuprinsul procesului verbal de comunicare prin afișare a procesului verbal de contravenție.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs S. M. T., invocând pe cale de excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, iar pe fond, modificarea sentinței atacate, anularea formelor de executare, cu cheltuieli de judecată.
Învederează că a fost în imposibilitate de a formula plângere contravențională și totodată de a evita această excepție a tardivității, deci implicit de a se folosi de calea specială de atac la care face referire instanța prin sentința care face obiectul prezentului recurs, deoarece termenul legal conferit de art. 25 alin.3 din OG 2/2001, care conferă dreptul de a înainta contestație în termen de 15 zile de la comunicare, nu a putut fi respectat din culpa CNADNR ca urmare a afișării procesului-verbal la o adresă greșită.
Instanța de fond nu a intrat în judecarea fondului, astfel că motivele de nulitate absolută a procesului-verbal sancționator nu au fost constatate în fond în consecință, în conformitate cu art. 399 alin 3., Cod Procedură Civilă, care prevede că „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac" coroborat cu art. 17 din Ordonanța 2/2001 care prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea se constată și din oficiu.
Instanța de fond a trecut peste aspectul nelegalității procedurii de comunicare a procesului-verbal, fiind privat de dreptul de a face contestație în termenul legal si prin care ar fi putut invoca greșelile procesului verbal care atrag nulitatea absolută.
Totodată această nelegalitate atrage aplicarea art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 care prevede că „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii” deoarece în fapt procesul verbal sancționator nu i s-a comunicat nici până în prezent, astfel că în speța de față a intervenit această prescripție a dreptului a executării amenzii contravenționale.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având in vedere următoarele:
Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr5394/2012 din data de 20 decembrie 2012, pronunțata in dosarul cu nr._ de către Judecătoria T., recurenta solicita modificarea sentinței mai sus arătate, cu consecința admiterii excepției prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale aplicate in baza procesului verbal de contravenție . nr._ din 03.10.2011emis de C.N.A.D.R. si pe fond, anularea formelor de executare pornite impotriva acesteia în dosarul de executare nr.5797/2012, respectiv somația nr. 12/_ /_, emisa in baza titlului executoriu nr._, dosar întocmit in baza procesului verbal de contravenție . nr._/03.10.2011 precum si toate actele subsecvente acesteia.
Criticile care se aduc sentinței recurate, nu sunt de natura sa conducă la exonerarea de la plata amenzii contravenționale a reclamantei sau anularea formelor de executare silita mai sus arătate.
Considera ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinica si legala prin raportare la dispozițiile legale aplicabile spetei, apreciind ca procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2011 emis de C.N.A.D.R. a fost comunicat reclamantei cu respectarea prevederilor art.25 al.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, si prin urmare potrivit prevederilor art.37 din OG nr. 2/2001 „procesul verbal neatacat in termenul ,prevăzut de art.31 precum si hotărârea judecătoreasca prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate."
Recurenta, a formulat plângere contravenționala împotriva procesului verbal de contravenție mai sus menționat, la data de 24.01.2012, plângere ce a fost respinsa ca tardiv formulata, prin Sentința civila nr.504/2012, pronunțata in dosarul cu nr._ al Judecătoriei Huedin, rămasa irevocabila prin nerecurare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect că, potrivit art.172, alin.1 din OG nr.92/2003- Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Totodată, potrivit alin.3 al aceluiași art.172, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
De asemenea, în mod corect se reține de către instanța fondului că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.10.2011 a devenit titlu executoriu putând fi pus in executare silita. Faptul ca in procedura plângerii contravenționale nu a fost realizata o analiza a fondului cauzei, nu îndreptateste reclamantul să substituie contestația la executare, plângerii contravenționale, fiindu-i imputabila culpa de a nu formula in termenul prevăzut de lege plângerea contravenționala.
Din aceste considerente, tribunalul apreciază că motivele invocate de recurent nu se încadrează în prev.art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă si hotărârea recurată decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate si o legale aplicabilitate a actelor normative incidente speței, în temeiul art. 312 Cod Procedură Civilă se va dispune respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a acestuia ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurentul S. M. T., împotriva Sentinței civile nr. 5394/20.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, B. G. Z. | Judecător, A. R. | Judecător, G. O. O. |
Grefier, L. C. |
Red.A.R.
Tehnored.V.A.M.
2 ex./28.02.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1279/2014.... → |
|---|








